Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Yuja Wang și Staatskapelle Dresden, manual de seducție


Într-o Duminică, 8 Septembrie, la Sala Palatului
Rachmaninov: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3  în re minor op.30
Beethoven Brahms: Simfonia nr. 2 în re major op. 73
Yuja Wang – pian
Staatskapelle Dresden
Myung-Whun Chung

După ce am ascultat-o într-un Ceaikovski #1 lipsit de suflet la Enescu 2013, mă hotărâsem s-o evit pe Yuja Wang anul acesta. M-am mai uitat încă o dată pe program și m-am răzgândit. Era vorba de rar interpretatul Concert nr. 3  al lui Rachmaninov, care mi s-a părut mult mai potrivit pentru temperamentul acestei pianiste de mare succes. În plus, Staatskapelle Dresden și Myung-Whun Chung mă tentau foarte tare în Simfonia a II a de Beethoven, cum fusese anunțat într-o versiune intermediară a programului. A fost Brahms – a doua, până la urmă, ceea ce arunca întregul program într-un romantism târziu, numai bun de cucerit publicul larg de la Sala Palatului (ceea ce nu e deloc un lucru rău). De altfel, și programul festivalului suferă multe modificări, absolut normale, de exemplu, într-o variantă embrionară, concertul de astă seară ar fi trebuit să fie cu Simfonia nr. 5 de Șostakovici.

Yuja Wang a abordat Concertul de Rahmaninov etalând punctul ei forte: o tehnică implacabilă, căreia nu-i rezistă nici o partitură, oricât de dificilă. Surprinzător, latura introspectivă a primei părți a fost neașteptat de fină, dar după câteva măsuri a devenit puțin plictisitoare din cauza liniarității. Mai mult, acompaniamentul lui Myung-Whun Chung a fost la fel de aseptic, nuanțat doar între un sunet tare care acoperea solista și ceva la limita audibilului. În schimb, finalul primei părți, valsul din a doua parte și mai ales virtuozitățile nebunești din Finale (alla breve), i-ar fi făcut invidioși pe Horowitz sau pe Gilels, prin ferocitatea de Terminator cu care care a bagatelizat dificultatea lor, ba încă folosind niște tempi mai rapizi decât orice am ascultat vreodată. În același timp, o lipsă de brio, accentuată și de pasivitatea dirijorului, a făcut ca întregul concert să impresioneze doar pentru o clipă. De fapt, a impresionat chiar în ultima clipă, cea a celor trei bisuri, dintre care ultimul, o variațiune pe o temă din Carmen de Bizet, a aruncat în aer Sala Palatului. Să trecem, nimic memorabil aici, aș putea chiar spune că Josu de Solaun a fost mai inventiv și net mai interesant acum câteva luni, la Ateneul Român.

Pe Myung-Whun Chung îl știu mai mult din operă, fiind multă vreme asociat cu Opera Bastille, ajungând astăzi un specialist în Otello de Verdi, chemat peste tot să-l dirijeze, mai puțin la Met, Covent Garden sau Scala. Staatskapelle Dresden este o orchestră de o foarte bună calitate, pentru care Brahms ar trebui să fie o emblemă superlativă a interpretării obișnuite.

Din păcate, lectura lui Chung a fost la fel de banală. Respirația romantică a acestei Simfonii Pastorale a lui Brahms a fost prea puțin perceptibilă. În aceleași coordonate, adică zgomotos în loc de intens și de o liniaritate exasperantă, lectura lui Chung a plictisit de la prima la ultima parte. Câteva insule de frumusețe în corzile din Poco allegretto, în frumoasele solouri de violoncel din Adagio și de oboi în partea a treia au fost tot atâtea tentative de a insufla viață și poezie în această a doua parte a serii. Nimic de reproșat orchestrei, în general, căci toți instrumentiștii au cântat foarte bine și au răspuns comenzilor dirijorului cu o docilitate de negăsit pe la noi. Practic, nu l-am văzut nici o clipă pe Chung temperând vreo partidă de instrumente, sau cerând mai multă expresivitate de la vreun solo. Dar un dirijor exclusiv de mână dreaptă, cu care „bătea” fără greșeală, Myung-Whun Chung a evitat orice rubato și nu și-a asumat nici cel mai mic risc. Și nici un encore, lăsând practic succesul serii pianistei Yuja Wang.

 

8 comentarii la “Yuja Wang și Staatskapelle Dresden, manual de seducție

  1. Elefteriu Luminita
    septembrie 9, 2019

    cam asa a fost….doar ca acolo sus nu s-a auzit deloc asa tare,in nici un caz nu a acoperit pianul,iar fata a fost minunata,cu o dantelarie in pianissimo,si fraze frumoase,orchestra a facut niste treceri de la ff la pp de taiau respiratia..Asa e si cu dirijorul,pana la ultimele 2 parti din simfonie nu mi-a placut,dar a mai revarsat ceva acolo…Iar suflatorii….mare frumusete,solouri de corn cate vrei,si s-au schimbat cornistii,ff frumos,nu numai fara chixuri…si oboii…ei,toti…Dar nu pot spune ca am iesit vrajita…

    Apreciază

  2. Roxana
    septembrie 9, 2019

    Staatskapelle Dresden e orchestra extraordinara… pacat ca nu a fost condusa de Thielemann aseara!

    Apreciază

  3. OperaOnline
    septembrie 9, 2019

    Total de acord. Dirijorul, din pacate, nu a putut/stiut sa adauge valoare si sa sustina solista. Yuja a fost fenomenala dar n-am vazut…sufletul rus :-).

    Apreciază

  4. Pingback: Festival Enescu 2019: Yuja Wang și Staatskapelle Dresden, manual de seducție - Radio Domeldo

  5. Nicolae Badea
    septembrie 9, 2019

    Mă tem că numai muzicienii înșiși, mai ales cei care au pus vreodată mâna pe Rahmaninov 3 au înțeles la ce nivel a fost performanța de aseară a Yujei Wang și cât de rafinat, precis și zen a fost acompaniamentul lui Myung.

    In ceea ce privește clișeul cu „sufletul slav” din comentariile de mai sus, Rachmaninov însuși abhora sentimentalismul. Scoala pianistică rusă continuă această tradiție.

    Dar mă bucur că în sfârșit ați învățat și folosiți corect termenul rubato.

    Apreciază

  6. dnicolescu
    septembrie 9, 2019

    Indraznesc sa repet o intrebare pe care mi -am pus-o de cind am aflat – tot din blogul Dvs.- ca Wang va „ataca” Concertul 3 de Rachmaninov : Cum o vedeti in comparatie cu interpretarile lui Trifonov si Matsuev , ultimii doi mai rusi ( a propos de „spiritul rus” care se pare ca a lipsit ) care l-au cintat ? ”

    PS. La spectacolul cu opera lui Strauss dela Verbier, Gergiev a fost extrardinar de preocupat de urmarirea partiturii. Eforul lui a fost imens, la prima pauza, celebra camasa lunga neagra era uda complect si a trebuit schimbata.

    Apreciază

    • Despre Opera
      septembrie 9, 2019

      Discul lui Trifonov cu Rach 3 urmează să apară, cu Philadelphia și Nezet-Seguin.
      Cel al lui Matsuev, cu Gergiev și Mariinsky, apărut în 2010 nu e foarte interesant, era și foarte tânăr pianistul la vremea aceea.

      Tot Horowitz, live-ul din 1935 rămâne etalonul suprem.

      Dar cum spuneam și în cronică, Josu de Solaun, un pianist foarte bun, dar departe de faima unui Trifonov sau Matsuev, a fost mai interesant la Ateneul Român. Cu siguranță nu atât de riguros ca Yuja Wang, însă cu foarte multă personalitate, un discurs mai complex, cu tenebre și lumini admirabile.

      Apreciază

  7. Pingback: Enescu 2019: Cum a fost și ce va urma? | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: