Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Juan Diego Flórez față cu mediocritatea


Într-o vineri, 7 septembrie, la Opera Națională București
Concert extraordinar al tenorului Juan Diego Flórez
Invitat special: Teodora Gheorghiu
Orchestra Operei Naționale București
Dirijor: Mihnea Ignat
Regia și scenografia: Cristina Cotescu

Juan Diego Flórez a venit la București la apogeul carierei. E totuși un progres: Pavarotti a cântat în România o singură dată, în turneul său de adio, iar José Carreras – mult după ce se retrăsese de pe scenă. Însă povestea prezenței unuia dintre tenorii de top ai planetei lirice de astăzi a început cu aproape un an în urmă, atunci când era anunțat pentru Gala Operelor Naționale din Decembrie 2017. Dna Beatrice Rancea, directorul interimar de atunci al ONB, avea o slăbiciune pentru gale (toate „grandioase”), care ajunseseră să enerveze publicul. Onorariul lui Flórez a fost un scandal la acea vreme: 120.000 de euro, o concupiscență financiară care a costat-o în final pe Rancea fotoliul de director al Operei Naționale. Nimeni nu bănuia că suma nu era nemaivăzută pentru Primăria Bucureștiului, finanțator prin Creart al acelei gale. În toamnă, administrația condusă de Gabriela Firea tocmai îi plătise Angelei Gheorghiu o sumă și mai mare: 150.000 de euro pentru un concert în piață, cu intrare liberă, cu mult crossover muzical.

În culisele Operei și ale puterii, se promitea că JDF va veni totuși la București la o dată ulterioară și nu pentru o gală în care să cânte două arii și o colindă (cum fusese cazul lui Roberto Alagna în 2016), ci un recital întreg, pe alți bani. Pe cu totul alți bani, despre care n-am mai aflat nimic niciodată (nu că ar fi obligatoriu, cu tot scandalul de atunci). Preludiul acestui recital nu se oprește aici, căci numele tenorului a rămas cumva legat de cel al directoarei Operei din Iași, care s-a trezit cu o știre în presa locală ce-l anunța pe Flórez într-o apariție la un alt spectacol îndoielnic din capitala Moldovei, știre dezmințită nervos de Beatrice Rancea: Menționăm faptul că tenorul Juan Diego Flórez nu urmează să susțină NICIUN (subl. n.) spectacol în cadrul Operei Naționale Române Iași.

Se poate însă ca onorariul lui Juan Diego Flórez să fi fost redus substanțial. Așa se explică prezența sopranei Teodora Gheorghiu în acest recital, deși cota ei artistică este cu mult sub cea a tenorului peruan: patru arii fiecare și două duete, cu o simetrie perfectă și la encore, câte o arie, plus un duet.

Dramaturgia concertului părea logică în a acorda mici pauze de odihnă celor doi soliști, programând în acest timp trei momente orchestrale. Dar, odată ce instrumentiștii ansamblului ONB au fost scoși din fosă, defectele lor au fost și mai vizibile. Uvertura Bărbierului din Sevilla a fost o plictiseală absolută, împănată de greșeli tehnice, Mihnea Ignat dirijând cât se poate de pătrat și ucigând tot ce era spumant în partitură. Ceva mai bine a fost intermezzo din Manon Lescaut, pentru ca interludiul din La traviata să atingă noi valențe de flașnetăreală pustiită de orice urmă de suflet.

Juan Diego Flórez se află într-un moment al carierei când vocea sa suferă modificări, ceea ce-l face să abordeze un repertoriu mai greu decât cel din operele lui Rossini. Strălucirea metalică a supraacutelor cu care făcea senzație acum un deceniu în La fille du régiment sau I puritani s-a umbrit, chiar și față de acum trei ani, când l-am văzut la Viena în Don Pasquale. În schimb, tenorul a câștigat în frazare și în subtilitatea cu care nuanțează la infinit tot ce cântă, reușind să rețină permanent atenția chiar și a celui mai accidental spectator. În nici un caz nu o să analizez fiecare arie pe care a cântat-o, dar exemplară a fost Che gelida manina din La bohème. O arie nelipsită din repertoriul tuturor marilor tenori din trecut, a căror tandrețe și căldură a preluat-o, dar rămânând el însuși, și un Do (la speranza) atacat cu o naturalețe dezarmantă mă fac să cred că Flórez va avea un viitor în verism comparabil cu succesul pe care l-a avut în belcanto. Dar dacă tot au cântat întreg finalul actului întâi din La bohème, n-am înțeles de ce succesiunea ariilor a fost inversată, iar duetul împins tocmai la bis, când ordinea din operă ar fi satisfăcut foarte bine formatul unei arii pentru fiecare artist, cu un duet la sfârșit…

La polul opus a fost scena din Il pirata a Teodorei Gheorghiu, rolul depășind cu mult limitele expresive ale sopranei. O alegere cu atât mai greu de explicat, cu cât umbra pe care o aruncă Maria Callas în această operă e foarte vizibilă și astăzi. Acolo unde Callas își controla vocalizele într-un mod ce o făcea să pară nebună, Gheorghiu țipa de mama focului, făcând să tresară speriați spectatorii în scaune. Și-așa această soprană nu e genul care să captiveze necondiționat publicul, diferența de calibru artistic față de Flórez a fost evidentă și aparițiile ei au ajuns să pară mai multe și mai terne decât ar fi fost dacă ar fi cântat într-un recital alături de vreun tenor de-al casei. Să ne aducem aminte că la recitalul lui Plácido Domingo din anii ’90, partenera lui a fost Angela Gheorghiu, aflată la începutul carierei, dar care a făcut o impresie mult mai puternică deși a cântat practic numai câteva duete cu tenorul spaniol. Așa ar fi fost și acum dacă Teodora Gheorghiu s-ar fi limitat la duetele din Lucrezia Borgia, La traviata și cel de la bis, din La bohème. 

În fine, dirijorul Mihnea Ignat nu s-a ridicat la nivelul elogiilor din caietul program. După o poticneală a orchestrei, la un pas de oprire completă în prima arie a sopranei (Com’e bello din Lucrezia Borgia), nici măcar rolul de acompaniator nu a fost dus până la capăt, uitând deseori să tempereze nivelul sonor al unei orchestre neacomodate cu scena, astfel încât Flórez a fost acoperit copios în mai multe rânduri, până când, la bis, tenorul a oprit-o pur și simplu pentru a cânta finalul canțonetei Granada. Tot Mihai Ignat va dirija și premiera (singura) stagiunii de toamnă, Otello, și nu sună deloc încurajator. Dar să nu comparăm mere cu pere. Un recital e altceva decât o operă.

La finalul acestui concert al cărui cap de afiș a fost la înălțimea așteptărilor rămâne regretul evident și repetat al eșecului managementului ONB de la Revoluție încoace de a invita un mare artist să cânte un rol într-o operă, în afară de românii care revin acasă (deși nici Angela Gheorghiu n-a făcut decât tot recitaluri). De vină este incapacitatea de a programa o stagiune serioasă, nu scuza eternă că nu există bugete multianuale.

Așa a început noul sezon operatic la ONB. Cu specialitatea managerilor de operă români: „o lovitură de imagine”. Dar să remarc și faptul că a fost, de asemenea, o lovitură dată publicului. Enorm de multe invitații, cu acces în parcare numai pentru notabilități. Nu cumva să se enerveze cineva din nomenclatura politică din cauza înghesuielii și să strice echilibrul fragil al unui mandat interimar obținut în ciuda a două eșecuri la concursul pentru ocuparea postului. În același timp și o falsă imagine a unui sezon de toamnă-iarnă care continuă pe aceeași linie cu cel din primăvară, prin alungarea producțiilor moderne (un singur Rigoletto, un singur Falstaff, un singur Così, nici un Fidelio etc.). Un sezon în care afli distribuțiile cu multe zile după ce biletele s-au pus în vânzare, un sezon în care ora de începere a spectacolelor ține departe de Operă tinerii care muncesc în nordul capitalei.

Programul concertului:

Prima parte:

G. Donizetti – Uvertura Il barbiere di Siviglia
G. Donizetti – Fra poco a me ricovero (Lucia di Lammermoor) – Juan Diego Flórez
G. Donizetti – Com’e bello (Lucrezia Borgia) – Teodora Gheorghiu
G. Donizetti – Ciel, che vegg’io (Lucrezia Borgia) – Juan Diego Flórez & Teodora Gheorghiu
G. Puccini – Intermezzo  Manon Lescaut
G. Puccini – Si, mi chiamano Mimi (La bohème) – Teodora Gheorghiu
G. Puccini – Che gelida manina (La bohème) – Juan Diego Flórez

Partea a doua:

V. Bellini – Col sorriso d’innocenza (Il pirata) – Teodora Gheorghiu
G. Verdi – La mia letizia infondere (I Lombardi) – Juan Diego Flórez
G. Verdi – Interludiu La traviata
G. Verdi – Parigi, o cara (La traviata) – Juan Diego Flórez & Teodora Gheorghiu
G. Verdi – Addio del passato (La traviata) – Teodora Gheorghiu
G. Verdi – Lunge da lei (La traviata) – Juan Diego Flórez

10 comentarii la “Juan Diego Flórez față cu mediocritatea

  1. Ion Tibrea
    septembrie 8, 2018

    Mă surprinde oarecum cooptarea sopranei noastre alături de Juan Diego Flórez într-un eveniment atât de pretențios și mă întreb,prin ce „filieră ” o fi ajuns recomandarea și mai ales cu girul cărui impresar ?! Cunoscând-o încă de pe băncile facultății, rămân la părerea că ar fi fost, dacă nu chiar și este, o soprană/interpretă de concert și atât.
    Și dacă nu a făcut față,ci mai degrabă „fețe” provocării lansate de către organizatori, cui folosește promovarea ei,când s-ar fi putut găsi o soluție decentă în contextul dat ?! Zic…
    Din păcate n-am ascultat-o de mulți ani, încă de pe vremea când evolua pe scena Operei din Viena, când angajata casei fiind,mare lucru n-a prea avut, înafară de roluri de mâna a doua sau chiar mai mici. Deci…comentariile sunt de prisos. Poate cu altă ocazie va convinge într-o manieră mult mai incisivă. Așteptăm să vedem ce ne mai rezervă viitorul.

    Apreciază

  2. ioana diaconescu
    septembrie 8, 2018

    Mr.Perfect ramane Mr.Perfect…

    Apreciat de 1 persoană

  3. Sorin
    septembrie 8, 2018

    Artticol in mare corect, desi tendentios pe alocuri. Cateva amendamente:
    1. Che gelida manina a fost cantata cu un semiton mai jos, acuta nu a fost do, ci si. Do a fost la finalul cabaletei din Traviata. Si al duetului din Boema, unde Florez a cantat si el acuta scrisa doar pentru soprana.
    2. La aria Com’e bello, T. Gheorghiu a intrat prea devreme – eu am crezut initial ca s-a eliminat o bucata din introducerea orchestrala, dar nu era asa, pentru ca, inainte de arie orchestra canta tema primelor doua versuri. Ea, de emotie probabil, a uitat si nu a lasat orchestra sa termine partea ei. In schimb dirijorul nu a avut nicio reactie la intrarea gresita si nu a facut semn orchestrei – putea trece usor mai departe, ca nu s-ar fi prins nimeni, dar a lasat-o sa se faca de ras pana la capat.
    3. Se pare ca initial fusese programat un recital al lui Florez si la Iasi, dar apoi s-a anulat, iar in locul lui vine Ernesto Palacio. Nu stiu ce va face, ca are o varsta la care e putin probabil sa mai merite atentie.

    In rest, am admirat la el linia legatto-ului, frazarea, dictia extrem de clara si precisa, nuantarea detaliata a cuvintelor, faptul ca nu a incercat sa imite pe nimeni, ci a interpretat partiturile respective in maniera sa personala. Intercatiunea cu publicul a fost subtila si deseori amuzanta – jocul de sensuri in Che gelida manina s-a referit la mana rupta; modul cum a tras-o spre el pe soprana in duetele de dragoste; jocurile cu florile si cu orchestra in Granada, inclusiv acel moment in care el a hotarat cand sa se opreasca orchestra pentru a face vocaliza finala.
    La ea am remarcat pe de o parte frumusetea timbrului, moliciunea emisiei in mare parte din ceea ce a cantat, fluiditatea frazelor, dar si o dictie defectuoasa, care aluneca peste consoane, facand imposibila intelegerea textului, sau lipsa de consistenta si de dramatism in roluri care cer o interpretare de cu totul alt calibru, la care ea nu va ajunge probabil niciodata. Pisicutza care miauna si se crede o pantera care rage.
    Partea buna e ca s-a putut face acest recital, in sfarsit se reuseste aducerea unui interpret de top in plina forma si in varf de cariera in afara Festivalului Enescu.
    Partea mai putin buna e ca orchestra a sunat in cel mai bun mod modest, ca sa nu zic mizerabil. Ca in cel mai clasic stil mioritic s-au dat enervant de multe invitatii si au fost si obisnuitii blatisti, care nu stiu cum intra, dar stiu sigur ca nu au bilet sau invitatie si reusesc sa ocupe locuri foarte bune, ramase libere prin absenta unora care nu si-au onorat invitatiile, ca bilete nu se mai gaseau de mult. Si iar au venit destui care nu prea aveau habar despre ce era vorba in propozitie, cei mai multi au venit bou si au plecat vaca (vorba lui Creanga), oricum nu au priceput nimic, dar au reusit sa aplaue in momente nepotrivite. O moda in extindere dupa cum constat, ca si la ultimele recitaluri la Ateneu s-a aplaudat aiurea, iar azi tocmai am vazut o culme a tzopismului, la rusi, care au aplaudat intr-o cezura din Rapsodia lui Rahmaninov pe o tema de Paganini.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Sorin
    septembrie 9, 2018

    Am uitat sa scriu ca Teodora Gheorghiu nu a prezentat in premiera cele doua arii publicului bucurestean, ele au fost cantate – atunci cu acompaniament de pian – si in recitalul din martie de la Ateneu. Prin comparatie, mi s-a parut ca marginal a castigat in expresie, dar ramane insuficienta in partituri care cer mai multa substanta vocala si dramatica.

    Apreciat de 1 persoană

  5. LaMarzocco
    septembrie 10, 2018

    as fi vrut sa pot comenta in cunostina de cauza, dar promovarea concertului a facut sa aflu caJDF vine la Bucuresti fix cu 2 zile inainte de spectacol. pe site Opera NB biletele sold out. Da ce mi s-a parut dovada lehamitei nationale a fost lipsa programului de pe site.
    in rest, observatiile sunt probabil conforme cu realitatea, orchestra operei este foarte slaba, notoriu under rehearsed, si probabil cu instrumente de calitate proasta.
    in aceste conditii, m-am consolat cu Don Carlo de la Scala, pe RaiPlay. de la Teatro Regio di Torino, cu Vargas.

    Apreciază

  6. Mihai G
    septembrie 10, 2018

    In fine vad si citesc comentarii consistente…cu multe pareri convergente, care lipsesc din toata media noastra, dupa cum bine ne spune de mult autorul blogului!

    Apreciază

  7. Despre Opera
    septembrie 10, 2018

    N-a fost transpusă “Che gelida manina”

    Apreciază

    • Sorin
      septembrie 15, 2018

      Pai, n-o fi fost transpusa, daca zici tu. Doar ca acuta e si, nu e do.
      Nici in Odeonsplatz nu a fost altfel:

      (vezi pe la minutul 50)

      Poti sa vanezi cand se va da concertul la tv si sa verifici. Sau sa cauti inregistrarile care se pare ca deja au aparut pe ici si colo.

      Apreciază

  8. clemycali
    septembrie 12, 2018

    Florez este deja un Wherter magnific si va fi un DeGrieux stralucitor, asa cum a fost si un foarte bun Raul in Hugenotii. Personal, astept sa il vad in Idomeneo si Tito. A crescut enorm ca atrist si is navigheaza schimbarile vocale cu mult discernamant. Nu stiu daca verismul (ma refer aici la roluri ca Rodolfo sau Cavaradossi) ii vor sta la indemana in viitor dar are potential urias in repertoriul francez.

    Apreciază

    • Sorin
      septembrie 15, 2018

      Eu unul nu sunt foarte incantat de adecvarea lui stilistica in muzica franceza, dar asta e o chestiune de gust personal. Din pacate, e extrem de greu sa gasesti interpreti cu adevarat adecvati pentru aceasta muzica, nici macar francezii nu mai sunt instruiti corect in stilistica muzicii lor.
      Mai interesant mi s-a parut in Mozart, dar pentru roluri ca Tito si, mai ales, Idomeneo, mai are inca nevoie sa evolueze si sa castige in substanta dramatica si in consistenta vocala.
      Probabil nu va intra serios in verism, dar asta nu-l impiedica sa se joace putin cu cateva arii si duete in concerte si recitaluri, e un lucru destul de obisnuit.
      Oricum el dovedeste inteligenta in abordaea rolurilor, le pregateste cu grija si nu se arunca in repertorii periculoase. Spre deosebire de partenera sa, care a incercat niste partituri destul de nepotrivite tipului ei de voce si pe care a demonstrat ca nu poate sa le gestioneze corect.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la septembrie 8, 2018 de în Analiză, concert, Cronica, Muzica, Nou și interesant, Premieră şi etichetată , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: