Într-o Joi și apoi Vineri, 3 și 4 Octombrie, la Ateneul Român, deschiderea stagiunii
Antonin Dvořák: Concertul în la minor pentru vioară și orchestră, op. 53
Johannes Brahms: Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68
Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii „George Enescu”
Liviu Prunaru (vioară), Christian Badea (dirijor)

Filarmonica „George Enescu” a deschis stagiunea simfonică 2019-2020 cu un concert ca o adevărată declarație de presă prin care afirmă că Festivalul George Enescu nu s-a încheiat, ci continuă la Ateneul Român. E greu de crezut că vor putea menține nivelul de excelență artistică arătat săptămâna aceasta, e și mai greu de anticipat ce va urma, întrucât agenda evenimentelor se oprește brusc la sfârșitul lunii Octombrie. Însă, dintr-un anunț publicat de revista britanică BBC Music, aflăm că Elisabeth Leonskaya va oferi integrala concertelor pentru pian de Beethoven la Ateneu în cadrul acestei stagiuni, iar din culise transpare și informația că Leo Hussain și Christian Zacharias vor reveni la București, alăturându-se lui Christian Badea ca dirijori invitați, ceea ce face ca ambițiile Filarmonicii să pară câte se poate de justificate. De urmărit (și programul și casa de bilete).

Revenire la romantism săptămâna aceasta la Ateneu, cu Liviu Prunaru și Christian Badea în lumea lui Dvořák și Brahms, după ce ansamblurile Filarmonicii au navigat cu succes în repertoriul modern la Festival, cu Honneger și (mai ales) cu premiera națională a operei lui Schoenberg, Moses und Aron.

Liviu Prunaru este unul dintre violoniștii cu o carieră exemplară, longevitatea lui în poziția de concertmaistru al lui Concertgebouw Amsterdam (14 ani deja!) e o inspirație pentru instrumentiștii din România. Însă responsabilitățile job-ului de lider al uneia dintre cele mai importante falange muzicale europene nu-l împiedică pe Prunaru să apară în continuare ca solist, inclusiv în Concertul pentru vioară de Dvořák, o lucrare pe care o interpretează de multă vreme pe Strad-ul său.

Concertul a început cu atacul ferm al orchestrei pe prima temă a lucrării, pentru ca, imediat, expresivitatea lui Liviu Prunaru să contrabalanseze superb, cu un sunet plangent, à la Menuhin de pe vremuri, dar cu o tentă lirică personală. Pe parcursul primelor două părți înlănțuite, acompaniamentul lui Christian Badea l-a susținut într-o complicitate admirabilă cu această viziune contemplativă. Și chiar dacă Prunaru a riscat puțin să devină plictisitor în prima parte, în Andante ma non troppo, n-am rezistat acestei comunicări expresive atât de tandre, iradiind o bunătate a lumii pe care n-o regăsim în ziua de astăzi. Finalul, Allegro giocoso, a fost temperat foarte bine, caracterul pastoral-rapsodic luminând atmosfera cu claritatea unei partituri de Bach, Badea contribuind încă o dată cu acel simț înnăscut al lui de a da mereu cea mai bună replică violonistului; în fond, experiența sa cu acest instrument își spune mereu cuvântul, inclusiv în modul în care vibrează toate corzile sub direcția sa la Ateneu. În concluzie, chiar dacă mi-ar fi plăcut să ascult mai multă incisivitate din partea lui Liviu Prunaru, îi respect viziunea care a pus pe primul loc poezia și frumusețea nuanțelor instrumentale.

După pauză a urmat o Simfonie nr. 1 de Brahms care a repus în drepturi adevărata interpretare a muzicii marelui compozitor atât de preferat la Ateneu. Christian Badea a reușit să elibereze orchestra de dulcețuri facile și de academisme prețioase, atacând tensionat și dramatic Un poco sostenuto-Allegro al primei părți, cu o robustețe caracteristică, excelent de potrivită aici. Un dramatism care nu a umbrit cu nimic poezia celei de-a doua părți, condusă destul de rapid dar cu un echilibru al tuturor partidelor instrumentale impresionant. În acest context, progresia dramatică spre cea de-a treia parte și spre final a fost nu doar palpabilă, ci și-a demonstrat logica. Acest simț al echilibrului și al unei viziuni integratoare s-a văzut foarte bine în ultima parte (Adagio – Allegro non troppo ma con brio), când pizzicato-ul corzilor a fost controlat cu o minuțiozitate impecabilă, ca tempo și ca intensitate sonoră, pentru ca apoi variațiunea pe tema Odei bucuriei să fie expusă cu o frumusețe demnă de un răsărit de soare. Și pentru o dată am realizat că partida de corni a orchestrei Filarmonicii a fost ireproșabilă, alături de toate solourile instrumentale cu care este presărată Simfonia lui Brahms. A fost un foarte bun concert pe care nu doar că nu mi-am permis să-l ratez, dar am ținut să-l văd în ambele zile în care a fost programat.

Iar săptămâna viitoare stagiunea Ateneului promite un concert la fel de interesant, cu Christian Badea continuând călătoria sa prin muzica lui Antonin Dvořák, începută la Festivalul Enescu cu memorabilul concert la conducerea Filarmonicii din Sankt Petersburg. De data asta va fi „a opta”, cea mai grea și poate cea mai frumoasă simfonie, alături de Rachmaninov #1 și uvertura operei Hovanșcina de Mussorgsky. Așa că stați cu ochii pe rezervările online de Luni!