Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Noul președinte al României este…


Duminică are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Care sunt relațiile candidaților cu muzica clasică, opera și cultura în general? Desigur, nu acesta este criteriul principal după care se votează. Însă, dacă tot nu a fost un subiect de discuție până acum (iar în ceea ce privește părerile despre politicile economice și sociale n-am nimic interesant de spus pe lângă atâția și atâția analiști), mi se pare interesant de rememorat niște momente, a căror contabilizare ar putea reflecta cumva ierarhiile rezultate din sondaje și, de ce nu, ar putea fi comparate cu rezultatele votului din 10 Noiembrie 2019. Să-i analizăm pe candidați într-o ordine a popularității în ceea ce privește această campanie electorală.

Klaus Iohannis

În mod cert, președintele în funcție al României datorează enorm culturii. Dacă Sibiul n-ar fi fost capitală culturală europeană în anul 2007, imaginea publică a lui Klaus Iohannis ar fi fost cea a unui primar ca oricare alt primar, în ciuda oricăror performanțe administrative: un bun gospodar, cum se spune. Un fel de Emil Boc, dar înalt. Cu toate acestea, în timpul mandatului său, care este acum pe cale să se încheie, n-am avut impresia că ar fi conștient de profitul politic al culturii: nici o inițiativă, nici o analiză, nici un program, deși ocazii au fost: Centenarul, Președinția UE, sezonul cultural româno-francez și trei ediții de Festival Enescu, patronate de președinție, la care n-a fost prezent, preferând mai degrabă Festivalul de la Salzburg. Cu toate acestea, rarele momente când muzica l-a interesat au fost cel puțin interesante. Prezența la repetiția generală a concertului spectacol cu Parsifal din 2016 de la Ateneul Român, deschisă publicului școlar și universitar, a creat o cotă de interes binemeritată unuia dintre cele mai frumoase evenimente muzicale ale ultimilor ani. Tot pe timpul mandatului său, Opera Națională București a trecut printr-un scandal fără precedent, reflectat de media internațională și care a produs daune reputației culturale a României. Guvernul de atunci a gestionat foarte prost criza, iar Klaus Iohannis i-a cerut demisia ministrului culturii, Vlad Alexandrescu, astăzi o voce importantă în USR, vinovat de declanșarea ei și de incapacitatea de a o controla. Dacă fiecare președinte al României de după 1989 și-a propus să rămână în istorie prin ceva (sau a reușit asta nu în modul cel mai convenabil), Ion Iliescu prin mineriade, dar și prin apropierea ulterioară de Uniunea Europeană, Emil Constantinescu prin cele mai nepopulare dar și necesare măsuri de liberalizare economică, Traian Băsescu prin redefinirea rolului instituțiilor statului, în special al Justiției, mi-ar fi plăcut ca dl Klaus Iohannis să-și lege numele de un proiect cultural. Poate la al doilea mandat, când presiunea electorală va dispărea definitiv. Spre deosebire de toți predecesorii săi, Iohannis e singurul președinte care a condus România în regim de coabitare cu un guvern de altă culoare politică aproape tot timpul.

Dan Barna

Din păcate, dl Dan Barna nu pare a fi câtuși de puțin interesat de cultură. Nici o apariție la vreun concert, nici un cuvânt de spus în legătură cu acest domeniu. Mai rău, dacă USR are ca mit fondator o asociație civică a cărei misiune era salvarea patrimoniului arhitectural al Bucureștiului, după despărțirea de  Nicușor Dan, această temă, culturală și ea, a devenit un non subiect pentru cel mai ambiguu partid din România zilelor noastre. Sigur, putem vorbi de o anumită cultură de business, corporatistă, de unde izvorăsc valorile acestui partid, însă n-ar trebui să uităm că, dincolo de idiosincraziile locale, adevărata identitate europeană, pe care ne-o asumăm accentuat, are ca reflexie culturală tocmai muzica simfonică și opera, pentru că sunt specifice civilizației occidentale. În plus, Dan Barna este și candidatul… PLUS, al cărui lider, Dacian Cioloș, rămâne în istorie prin două eșecuri culturale notorii: subscripția publică ratată pentru achiziția statuetei lui Brâncuși, Cumințenia pământului, și deja amintitul scandal de la Operă, catastrofal gestionat, ba chiar în contradicție evidentă cu aspirațiile și valorile europene declarate de acel guvern.

Viorica Dăncilă

Relația dintre PSD și cultură este foarte strânsă, e chiar o direcție importantă a politicii acestui partid, de la care nici măcar Viorica Dăncilă, campioană a greșelilor de exprimare, nu se poate sustrage. Numai că PSD a utilizat mereu cultura în folos propagandistic sau electoral. Cultura pentru mase, deseori îmbrăcând forme nu socialiste, ci de-a dreptul național comuniste, à la Cântarea României de pe vremea lui Ceaușescu (vezi aniversarea de la Mărășești a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial). Nici nu e de mirare că fondurile alocate de primării pentru evenimente oricât de dezolante, dar de masă, au devenit faraonice în momentul în care acest partid a câștigat conducerea Bucureștiului. Tot așa cum nu este de mirare că o foarte mare parte a mediului artistic românesc aparține bazinului electoral PSD. A analiza relația Vioricăi Dăncilă cu artele și cultura înseamnă, de fapt, a analiza politicile culturale ale PSD din ultimii trei ani. Un an Centenar sărbătorit prin evenimente de care nu-și mai amintește nimeni, deși au costat enorm, un sezon cultural româno-francez la fel de anonim, un Festival Enescu la un pas de nefinanțare în 2019 sunt tot atâtea dovezi ale unei guvernări dominate de  impostură și incompetență. Rămâne emblematic concertul de inaugurare a președinției UE, când o orchestră formată din instrumentiști ale unor importante orchestre europene n-au interpretat decât ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven, pentru că deficitul de atenție al premierului n-ar fi permis mai mult. O altă amintire vizuală și sonoră care mi-a rămas în minte este cea a unor focuri de artificii sincronizate cu ritmurile Rapsodiei române a lui Enescu, o epitomă a prostului gust.

Ar fi nedrept însă să fac uitată o măsură politică foarte bună, indiferent de lipsa de consecvență ulterioară a politicilor ministerului culturii: dublarea salariilor artiștilor din instituțiile subordonate ministerului. E un merit incontestabil al lui Ionuț Vulpescu, după ani și ani de lacrimi, oftaturi și promisiuni ipocrite ale predecesorilor săi. Și poate că soliditatea acestui partid care câștigă mereu procente importante de voturi, indiferent de crizele sale interne, este legată și de atenția constantă, chiar dacă indiferentă la excelență, pe care o acordă culturii.

Theodor Paleologu

Un intelectual și un fost ministru al culturii. Aparent, totul e în favoarea sa, căci dintre toți candidații el este cel mai des văzut în publicul concertelor de la Festivalul Enescu (tot așa cum este și Adrian Năstase). Numai că numele lui Theodor Paleologu va rămâne legat de scandalul din 2009 de la Ateneu, în urma căruia a fost îndepărtat Cristian Mandeal, sub privirile unui ministru al culturii care a preferat să stingă cât mai repede conflictul, acoperindu-și ochii și urechile, după propria sa mărturisire. A ratat astfel, fără  nici o remușcare, ocazia unei reforme în mediul artistic, iar precedentul creat atunci a dus la scandalul din 2016 de la Operă.

Mircea Diaconu

Un actor, un om direct din mediul cultural și artistic românesc. Abilitatea de a juca rolul unui om obișnuit, constrâns să ia atitudine prin candidatură în fața nedreptăților lumii, e practic cel mai mare atu al său. De fapt, Mircea Diaconu este imaginea vie a mediului artistic românesc, cu toate bunele și relele sale. Recentele mărturii ale actorilor care au interacționat cu Diaconu în postura de manager al teatrului Nottara, în care candidatul apare într-o lumină foarte proastă, pot fi lovituri fatale pentru șansele sale de a ajunge în turul al doilea.

Ceilalți candidați

Șansele lor de a accede în turul al doilea sunt infime, așadar analiza mea se oprește aici. Aș aminti totuși că dl Kelemen Hunor a fost și el ministru al culturii, cu realizări notabile, iar dl Viorel Cataramă este un meloman foarte des văzut la concertele Filarmonicii, la Festivalul Enescu, având chiar și o anumită vocație a mecenatului.

 

 

 

Un comentariu la “Noul președinte al României este…

  1. Pingback: Anexă la dosarul „Œdipe@ Salzburg 2019”: Opera Now și Opera News | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la noiembrie 7, 2019 de în Analiză, Muzica, Nou și interesant şi etichetată , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: