Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Gera


într-o Duminică, 3 noiembrie, la Ateneul Român
Dan Dediu: Concert pentru violoncel și orchestră, primă audiție
Johannes Brahms: Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68
Orchestra Filarmonicii Altenburg-Gera
Solist: Mircea Marian
Dirijor: Laurent Wagner
Concert aniversar cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului
Concert organizat sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti şi al Ambasadei României la Berlin

După frumosul concert cu Visul lui Gerontius, organizat de Filarmonica „George Enescu” în colaborare cu Ambasada Marii Britanii, o inițiativă foarte interesantă a Ambasadei Germaniei a făcut posibil un concert cu totul special la Ateneul Român. Ocazia celebrării a 30 de ani de la căderea zidului Berlinului (9 Noiembrie 1989) a permis întâlnirea cu Filarmonica Altenburg-Gera.

Sunt sigur că vă întrebați deja, absolut îndreptățiți: Și ce e așa special la această orchestră? Pentru a răspunde la întrebare e nevoie de puțină „wikipedie”.

Altenburg și Gera sunt două orașe vecine (între ele e o distanță de cca 30 Km) din landul  federal Thuringia, aflat în Germania de Est înainte de 1989. Tranziția la democrație și capitalism n-a fost ușoară pentru această zonă, astfel încât orchestrele simfonice ale celor două orașe, cu istorii de sute de ani, au fuzionat în 1995, odată cu alte instituții culturale. Azi, Filarmonica Altenburg Gera servește muzical nu doar stagiunea de concerte, dar și teatrul, opera, compania de balet și chiar și un teatru de păpuși comun celor două orașe, într-o instituție polifuncțională numită Altenburg Gera Theater.

Œdipe la Teatrul de operă din Gera (foto: Ronny Ristok)

Însă ceea ce apropie acest teatru de noi este că anul trecut, o nouă serie de spectacole fiind reluată și  în Ianuarie 2019, acești nemți aproape necunoscuți s-au gândit să prezinte în premieră Œdipe, opera lui Enescu, într-o producție proprie. Fără sprijinul ICR, fără blagoslovirea niciunui comitet interministerial sau a vreunei instituții de tăiat panglici din România. Mai mult, seria de spectacole a avut parte de o recepție foarte bună din partea criticii. „Un spectacol  în care performanța celor implicați ar face de râs teatre de operă mult mai mari”, scria Matthew Rye în cronica sa pentru Opera Magazine, premiera de la Gera fiind acoperită jurnalistic în limba română de Victor Eskenasy în articolele publicate de Europa Liberă și Suplimentul de cultură. Direcția muzicală a spectacolelor cu Œdipe a fost asigurată de Laurent Wagner, cel care a condus și concertul de Duminică seara, după ce, în buna tradiție germană a turneelor întreprinse de orchestrele simfonice, muzicienii din Altenburg și Gera susținuseră un concert și la Timișoara. Dacă la evenimentul britanicilor, urmat și de o recepție, practic n-a participat nimeni din conducerea Filarmonicii, de data aceasta, dl Dimitriu a ținut un mic discurs în limba germană, introducându-l pe dl ambasador Cord Meier-Klodt, în sală fiind prezent și dl Prunner, maestrul de cor, alături de alte nume ale lumii muzicale bucureștene, precum dl Marin Cazacu, profesorul de violoncel al solistului ce urma să interpreteze Concertul pentru violoncel al lui Dan Dediu, prezent și el.

Pentru ocazie, dl Dan Dediu a compus un concert, prezentat în primă audiție. Impresia mea a fost cea a unei lucrări de un postmodernism asumat, cu o temă principală în deschidere, reluată apoi și în ultima parte, preluată din marea tradiție romantică (semăna destul de bine cu deschiderea primului Concert pentru pian de Ceaikovski), continuată de diverse aluzii muzicale, precum soloul de flaut din aceeași primă parte, foarte à la Șostakovici și încheind cu o ultimă parte în care practic au fost citate Dansurile românești ale lui Bartók. În partea a treia, intitulată Requiem ascuns, Mircea Marian a intonat o cantilenă solistică, a cărei frază muzicală trimitea vizibil la transcripția pentru violoncel a ariei lui Lenski din Evgheni Oneghin.

Mircea Marian și Laurent Wagner la repetiții pentru Concertul pentru violoncel de Dan Dediu

În afară de aceste momente, punctate și de unele ritmuri balcanice, zona originală a compoziției a suferit de o lipsă a coerenței dialogului între instrumentul solist și orchestră, violoncelul fiind împins spre virtuozități energice, cu arcușul coborând dincolo de căluș, dar înscrise într-un stereotip al muzicii contemporane, fără prea multe idei, sau atmosferă, ce-i drept, fără abuzul de xilofon, un instrument absent în compoziție. N-am reușit să decelez trimiterea la filmul Pulp Fiction al lui Tarantino, așa cum anunța excelentul program de sală, probabil o audiție ulterioară ar putea să-mi corecteze lipsa de atenție. Desigur, nu am nimic împotriva citărilor și a aluziilor muzicale, dar între acest concert și, de exemplu, Simfonia nr. 15 de Șostakovici, care citează exact din Rossini, e o mare distanță, în primul rând prin opoziția dintre un mare opus și o lucrare ce nu a reușit să mascheze o anumită superficialitate grăbită. O spun în ciuda aplauzelor și ovațiilor entuziaste ale semnificativului grup de studenți la Conservator, veniți să-și susțină maestrul. În același timp, e de remarcat seriozitatea cu care Mircea Marian a abordat acest Concert pentru violoncel, foarte determinat, de parcă ar fi fost cel mai important moment al unei cariere solistice, de fapt, așa cum e de așteptat din partea oricărui muzician solist care se respectă. E adevărat că, în elanul său, arcușul ajungea să lovească instrumentul destul de des, însă și această percuție neintenționată e o măsură a dedicării sale.

Orchestra Filarmonică Altenburg-Gera la Ateneul Român

După pauză, muzicienii germani au oferit ceea ce probabil le iese cel mai bine, Simfonia Nr. 1 de Brahms, cu un Laurent Wagner dirijând fără partitură. Adică exact aceeași lucrare cu care Filarmonica „George Enescu” a deschis stagiunea acum nici o lună de zile, prilej de comparații legate de viziunea dirijorală și de tehnică. După o bună primă parte, Andante sostenuto și Allegretto din părțile a doua și a treia au suferit de o anumită banalitate, lipsa unei progresii dramatice fiind de vină pentru senzația de plictiseală pe care au degajat-o. În mare, nici finalul nu s-a ridicat peste ceea ce a arătat Filarmonica, aflată încă sub efectul adrenalinei de la Festivalul Enescu, însă secțiunea de alămuri a fost exemplară, cu niște corni lugubri, tipic germani, care te trimiteau imediat cu gândul la Richard Wagner (experiența de operă a ansamblului fiind evidentă), și niște tromboni triumfători. Foarte bune solourile suflătorilor la instrumentele de lemn, în ciuda unui flaut care suferea de emisie a aerului pe lângă instrument (mai ales în Concertul pentru violoncel), atmosfera creată fiind de o respirație romantică impresionantă.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: