După două săptămâni de tăcere absolută, ministerul culturii a anunțat astăzi că a anulat pentru a doua oară concursul de proiecte de management de la ONB, în urma contestației depuse de Antoniu Zamfir, directorul Operei Craiova și candidat la conducerea instituției, o contestație dublată de reacțiile revoltate din societate și din media față de modul de desfășurare a probei orale a concursului. A treia reluare a unui asemenea concurs este un caz fără precedent în istoria recentă a Operei Naționale București și merită o discuție.

În primul rând, acest eșec repetat al ministerului de a ocupa funcția de manager general al instituției subordonate cu cel mai mare buget din cultura românească (76 milioane de euro pe următorii cinci ani) arată clar că procedura de desfășurare a acestor concursuri este greșită și trebuie schimbată.

Criteriile de admitere a dosarelor sunt la limita anti-constituționalității. Nu sunt acceptați decât oameni din sistem, cu studii universitare în domeniul artelor, dar care să aibă și experiență extensivă de management. În aceste condiții, aria de selecție este foarte limitată. O dovadă concretă este că, de fiecare dată, au candidat numai doi pretendenți eligibili: Antoniu Zamfir și Ștefan Ignat (deși, în cazul acestuia, e discutabilă experiența de management). Apoi, deși regulamentul susține că sunt eligibili cetățenii UE, un paragraf mai departe sunt excluși cei care nu știu limba română. Cu alte cuvinte, un Vladimir Jurowski, actualul director artistic al Festivalului Enescu, nu ar fi admis să candideze la șefia ONB, în cazul improbabil în care l-ar tenta această funcție. Nu mai vorbim de amestecarea managementului artistic cu cel de business, într-o lume în care cele două componente sunt din ce în ce mai separate. Lista poate continua, dar acestea mi se par cele mai evidente exemple de limitare a drepturilor pe care le are un cetățean al Uniunii Europene, fie că are nevoie de ele sau nu.

Dl ministru Ivașcu și-a prezentat săptămâna trecută bilanțul primelor șase luni de mandat, adică o listă de „realizări” ce includea orice activitate a ministerului, chiar și șantierele deschise, sau evenimente culturale la inițierea cărora ministerul nu avea nici o contribuție (Târgul de carte de la Leipzig). Evident, una dintre „realizări” era și organizarea concursurilor de management pentru instituțiile subordonate. Iată că, în cazul Operei Naționale București, avem în față un mare eșec, iar realizarea este tocmai faptul că ministerul și-a recunoscut implicit greșeala anulând ultima sesiune, viciată de o comisie tendențioasă.

Totuși, cine este vinovat de acest eșec al ministerului? Dl Mădălin Voicu. El este  secretarul de stat care se ocupă de activitatea instituțiilor muzicale. Numit la minister în timpul guvernului Grindeanu, Mădălin Voicu i-a supraviețuit și lui Ionuț Vulpescu și lui Lucian Romașcanu și se pregătește să rămână în funcție și după remanierea foarte probabilă a lui George Ivașcu. Ceea ce părea inițial o simplă sinecură politică a devenit în timp o eminență mai mult decât cenușie, chiar nefastă. În responsabilitatea sa stătea alegerea comisiei, din care făceau parte cel puțin două persoane care nu aveau ce căuta acolo. În responsabilitatea sa stătea întreaga organizare și desfășurare a concursului.

În Decembrie 2017, dl Mădălin Voicu îl numea director interimar al ONB pe Ștefan Ignat, în locul lui Beatrice Rancea. Venit la Operă, dialogul dintre cei doi, desfășurat în fața angajaților teatrului, avea o familiaritate izbitor de asemănătoare cu atitudinea comisiei de evaluare la audierea interimarului:

— Fănică, voiam să-ți zic că pe mine mă cheamă Ștefan și pe toți băieții mei îi cheamă și Ștefan. La mulți ani pentru Sfântul Ștefan, pentru căăă … ăăă, și toți Ștefanii și Ștefaniile și cei care serbează în acest moment. 

Momentul a fost filmat, și-l puteți vedea integral aici:

Îmi aduc aminte că, în timpul audierii lui Ștefan Ignat, membrii comisiei împreună cu candidatul stabileau cât se poate de categoric că galele organizate de Beatrice Rancea reprezentau tot ce poate fi mai rău în materie de management, în special Gala Premiilor Naționale ale Operei, din cauza risipei de bani și a câștigurilor artistice infime. Apoi, dl. Ignat promitea că va organiza el o nouă gală, dar pe care a reușit s-o facă mai ieftină. Pentru ca incoerența să fie completă, săptămâna trecută, ministerul anunța o nouă tranșă de proiecte centenare aprobate, din care făcea parte și… da, ați ghicit, noua ediție a Galei Operelor Naționale a doamnei Rancea, organizată la Iași, în Decembrie 2018.

Cineva trebuie să plătească pentru aceste greșeli. Dl Mădălin Voicu trebuie să plece din minister, tot așa cum și dl Ștefan Ignat ar trebui înlocuit cu un alt interimar până la organizarea unui nou concurs la ONB.

Update:

Anularea concursului trimite iarăși în interimat conducerea ONB. Sesiunea următoare de evaluare a proiectelor de management nu a fost anunțată, însă există indicii că aceasta se va desfășura în 2019. Ștefan Ignat rămâne să conducă Opera în acest interval de timp, în ciuda penibilei note de 5,84 obținută de proiectul său în Mai și a controversatei audieri din Iulie. Drept urmare, calendarul spectacolelor de la ONB tocmai a fost populat cu evenimentele ce urmează din toamnă și până la sfârșitul anului. Avem astfel și o idee despre farfuridismul „reformei” pe care a propus-o în proiectul său.

Viitorul imediat al ONB nu diferă cu nimic de cenușiul ultimei stagiuni. Va fi o premieră de producție pentru Otello, în schimb, regizorii moderni din ultimii ani (un total de 10 producții) nu vor scoate capul din pubela în care i-au aruncat interimarii naționaliști de după demiterea lui George Călin. Așadar, nici urmă de Fidelio, Così fan tutte, Falstaff, Lucia di Lammermoor etc. Pentru Ștefan Ignat, regizori precum Graham Vick sau Andrei Șerban nu există. Noua modă la București este prezentarea operelor în versiune concert (Tripticul lui Puccini) și reluarea până la saturație a producțiilor vechi (marele revival al lui Don Giovanni în regia Andei Tăbăcaru Hogea). Cu alte cuvinte, spectatorii vor avea parte de o stagiune construită pe placul retrograzilor, al căror exponent mult prea influent este criticul Dumitru Avakian.