Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

O fată iubește un băiat și asta schimbă lumea. Din Seciuan?


O prostituată întâlnește pe bărbatul vieții ei, de care se îndrăgostește nebunește. Nu-și pot trăi iubirea așa cum doreau, din cauza veniturilor insuficiente, și atunci ea revine sporadic la prostituție. Societatea nu tolerează fericirea unei prostituate, rolul ei social este cu totul altul. Familia tânărului o pune la zidul prejudecăților și ea îl părăsește, cu inima frântă. El nu înțelege și o jignește public într-un mod îngrozitor, azvârlindu-i bani în față. Amantul bogat al fetei îl provoacă la duel. În final, ea moare, răpusă de o boală incurabilă. Iubitul ei o veghează în ultimele clipe ale vieții, cuprins de remușcări eterne. Societatea în care cei doi trăiesc este vinovată de această tragedie.

Nu, nu este rezumatul piesei lui Bertold Brecht, Omul cel bun din Seciuan, pe care ați putut-o vedea zilele trecute la Teatrul Bulandra, în regia lui Andrei Șerban. Este rezumatul unui roman scris în 1842, cu aproape un secol înainte de Brecht, Dama cu camelii, de Alexandre Dumas. Succesul romanului a fost atât de mare, încât a fost adaptat pentru scenă, iar piesa de teatru cu același nume a avut premiera absolută în 1852. Un an mai târziu, marele compozitor Giuseppe Verdi transpunea în muzică această poveste, într-una dintre cele mai cunoscute opere din toate timpurile: La traviata. Se spune că este atât de celebră, încât în fiecare clipă, undeva pe Pământ, se joacă un spectacol cu La traviata. La sfârșitul lunii octombrie, ați putut s-o vedeți la Opera Națională București, în deschiderea stagiunii lirice 2014-15.

O prostituată întâlnește pe bărbatul vieții ei, de care se îndrăgostește nebunește. Nu-și pot trăi iubirea așa cum doreau, din cauza veniturilor insuficiente, și atunci ea apelează sporadic la dedublare, construind un alter ego masculin, rău, dominator, rece, atribute necesare pentru a putea salva de la faliment micuța tutungerie din care trăia prostituata. Societatea nu tolerează fericirea unei prostituate, rolul ei social este cu totul altul. Familia tânărului o pune la zidul prejudecăților și ea îl părăsește, cu inima frântă. El nu înțelege. Amantul bogat al fetei îi finanțează afacerea, la care tânărul se angajează, renunțând la toate visele lui, devenind un monstru. În final, ea trebuie să mărturisească faptul că nu putea supraviețui dacă nu devenea patronul exploatator al tutungeriei. Societatea capitalistă, generatoare de corupție, în care cei doi trăiesc, este vinovată de această tragedie.

Acesta este rezumatul piesei lui Bertold Brecht, Omul cel bun din Seciuan, pe care ați putut-o vedea zilele trecute la Teatrul Bulandra, în regia lui Andrei Șerban. Este rezumatul unei piese de teatru marxiste, scrisă în 1942, cu aproape un secol după Dama cu camelii de Alexandre Dumas. Succesul piesei a fost moderat, fiind prezentată mai mult în timpul comunismului, în teatrele din Europa de Est. Piesa conține și câteva cântecele, astfel încât nimănui nu i-a trecut prin minte să o transpună într-o operă. În general, cei care o apreciau în mod deosebit erau culturnicii, proveniți din proletariatul needucat suficient, pentru care opera italiană nu însemna nimic.

Fiind pe lista de piese de teatru aprobate de partid, Omul cel bun din Seciuan putea fi pusă în scenă fără dificultăți în anul 1968, în România lui Ceaușescu. Andrei Șerban a făcut-o la Piatra Neamț și textul lui Brecht a fost folosit ca pretext pentru a protesta împotriva comunismului, care tocmai se lupta „pentru pace” invadând Cehoslovacia, abătută de la linia dogmatică a URSS. La sfârșitul piesei de la Piatra Neamț, prostituata rămânea pe scenă înconjurată de niște bețe de bambus care schițaseră până atunci rafturile tutungeriei. În fața acestui tablou se afla o sală amuțită și tensionată, care intuia că Brecht nu se simțea prea bine în seara aceea, dar nu reușea să se prindă din ce cauză. În tăcerea asurzitoare care se instaurase, unii spectatori își aduceau brusc aminte de cuvintele rostite de regizor la conferința de presă de dinaintea premierei: Avem nevoie de o cutie de chibrituri. Cine poate să ne-o dea? Sala exploda apoi în aplauze prelungite, în care se simțea cum se revărsa toată tensiunea acumulată în oameni. Era o stare de mare emoție în viața lor, provocată de criza „Primăverii de la Praga” și de mesajele patriotarde ale lui Ceaușescu, care îi inaugurau dictatura. Iar Marx se răsucea în mormânt.

Nu știu cum a fost montarea de la New York, din 1987, a piesei lui Brecht, în regia lui Andrei Șerban. Dar cronicile de după spectacolul de la teatrul ART nu uitau să menționeze că Brecht a fost adeptul credinței lui Marx, după care „răul și suferința sunt produsele societății capitaliste.”

Prince_Igor_-_Ildar_Abdrazakov_photo_by_Micaela_Rossato_2

Cneazul Igor, Metropolitan Opera 2014. Regia: Dmitri Cerniakov

Știu însă foarte bine cum a fost spectacolul de la Teatrul Bulandra din București, din 2014, în regia lui Andrei Șerban. Pe măsură ce tutungeria se dezvolta, muncitorii arborau lozinci specifice comunismului, încercând să inverseze denunțul lui Brecht. Aceiași muncitori efectuau o pantomimă care amintea de filmul Timpuri noi al lui Charles Chaplin. Lumea era întoarsă cu susul în jos, iar la final pe o pancartă scria „Seciuan e București”. Amantul bogat al prostituatei era denumit „mogul”, un cuvânt care numai în România înseamnă capitalist foarte bogat și corupt. În plus, Andrei Șerban reamintea tutror că Ukraina este invadată de ruși, sugerând o asemănare cu ce s-a întâmplat la Praga în 1968.

Sigur, poezia nu a lipsit. Există o secvență absolut mișcătoare în care prostituata, însărcinată acum, își imaginează cum îi va îndruma primii pași copilașului în lumea cea mare și urâtă. Monologul imaginat de ea este dublat de o pantomimă emoționantă până la lacrimi. Este unul dintre rarele momente în care actrița din rolul principal pare să aibă o contribuție proprie la această scenă, pentru că, în restul piesei, gesticulația ei este într-atât de controlată de regizor, încât pare o execuție mecanică. Scena de dragoste dintre prostituată și iubitul ei, în ploaie, este de asemenea înduioșătoare. Naivitatea celor doi, visele lor, care li se par realizabile numai pentru că s-au îndrăgostit, deși în rest viața i-a lovit fără milă până atunci. Împreună se simt puternici. Au fost practic doar două secvențe emoționante, suficiente pentru ca spectatorii să înțeleagă că, de fapt, poezia aceasta a iubirii și a maternității, dacă ar putea s-o recite fiecare și apoi s-o trăiască, lumea ar fi salvată.

Lozincile cu mesaje politice, obsesiile societății românești, afișate ostentativ pe scenă, pur și simplu au fost receptate în planul doi. Toată lumea a uitat de crezul politic al lui Brecht. Iar Marx s-a răsucit din nou în mormânt, de data asta cu fața în sus și cu un braț așezat sub cap. Cred că și el s-a emoționat un pic.

_F2A0141-XL

Cneazul Igor, Metropolitan Opera 2014. Regia: Dmitri Cerniakov

Știu. Vlad Ivanov. Ce mare actor! Da. E un foarte mare actor. Am fost uluit de jocul lui din filmul 432: un personaj, Bebe, al cărui caracter odios era atât de bine construit încât cred că dacă, după film, l-aș fi întâlnit pe actor, mi-ar fi venit să-l iau la bătaie. Apoi în filmul Poziția copilului, un rol la fel de mare, chiar dacă foarte asemănător. La fel de odios. La Bulandra, personajul negativ al lui Ivanov a fost unul monocrom. Parcă desprins dintr-o operă montată în anii ’50. Caracterizarea era de un simplism care concura cu actoria clovnilor de circ. Dar nu pentru că actorul Ivanov n-ar fi fost în stare să joace bine, ci pentru că asta a fost pus să joace. A cântat bine, un blues. Așa, și? Arta lui dramatică nu a ieșit cu nimic în evidență, ci doar cameleonismul actoricesc. Pentru că a interpretat trei personaje, toate la fel de maniheiste și de schematice, și pentru că a cântat bine. Cu singuranță, publicul unui show TV precum Te cunosc de undeva? ar fi fost cucerit. Derulând filmul amintirilor mele de la teatru înapoi, îmi aduc aminte de Oana Pellea în Trei surori, dacă vreau să găsesc un reper al artei interpretative. De Ivanov în Omul cel bun din Seciuan n-o să-mi mai aduc aminte nimic luna viitoare. Rodica Mandache a demonstrat artă dramatică, chiar dacă rolurile ei nu au fost principale. Dar modul în care vorbea cu accent evreiesc-moldovenesc și atitudinile pe care le avea în calitate de mamă a tânărului ce visa să zboare au fost extraordinare. În mod semnificativ, Andrei Șerban și-a autodefinit creația ca fiind „instructaj actoricesc” – într-adevăr, jocul actorilor era mai mult coregrafie decât teatru. În orice caz, nu talentul actorilor ieșea în evidență. Semăna mai degrabă cu o regie de operă, unde cântăreții sunt ghidați până la cele mai mici detalii.

O fată cuminte întâlnește pe bărbatul vieții ei, de care se îndrăgostește nebunește. Nu-și pot trăi iubirea așa cum doreau, din cauza familiei ei, care avea alte planuri pentru ea. Societatea nu tolerează fericirea unei fete îndrăgostite, rolul ei social este cu totul altul. Familia fetei o pune la zidul intereselor meschine și ea este forțată să-l părăsească pe iubitul ei, cu inima frântă, pentru a fi dată ca mireasă altui tânăr. El nu înțelege și o jignește public într-un mod îngrozitor, azvârlindu-i inelul de logodnă în față. Fratele fetei îl provoacă la duel. În final, ea înnebunește și moare, după ce își asasinează soțul. Iubitul ei, cuprins de remușcări eterne, se sinucide. Societatea în care cei doi trăiesc este vinovată de această tragedie.

Nu, nu este rezumatul piesei lui Bertold Brecht, Omul cel bun din Seciuan, pe care ați putut-o vedea zilele trecute la Teatrul Bulandra, în regia lui Andrei Șerban. Este rezumatul unui roman scris în 1819, cu aproape un secol înainte de Brecht, Mireasa din Lammermoor, de Walter Scott. Succesul romanului a fost atât de mare, încât în anul 1832, marele compozitor Gaetano Donizetti transpunea în muzică această poveste, într-una dintre cele mai cunoscute opere din toate timpurile: Lucia di Lammermoor. La sfârșitul lunii septembrie, a putut fi văzută la Opera Națională Iași, în deschiderea stagiunii lirice 2014-15, în regia lui Andrei Șerban. Fețele vopsite în alb, în tradiția teatrului japonez kabuki, fac o legătură concretă între Lucia di Lammermoor și piesa de la Bulandra. Este semnătura regizorului în anul 2014, căci, după aventura românească, Andrei Șerban a plecat în Koreea de Sud pentru a monta la Seul o operă tradițională.

Dar toate aceste sofisticate metafore ale regizorului nu pot șterge pur și simplu texul lui Brecht și ideile sale marxiste. Efortul de a deturna și de a minimiza sensurile piesei de la Bulandra a fost intens și destul de forțat. Pentru că a împrumutat și elemente puțin cunoscute publicului de teatru din România, anume diverse soluții din regia de operă.

Cerul Seciuanului imaginat de scenografa Iulia Vâlsan seamănă izbitor de mult cu câmpul de maci din Cneazul Igor de la Met, de anul trecut, în regia lui Dmitri Cerniakov. Pantomima plimbării copilului mi-a amintit prea mult de păpușa folosită de Anthony Minghella în Madama Butterfly de la ENO, reluată la Metropolitan în 2009.

09BUTTERFLY1_SPAN-articleLarge

Madama Butterfly – Metropolitan Opera 2006. Regia: Anthony Minghella

Da, e povestea în care o gheișă întâlnește pe bărbatul vieții ei, un marinar american, de care se îndrăgostește nebunește. Nu-și pot trăi iubirea așa cum doreau, din cauza profesiei lui, care îl obligă să plece din nou pe mare. Societatea nu tolerează fericirea unei gheișe, rolul ei social este cu totul altul. Familia fetei o pune la zidul prejudecăților pentru că ea a renunțat la religia ei din iubire pentru american. El ia căsătoria cu fata drept o glumă și se însoară cu o americancă. Sigur că apare și bogătașul japonez corupt care tânjește la tânăra gheișă, devenită între timp mamă. În final, ea se sinucide, când înțelege că pentru iubitul ei totul n-a fost decât o aventură. Societatea în care cei doi trăiesc este vinovată de această tragedie.

Nu, nici acesta nu este rezumatul vreunei piese de Bertold Brecht. Este rezumatul unei povestiri scurte a lui John Long, scrisă în 1898, dezvoltată apoi într-o versiune mai lungă,  ca piesă de teatru, de David Belasco, în 1900, și apoi transformată într-o operă de către Giacomo Puccini, în 1906, sub numele de Madama Butterfly.

De aceea nu pot accepta ușor ideea unei piese de Bertold Brecht în România. Cu atât mai greu pot înțelege cum spectatorii de toate vârstele prezenți la Teatrul Bulandra au părut toți ori loviți de uitare ori stăpâniți de ignoranță în ceea ce-l privește pe marxistul Brecht. Toată lumea a citit spectacolul într-o cheie flower-power: trebuie să încerci să fii bun, nu contează cât pierzi din asta. Un om bun poate salva o lume. E frumos, dar e inexact. Nu toți oamenii sunt răi, nici măcar seciuienii bucureșteni. Iar binele și răul nu sunt condiționate de un model economic. Capitalismul, fie și în versiunea lui seciuano-bucureșteană, nu este uniform hidos, sursă a răului și asasin al binelui. Cu toate astea, spectatorii, altfel intelectuali fini, care găsesc bolșevismul în orice nuanță de stânga, au recunoscut în piesa bolșevicului Brecht, lecturată de Andrei Șerban, imaginea perfectă a societății românești. Din mormântul lui Marx se aude un hohot de râs homeric.

Sigur, nimic din toate acestea nu-i diminuează valoarea regizorului Andrei Șerban. Nu voi face apel (al câtelea?) la celebra Trilogie antică, ci mai degrabă la producțiile sale de operă. Indiile galante și Lucia di Lammermoor care impresionau la Paris, azi sunt accesibile la Opera Națională Iași, alături de Troienele. Toate trei spectacolele sunt superbe.

După ce am văzut piesa de la Teatrul Bulandra, am fost rupt în două de sentimente foarte contradictorii. Între momente de o tandră umanitate și de empatie pentru destinul unei fete și bolșevismul textului piesei care răzbătea mereu și mereu la suprafață. De obicei termin un articol despre un eveniment cultural cu o recomandare de genul „Mergeți/Nu mergeți să vedeți cutare lucru”. De data asta nu pot face nici o recomandare, deși cred că aceia care nu au văzut încă piesa vor fi și mai curioși, iar cei care au văzut-o deja, sper s-o privească și cu alți ochi. În ceea ce mă privește, pot doar să spun că nu voi merge a doua oară să văd Omul cel bun din Seciuan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Noiembrie 5, 2014 de în Muzica, Spectacole, Teatru şi etichetată , , , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.471 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: