Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Sunt omul cel trist din Seciuan


Într-o marți, 14 octombrie 2014, Teatrul Bulandra
Bertolt Brecht: Omul cel bun din Seciuan
Traducerea și adaptarea: Andrei Șerban și Daniela Dima
Coregrafie și instructaj actoricesc: ANDREI ȘERBAN
Alexandra Fasolă / Ana Ularu (Shen Te), Vlad Ivanov (Vang / Shu Fu / Femeia), Cătălin Babliuc / Alexandru Potoceanu (Sun), Rodica Mandache (Zeu 1 / Doamna Iang), Manuela Ciucur (Zeu 2 / Doamna Shin), Mirela Gorea (Zeu 3 / Nepotul), Daniela Nane / Ana Covalciuc (Proprietăreasa), Profira Serafim (Tâmplarul / Bătrânica), Adrian Ciobanu (Polițistul / Şomerul)
Familia: Marcela Motoc (Bărbatul), Mihai Niţă (Cumnata), Ana Covalciuc / Silvana Negruţiu (Băiatul), Adela Bengescu (Nepoțica), Simona Pop (Fratele)
Scenografia – Iuliana Vâlsan
Muzica – Raul Kusak

N-am mai fost de multă vreme la teatru și inițial îmi propusesem să nu-mi scriu impresiile de la spectacolul de la Teatrul Bulandra, în regia lui Andrei Șerban – Omul cel bun din Seciuan. Numai că impresia a fost atât de puternică, încât simt nevoia să o strig.

Într-un București infernal de aglomerat, am întârziat câteva minute și n-am mai prins secvența de început când Wang nu reușește să găsească un adăpost pentru zei. Am intrat în sală, laolaltă cu ceilalți întârziați, abia când Shen Teh acceptă să-i găzduiască pe iluștri. Mi-am făcut temele și am citit o bună parte din piesa de teatru politic a lui Bertolt Brecht, pe care nu am găsit-o decât în limba engleză pe un site neocomunist (www.socialiststories.net). Obișnuit de la operă cu proiecția muzicală a vocii, am fost neplăcut impresionat de stilul în care actorii de teatru își strigă replicile (și amplificate electric), în loc să le spună pur și simplu, dar disconfortul a dispărut repede.

Ar trebui să declar din capul locului că sunt un intelectual, deci sunt de stânga. Asta nu înseamnă comunism, căci s-ar numi extrema stângă. Faptul că nu încerc să vând cu 1$ accesul la un articol de pe acest blog, ci permit vizualizarea gratuită, e o dovadă concretă. Cu toate acestea n-am lucrat nici măcar o zi la stat (și nici nu intenționez s-o fac vreodată), ci numai în mediul privat. Și, în această postură, sunt de dreapta. Ca să glumesc puțin, stomacul e de dreapta, iar gândirea e de stânga. Important este că nici una dintre cele două posturi nu mă condiționează să fiu rău sau bun. Sunt și bun și rău în doze echilibrate, în ambele situații (sigur, îmi place să cred că sunt mai mult bun decât rău și că sunt rău fără intenție, așa cum crede orice persoană despre sine).

Nu putem însă nega faptul că Bertold Brecht este un scriitor angajat, că el a scris teatru politic. Drept urmare, nu pot să reduc piesa lui, Omul cel bun din Seciuan, numai din perspectiva strict psihologică a comportamentelor umane. În Seciuan, pe care Andrei Șerban îl echivalează cu Bucureștiul, binele și răul sunt condiționate de un model economic. În viziunea lui Bertold Brecht, binele, așa cum am văzut de-a lungul a peste două ore de teatru, este imposibil de atins. El rămâne atributul zeilor. Oamenii, oricât s-ar strădui, nu reușesc să fie buni pentru o perioadă îndelungată, pentru că lumea este construită în așa fel încât, dacă faci bine, ajungi într-un final să-ți faci rău ție. În schimb, răul este posibil și amplificabil la orice scară. Iar răul este cauzat de capitalism. De ce? Pentru că totul se învârte în jurul acelei prăvălii de tutun. Când falimentul e aproape, din cauza excesului de caritate, atunci singura soluție este să devii rău, pentru a asigura supraviețuirea materială. Modul în care Brecht vede capitalismul este marxist, fără nuanțe. Caritatea capitalistă este o ipocrizie. Creșterea cifrei de afaceri generează corupție și agresiune. Oamenii săraci și fără ocupație sunt răi, așa cum sunt toate personajele care exploatează dorința unei foste prostituate de a deveni bună, după criteriile societății din care face parte. În momentul în care muncesc în capitalism, aceiași oameni sunt dezabuzați, depersonalizați, obedienți, își trădează toate principiile pentru bani. Așa cum o face mereu Yang Sun, care, dintr-un tânăr visător, aspirând să zboare, ajunge un tiran corporatist doar pentru a câștiga un ban în plus. Cât despre bărbierul mogul – aici sarcasmul lui Brecht frizează geniul – el este personificarea răului absolut. Sigur, dacă un marxist n-ar fi și ateu, atunci Brecht ar fi putut foarte bine să-i facă pe cei trei zei un Dumnezeu, iar pe Shu Fu, pur și simplu un Anticrist.

Ați citit recent, din curiozitate, Manifestul comunismului, al lui Marx? Ar trebui, este o cheie de lectură ideală pentru piesa lui Brecht. Probabil vă așteptați să conțină o teorie foarte aridă, exprimată într-un limbaj de lemn care să fi fost modelul absolut și incontestabil al tuturor prostiilor pe care le debita propaganda comunistă de acum peste 25 de ani. Nici vorbă de așa ceva, este o lectură cât se poate de comodă ca stil. Marx își exprimă în prima parte a manifestului întreaga sa admirație față de burghezie, pe care o consideră o adevărată revoluție față de societatea Evului Mediu, ceea ce este foarte adevărat. Realizările burgheziei nu sunt contestate nici o clipă, capitalismul este apreciat aproape ciudat de mult. Dar concluzia lui Marx este că omenirea nu va mai putea progresa dacă păstrează în societate această clasă a burgheziei. Singurul progres pe care filosoful german îl vede posibil este numai acela în care burghezia este omorâtă complet, iar proletariatul ia în stăpânire lumea. Și știm prea bine, în unele țări, din fericire nu toate, acest lucru s-a și întâmplat. Și știm dureros de bine, pentru că s-a întâmplat acest lucru și în România, vreme de jumătate de secol, în care bunicii noștri au fost zdrobiți, în care părinții noștri au fost educați greșit, în care noi ne-am născut sub forma unor amfibii adaptate la acest înec colectiv. Niște amfibii pentru care binele și răul erau ultimele noastre probleme. Nu credeți? Mai priviți încă o dată spre Koreea de Nord.

Capitalismul, după cât se poate observa, se află în criză încă de pe vremea lui Marx, și el constata această criză prin 1872. E o criză care durează și azi. În mod curios însă, democrația este prezentă totuși doar în statele capitaliste (desigur, nu în toate și acesta  este un bun motiv pentru a nu idealiza capitalismul). În schimb, marxismul pus în practică, numit comunism, a venit întotdeauna la pachet cu îngrădirea prea multor libertăți, ca să mă exprim cât mai neutru posibil. Corupția, răul, abuzul, ticăloșia nu au dispărut nici în comunism, și acesta este un fapt istoric, de necontestat.

E adevărat, Omul cel bun din Seciuan a fost scrisă la începutul anilor ’40, în Germania lui Hitler, al cărui totalitarism s-a născut în capitalism, dar speculând imperfecțiunile democrației. Contestarea capitalismului de către Brecht este mult mai puțin vinovată decât ar părea la prima vedere. Istoria l-a contrazis însă.

Concluzia pe care Brecht o forțează prin plasarea pe umerii spectatorilor a responsabilității binelui și a răului într-o lume desenată de el, în Seciuan, este una singură: acestă societate în care un debit de tutun devine o antrepriză care consumă sufletele oamenilor laolaltă cu resursele necesare producției, finanțată pe ascuns de un mogul de cea mai josnică speță, care ucide orice tentativă de redempțiune a unei foste prostituate, trebuie schimbată. Și singurii oameni din lume (adică cei care au asistat la piesa de teatru) care pot schimba această nedreptate strigătoare la cer sunt numai cei care devin conștienți de faptul că  pricina tuturor relelor din lume este capitalismul.

Seciuan

Să nu ne ascundem după faptul că ar fi vorba în primul rând de oameni, și nu de politică. Că Andrei Șerban ar fi scos în evidență latura umană a textului, în care oamenii reali din carne și oase sunt și buni și răi, dar perfectibili. Și regizorul face teatru politic, atunci când încearcă să asocieze imperiul tutunului din mahala al implacabilului Shui Ta cu dictatura comunistă, încercând (și ratând după părerea mea) să inverseze mesajul lui Brecht. Sigur, și corporațiile (nu cred că toate) au studiat tehnicile de manipulare ale totalitarismului și uneori, spre rușinea lor, le folosesc. Diferența uriașă față de comunism este liberul arbitru: chiar și cu mari costuri, oricine poate alege să iasă dintr-un asemenea sistem infernal. În comunism, nu aveai nici o opțiune, decât cea extremă, a emigrării. Dezbaterea reală este cea dintre egalitate și libertate. Iar constatarea cea mai tristă pentru ființa umană este că majoritatea indivizilor, puși să aleagă între cele două idealuri, aleg să sacrifice libertatea, după cum constata Tocqueville, chiar înaintea lui Marx.

Din acest punct de vedere, spectacolul lui Andrei Șerban mi se pare o lectură ratată. Iar faptul că regizorul român continuă să revină la piesa lui Brecht, pe care a montat-o și în România anului 1968, și în cea a anului 2014, nu reprezintă altceva decât drama artistului adevărat, prins între două lumi în care a trăit, cea a Americii și cea a Europei de Est. Este un exercițiu de terapie personală, prin artă, cu care nu poți să nu fii empatic. Și într-adevăr, spectacolul produce deseori emoție. Am resimțit-o de multe ori, aseară, la Teatrul Bulandra, pentru că, fără să vrei, te identifici cu fosta prostituată Shen Te, care aspiră mereu și mereu să fie mai bună și încearcă să mulțumească pe toată lumea. Toate gesturile ei, toate asumările realității pe care ea le propune, le-a simțit oricine, la un nivel atât de intim încât nu poți vorbi despre ele. Dar poți să plângi în hohote, oricând, atunci când sunt spuse de un actor pe scenă. Soluția nu este să dai foc lumii. Shen Te prinsă între bețele de bambus, care la Bulandra păreau că o străpung din toate părțile, nu are voie să strige: „Avem nevoie de o cutie de chibrituri. Cine poate să ne-o dea?” Nu în România. Unde majoritatea intelectualilor se consideră de dreapta, ajungând astfel să aplaude entuziast o piesă de teatru marxistă.

Cu toate relele din societatea românească de azi, mesajul lui Brecht este dureros de nociv. Printr-o demonstrație de rigoare matematică, dusă în forță și continuu timp de jumătate de secol de comunism, un adevăr a devenit în timp o axiomă: marxismul pus în practică nu este o soluție. Oricât de frumos l-ar povesti Bertold Brecht. Oricât de emoționant l-ar face Andrei Șerban.

7 comentarii la “Sunt omul cel trist din Seciuan

  1. Dan Predescu
    Octombrie 15, 2014

    Stimate domn, nu trebuie să fiţi nici de dreapta, nici de stânga, ci doar un om civilizat. Adică democrat. În afară de asta, vreau să vă spun că îmi place blogul dumneavoastră. DP

    Apreciază

    • despredemnitate
      Octombrie 21, 2014

      Stimate domnule, comentariul dvs. fusese marcat drept spam. Acum l-am scos și l-am aprobat, nu îl cenzurasem.
      Mulțumesc pentru aprecieri. Comentariul nu l-am prea înțeles, poate dezvoltați puțin. (Cred totuși că am fost civilizat, nu am înjurat pe nimeni. Nici măcar pe Brecht.)

      Apreciază

  2. despredemnitate
    Octombrie 15, 2014

    Reblogged this on Despre demnitate and commented:

    Despre teatrul politic: Marxismul lui Brecht

    Apreciază

  3. Pingback: Paul Curran: „Decorurile Traviatei sunt inspirate din frumusețea incredibilă a Bucureștiului” | Despre Opera

  4. Shraier Vi
    Martie 1, 2015

    Cred ca cel mai bine ii sta unui intelectual, echidistanta si umanismul. Nici un sistem bazat pe partide stanga versus dreapta, nu va face omul mai bun, nu-l va vindeca de teama de a trai si ceea de a muri.. Eugen Ionesco, a dezvoltat acest subiect undeva.Dupa parerea mea, intelectualii orientati politic ci religios, se afla undeva la periferia campului de intelectuali.

    Apreciază

  5. Pingback: Flash back: Caruselul lui Andrei Șerban, în cheie lirică | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Octombrie 15, 2014 de în Cronica, Spectacole, Teatru şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: