Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Un Rigoletto epic, dar…


într-o sâmbătă, 28 Mai, la Opera Națională București
Giuseppe Verdi: Rigoletto
Regia: Stephen Barlow; scenografia: Yannis Thavoris; lighting design: Warren Letton; coregrafia: Victoria Newlyn
Lucian Petrean (Rigoletto), Veronica Anușca (Gilda), Jenish Ysmanov (Ducele), Alin Anca (Sparafucile), Sorana Negrea (Maddalena), Andrei Lazăr (Borsa), Daniel Filipescu (Contele Ceprano), Daniel Pop (Marullo), Sidonia Nica (Giovanna), Filip Panait (Monterone), Andreea Novac (Contesa Ceprano), Cristina Eremia (Pajul), Adrian Streza (Ușierul)
Dirijor: David Crescenzi, maestru de cor: Daniel Jinga
Orchestra și Corul Operei Naționale București

Stagiunea centenară ar fi fost mai săracă fără Rigoletto în excelenta producție a lui Stephen Barlow, din 2014. E o punere în scenă reprezentativă pentru teatrul britanic și, dacă decorurile ar fi realizate din materiale mai bune (de exemplu, cel folosit pentru a imita zidăria), ai putea crede că te afli la Covent Garden, dar numai din punct de vedere vizual. Translația temporală a acțiunii din evul mediu în epoca prohibiției funcționează ireproșabil, păstrând intacte relațiile feudale dintre personaje: Ducele devine un boss mafiot (la premieră, tenorii din cele două distribuții erau rași în cap și trimiteau evident la Al Capone), iar Rigoletto e o coadă de topor a sa, deținătorul unui bar ilegal, camuflat sub o firmă de pompe funebre. De aici încolo, Marullo & Co nu sunt altceva decât restul clanului, iar faptul că în final, tot ei îl omoară și pe Rigoletto nu mai miră pe nimeni.

Muzica n-a fost nici pe departe la înălțimea punerii în scenă, iar reluarea spectacolului după aproape patru ani de la ultima reprezentație a părut să stea sub semnul ironiei destinului. Mai întâi a anulat Ștefan Pop, tenorul care urma să cânte rolul Ducelui de Mantua, înlocuit cu Jenish Ysmanov, fără ca ONB să anunțe explicit schimbarea de distribuție, substituția făcându-se pe cât de discret, pe atât de rapid în toate materialele publicitare. La prețuri de 400 RON pentru biletele din stal, acest tip de PR, sau, mai degrabă, absența lui a dezamăgit pe unii spectatori, care au și renunțat să mai vină la spectacol, deși anulări de ultim moment se întâmplă în orice teatru de operă din lume. Nici o prezentare a noului tenor, nici un anunț, nici o explicație, nici o urare de succes înlocuitorului. S-a dovedit că ar fi avut nevoie.

Spectacolul a început cum nu se poate mai rău, orchestra și tenorul decalându-se atât de tare, încât muzica a fost la un pas să se oprească în scena petrecerii/orgiei din primul act. Afară ploua, iar în ultimul act, mesajele RO Alert au început să zbârnâie în toată sala, anunțând ploi diluviene, chiar în momentul în care Sparafucile exclama: La tempesta è vicina! E ironic, dar în același timp, incidentul a revelat și dimensiunea enormă a nerespectării solicitării teatrului ca spectatorii să-și închidă telefoanele în timpul spectacolului, nu doar să le comute pe modul mute. Restul actului trei a continuat cu participarea muzicală a telefoanelor, într-un contrapunct uneori eșuat, alteori teribil de nimerit, completând simultan, nemilos și greșit, partitura lui Verdi.

Lucian Petrean (Rigoletto)

Lucian Petrean a fost vedeta serii, ceea ce spune multe, în primul rând că n-a fost un triumf. Rigoletto al său rămâne truculent, în ciuda eforturilor vizibile ale baritonului de a-și nuanța interpretarea, încercând să-și tempereze stilul stentorian obișnuit și să scoată personajul din liniaritate. Problema este că nuanțele lui n-au avut o logică clară, spre deosebire de Verdi, care o sugerează destul de limpede, din moment ce atâția baritoni mari au observat-o: tonul patern și duios al duetului cu Gilda (Figlia! Mio padre!), implorația umilitoare către Marullo din Cortigiani, durerea din Ah! Solo per me l’infamia (pentru simplul fapt că lacrimile unei fete răpite și seduse ar trebui să devină hohotul de plâns interior al tatălui ei, mai ales la niște italieni, care au chiar proverbe despre asta, ireproductibile aici). Totuși, baritonul s-a abținut să forțeze până la finalul duetului cu Gilda din actul doi, iar atunci când a făcut-o (în Si vendetta, tremenda vendetta) a declanșat aplauze și ovații. Pe de altă parte, admir faptul că Lucian Petrean abordează rolul bufonului în ambele spectacole cu Rigoletto, în două zile consecutive. Nu e puțin lucru.

Veronica Anușca a fost decepția serii. Nimic din ingenuitatea adolescentină a Gildei, nimic din delicatețea descoperirii feminității din Caro nome, nimic. Și nimic altceva decât un registru acut cu care soprana nu pare să știe ce să facă, nechezând notele înalte și cântând cu o vulgaritate care făcea ca Tutte le feste să pară ca și cum Madame Bovary ar fi fost surprinsă de soț împreună cu LéonCineva ar trebui să-i dea Veronicăi Anușca numărul de telefon al Ilenei Cotrubaș, ca s-o întrebe cum se cântă Gilda.

După un prim act aproape de catastrofă, Jenish Ysmanov a etalat un timbru liric realmente plăcut, dar Ducelui imaginat de el i-au lipsit insolența și dualitatea. Tenorul kirghiz a cântat liniar, astfel încât momentele care se potriveau cu maniera sa au ieșit bine (duetul cu Gilda), iar cele care nu se suprapuneau peste lipsa lui de imaginație au sunat, desigur, școlărește. Iar dacă tot a riscat să cânte cabaletta Possente amor, finalul fără acuta de bravură n-a ajutat. Pare destul de tânăr (n-am găsit nicăieri informații despre vârsta lui) și e posibil să aibă un viitor frumos în față. Dar această voce nu dă semne că ar umple o sală de 2500 de locuri, așa cum sunt cele spre care aspiră.

Dintre comprimari, Filip Panait a făcut cea mai bună impresie ca Monterone, se pare că ONB tocmai a descoperit un bas de viitor. Alin Anca a fost onest, dar n-a speriat pe nimeni în rolul asasinului Sparafucile, iar Sorana Negrea a fost o Maddalena matroană (ca de obicei), făcând inexplicabilă pasiunea Ducelui pentru ea.

Rămâne orchestra, ineptă în cea mai mare parte. David Crescenzi a avut toate bunele intenții, însă lipsa de repetiții a fost evidentă, nu numai în decalajul din primul act, ci peste tot. Ce diferență față de frumoasa Fanciulla del West de la Opera Cluj! O diferență dată de repetiții, pentru că spectacolul de sâmbătă de la ONB cu Rigoletto a fost mai degrabă o repetiție generală cu costume pentru cel care urmează a doua zi, dar cu distribuție diferită.

Update cu distribuția de Duminică, 29 Mai:

cu următoarele schimbări: Cristina Maria Oltean (Gilda), Florin Guzgă (Ducele), Leonard Bernad (Sparafucile)

Chiar și revăzută a doua zi, producția lui Stephen Barlow rămâne la fel de interesantă. Evident, n-am s-o mai comentez, dar țin să remarc că acest revival n-a pierdut practic nimic din regia de scenă de la premieră și aș vrea să-i felicit pe cei care s-au ocupat de reluare, necreditați în afiș sau pe website-ul ONB.

Așa cum anticipam, a fost mai bine. Cristina Maria Oltean are o voce care s-ar încadra în limitele subretei de coloratură, dar căreia îi lipsește o parte importantă din… coloratură. Caro nome a ieșit masacrată de acute acide și, în general, tot ce era mai sus de Do a fost ori țipat ori fals. Un timbru cristalin, cu un vibrato prea rapid uneori, alteori adecvat, dar acesta este tipul de voce pentru care Verdi a scris rolul Gildei. În ciuda acestor probleme, Oltean a restituit ingenuitatea personajului și în final, deși e ca și cum aș alege dintre două rele, prefer onestitatea acestei soprane în locul verismului necontrolat al Veronicăi Anușca, chiar dacă aceasta din urmă este mai bine echipată vocal.

Florin Guzgă a demonstrat o cu totul altă anvergură față de Ysmanov. Cu tot lirismul tenorului ieșean, a demonstrat o voce mai virilă, cu un registru acut cuceritor. Aici e locul să remarc și o capcană neintenționată a producției de la ONB: în debutul actului întâi, recuzita din clubul mafioților (în special mesele) absoarbe sunetul și toți tenorii care au cântat în această producție s-au auzit slab în Questa o quella și în scenele subsecvente (Partite? Crudele!), pentru ca la revenirea în același decor, dar debarasat de recuzita de restaurant, vocea tenorului să sune clar mai bine în Possente amor. Experiența și siguranța lui Florin Guzgă au fost decisive.

Cumva, Lucian Petrean rămâne legat de producția lui Barlow, ca și cum ar fi un element al ei, încă din conceptul regizoral. În al doilea spectacol a fost mai atent la frazare decât ieri, n-a mai forțat nicăieri, chiar dacă valoarea notelor grave a fost uneori relativă. Rămâne un Rigoletto solid pentru ONB, deși publicul ar trebui să-l vadă în acest rol și pe un Ghiță Petean sau un Željko Lučić, ca să amintesc doar doi baritoni care sunt accesibili totuși teatrelor de operă din România.

Și Sorana Negrea a cântat mai bine, iar Leonard Bernad a făcut un Sparafucile destul de bun, chiar dacă rolul devine și mai teribil dacă e distribuit unei voci de bas mai profunde decât a lui.

Evident, incidentele cu soneriile telefoanelor au încetat, chiar dacă n-au dispărut în totalitate și, mulțumită experienței celor de pe scenă, și David Crescenzi a avut mai puține probleme, chiar dacă orchestra a executat destul de mediocru indicațiile sale.

Mi-ar plăcea foarte tare dacă în stagiunea următoare Rigoletto s-ar relua cu o distribuție comparabilă cu cea din Otello, următorul eveniment, de care ne mai despart doar nouă zile.

5 comentarii la “Un Rigoletto epic, dar…

  1. Sorin
    mai 31, 2022

    Cateva comentarii, care vin oarecum in contradictie cu ce e scris mai sus.

    1 – Montarea are cateva hibe existentiale. Prima, tehnica, datorata, cel mai probabil, proastei executii si intretineri a decorului: rotirea acestuia se face cu zgomot, care interfera cu mzica; scarile prost fixate scartiae sub pasii celor ce urca si coboara, uneori ai impresia ca se vor dezintegra imediat. A doua – conceptuala. Rapirea Gildei, cu scoaterea ei pe scara de incendiu e prost rezolvata – stiu ca e greu sa o scoti legata si zbatandu-se pe o scara ingusta, dar prea coboara singura si voluntar pe scara, ca sa fie apoi surprinsa si imobilizata. Se putea gandi altfel si nu cu o modificare substantiala. Finalul, cu asasinarea lui Rigoletto, vine si el in contradictie cu ideile lui Verdi – Rigoletto ar trebui sa ramana in viata, urmarit permanent de implinirea blestemului pe care singur si-l atrasese; moartea il elibereaza de trauma.

    2 – Anusca nu a fost nici pe departe atat de rau pe cat e descrisa. In primul rand, mi se pare deplasata trimiterea la Cotrubas [care pe mine nu m-a entuziasmat niciodata, aducand o aciditate si frigiditate in toate rolurile], care nu e si nu ar trebui sa fie un etalon; mai mult, dupa 30-50 de ani se poate considera ca standardele de interpretare ar putea, eventual, sa se mai schimbe. Revenind, nu am gasit elemente veriste in interpretarea ei, chiar daca nu a fost ideala, dar a fost suficient adecvata stilistic si muzical. Scenic – nu stiu de unde obsesia cu „ingenuitatea” [a se citi „necunoasterea”] Gildei – ea a construit un personaj viu si credibil de la inceput la sfarsit: o tanara femeie care este pregatita si dornica sa isi inceapa viata si sa descopere lumea si dragostea si care este limitata si frustrata de restrictiile dure ale tatalui, usor rebela chiar, putin manipulatoare [ca toate femeile], care incearca cumva sa se elibereze din chingile in care se simte prinsa, voluntara, chiar incapatanata, pentru care moartea e o alegere si o iesire din aceasta cusca. Perfect plauzibil si convingator – mi-au confirmat persoane care au vazut prima oara opera si care au spus ca li s-a parut foarte bine. Personal mi se pare perimata si plicticoasa o Gilda care miauna toata seara, roteste niste ochi mari si mirati si, in final, cade ca o gaina luata din cuib in ghearele vulpii.

    3 – Orchestra nu a sunat grozav, sigur se poate mai bine, dar a fost oricum mult mai interesanta decat cu obisnuitii incremeniti, angajati ai teatrului. Au fost momente in care Crescenzi a ales o dinamica mai putin obisnuita, dar de efect, iar orchestra i-a raspuns foarte bine.

    4 – La comprimari nu l-as lauda asa de tare pe Panait, vocea lui inca nu e asezata timbral, inca suna prea deschis, tenoral, si nu are impactul necesar in unele roluri; aici a avut o reusita mizand mai mult pe fragilitatea batranului suferind decat pe impetuozitatea si vigoarea vocii, care nu impresioneaza absolut deloc. Am remarcat in schimb o evolutie notabila a lui Daniel Pop in Marullo, cu o voce care l-a cam facut de rusine pe tenorul invitat si nu numai, si o interpretare [tot foarte atipica] bine construita si credibila.

    Apreciază

    • Fanădeoperă
      mai 31, 2022

      De ce nu vă faceți dvs un blog unde să vă expuneți părerile? Așa, pare că nu scrieți decât pentru a contrazice ce spune autorul cronicilor de aici și deveniți complet neinteresant. 🙂 Dacă sunteți mare cunoscător (așa cum pretindeți că sunteți), atunci nu v-ați lua după părerile unora care văd opera pentru prima oară și nici nu ați comenta regia din perspectiva ”Rigoletto ar trebui să…” – regizorul propune o viziune personală asupra operei, deci nu interesează pe nimeni ce ar trebui să facă personajele din perspectiva noastră, a celor care suntem în sală. Anușca a fost la fel de plată și (f)rigidă și în Lucia, nu o mai apărați. 🙂 Iar Filip e din ce în ce mai bun în toate rolurile pe care le cântă.

      Apreciază

    • Despre Opera
      mai 31, 2022

      Anușca mai bună decât Cotrubaș. Nu mai e nimic de adăugat după o asemenea enormitate.

      Apreciază

  2. Nikodim
    mai 31, 2022

    Aunusca a cantat mai bine decat Oltean,cel putin a incercat sa respecte partitura,acutele fost curat si sigur.Petrean are o voce mare si frumoasa,dar el nu stie muzica si canta ca unul pentru Karaoke.Orchestra a facut nuance si „pianissimi” ca doar unui mare dirijor ca Crescensi putea obtine.Panait un bas adevarat?A fost fals pentru fiecare nota,si el este bariton fara acut,din acest motiv canta doar roluri mici de bas.Ceea ce ai crezut,doar idiotii merg la opera?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.786 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: