Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Deschidere de stagiune la Teatro alla Scala: Boris Godunov


Într-o Miercuri, 7 Decembrie, la Teatro alla Scala (via medici TV)
Modest Musorgski: Boris Godunov
Regia: Kasper Holten; scenografia: Es Devlin; costume: Ida Marie Ellekilde; lumini: Jonas Bǿgh; video: Luke Halls
Ildar Abdrazakov (Boris Godunov), Lilly Jørstad (Fiodor), Anna Denisova (Xenia), Agnieszka Rehlis (doica Xeniei), Norbert Ernst (Vasili Șuiski), Alexei Markov (Șcelkalov), Ain Anger (Pimen), Dmitri Golovnin (Grigori Otrepiev), Stanislav Trofimov (Varlaam), Alexander Kravets (Misail), Maria Barakova (hangița), Iaroslav Abaimov (Idiotul), Oleg Budarațki (Pristav), Roman Astahov (Mitiuk), Vassili Solodki  (un boier)
Orchestra și Corul Teatro alla Scala
dirijor: Riccardo Chailly

Tradiția deschiderii stagiunii de la Teatro alla Scala pe 7 Decembrie, de ziua sfântului Ambrozie, a început acum 72 de ani, în 1951, cu un spectacol legendar: I vespri siciliani de Verdi, în care rolul principal era cântat de Maria Callas.  De fiecare dată, gala de deschidere a avut loc cu o operă, cu o singură excepție în 2020 când, din cauza pandemiei, în fața unei săli goale, s-a cântat un recital de arii.

O dilemă morală

Era oportun acest Boris Godunov? Sunt argumente de ambele părți ale dilemei. Ucraina a protestat oficial prin diplomați că Scala glorifică cultura rusă în timp ce Rusia îi cotropește. Conducerea teatrului lombard a replicat, având și ei dreptatea lor, că Musorgski n-are nici o legătură cu Putin sau cu slăvirea autocratismului rusesc. Ildar Abdrazakov, basul rus din rolul titular, are și el controversele lui politice, prin legăturile cu Gazprombank și VTB. În context, website-ul Metropolitan Opera din New York, cel mai activ teatru în boicotarea artiștilor ruși, a fost atacat cibernetic și practic scos din funcție timp de două zile de hackerii ruși.

Cert este că opera lui Musorgski e dezbărată de orice maniheism. Practic nu există personaje negative și pozitive. Chiar și poporul rus e prezentat fără farduri naționaliste sau sociale. Singurii care sunt cu adevărat blamați în această operă sunt catolicii (polonezi și lituanieni), dar în versiunea originală a operei din 1869, cea aleasă de Teatro alla Scala, aceștia nici nu apar.

Însă tradiția deschiderii stagiunii de la Scala e mai complexă. Relativ repede a devenit un eveniment cultural major, dar și unul politico-monden. Prezența președintelui sau a premierului Italiei e relativ obișnuită. Mai constante sunt demonstrațiile sindicale sau ale activiștilor politici (anul acesta au fost ecologiștii), ceea ce face ca așteptările de la premiera de operă să depășească repede limitele artisticului. Și au făcut ca producția lui Kasper Holten să devină cu atât mai interesantă.

Loja oficială de la Teatro alla Scala a fost plină de personalități politice: Giuseppe Sala (primarul orașului Milano), Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene), Sergio Mattarella (președintele Italiei), Ignazio La Russa (președintele Senatului Italiei), Giorgia Meloni (prim ministra Italiei)

Pentru că Boris Godunov nu e Don Carlo, nu e o poveste de dragoste pe un fundal istoric, ci este o frescă istorică foarte apropiată de adevărul istoric. Că istoria o scriu învingătorii se poate vedea cel mai bine la Balșoi Teatr, care rulează și azi aceeași producție sovietică a lui Baratov, prezentată prima dată în fața lui Jdanov, în 1946.

Astăzi, la modă în teatrele de operă din afara Rusiei este versiunea originală din 1869, mai scurtă, centrată pe rolul titular, permițând adevărate manifeste politice în regia de scenă. Cel mai interesant: Graham Vick la Teatrul Mariinski în 2012, la Sankt Petersburg și în turneu la festivalul de la Baden-Baden (uneori vizibil și pe YouTube).

Un ultim amănunt: Boris Godunov a mai deschis odată stagiunea de la Scala, în 1979, sub privirile președintelui de atunci al Italiei, Alessandro Pertini, versiunea din 1872, cu o producție semnată de regizorul rus Iuri Liubimov și dirijată de Claudio Abbado, cu Nicolai Ghiaurov în rolul titular.

Prima alla Scala a sezonului 2022/23 a început cu aplauzele publicului pentru loja oficială în care apăruseră Sergio Mattarella (președintele Italiei), Ignazio La Russa (președintele Senatului Italiei), Giuseppe Sala (primarul Milano), Giorgia Meloni (prim ministra Italiei) și Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene), ceea ce a determinat adăugarea imnului Uniunii Europene pe lângă cel al Italiei, cântat în deschidere de orchestră.

Un spectacol foarte bun, dar nu istoric

Povestea lui Boris, spusă de Kasper Holten, a început interesant, pe acordurile preludiului orchestral, cu Pimen contemplând contrariat cum paginile letopisețelor istorice sunt smulse de o mulțime ordonată de funcționari medievali. Scenografia lui Es Devlin e simplă și simbolică, dominată de o pânză de paraboloid în mijlocul scenei, fundalul fiind rezervat unor proiecții video uneori spectaculoase. Nu e ceva nou, de altfel Holten nu este neapărat un regizor foarte original la nivel vizual, inspirându-se uneori din alte puneri în scenă. În cazul acestei scenografii, din producția lui Stein Weige pentru San Francisco Opera din stagiunea 2008/2009, cu reminiscențe ale esteticii lui Andrei Tarkovski din celebra sa punere în scenă pentru Royal Opera House.

Boris și fantoma țareviciului în scena încoronării

Scena încoronării a fost de departe cea mai impresionantă. Simplitatea scenică a funcționat foarte bine, cu puține efecte speciale de lumină, lăsând loc grandorii muzicii lui Musorgski. A fost electrizantă pur și simplu, emoția traversând fără probleme bariera ecranului TV. Chiar dacă, în context, corul a forțat uneori și a ratat puțin unisonul pentru a deveni o orgă umană, așa cum reușea pe vremuri Balșoiul. A fost momentul în care direcția muzicală a lui Riccardo Chailly a strălucit, găsind noi sonorități în partitura orchestrală. Aici e primul loc în care apar și fantasmele. O fantomă însângerată a țareviciului Dmitri îl bântuie pe Boris în această scenă, revenind obsedant de-a lungul operei, până la sfârșit. Suntem în plin Macbeth. Dar ce e prea mult strică. În partea a doua, această fantomă e însoțită de un întreg grup de copii cadaverici și însângerați, cărora li se adaugă și dublurile lui Fiodor și Xeniei, la fel de scăldați în sânge. E o imagine premonitorie, în realitate Fiodor va fi asasinat de falsul Dmitri, care apoi o va viola repetat pe Xenia. Dar aceste atrocități se vor petrece după ce acțiunea din opera lui Musorgski se va fi încheiat.

Boris Godunov – partea a doua

De fapt, ideile lui Holten s-au epuizat repede în prima parte a spectacolului, pentru că după pauză, sala tronului cu Duma cu tot cât și piața din fața catedralei Sf. Vasile se înghesuie în apartamentul țarului de la Kremlin. Ciocnirea dintre viața privată a lui Boris și cea publică, dintre conștiință și politică capătă o dimensiune nouă, dar acțiunea din libret devine confuză, mai ales în scenele în care mulțimea boierilor și a poporului cântă în același decor.

Vedetele serii au fost, indiscutabil, Ildar Abdrazakov și Ain Anger, singurii ovaționați la final, în timp ce restul distribuției a fost aplaudată politicos, dar fără să fie nimeni huiduit (ceea ce e rar la Teatro all Scala, chiar și pentru o seară de deschidere de stagiune). Cred că doar Holten a primit și câte un „buu”, două, deși asta poate însemna chiar un succes având în vedere conservatorismul publicului italian.

Abdrazakov a cântat nuanțat și inteligent, dar fără autoritatea unui Nesterenko, de exemplu. Muzicalitatea sa a fost exemplară, dramatic a rămas însă mereu un pic rezervat. Rolul lui Boris nu e scris implacabil pentru un bas cavernos, ceea ce Abdrazakov oricum nu este, totuși impresia cea mai puternică o fac vocile foarte profunde, iar ceilalți trebuie să compenseze prin dinamică. Basul rus se află într-o evoluție față de spectacolele de la Bastille din 2018 și este cel mai bun în rol astăzi, alături de René Pape. De partea cealaltă, Ain Anger a avut autoritatea necesară lui Pimen, dar o voce de bazalt, puțin dispusă să înmoaie frazele așa cum e tradiția acestui rol de călugăr bătrân și înțelept, o voce a adevărului imuabil. Anger e deja foarte experimentat în rol, la nivelul cel mai înalt (Viena în 2012, Royal Opera în 2016, Paris în 2018 sau Met în 2021).

Există două roluri mici dar esențiale în opera lui Musorgski, care contribuie neașteptat de mult la succesul unei reprezentații: Idiotul și Varlaaam. Iaroslav Abaimov a fost destul de liniar, tânguirile Idiotului fiind doar corecte muzical, fără să topească inimi. La fel și Stanislav Trofimov, prea „academic” în rolul truculentului Varlaam, dar ireproșabil din punct de vedere muzical. Cred că, dacă aceste două personaje ar fi avut parte de teatralitatea necesară, spectacolul ar fi avut un succes și mai mare.

Tot restul distribuției a cântat foarte bine, fără ca nimeni să aibă o reușită personală ieșită din comun. Mai remarc aici caricaturizarea inutilă totuși a lui Șuiski. Acest prinț bătrân e șeful intrigilor din operă însă, istoric vorbind, el este succesorul lui Boris la tronul Rusiei, după scurtul interludiu al falsului Dmitri. Montările rusești abundă de tușe groase aplicate acestui personaj, dar găsesc că ar fi mai interesant dacă ar fi portretizat cu mai multă prestanță.

Un spectacol de un foarte bun nivel, care, alături de un Don Carlo care a deschis stagiunea de la Napoli, pare să arate Italiei că managementul francez poate impulsiona un reviriment al teatrelor de operă din Peninsulă. Dominique Meyer (venit de la Wiener Staatsoper la Teatro alla Scala) și Stéphane Lissner (pensionat de la Opéra National de Paris și ajuns la Teatro San Carlo) au planuri mari pentru stagiunile post pandemice.

Înregistrarea spectacolului este disponibilă contra cost pe website-ul de streaming medici TV sau gratuit pe website-urile arte TV  și RaiPlay (însă georestricționate pentru România, deocamdată). Rămâne s-o găsiți pe YouTube.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 2.835 de abonați.
Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: