Se face un an de când proiectul lui Johan Kobborg de a construi o companie de balet competitivă a fost distrus. Un an de când cea mai importantă dansatoare din istoria baletului românesc, Alina Cojocaru, a fost agresată public de către un grup de angajați ai ONB (membri ai corului și ai orchestrei, printre ei), cu celebrul strigăt de luptă care definește integral șovinismul românesc: „Afară cu străinii!”. Nu voi reveni amănunțit asupra acelor triste evenimente. Cronologia lor, acceptată chiar și de către inițiatorii scandalului (vezi comentariile), am publicat-o anul trecut în articolul April, Bloody April.
Efectele scandalului de la ONB se resimt azi.
Răzvan Ioan Dincă, directorul suspendat al ONB, a fost condamnat la șase ani de închisoare de o primă instanță. Întâmplarea face ca, la o zi distanță de la pronunțarea acestei sentințe, o pedeapsă similară să primească și Elena Udrea, un personaj mult mai notoriu, colaborator apropiat al fostului președinte al republicii și ministru, deputat etc. Comparațiile între cele două cazuri sunt inevitabile. Funcționarul public acuzat de abuz în serviciu are de dat explicații privind o sumă totală de cca. o sută de mii de euro, în condițiile în care nu există instituții constituite ca parte civilă care să reclame suma ca prejudiciu. Politicianul acuzat de corupție are de returnat o vulgară mită în valoare totală de două milioane de euro. Deocamdată, până la finalizarea apelului, directoratul ONB rămâne asigurat de un interimar. Cât privește prejudiciul concret și imediat al incidentelor din Aprilie 2016, în valoare de cca patru sute de mii de euro, la care se adaugă o imagine dezastruoasă în presa internațională, nimeni nu este acuzat de nimic și nimeni nu este pus să plătească nimic.
Update: Între timp, Răzvan Ioan Dincă a fost achitat definitiv la Curtea de Apel.
După plecarea a șaisprezece dansatori valoroși, baletul ONB s-a prăbușit și, în ciuda eforturilor minciunii organizate a PR-ului instituției, reconstrucția pare imposibilă. Încercările de sincronizare cu tendințele europene din lumea operei s-au oprit, iar astăzi cel mai mare succes al scenei lirice este premiera bucureșteană a unei puneri în scenă de la Paris, de acum două decenii, aplaudată provincial de elita intelectuală, mergând până la ridicolul perfect al asemuirii ei cu Capela Sixtină. Dacă am lua de bune toate aceste izbânzi artistice, am putea crede că România e pe cale să devină ea singură o forță culturală, care nu are nevoie de nimeni din afară și care ar avea ambiția de a împrăștia lumina culturii asupra lumii.
Chiar așa?
După ce Opera Iași a părăsit rețeaua Opera Europa (o asociație din care fac parte Teatro alla Scala, Royal Opera House și multe altele, unul dintre proiectele ei cele mai cunoscute fiind The Opera Platform), iată că și ONB face același lucru în 2017, la doi ani distanță după ce organizase conferința asociației la București. O autoizolare de neînțeles.
În aceste condiții de luptă pentru independență, mai ceva ca la ’48, „brandul de țară”, stereotipul cu care este asociat Festivalul Enescu, ajunge să fie afectat direct. Publicațiile muzicale europene importante (Gramophone, BBC Music, Diapason) obișnuiesc să aibă în luna Aprilie a fiecărui an un supliment dedicat agendei festivalurilor europene. În 2017, Enescu nu se regăsește nicăieri, spre deosebire de edițiile trecute.
Sigur, în discursul public de la noi, problemele instituțiilor muzicale naționale vor fi întotdeauna la capătul cozii de subiecte legate de salarii, economie, circ politic, pensii, toate subiecte valabile de la cea mai înapoiată economie africană și până la cele mai performante. Uităm ușor că opera și muzica clasică reprezintă în cel mai înalt grad o formă concretă a identității europene la care aspirăm zgomotos. În același timp, ne comportăm autodestructiv, de parcă am refuza această apartenență.
Centenarul României e aproape și, cel puțin astăzi, ne arată mai singuri ca niciodată după 1989.
Despre Opera 
Se face un an de cand nu am mai fost la Opera Romana.
ApreciazăApreciază
„O autoizolare de neînțeles.”
Nu cumva n-au bani sa plateasca, hmmm, cotizatia? 🙂
ApreciazăApreciază
Oh, să nu deschidem subiectul „pe ce cheltuie banii ONB”, că nu mai terminăm.
Ultimul scandal era tocmai despre sumele exagerate plătite unor invitați.
ApreciazăApreciază
Inca o trista dovada de incompetență manageriala la ONB și de o direcție artistica de o periferie profunda ( daca ne mai trebuia inca o dovada).
Sa ieși din cea mai importantă rețea de teatre lirice din lume e inctedibil! Sa te despărți de tot networkul artistic care se întâlneste acolo e incredibil de stupid! Sa abandonezi conexiunea cu prima linie de creație artistică din lume și de tot ce ar însemna buna practica in lumea teatrului liric este chiar criminal.
Acesta doamna chiar a pierdut ori ce perspectiva artistică , de orice nivel ?.
Din păcate toate deciziile artistice ne ilustrează nivelul slab și stilul managementului , dar si absența de profesionalism profundă a doamnei managerese (cînd abandonezi cea mai importantă rețea profesionista de teatre lirice din lume – e de neînțeles ).
Cineva ar trebui sa ia aceasta doamna managereasa de mînă , și să o ducă la Ducu Darie or la Tompa Gabor (sa afle si es de ce ei sunt in cea mai importantă rețea de teatre din lume – și ce înseamnă professional si artistic development, si ce e restul unui network artistic the prima mina?!) Ori de ce Caramitru a încercat să intre și să dezvolte Neta? Ori de ce Constantin Chiriac se străduieste să dezvolte toate conectiile internaționale posibile, la cel mai înalt nivel pt FITS si Radu Stanca? Ori alți ca Carbunariu, Solomon, Modreanu etc. care incerc sa lucreze in co-productii pe plan internațional si înțeleg importanța artei conexate la primul nivel (pt nivel, performanta și buna practica cel puțin)
ONB – și minunata doamna managereasa mă lasă fără cuvinte din nou! (Păcat de artiști care au ramas acolo, cei putini din ei care inca încearcă să mențină un nivel – n-au nici o șansă să se dezvolte sub acest management substandard si profund provincial )
ApreciazăApreciază
ONB a atins nivelul cel mai de jos din istoria ultimilor 60 de ani. Nu este vorba numai de politica repertoriala , de absenta de viziune sau de retragerea voita si asumata din Opera Europa. Zgomotul de fond, micile aranjamente mediocre, imaginea provinciala si meschina , mizeria intelectuala si mai ales autosatisfacerea continua si nejustificata , au indepartat un public local si international. Un dirijor necunoscut si de calitate indoielnica ridicat la rangul de director muzical, un coregraf de care nu se mai auzise nimic dupa o trecere controversata si rapid uitata la Viena, o armata de artisti lirici care nu canta nimic si o directoare interimara cum n a mai vazut Bucurestiul, iata ingredientele unui esec previzibil.
Baletul ONB s a reintors acolo unde isi gasise locul dupa inceputul anilor 80 , in randul ilustrelor companii cunoscute doar pe plan local. Distributiile stralucesc prin monotonie : Dijmaru, Soare, Iancu, Iancu, Soare, Dijmaru. Coregrafia lui Zanella ma face sa l regret chiar si pe Tugearu. Dar ce conteaza, e liniste si bine si doamna Sena vegheaza.
Viitorul Operei Nationale ? A ramas doar trecutul !
ApreciazăApreciază
Întotdeauna se poate și mai rău. ONB e încă departe de fundul prăpastiei.
ApreciazăApreciază
Mi se pare ca se apropie cu mare viteza de fundul prapastiei.
ApreciazăApreciază
La balet, da, cred că aveți dreptate. Mai jos de atât ar însemna să-l desființeze de tot.
La operă, mai e.
ApreciazăApreciază
Ma refeream mai ales la balet. Dar ca institutie, ONB nu mai reprezinta nimic. Si sincer sa fiu, nici nu prea imi mai pasa. Cum managerul interimar va ramane in functie pe o perioada nedefinita, nu prea vad ce s-ar mai putea intampla de surprinzator . Iar daca fundul prapastiei e atins azi, maine sau poimaine… tot fund de prapastie ramane.
ApreciazăApreciază
Nu încercam să vă contrazic, ci să fiu realist. În Italia se vorbește de fundul prăpastiei de două decenii. Și în fiecare an a fost mai rău decât în cel precedent.
Sigur, teatrele de operă din România pornesc încă și de mai jos față de cum sunt acum cele italiene.
Dar e suficient să ne uităm spre provincie ca să vedem că ONB încă mai are loc să cadă și mai mult, și mai rău.
Se mai fac producții noi, nu cântă mereu numai ratați.
Dar așa cum producțiile lui Graham Vick sau Valentina Carrasco au fost scoase prostește și adusă Lucia lui Andrei Șerban, tot așa ne putem reîntoarce la „neuitatele” montări ale lui Arbore sau Tăbăcaru, populate exclusiv de angajații pe viață a casei.
Și atunci o să mergem numai la cinema la Met on HD și afară.
ApreciazăApreciază
Nu am considerat raspunsul ca o contrazicere. Sunt productii noi, se canta poate acceptabil din cand in cand. Dar de departe , totul este extrem de dezamagitor. Imaginea este dezastruoasa. Vizualul catastrofal. Impresia generala ramane de un provincialism flagrant. De unde si blazarea mea.
ApreciazăApreciază