Ministerul culturii a ajuns, de mulți ani, o glumă proastă. Nu numai că lista celor care l-au condus în calitate de ministru este cea mai lungă dintre toate portofoliile guvernamentale, dar a devenit o sursă inepuizabilă de stupefacții și umor involuntar. Când ai putea crede că „mai rău nu se poate”, fiecare partid ajuns la putere se străduiește să demonstreze că e mereu loc de mai rău, mai prost, mai nefuncțional. Acum e rândul PNL să se facă de râs. Mai întâi prin numirea ca ministru a dlui Bogdan Gheorghiu, un om de anvergură cel mult județeană în domeniul cultural, luat peste picior de multă lume pentru că printre „realizările” domniei sale se numără și înființarea postului regional OTV Suceava. Premierul Ludovic Orban a insistat însă că experiența de management e relevantă și cred că avea dreptate în teorie. Până la urmă, de ce să contești pe cineva care n-a făcut încă nimic?

Prima gafă a fost poate o glumă a web managerului ministerului. După ce secretarii de stat pesediști au demisionat, cu excepția lui Mădălin Voicu, care a așteptat să fie demis, fotografia acestuia din urmă a rămas în continuare pe site-ul ministerului, ca și cum ar fi fost pe cale să fie păstrat în noua conducere. La sesizarea presei și a opiniei publice, a fost demis. Singurul membru al vechii conduceri ministeriale, de fapt al ultimelor multe conduceri din multele guverne ale ultimilor ani, a rămas doamna Irina Cajal, încă activă și fără nici o realizare concretă, la venerabila vârstă de 74 de ani, uitată în funcție încă din 2002. Sunt tentat să înființez un premiu pe care să-l decernez celui care va găsi un interviu al doamnei Cajal în care să povestească cum a reușit să miște ceva în cultura românească în atâta amar de vreme (17 ani!), sub vitregia atâtor guverne de toate culorile. Eu unul n-am găsit nimic.

Următorul pas al domnului ministru a fost și mai spectaculos. După aproape două luni de inactivitate, căci secretari de stat n-a fost în stare să numească (e și normal, pentru că probabil nici nu cunoștea multă lume, având în vedere experiența), dl Bogdan Gheorghiu și-a schimbat fotografia de pe website-ul ministerului, cu una pe care și-o imaginează ca fiind mai avantajoasă. De parcă ditamai instituția care gestionează și alocă subvenții de peste 100 de milioane de euro anual ar fi pagina personală de Facebook a fostului teleast moldav, astăzi membru PNL.

În fine, ieri seară, un website de presă regională din Iași apropiat de Opera din urbe a publicat o știre despre numirea ca secretar de stat la minister a dlui Cosmin Marcovici. Chiar dacă trecutul recent îl ajunge din urmă pe dl Marcovici și presa din România și-a adus aminte încă de dimineață de un comunicat pe care acesta l-a scris și l-a semnat în 2016, de un ridicol pe care numai o profundă convingere xenofobă îl poate genera, premierul Orban a trecut fără să-i pese peste contestațiile din spațiul public și l-a numit oficial în funcție, semnând decizia de numire publicată azi, în Monitorul Oficial. Ceea ce este deplorabil și tinde să devină o notă obișnuită a acestui guvern, care ignoră arogant semnalele de alarmă din societate.

Dl Cosmin Marcovici, apelat de apropiați cu diminutivul Macu, e un tenor, multă vreme asociat cu Opera Națională Română Iași. N-a strălucit niciodată, în cea mai mare parte a carierei fiind limitat la spectacole din provincie. Dacă ar fi să-l supunem comparațiilor cu standardele artistice ale teatrelor mari de operă din lume, prestațiile artistului Marcovici ar putea fi considerate drept oribile, dar în cadrul restrâns al mediocrității lirice românești este considerat acceptabil, cu atât mai mult cu cât vocea sa poate aborda roluri spinto dramatice, ceea ce este rar astăzi. Așa că, indiferent cât de bine sau mai degrabă prost ar  fi cântat, întotdeauna se găsea un teatru care să vrea să prezinte opere ca Aida, Tosca sau Carmen, titluri foarte populare pentru care e nevoie de un asemenea tenor. Ba chiar recunosc un merit al dlui Marcovici în calitate de trupier al Operei Iași. Fără serviciile sale, repertoriul acestui focar de cultură ar fi fost mai sărac, iar vocea sa de angajat, cu toate limitele ei, a salvat multe spectacole, fie prin înlocuirea unor invitați indisponibili, fie prin economiile făcute în buget ca tenor plătit cu salariu fix.

Problemele încep în ceea ce privește activitatea managerului Cosmin Marcovici. Sindicatul condus de el era complet aservit conducerii doamnei Beatrice Rancea, susținându-i orice decizie, inclusiv împotriva foștilor membri concediați. Ce-i drept, în multe cazuri, schimbarea de management de la Opera Iași a fost bună, întrucât Beatrice Rancea a început fulminant primul său mandat de manager cu reluarea Troienelor regizate de Andrei Șerban, un spectacol iconic al Teatrului Național București la începutul anilor ’90, de data asta cu forțele muzicale profesioniste ale unui ansamblu de operă, apoi cu o super producție a aceluiași Andrei Șerban pentru o operă baroc, Indiile galante, lucru nemaivăzut în România, și terminând cu Lucia di Lammermoor, o producție prezentată și la Opéra de Paris vreme de peste două decenii, de un impact emoțional cu totul extraordinar. Un sindicat potrivnic ar fi făcut dificile aceste spectacole, căci Andrei Șerban este un regizor exigent, nu toți artiștii se simt confortabil să repete atâta teatru. Dar în momentul în care această perioadă de exuberanță creatoare s-a terminat, același sindicat continua să suțină un management orientat către gale îndoielnice, uneori ducând în derizoriu ideea de operă prin fastidioasele și provincialele așa numite premii ale operelor naționale. Dacă acest guvern găsește că în anul 2019 experiența de șef al unui sindicat fantomă e relevantă pentru administrarea instituțiilor muzicale naționale, nu pot spune decât că șirul numirilor caraghioase de la ministerul culturii continuă fără să se fi schimbat nimic față de cum au condus „proștii” de la PSD.

În fine, vine și momentul 2016, cu acel (in)faimos comunicat scris și semnat de dl Marcovici. Foarte pe scurt  (detaliile și cronologia le găsiți în articolul April, Bloody April de pe acest blog), atunci s-a întâmplat cea mai prost gestionată criză din domeniul artelor spectacolului din România, când Johan Kobborg, directorul artistic al baletului Operei Naționale București, a fost înlăturat prin hărțuire de artiștii români uniți în frica lor că succesul de la balet le va expune și mai mult mediocritatea. Presa internațională (New York Times, Associated Press, Frankfurter Allgemeine Zeitung etc.) a reflectat amar scandalul, imaginea României ca țară fiind afectată. Guvernul Cioloș a gestionat catastrofal criza și ministrul culturii de atunci a fost somat public de președintele Iohannis să demisioneze. Dar cel mai rău este că nu a fost făcută nici o anchetă, nimeni dintre cei care au strigat „Plecați dracului la voi în țară!” Alinei Cojocaru, cea mai importantă balerină româncă din toate timpurile, și altor dansatori nu a fost pedepsit nici măcar cu o mustrare. Mai mult, inițiatorii și motoarele acelui scandal, precum [cenzurat] sau [cenzurat], au rămas angajați la Operă și continuă să influențeze practicile și politicile artistice de acolo, după ce grevele ilegale au provocat anularea multor spectacole cu trimiterea pe ușă afară a spectatorilor, cu pierderea drepturilor de reprezentare ale multor coregrafii faimoase ce făceau mândria școlii britanice de dans, cu plecarea multor dansatori care au făcut apoi cariere importante în alte companii mult mai mari din Europa.

Dl Marcovici susținea în tot acest timp aceste „proteste”, distribuind neobosit săptămâni în șir pe rețelele sociale articole ale celor mai imunde website-uri de fake news, unele supectate că ar fi finanțate de Rusia. Comunicatul său, în care conducerea baletului era privită ca o „ciumă” care ar risca să se extindă în teatrele din țară, este de o obtuzitate care nu are nici o compatibilitate cu vreo funcție publică, oricare ar fi ea, cu atât mai puțin în managementul cultural românesc. Atunci dl Marcovici era stupefiat că fosta balerină Ileana Iliescu era numită xenofobă, dar venerabila dansatoare publica, tot de la Iași, unde venise să coregrafieze, un alt comunicat la fel de sinistru:

E totuși incredibil că la un deceniu de la integrarea în Uniunea Europeană, un artist, fie el și sindicalist precum dl Cosmin Marcovici, putea să invoce distorsionat Constituția pentru a justifica xenofobia artiștilor care nu concepeau că în România ar putea exista un director artistic de altă naționalitate decât română. Dacă nu puteți realiza enormitatea acestor declarații, amintiți-vă că Ioan Holender a condus Opera de Stat din Viena vreme de două zeci de ani, sau că atâția artiști români au cântat pe scene importante din lume numai pentru că aveau o anumită valoare, fără să-i acuze nimeni că nu-s austrieci, italieni, englezi sau americani, deși onorariile lor erau mai mari decât cele ale angajaților din acele teatre, tocmai pentru că erau vedete sau, în cazul dlui Holender, manager, tot așa cum era și Johan Kobborg.

Ce a urmat în cariera dlui Marcovici? Dna Beatrice Rancea a fost numită director interimar al Operei din București, delegând pentru mai bine de un an managementul Operei Iași sindicalistului. A fost o stagiune cu adevărat unică la Iași, în care Opera locală nu a produs nici o premieră sub conducerea sa (Spectacolul Văduva veselă, regizat tot de Andrei Șerban fiind realizat la București, de unde a fost preluat apoi la Iași). Nimic, nici o realizare, zero barat.

La întoarcerea în Iași, Beatrice Rancea și Cosmin Marcovici au intrat în conflict și acesta din urmă a fost îndepărtat. Astăzi, Opera Iași a renunțat să mai vizeze excelența, redevenind un teatru la fel de anost precum aproape toate instituțiile de acest gen din țară.

Și după toată această carieră managerială fără absolut nici o realizare, guvernul Orban decide inexplicabil să-l confirme pe dl Cosmin Marcovici într-o funcție importantă. Rușinos.