Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

„Dacă nu filozofezi, dacă nu găsești ceva diferit, nu poți cânta Otello“ – Interviu cu Arsen Soghomonyan


Alexandru Pătrașcu: Aveți un program încărcat: tocmai ați încheiat o serie de spectacole cu Otello la Bayerische Staatsoper München și intrați în rol la București, cu doar câteva zile de pregătire. Cum au mers repetițiile de la Opera Națională București, cu Christian Badea, cu distribuția?

Arsen Soghomonyan: Îl cunoașteți pe maestro Badea?  Știți cine e Christian Badea?

A.P.: Desigur. Și îl consider cel mai important dirijor de operă român.

Arsen Soghomonyan: Fiecare țară are un maestro Badea. Dar dacă ne uităm așa, fiecare țară are câțiva pictori buni, sau scriitori importanți. România poate spune despre Badea că e ca un arhitect al muzicii, el reprezintă o față a României în lume. Dar e mai mult decât atât. Iubitorii de muzică din lume pot afirma că sunt 10-15, poate 30 de dirijori în toată lumea. De exemplu, Christian Badea, sau von Karajan….

Maestrul Badea vine în acest grup. E foarte important. Și când îl ai pe acest maestru și pe ceilalți colegi, cu experiențele lor din teatrele lumii, e foarte ușor să faci spectacolul în 2 zile, pentru că ești în materie, înțelegi, ei înțeleg, trebuie să înveți doar punerea în scenă. Pentru că regia nu vine pe primul loc, ci caracterizarea personajului, cu muzica lui Verdi și subiectul lui Shakespeare. La o asemenea operă, cum e Otello, spectatorul care-l vede și-l ascultă pe Otello, sau îl vede și-l ascultă pe Iago, sau pe Desdemona, nu se gândește neapărat: ”Acum e corect în producție sau nu e corect”. Chiar și dacă au văzut aceeași punere în scenă de 100 de ori și știu pe unde intră Otello, pe la stânga sau pe la dreapta, nu mai contează. Și, desigur, dirijorii cu experiență ne pot ajuta să facem totul în două zile și să iasă niște spectacole foarte bune, pentru că e vorba despre muzică și despre text, înainte de toate. Noi credem în ce facem. Mai departe, ca regie, vom face foarte bine. 

Producția de la București e foarte bună pentru acest moment, pentru că nu avem mișcări complicate pe care trebuie să le facem. Avem decoruri minimale, lumini minimale, totul e minimal. Îmi place foarte mult asta, pentru că regizorul a vrut să arate cu adevărat personajele și muzica. Nu domină cu regia, ci ne dă totul nouă.

A.P.: Nu distrage atenția de la muzica. Lasă muzica să curgă. Unii cântăreți găsesc asta ca fiind dificil…

Arsen Soghomonyan: Nu. Importante sunt muzica și textul, personajul. Nu decorurile, nu costumele, ci muzica. Pentru că Verdi și Shakespeare ne-au dat o adevărată filozofie, dacă asculți, nu mai contează nici costumele și nici decorurile, ci Desdemona sau Iago, muzica lor, personajul lor, sunt mult mai importante.

A.P.: Cum a fost tranziția de la bariton la tenor? Cred că e bună pentru Otello. Ramon Vinay a fost bariton, apoi a devenit un faimos Otello. La fel și Plácido Domingo, el a început ca bariton de zarzuela, care e mai sus ca tessitura, și a devenit un mare Otello. Carlo Bergonzi a fost bariton la început, dar el a încercat Otello mult prea târziu și nu i-a prea ieșit. Cariera de bariton v-a ajutat în a cânta Otello?

Arsen Soghomonyan: Da, absolut, aveți dreptate. Când începi ca tenor și ținta e să ai o voce curată de tenor, nu începi cu Otello la 38 de ani, pentru că Otello are, fundamental și emoțional, caracter de bariton. Nu e vorba de voce, ci de faptul că e un personaj foarte masculin, de la care te-ai aștepta să aibă voce de bariton. Dacă ai început ca bariton și ai schimbat repertoriul, dar nu și culoarea vocii, și nici mentalitatea, ajungi să înțelegi foarte bine unde ți s-a născut vocea în diafragmă și nu ai problemele tenorilor și nu e nici un risc pentru tine sau pentru voce.

Partitura operei Otello

Desigur, Otello are nevoie să aibă o culoare vocală foarte închisă, ca un bariton. Eu am început să schimb repertoriul când aveam 32 de ani și jumătate. Profesorul meu, Rafael Agopian, foarte bun profesor, foarte bun muzician, când învățam la conservatorul din Armenia, îmi zicea: „La un moment dat ai putea schimba repertoriul, pentru că ai inimă de tenor, ai o culoare foarte bună și n-ai probleme cu notele înalte”. Sigur, toată tessitura e diferită. Am muncit foarte mult cu vocea mea și mi-am schimbat repertoriul. Acum lucrez permanent să am această tessitura și lumea să se gândească la personaj, la viață, să se relaxeze și să se simtă bine ascultând.

Agentul meu, Alan Green, când m-a văzut prima dată cântând ca bariton, mi-a zis: „Arsen, poate  încerci să faci ceva ca tenor, pentru că ți-am ascultat vocea și n-ai probleme cu acutele, iar vocea ta sună old school, old style singing, poate că faci ceva în sensul ăsta”. Am cântat imediat E lucevan le stelle și mi-a zis: „Arsen, trebuie s-o faci!”. Iar când profesorul îmi zicea asta și agentul zicea același lucru, am început s-o fac. Primul rol de tenor a fost Cavaradossi, după 6-7 luni, am venit la teatru, am intrat pe scenă și am cântat patru spectacole cu Tosca, a fost bine și am început să învăț și alte roluri de tenor. Acum am deja 5 ani de când cânt ca tenor și am ajuns în mari teatre, cu mari dirijori și colegi buni. Sunt fericit.

A.P.: Care e cea mai dificilă parte din Otello? Pentru voce? Pentru personaj? E Esultate! ? E Si pel ciel marmoreo giro ? E Dio, mi potevi?

Arsen Soghomonyan: Partea dificilă pentru tenor? Dacă iei orice arie sau orice secvență de 5-6 minute din rol, Otello nu e dificil. Nu e dificil în acut. Are și note înalte, dar Verdi a scris confortabil pentru voce. Nu e greu pentru că ai putea avea probleme tehnice în unele momente, nu. E dificil înainte de a începe să cânți. Înainte de a intra în rol. Pentru că auzim mereu că Otello e greu, una dintre cele mai grele opere pentru tenor etc. Apoi deschizi partitura și nu înțelegi: ce e dificil? Toată tessitura nu e foarte înaltă, poți avea momente în care să interpretezi, ai loc să-ți lași vocea să se relaxeze. Și prima dată când o deschizi și înveți, îți zici: nu e dificil deloc.

Arsen Soghomonyan (Otello) și Rachel Willis-Sørensen (Desdemona – Bayerische Staastoper München, 2022

Dar când încerci cu adevărat să faci personajul, când vrei să arăți lumii cum e Otello, când ai un dirijor bun, ai o Desdemona bună și un Iago bun, îi asculți pe toți și înțelegi că Otello trebuie să facă ceva diferit aici. Și primul moment când trebuie să intri și să zici: Esultate!, atunci înțelegi că în acest Esultate!, vocea, energia, expresia nu sunt suficiente. Înțelegi brusc că toți spectatorii așteaptă să vină cineva și să zdrobească tot în jur când începe să cânte. Și-ți dai seama că nu poți face asta, n-ai cum. Și atunci Esultate! moare. Ca muzician înțelegi că după orchestră, după cor…

A.P.: După furtună!

Arsen Soghomonyan: Da! Intri și începi Esultaaaaate! (cântă) Dar nu poți. Nu toți au acest material vocal. Dacă ai materialul necesar, trebuie să ai capul limpede și să-i faci pe toți să creadă că zdrobești tot ce e pe scenă. Dar să nu te zdrobești și pe tine. Asta e cel mai dificil. Și după aia zici: e OK, totul e bine, am trecut de ce e mai greu. Dar nu, a doua oară vii și strigi: Abaaasso le spade! (cântă din nou) și e la fel, trebuie să-i dai pe toți de pereți. Și până la final trebuie să dai impresia asta, să fii pe scenă mai puternic decât oricine altcineva. Doar tu ești pe scenă, dincolo de orchestră, de dirijor. Abia atunci îți dai seama cât e de greu.

Când vrei să faci asta, atunci îți dai seama că o notă înaltă e mai grea, că e mai greu decât orice Do sau Si becar din oricare altă operă. Nu poți veni pe scenă și doar să cânți: uite, așa e Otello. Nu. Dacă vrei cu adevărat să-l și joci, asta e cea mai grea parte a rolului. Pentru că ai nevoie în toate notele, în toate frazele, ai nevoie ca toată lumea să creadă că ești Otello. Când înțelegi asta…

A.P.: E un personaj puternic. E un războinic, e un bărbat foarte gelos, se luptă pentru căsnicia lui, pentru oamenii lui, e o greutate mare pe umerii tenorului care trebuie să intre pe scenă și să facă să pară vizibile toate astea publicului.

Arsen Soghomonyan: E greu să înțelegi ce se întâmplă aici. Nu e nimeni interesat cum ai luat nu știu ce notă, poate câțiva, ci dacă ai luat nota cu emoția potrivită. Mii de oameni pot lua un Do. Dar când acel Do are interpretarea ta, iar acest Do devine diferit, nu doar un Do, atunci e emoție. Și dacă publicul ascultă emoția asta, atunci ești starul serii. Ești cu el, cu spectatorul, e cel mai frumos. Am încercat să lucrez precum cântăreții vechi, nu doar cu gândul la voce, sau ca să sun ca un bariton sau ca un tenor, să arăt că am note înalte. Când urc pe scenă, nu mă gândesc: iau sau nu nota asta? Mă gândesc: mă lupt sau nu cu emoția asta? Dacă o găsesc, dacă orchestra îmi dă impulsul, sau Desdemona, sau Iago, atunci sunt fericit; pot juca, ascult muzica lor, ascult ce se întâmplă, simt cu adevărat, uit că sunt Arsen. Sunt Otello, găsesc emoția azi, după cinci spectacole, și de fiecare dată e diferit. Dacă o găsești, nu ai nici o problemă cu vocalizarea. Dacă n-o găsești, sau doar încerci să cânți ceva și zici: cânt cinci seri și acum cânt ce-am cântat și ieri, ești pierdut. De fiecare dată trebuie să găsești o emoție. Dacă tu crezi asta, cred și spectatorii.

Arsen Soghomonyan în rolul lui Otello

De aceea e greu Otello. Otello e o filozofie. E o mare filozofie: Shakespeare și Verdi. De asta Otello e dificil, nu pentru că are probleme în partitură.

A.P.: Sigur ați ascultat înregistrări cu Otello. Care e tenorul dvs preferat? Dacă vreți să răspundeți, desigur.

Arsen Soghomonyan: Oh! E o întrebare dificilă. pentu că iubesc câte ceva din mai mulți cântăreți. Dar în Otello… Mario del Monaco. Desigur, îi iubesc pe mulți alții în afară de el. Dar acum trebuie să zic că Mario del Monaco, mulți își amintesc, e un Otello minunat. Când am învățat rolul și am vrut să ascult pe cineva, l-am ascultat pe Mario del Monaco.

A.P.: Avea voce, da! Avea dificultăți în părțile lirice, era prea războinic uneori, de exemplu, în duetul cu Desdemona nu era prea subtil, era eroic tot timpul.

Arsen Soghomonyan: Da, uneori.

A.P.: Am ascultat înregistrarea dvs cu Berliner Philharmoniker Orchestra.

Arsen Soghomonyan: Cu maestro Zubin Mehta.

A.P.: Am văzut-o și… există o anumită calitate în culoarea vocală care vă face foarte diferit de Mario del Monaco, aveți o voce mai rotundă decât el și au fost câteva momente în care efectiv m-am îndrăgostit de felul dvs de a cânta.

Arsen Soghomonyan: Haha!

A.P.: Sincer, cred că în acest moment, chiar acum, sunteți speranța pentru acest rol. Sunteți tenorul pe care publicul îl va vedea și va exclama: încă se mai poate cânta un Otello bun! E opinia mea. Faptul că abordați acest rol și, sincer, nu știam multe despre dvs până când a apărut numele în ecuația acestui Otello de la ONB și am căutat informații și muzică și mi-am zis: e din ce în ce mai bine cu această distribuție.

Arsen Soghomonyan: Mulțumesc mult, voi da tot ce am mai bun. Muncesc la asta. 

M-am născut în Armenia și am avut multe experiențe, am văzut multe. Încerc să nu-mi pierd capul de la succes. Și acum îmi aduc aminte ce-mi spunea profesorul meu, care a murit acum opt ani, îmi aduc aminte tot ce făceam, ce vorbeam, la ce eram atenți. 

Trebuie să lucrăm în fiecare zi. Trebuie să muncim de 2-3 ori mai mult pentru fiecare succes, pentru ca publicul să înțeleagă că asta e profesia, arta de lucra, de a arăta de fiecare dată ceva nou. Pentru că ești dator cu asta. Oamenii văd când ai primit în dar o voce, un talent, dar nu dai nimic înapoi. Poate merge un an, dar crede-mă, după doi-trei ani, dacă doar iei și nu dai înapoi nimic, ăsta e sfârșitul oricărui talent și Dumnezeu nu te ajută aici. De aceea, am 38 de ani, dar am mulți pași importanți și buni de făcut. Iar unul dintre acești pași e acum, cu Christian Badea. E foarte important pentru mine, pentru viața mea, pentru cariera mea.

A.P.: Spectacolele acestea?

Arsen Soghomonyan: Da! Pentru că Badea e arhitectul întregii lumi al acestui Otello de la București. După spectacole, voi fi fericit să le trec în CV-ul meu, dar asta îmi spune că trebuie să fiu atent și să muncesc de 2-3 ori, de zece ori mai mult. Dacă acum un an nu făceam ceva corect, toată lumea înțelegea. Acum nu mai merge așa.

A.P.: Deci e ceva special pentru dvs și contează în carieră.

Arsen Soghomonyan: Cred că da, aceste 2 spectacole și cele care vor veni, toți cei cu care am cântat, nu contează că au fost în România, în Armenia, în Germania sau în Spania, nu contează. Nu contează! Dacă e o scenă mare sau mai mică, faimoasă, sau nu. E important când cânt și lumea mă ascultă și se uită la mine. Sigur, e mult mai important când merg pe scenă și în fosă e Christian Badea. 

A.P.: Sunteți foarte generos.

Arsen Soghomonyan: E important.

A.P.: Când am făcut interviul cu Hrachuhí Bassénz și cu Vladislav Sulimsky, partenerii dvs, dna Bassénz mi-a povestit despre părintele muzicii armene, Komitas. Am căutat informații despre el, i-am ascultat muzica și am aflat că-l chema, pe numele său adevărat, Soghomon Soghomonyan, ca pe dvs. Sunteți rude?

Arsen Soghomonyan: Nu cred, nu știu sigur. Dar nu contează ce nume de familie am. Soghomon Soghomonyan, Komitas… orice armean, oricine se simte armean are un Soghomon Soghomonyan în inima lui, în mintea lui și în sângele lui. Komitas este identitatea noastră muzicală. E foarte important pentru noi, ca armeni, pentru că așa nu suntem uitați. Aș fi fericit să descopăr că sunt rudă cu el, dar e mai important pentru mine din punctul de vedere al identității culturale. Ce a însemnat viața lui, ce s-a întâmplat cu poporul armean. Azi vedem în lume tot felul de atrocități, dar vedem, de asemenea, cum oamenii care nu-și cunosc istoria sunt condamnați s-o repete. De aceea Komitas e important. E o parte din istorie, care ne vorbește și azi prin muzica lui, e o coloană a culturii noastre la care privim și ne face să nu uităm ce s-a întâmplat.

Komitas, părintele muzicii clasice din Armenia

A.P.: Sunteți o persoană geloasă? Căci Otello este foarte gelos. Jucați gelozia? Sau simțiți gelozia?

Arsen Soghomonyan: Haha! După un secol de Otello de Verdi, cântat de atâtea și atâtea voci frumoase, nu poți schimba partitura și nici personajul, pentru că e scris de Shakespeare. Dar poți să pui ceva din tine în el. Dacă nu filozofezi, dacă nu găsești ceva diferit, nu poți cânta Otello. Așa privesc eu gelozia. Ieri am fost Hermann (din Dama de pică), e complet diferit, mâine sunt Canio. Toată lumea crede că Otello și Canio sunt la fel, e vorba, în fond, tot despre gelozie, dar sunt așa de diferiți! Cine e unul, cine e altul? E cu totul alt context. Dar trebuie să locuiești aceste personaje cu aceeași minte și cu același corp. În orice caz, nu poți fi normal, pentru că în tine locuiesc toate aceste personaje, Otello al lui Verdi și Shakespeare, spre deosebire de altcineva, care habar n-are de toate astea.

2 comentarii la “„Dacă nu filozofezi, dacă nu găsești ceva diferit, nu poți cânta Otello“ – Interviu cu Arsen Soghomonyan

  1. Pingback: „Dacă nu filozofezi, dacă nu găsești ceva diferit, nu poți cânta Otello“ – Interviu cu Arsen Soghomonyan | araratonline.com

  2. dnicolescu
    iunie 8, 2022

    SPLENDID !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la iunie 8, 2022 de în Interviu, Muzica, Nou și interesant, Opera şi etichetată , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.786 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: