De la capăt: Luni, 7 Septembrie 2015, ora 19.30, Sala Mare a Palatului
San Francisco Symphony, Dirijor: Michael Thilson Thomas
Enescu: Voix de la nature
Adams: Absolute Jest, cu participarea Cvartetului St. Lawrence
Beethoven: Simfonia nr. 3 în mi bemol major op. 55, „Eroica”
Am ratat concertul de ieri al americanilor, dar m-am bucurat de Catone in Utica, ultima senzație baroc din Europa. Deși îl așteptam pe dirijorul Michael Thilson Thomas cu mare curiozitate. Am recuperat azi.
Piesa de Enescu, Voix de la nature. A fost excelent interpretată. Densă și modernă. Interiorizată, într-un fel specific lui George Enescu. Cred că titlul alternativ al acestei lucrări din 1931, Nuages d’automne sur les forêts, o descrie mai bine decât cel oficial. Păcat că e atât de scurtă.
Totuși, momentul serii a fost, de departe, compoziția din 2012 a lui John Adams, Absolute Jest. O piesă concertantă în care instrumentul solist este un cvartet de coarde. Ceea ce-l face încă și mai spectaculos este faptul că John Adams aparține curentului muzical contemporan minimalist. Ar fi trebuit să sune foarte ermetic, dar temele care servesc drept fundament acestei lucrări sunt preluate din muzica lui Beethoven. Cvartetul de coarde se obstinează pe ritmuri preluate din Simfonia a IX-a, dar și din cvartetele târzii. Rezultatul este exploziv. Și ușor de înțeles, chiar și pentru cei care nu au observat preluările din muzica clasică. Seara a început foarte, foarte bine.
A urmat Simfonia Nr. 3, „Eroica”, a lui Beethoven. O simfonie prea bine cunoscută ca să mai fie nevoie să o descriu. Când vine vorba de o orchestră de calibrul lui San Francisco Symphony, e foarte greu să găsești cusururi de natură tehnică. Viziunea lui Michael Thilson Thomas trebuie să-mi scăpat, pentru că am fost deconcertat de maniera lipsită de nervozitate a interpretării, care părea departe de ideea de „eroic”. Iconoclasm? Tokenism? Vecinii mei de audiție au avansat ca explicație oboseala. San Francisco Symphony sunt în turneu de săptămâni și mai au de concertat în Europa și la alte festivaluri. Dar chiar și așa, partidele de suflători au fost excelente ca sunet, înnobilând atmosfera. Sigur, și corzile și percuția și-au făcut datoria ireproșabil din punct de vedere tehnic. A lipsit ceva, sau poate mi-a lipsit mie ceva.
La revedere, San Francisco Symphony, rămân cu bucuria de a fi făcut cunoștință cu John Adams.
Notă: Fotografii din concertul de duminică, 6 Septembrie 2015, © Festival Enescu
Despre Opera 
Reblogged this on Je suis Enesco and commented:
Cum a fost la San Francisco Symphony, ziua 2:
ApreciazăApreciază
[…] Eroica – Pentru o dată am fost martorul unui Beethoven letargic, de necrezut pentru nivelul lui Michael Thilson Thomas și al Orchestrei Simfonice din San Francisco. Nu i-am nominalizat pe artiști ca dezamăgire în sine, pentru Absolute Jest, compoziția lui John Adams, care a fost la polul opus lui Beethoven (din care cita), adică entuziasmantă. […]
ApreciazăApreciază
[…] Partea a doua a concertului este radical diferită. Edwin Outwater, dirijor rezident al SFS, cedează bagheta lui MTT (așa cum e alintat Michael Tilson Thomas), care conduce singurul moment classic 100% al concertului, un fragment din Suita scită, op 20, o alegere bună având în vedere violența și modernitatea compoziției lui Serghei Prokofiev, dar și explicațiile dirijorului legate de tatuajele și tribalismul sciților, o mică lecție de istorie antică ținută celor 20.000 de spectatori din Chase Center. MTT este un dirijor cunoscut, printre altele, și pentru promovarea muzicii simfonice contemporane, cel mai mare succes fiind discul său cu Absolute Jest al lui John Adams (2015), o compoziție pe care a dirijat-o și la Festivalul Enescu. […]
ApreciazăApreciază