Despre Opera

Efectul Wagner la Ateneu


într-o Vineri, 17 Mai, la Ateneul Român
Serghei Rahmaninov: Concertul nr. 3, în re minor, pentru pian și orchestră, op. 30
Richard Wagner: Fragmente pentru cor și orchestră din operele Lohengrin, Parsifal și Tannhäuser
Solist: Josu de Solaun
Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea
Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner

Când am citit programul concertelor de pe 16 și 17 Mai, ultimele cu Christian Badea în această stagiune a Filarmonicii, m-am ciupit de mână, aproape nevenindu-mi să cred: Wagner! Și amintirile concertelor spectacol cu Parsifal din 2015-2016 m-au inundat imediat. Apoi Rah 3! Un concert vecin cu nebunia, de o dificultate absurdă, suficient pentru a-i pune în brațe statueta Oscarului unui actor pe nume Geoffrey Rush…

Christian Badea tocmai primește o cronică entuziasmată în ultimul număr al revistei Opera pentru spectacolele de la începutul anului cu Turandot la Opera din Sydney:

În 2015, Christian Badea a condus OAO (Opera Australia Orchestra) într-o senzațională serie de spectacole, iar acum a sunat încă și mai bine după recentele lucrări de îmbunătățiri ale acusticii.

În fond, concertul i se potrivea lui Josu de Solaun. Câștigător al concursului Enescu (și nu numai al acestuia), pianistul hispano-american e un explorator, mereu nemulțumit de câte note i-a scris compozitorul, mereu pus pe improvizat și pe furat timp (rubato). Numai că însușirea unui asemenea concert necesită mult efort.

Solaun a explodat pe scenă, aruncându-se în concert cu o virtuozitate tot mai nestăpânită. După o primă parte Allegro ma non tanto debutând frisonant (aici, acompaniamentul lui Badea a fost decisiv prin rigoare și dramatism), pianistul s-a dezlănțuit, câștigând net bătălia intensității sonore cu orchestra. Latura sa imprevizibilă a ieșit la suprafață deseori în ultimele două părți, atacurile violente asupra pianului se prelungeau cu schimbări de ritm cărora doar mâna sigură a unui dirijor precum Christian Badea le putea face față. Mă tem că nu vom revedea prea curând acest concert cu același pianist dar cu alt dirijor pe scena Ateneului. A fost însă o bucurie și un preambul spectaculos pentru ceea ce urma să se întâmple în a doua parte a serii.

A fost mai întâi Preludiul la actul I din Lohengrin, bine ordonat tematic, riguros, dar învăluitor și misterios. Apoi, Corul Filarmonicii a urcat pe podiumul de sub orga Ateneului. Impresionat, aproape 100 de oameni. După o scurtă introducere orchestrală (Preludiul la actul III), am auzit unul dintre cele mai frumoase Marșuri nupțiale. Nici nu era greu să fac o asemenea afirmație, pentru că Lohengrin se cântă foarte rar la operele naționale. Bună definiție a vocilor, corul a avut textură și dicție (nu perfectă, dar mult peste nivelul obișnuit de pe scenele bucureștene).

Christian Badea dirijează Parsifal (imagine de la concertul din 2015)

Apoi, Badea, în ținută de Wagner (adică fără frac, purtând o tunică neagră), a dat semnul de începere a scenei Procesiunii spre catedrală (Tot Lohengrin), apoi muzica Transformării din Parsifal. A fost un fel de re-enactment al marilor momente din concertul din 2016, mai puțin luminile, mai puțin misterul, mai puțin soliștii, da, dar suficient pentru a ului publicul care auzea sunetul clopotelor gigantice imaginate de Wagner venind de sub auditorium, apoi urmărind cum corul bărbătesc se înșira pe culoarele circulare dintre loje. Un moment foarte spectaculos, mai ales pentru spectatorii (cei mai mulți) care erau așezați în stal, auzind muzică de peste tot în jurul lor, căci corul feminin continua să cânte din foaier. Fără pauză, s-a trecut la Corul pelerinilor din Tannhäuser, corul acela care se întrețese minunat cu muzica uverturii, la fel de impresionat și de spectaculos ca în momentul Parsifal. În fine, salt direct către finalul lui Tannhäuser și asta a fost tot. Atât de puțin? Deși a durat aproape o oră… N-a fost perfect, de data aceasta membrii corului citeau de pe partituri, repetițiile au fost mai puține decât acum trei ani, dar efectul produs asupra publicului a rămas același: o tăcere surprinsă („cum de nu mi-a plăcut Wagner până acum?” e unul dintre gândurile care se citeau pe multe fețe), urmată de aplauze care creșteau în intensitate, până la ovații în picioare. Acesta este efectul Wagner asupra melomanilor, un efect observat din nou la București.

Pe Christian Badea îl veți putea regăsi în toamnă (19 Septembrie) la Festivalul Enescu la comanda Orchestrei Filarmonice din Sankt Petersburg, alături de Vadim Repin, într-un program Enescu, Șostakovici, Dvořák. Până atunci, se va întoarce la Turandot, de data asta la Teatro Colon (Iunie-Iulie)

 

6 comentarii

  1. Rachmaninov .al 3-lea concert. Bine ziceti, ” Un concert vecin cu nebunia, de o dificultate absurdă ” , desi nu subscriu la calificativul de ” absurda ” . I-as zice flamboyanta pina la suprauman . . Se spune ca ( o fi, n-o fi adevarat ? ) , dupa ce si-a ascultat acest concert cintat la New York de Vladimir Horowitz cu Eugen Ormandy la pupitrul orchestrei, Rachmaninov nu l-a mai interpretat niciodata
    L-am reascultat recent, pe ” MEDICI ” , in direct cu laureatul din 2015 al concursului Ceaicovsky, Dmitri Masleev, o alta stea a pianisticii ruse. de 30 de ani , un muzician deja matur, care nu se mai cauta pe el insusi si are deja o viziune sigura asupra compozitiei interpretate .A cintat fara excese , dar aproape fara nici o tenta romantica, nepasional, clar pina la puritate, precis ca ritmica si colorit sonor, tinind parca sa ne aminteasca faptul ca Rachmaninov a fost coleg de generatie cu Scriabin si contemporan cu mai tinarul Prokofiev. Tehnica desavirsita dar atit, astfel incit m-a facut sa-l reascult / revad pe Daniil Trifonov la Paris pe 19 Iunie 2015 ( acum 4 ani ) cu Orchestre Philharmonique de Radio France dirijata de Myung-Whun Chung. Poate, asa cum au remarcat unii ( nu ma numar printre ei deoarece am fost rascolit si captizat pina la aneantizare de interpretarea lui Trifonov ), au fost unele imperfectiuni de sincronizare cu orchestra in partea a 3-a ( trebuie sa fie un cosmar pentru dirijori sa-l acompanieze pe Trifonov ) , sau pianul a sunat in unele pasaje / momente din final prea ca un ” instrument de percutie” ( in contrast cu tot ceea ce zborul miinilor lui Trifonov pe claviatura a creat in intregul concert ) , dar un impatimit al muzicii, ca mine, nu a avut starea psihica sa le observe .
    Ca o paranteza, imi aduc aminte ca am auzit pentru prima data acest Concert 3 al lui Rachmaninov, in anii studentiei (1954-1959 ) la Radio Bucuresti , cu un pianist rus , astazi uitat, Viktor Merjanov, repetat destul de des, in aceeasi unica interpretare. Motivul din partea 1-a l-am retinut imediat si nu l-am mai uitat.

    Cred ca inteleg fraza ” cum de nu mi-a placut Wagner pina acum ?”. Sint convins ca poti accesa fascinatia muzicii lui Wagner, incepind direct cu ” Tristan ” sau ” Parsifal” ( sint dealtfel si tot ce iubesc mai mult din Wagner ) , fara a trece obligatoriu prin ” Maestrii”, ” Olandezul ” sau ‘ Rienzi „. Nu cred insa ca poti intra in lumea muzicii wagneriene , direct prin ” Tetralogie „, decit daca ai o serioasa cultura muzicala.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Nu știu cine a cântat prima dată Rah 3 la București, dar cert este că întotdeauna a fost o lucrare rar abirdată de pianiști.
      Am numărat însă 10 Concerte nr.2 la Ateneu între 1922 și 1942 și un singur Concert nr. 3, pe 27 Noiembrie 1931 cu nimeni altul decât Claudio Arrau, care era deseori invitat de Fialrmonică (dirijor a fost George Georgescu).

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.