Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Prețul carierei în Operă. Cât câștigă sopranele și tenorii?


Revista britanică Opera a publicat, în numărul pe luna Octombrie, o analiză privind veniturile cântăreților de operă. Pe autorul articolului, consultantul Antony Feeny, l-ați mai întâlnit pe acest blog, cu altă analiză economică dedicată bugetelor teatrelor de operă: Show me the money, pe care l-am dezvoltat ulterior cu datele disponibile în România: Show me the money (II): România și banii risipiți în cultură.

Veți găsi o scurtă prezentare a autorului și a revistei Opera la finalul acestui articol.

Prețul carierei în Operă

Antony Feeny analizează economia obținerii succesului artistic

Când stăm nemișcați și fermecați într-o sală de spectacol învăluită în întuneric, oare câți dintre noi se gândesc măcar o clipă la situația economică a cântăreților de ale căror voci ne bucurăm atât de intens, dar pe care îi criticăm adeseori atât de aspru? Este atât de ușor să uităm că toți au investit ani de eforturi și grămezi de bani pentru a ajunge la acel nivel. Toți cunoaștem numele celor care câștigă cel mai bine pentru că, asemeni jucătorilor de fotbal din vârful Premier League, cântăreții de operă de top sunt foarte puțini. Dar, pentru fiecare dintre aceste staruri, există sute de alți fotbaliști sau cântăreți care, deși se pregătesc la fel de intens, nu ajung niciodată la acel nivel — și, cu siguranță, nu câștigă la fel de mult ca un bancher de investiții de nivel mediu. Totuși, în aceste vremuri nesigure, bancherul s-ar putea să prospere, dar cântăreții, chiar și cei mai buni și de succes, se confruntă cu o criză existențială în ceea ce privește viitorul.

Poate că artiștii sunt motivați mai puțin de bani și mai mult de pasiune, motiv pentru care își desfășoară cariera în diverse locuri, companii și condiții. Sau poate că nu. Și exact asta vreau să explorez aici — care este realitatea economică a carierei de cântăreț? Cât trebuie să investească în medie cântăreții înainte de a ajunge la un nivel de trai decent? Cât pot spera să câștige în timpul carierei? Și cât de mulțumitoare este o carieră din punct de vedere financiar? Indiferent ce va aduce viitorul, după pandemie, pentru Operă și muzicienii ei, ar trebui să ne întrebăm dacă sistemul a funcționat pentru cântăreți la fel de bine pe cât a funcționat pentru noi, publicul.

De ce să cânți?

În primul rând, trebuie să admitem că, pentru majoritatea artiștilor, nu banii sunt esențialul. Există multe alte căi mai ușoare pentru a-ți câștiga existența — căi ce nu îți cer să stai mult timp departe de casă și de familie, în camere de hotel triste, căi fără griji legate de probleme de sănătate ce îți pot pune în pericol cariera, fără pregătire permanentă, fără săptămâni de învățare a rolurilor de unul singur, fără perioade lungi de timp fără activitate (chiar și înainte de Covid-19), fără expunere constantă la criticile publicului, fără muncă multă și neplătită, care nu există de obicei în domeniile „normale”. Numeroșii artiști care au fost de acord să stea de vorbă cu mine pentru acest articol (sub protecția anonimatului) și care mi-au oferit informații din care m-am inspirat mult pentru a-l scrie, au vorbit despre cântat ca despre un lucru pe care pur și simplu au trebuit să îl facă, despre plăcerile muncii, despre lucrul în echipă și provocările interesante. 

Nu există cântăreți sau cariere standard. Există diferite tipuri de voci, ritmuri de dezvoltare, domenii (operă, concerte, recitaluri, muzică corală etc) și spații, toate combinându-se pentru a crea cariere unice. Sunt conștient de generalizările și simplificările inevitabile, dar aici mă concentrez pe profesioniștii din Marea Britanie comparați cu câteva cazuri din alte țări și dau informații financiare în special în lire sterline. Cronologia făcută de mine acoperă patru perioade mari — formarea, cariera de început, cariera profesională la maturitate și cariera târzie —, înainte de a comenta beneficiile financiare generale ale unei cariere de cântăreț. 

Etapele din carieră și informațiile financiare sunt conform normelor predominante existente înainte de apogeul pandemiei, în martie 2020.

Formare

Majoritatea încep să cânte de tineri: în biserici, corurile de amatori, grupurile de muzică tradițională sau pop. O combinație între dragostea pentru cântat și abilitatea de a o face poate conduce la studiul formal al muzicii, deși numărul redus de școli de muzică limitează accesibilitatea, în special pentru comunitățile dezavantajate. Unii intră în școli de muzică specializate încă din adolescență, grație unor burse, dar formarea într-un cadru bine organizat începe în general la facultate, când costurile pot fi destul de mari. Deși cântăreții mai în vârstă au beneficiat de burse, majoritatea celor care sunt acum studenți în Anglia fac un împrumut cu sprijin de la stat, care acoperă taxa de studii (9.250 de lire sterline pe an) și cheltuielile de întreținere (care pot ajunge la 12.010 lire pe an în Londra). Prin urmare, cei patru ani de Conservator (fără masterat) pot însemna o datorie de peste 80.000 de lire (fără dobândă).

Mulți cântăreți merg mai departe, la masterat sau specializare, de pildă doi ani de formare în Operă sau în performance, ceea ce adaugă încă cel puțin 40.000 de lire, în care intră taxa de 11.500 de lire pe an și cheltuielile de întreținere. Această perioadă lungă de studiu reflectă faptul că studenții au foarte multe de învățat: tehnică de canto, actorie și interpretare, mai multe limbi străine. Costul poate fi redus prin donații și burse private, sau prin burse oferite de universități sau trusturi de investiții, fără de care cursurile ar fi inaccesibile pentru mulți studenți. Nu toți cântăreții aleg această cale de educație formală, mai ales dacă încep să studieze târziu, și pot înlocui anumite componente cu cursuri private. Totuși, majoritatea fac câțiva ani de educație în sistemul public.

Pe lângă veniturile din surse care nu au legătură cu muzica, cântăreții din anii superiori pot câștiga  sume mici și din contractele din timpul studiilor, încheiate în sistem privat sau facilitate de facultate, care sunt câteva pe an și sunt plătite cu circa 200 de lire fiecare.

O poveste despre artiști care suferă de sărăcie: La bohème – la cea mai recentă reluare de la Covent Garden, la începutul acestui an, cu Charles Castronovo (Rodolfo) și Sonja Yoncheva (Mimì)

După cel puțin șase ani de studii, rezultatul net este că un cântăreț profesionist are abilități vocale de invidiat, dar datorii de peste 120.000 de lire. Deși este o sumă la fel de alarmantă ca în cazul unui medic, veterinar sau arhitect, șansele ca un cântăreț să își găsească de lucru sunt mult mai mici. Și nici nu se pune problema ca toți cântăreții să fi căpătat abilitățile necesare pentru a se dezvolta ca liber profesioniști, adică marketing, prezentare, finanțe, reziliență la critică și respingere pe o piață supra-aglomerată.  

Cariera de început

După formare, unii cântăreți pot câștiga imediat contracte plătite și pot fi recrutați de un agent care, în general, ia 12,5-15% din onorariul brut, în funcție de contract. Pentru majoritatea, există patru variante: Young Artists’ Programmes (YAP); contractele fest; cântatul în cor; cariera de solist liber profesionist. Probabil că cea mai căutată soluție este un loc într-unul dintre programele YAP create de multe dintre companiile de operă importante, cum sunt Jette Parker de la Royal Opera, International Opera Studio de la Zurich, Houston Grand Opera Studio sau Harewood Artists de la English National Opera. Pentru doi ani în medie, aceste YAP oferă coaching, roluri în spectacole, contacte și o bursă anuală de până la 20.000 de lire. 

Fest sunt contracte specifice lumii de limbă germană, dar este vorba de țări care produc circa 40% din totalul spectacolelelor importante de operă din lume și angajează mulți non-naționali. Acest tip de contracte variază în ceea ce privește conținutul, durata și remunerația acordată (calculate în funcție de locul ocupat de Opera respectivă în clasamentul Operelor), dar, de obicei, cer de la tânărul cântăreț să cânte și să cunoască (understudy) o gamă de roluri care să acopere 35-60 de spectacole pe an. Acesta primește în schimb experiență, coaching și circa 2.000-3.500 de lire pe lună — și muncește destul de mult într-o structură bine organizată. În ciuda riscurilor unui program atât de încărcat, unii cântăreți semnează Fest după Fest, punând pe primul loc garanția unui loc de muncă sigur și un salariu care poate ajunge să se dubleze. 

Posturile de cântăreț în cor oferă și ele experiență și siguranță. În Marea Britanie, un post temporar în corul unei stagiuni de operă estivale, cum ar fi Glyndebourne sau Opera Holland Park, oferă experiență profesională valoroasă și o remunerație de 3.000-10.000 de lire, pentru 3-5 luni de muncă în condiții bune. Adeseori, astfel de posturi merg în paralel cu cea ce-a patra variantă — cea de solist liber profesionist — sau conduc spre ea. 

Pentru mulți cântăreți, cariera de liber profesionist independent este singura opțiune, deși este cea mai grea. Unii nu câștigă niciun contract timp de un an sau mai mulți, în ciuda faptului că merg în mod regulat la audiții; alții sunt obligați de context să accepte contracte de solist pe bani puțini sau chiar fără bani, doar pentru a câștiga experiență, deși Singers’ Rate Card for Equity (regulamentul sindical aplicabil cântăreților din Regatul Unit) prevede un minim de circa 350 de lire pe săptămână sau 270 de lire pe spectacol, conform Opera Guest Artists Agreement (OGAA). Puterea sindicatelor de a impune onorarii minime variază mult de la o țară la alta și depinde de proporția de cântăreți din rândul membrilor. 

Un număr mic de cântăreți vor obține roluri în spectacole organizate de companii independente și în concerte ale unor societăți corale locale, pentru 150-400 de lire/contract. Un număr și mai mic de norocoși vor cânta pentru sume mai mari și în condiții mai bune la companii cunoscute, de genul English Touring Opera. 

În tot acest timp, ei au nevoie de lecții de canto ocazionale, ca să se mențină în formă, uneori oferite la preț redus de profesori generoși (ex: pentru 30 de lire în loc de 100 de lire/oră), și vor plăti din buzunar sume mari pentru participarea la audiții, indiferent dacă le câștigă sau nu. 

Banii din bacă: Das Rheingold la Met, cu Eric Owens (Alberich), Bryn Terfel (Wotan) și Richard Croft (Loge)

Prin urmare, mulți cântăreți sunt obligați să se bazeze pe alte surse de venit, care pot fi muzicale (predatul), sau non-muzicale (munca în restaurante sau baruri). Situația este dificilă mai ales pentru vocile care au nevoie de ani de zile ca să se dezvolte — cum ar fi vocea de bariton wagnerian — sau pentru tipurile de voce mai des întâlnite, care au „termen de valabilitate” redus, cum este vocea de soprană de coloratură. Această selecție darwiniană îi favorizează pe cei care au resurse sau relații externe, copiind șansele inegale din societate, deși multă lume susține că talentul iese la iveală indiferent de obstacole. Un număr foarte mic vor câștiga una dintre competițiile internaționale de canto — Operalia, Neue Stimmen sau BBC Cardiff Singer of the World, care pot scurta luptele cântărețului și pot acționa ca un mecanism de selecție pentru agenți și directori de casting. 

Ca să rezumăm, cântăreții mai norocoși pot câștiga peste 25.000 de lire pe an la acest nivel, dar cei mai ghinioniști în jur de 10.000 de lire. După scăderea cheltuielilor cu transportul și cazarea pentru audiții și concerte, cu lecțiile de canto, website, asigurare și (dacă este cazul) procentul agentului, câștigul înainte de impozitare ajunge să fie mult mai mic.

Cariera matură

Retragerile din cariera de cântăreț profesionist au motivații diverse, dar majoritatea se întâmplă cam în jurul acestui moment, din motive legate de carieră (lipsa succesului sau venitul insuficient), sau de stilul de viață (parteneri sau copii). Cum numărul de cântăreți care au absolvit studii de specialitate în ultimii 30-40 de ani depășește cu mult oportunitățile disponibile anual, retragerile din activitate sunt o trăsătură permanentă a acestui domeniu de activitate și (în majoritatea cazurilor) nu indică lipsa abilităților sau a talentului. 

Situația se simplifică (oarecum) pentru cei care reușesc să treacă de primii trei-cinci ani și să își facă o reputație și o experiență. Cei care merg mai departe sunt cei care s-au obișnuit cu practicile contractuale din lumea muzicală, dintre care prezentăm și noi câteva:

Practici uzuale în domeniul muzical

Cântăreții participă regulat la audiții, această participare înseamnă cheltuieli importante, care nu sunt decontate de organizatori.

Onorariile sunt plătite retroactiv. Majoritatea actorilor, de pildă, sunt contractați și plătiți săptămânal, cântăreții sunt în general plătiți doar după ce au apărut în spectacol și doar pentru reprezentațiile în care au cântat, indiferent de cât durează pregătirile. Unele Opere întârzie cu plățile luni sau ani de zile, ceea ce provoacă probleme grave de cashflow, mai ales că multe companii plătesc o mică parte din restul cheltuielilor, sau chiar deloc. 

Companiile mari au încă obiceiul de a angaja și un cover pentru rolurile importante, care primește un onorariu conform OGAA, adică foarte rar peste minimul legal de 100 de lire; cântăreții din cor pot înlocui artiștii din rolurile minore pentru o sumă mai mică. Cover-urile din exterior sunt mai puțin frecvente în Opere care au ansamblu angajat cu normă întreagă, cum se întâmplă în Germania. 

De obicei, cântăreții trebuie să învețe rolurile în afara timpului pe care îl petrec la repetiții și uneori plătesc un coach cu circa 40-60 de lire/oră. 

Majoritatea cântăreților liber-profesioniști nu sunt plătiți pentru repetiții. Anumite companii mai mici din Marea Britanie, cum ar fi English Touring Opera, plătesc un onorariu de repetiție de 450-500 de lire/săptămână, care depășește suma minimă legală (Equity minimum) de circa 350 de lire; cântăreții care primesc un onorariu de spectacol mai mare decât suma stabilită de OGAA (1.149 lire) nu mai primesc nimic suplimentar. Unele companii mai mari plătesc pentru fiecare săptămână de repetiții suma pe care o plătesc pentru o reprezentație, dar majoritatea liber-profesioniștilor nu sunt plătiți pentru repetiții. Iar principiul de bază este no show, no pay, adică, dacă un solist repetă 4-6 săptămâni și apoi se îmbolnăvește, el nu va fi plătit pentru spectacolele în care nu cântă. 

De obicei, cântăreții nu pot umple timpul liber cu alte activități lucrative. În anumite situații, participarea la alte spectacole este interzisă prin contract și devine posibilă doar în urma unei solicitări. Și, odată ce ajung să cânte roluri importante, vocile lor nu pot acoperi mai mult de 50-70 de spectacole de operă/an. Iar asta pentru un număr limitat de ani. Poate că vor mai ține concerte și recitaluri, dar abilitățile necesare pentru una nu sunt transferabile la alta: un muzician de studio (session musician) trebuie să știe să citească o partitură la prima vedere; un cântăreț de operă trebuie să știe bine limbi străine și să știe actorie; un cântăreț de recitaluri trebuie să aibă memorie bună etc.

Adeseori, cântăreții liber-profesioniști încep prin a crede că își pot controla carierele și alegerile și că pot alege rolurile pe baza principiilor Kicks, Kudos or Kash (Șuturi, îmbrățișări sau bani) sau Music, Money or Mates (Muzică, bani sau prieteni). În practică, ei sunt cel mai frecvent în mâinile intendenților, ale directorilor de casting, agenților sau ale altor persoane care controlează agenda și le dau și lor de lucru. Nu este o realitate surprinzătoare, dacă ne gândim că soliștii, corul și alți cântăreți reprezintă în general mai puțin de 20% din cheltuielile unei Opere, în ciuda faptului că joacă un rol esențial în rezultatul final și în fața publicului. 

Unele țări au scheme de asistență, de pildă Franța, unde cântăreții fără contract pot beneficia de sistemul cu finanțare publică Intermittent du Spectacle. Dar în majoritatea țărilor, cântăreții care nu au de lucru primesc, în cel mai bun caz, alocația de șomaj standard și atât. 

Practicile menționate mai sus arată că cifrele din media referitoare la onorariile primite de soliști pentru spectacole sunt înșelătoare. Acești artiști fac mult mai mult decât să stea pe scenă și să cânte câteva ore, după care să primească o sumă frumoasă de bani. Ei trebuie să plătească tot felul de cheltuieli importante, iar orice onorariu trebuie să acopere săptămâni întregi în care nu primesc niciun ban. La un moment dat, un cântăreț mi-a spus că suma cheltuielilor legate de contractul semnat nu este niciodată mai mică de 50% din venitul brut. Un altul, bine cunoscut la nivel internațional, mi-a povestit ceva similar: că, după ce scade impozitul, onorariul agentului, transportul și cazarea, onorariul pentru contabil, asigurarea medicală și celelalte asigurări (care înseamnă o sumă substanțială în America), alte taxe, rămâne în mod normal cu puțin peste 25% din suma brută. 

Unii cântăreți se specializează, dar majoritatea aleg să cânte lucrări diferite. Unii cântă în principal în coruri, cum ar fi The Sixteen sau Monteverdi Choir. Ei câștigă 65-120 de lire pentru o sesiune de trei ore, dar activitatea nu este constantă și chiar și cei mai buni rămân cu sub 50.000 de lire după plata impozitelor și a facturilor, majoritatea câștigând mult mai puțin. Sumele pot fi uneori echivalente celor pe care le câștigă un cântăreț din corul unei Opere, dar contractele nu sunt la fel de sigure. Concertele cu cor în biserici sunt în general o activitate part-time și ocazională; în Londra, ele pot oferi 70-90 de lire/concert, dar, în afara Londrei, este o activitate voluntară de cele mai multe ori. Posturile de corist în teatrele de operă sunt la mare căutare, pentru că, prin comparație, oferă stabilitate, deși nu au niciun viitor din punctul de vedere al carierei. Operele din Germania, peste 80 la număr, au circa 3.000 de coriști angajați (plus circa 1.200 în ansambluri), dar există doar patru companii britanice care angajează coriști cu normă întreagă, oferind un total de puțin peste 150 de posturi. Un corist din Marea Britanie poate primi 28.000 – 45.000 de lire pe an, în funcție de companie, iar companiile germane similare oferă o sumă brută ceva mai mare. 

Există și posturi temporare în „corul suplimentar”: acești cântăreți pot primi 90-150 de lire / spectacol în Marea Britanie, în funcție de companie, și pot fi angajați din nou pentru spectacole viitoare, în special în producții în care au mai cântat, rezultatul final fiind până la 2.000 de lire pe serie. Spre deosebire de coriștii full-time, aceștia se pot aștepta să aibă doar câteva săptămâni de muncă pe an, niciun beneficiu și, în general, sunt informați în ultima clipă cu privire la programul săptămânii care urmează, ceea ce complică mult situația în cazul în care au copii sau vor să își ia alte angajamente. 

Pe vremuri, modelul cel mai frecvent era contractul de ansamblu: un cântăreț se angaja la o companie de operă cu un contract full-time, ca să cânte o listă de roluri. Aceasta rămâne regula în Germania, unde oferă circa 45.000 – 70.000 de lire/an, în funcție de roluri și de experiență, și în Europa de Est. În ultimele decenii, ansamblurile au dispărut treptat în țări ca Marea Britanie, Statele Unite, Franța, care au ajuns la concluzia că este mai ieftin sau mai simplu să angajeze cântăreți liber profesioniști, deși există și comentarii că  astfel de politică ar putea avea efecte negative asupra calității sau asupra comunităților artistice locale. 

Cântăreții pot spera să fie angajați pentru înregistrări ocazionale, inclusiv pentru reclame, televiziune și filme. Aceste oportunități pot plăti câteva sute de lire pentru o sesiune de trei ore, dar sunt în general rare și imprevizibile. Au trecut de mult timp vremurile când se făceau înregistrări pe bandă rulantă, iar acum norma este buy-out (cineva are drepturile asupra înregistrării, iar cântăreții nu mai primesc drepturi de autor pe măsură ce se vinde produsul finit). Majoritatea cântăreților, inclusiv cei din vârful ierarhiei, dau lecții de canto. Asta le suplimentează veniturile și duce mai departe arta în sine. Orele se plătesc cu 40 de lire (în școli sau conservatoare) până la peste 100 de lire pe piața privată, dar nu avem de a face cu o activitate pe termen lung și constantă. 

Majoritatea cântăreților liber-profesioniști sunt dispuși să lucreze atât la nivel național, cât și internațional, dar în practică există un nivel predominant. Alegerea poate fi influențată de formările anterioare, de contactele din altă țară, sau de oportunități: de pildă, un cântăreț de Wagner va găsi mai multe roluri în UE decât în Marea Britanie sau în SUA, pentru că în UE sunt foarte mult spectacole cu opere de Wagner. Cei care cântă în alte țări decât cea de origine pot fi obligați să plătească în fiecare țară contribuția pentru pensie, cum ar fi Bayerischen Versorgungskammer — fondul de pensii din Germania. 

În linii mari, onorariile din Marea Britanie sunt mai mici decât în restul lumii. Cu excepția Royal Opera, care plătește sume competitive cu celelalte companii internaționale de top, un cântăreț într-un rol principal la orice altă companie britanică mare se poate aștepta la 2.000-3.000 de lire/spectacol, iar rolurile mici primesc între 350 și 1.500 de lire. La polul opus, o companie de operă de top, din nordul Europei, poate plăti de două ori mai mult, dar probabil și taxele sunt mai mari, dar chiar și companiile de rangul doi plătesc mult mai mult decât în Marea Britanie. Totuși, un cântăreț trebuie să vadă oferta ca pe un întreg. De pildă, o Operă de repertoriu europeană poate contracta un cântăreț pentru câteva spectacole întinse pe o perioadă lungă, în timp ce Glyndebourne poate plăti mai puțin, dar pentru 15 spectacole într-un interval scurt de timp. Deci câștigul net poate ajunge să fie similar. Contractele în propria țară pot oferi cântăreților acces mai facil la concertele ocazionale dintre spectacolele de operă, pentru care onorariile variază între 400 și 1.500 de lire, dar și aici sumele sunt mai mari în UE și, de această dată, și în SUA.

Până în acest moment din cariera unui cântăreț, s-au definit clar elementele de diferențiere, din mai multe motive, inclusiv abilitățile tehnice, norocul și alegerile personale. Cei care aleg un post în cor, mai sigur sau mai greu de găsit, se pot aștepta la un venit brut anual de circa 40.000 de lire, cu cheltuieli puține. Cântăreții cu un stil de viață mai instabil, care combină corul suplimentar, biserica, concertele și lecțiile de canto vor trebui să se mulțumească cu mai puțin. Cei care cântă roluri principale sau de comprimari în companii stabile din Marea Britanie, cu circa șase producții pe an plus câteva concerte, pot spera la un venit brut anual de cel puțin 60.000 de lire, din care se scad cheltuielile (adeseori mari). Un cântăreț de succes cu o carieră internațională poate aspira la un venit brut anual de aproape (sau peste) câteva sute de mii.

Cariera târzie

Când ajunge la, să spunem, 40 de ani, un cântăreț ar trebui să știe sigur dacă poate avea o carieră lungă. Etapele mai târzii pot fi problematice mai ales pentru femei: nu sunt multe roluri importante pentru soprane mai în vârstă dar cu voci ușoare, iar vocile se pot schimba după naștere sau după menopauză, ceea ce influențează cariera și oportunitățile de câștig. 

Până la această vârstă, mulți cântăreți ajung să cânte roluri din gama mai grea a repertoriului, cum ar fi Wagner. Sunt în general roluri mai bine plătite: au nevoie de mai mult timp ca să se așeze în voce; majoritatea cântăreților pot cânta mai puține spectacole; și, ca să citez un cântăreț, este nevoie de „spor de periculozitate” pentru a compensa presiunea pusă asupra vocii.

Cele mai mari sume sunt solicitate doar de o „elită” restrânsă (din care fac parte și binecunoscuții la nivel internațional Anna Netrebko, Jonas Kaufmann sau Bryn Terfel). Evenimentele private selecte pot chiar oferi onorarii cu șase cifre, pentru că avem de a face cu o piață de nișă, pregătită să plătească mult, iar acest grup primește și sponsorizări. Un administrator de la o Operă importantă a declarat public că teatrele de operă importante au căzut de acord să plătească un onorariu brut maxim de 17.000 de lire per spectacol chiar pentru numele de top; este o sumă ce depășește suma maximă oferită în mod normal de compania în cauză, caz în care programele vor menționa „sponsori de rol”, care acoperă diferența. Astfel de onorarii sunt oferite doar pentru o perioadă limitată de timp și pot fi comparate cu situația unui director financiar de nivel mediu care primește o sumă asemănătoare, sau cu sportivi de top, cum ar fi Lionel Messi sau Usain Bolt, care au ani de antrenamente în spate și sunt recompensați regește când joacă sub o presiune similară. 

Deși prima pagină este ocupată de numele mari, acestea sunt o minoritate în rândul cântăreților de operă. Încă alți câțiva, excepționali dar mai puțin faimoși, pot cere onorarii ce depășesc 10.000 de lire/spectacol. Și se adaugă câțiva care se află între 5.000 și 10.000 de lire, în special dacă este nevoie de „spor de periculozitate”. Vorbim despre onorarii brute, înainte de deducerea cheltuielilor și de impozitare (care, adeseori, se aplică în mai multe țări). Numărul de spectacole ale acestor artiști este limitat la, poate, 40-60 pe an, nu doar pentru că au nevoie să își odihnească vocile, dar și pentru că, adeseori, trebuie să repete mai multe săptămâni, timp în care fac diverse cheltuieli și nu primesc onorariu. 

Banii vorbesc: Simon Neal în rolul lui Cardillac numărându-și comorile din aur în producția de la Opera Vlaanderen a operei lui Hindemith

Majoritatea cântăreților nu ajung niciodată la aceste onorarii atât de mari, dar au presiunea financiară și cea a vieții de zi cu zi și, în multe cazuri, nevoia sau dorința de a-și păstra și alte activități lucrative, cum ar fi orele de canto. În majoritatea cazurilor, puterea de câștig financiar scade odată cu vârsta și cu mutarea spre roluri secundare, în detrimentul celor principale. La acest nivel, cântăreții pot spera să primească 2.000-3.000 de lire brut/ spectacol pentru un rol principal și maxim 1.000 de lire pentru un rol mai mic în Marea Britanie, cu sume mai mari la Royal Opera și, probabil, sume duble pentru același rol în restul Europei, în SUA sau Asia. 

Cei mai de succes cântăreți britanici pot spera să primească net circa 50.000 de lire pe an (după impozitare și deducerea cheltuielilor), prin comparație cu câștigul mediu anual al angajaților britanici — 30.600 de lire (sau, ca medie ponderată, 24.900 lire), calculat de Office for National Statistics din Marea Britanie. Mulți cântăreți „obișnuiți” se luptă să ajungă chiar și la aceste sume medii.

Rentabilitatea financiară

Din această cronologie simplă, cititorul poate deduce că o carieră de cântăreț este ca o carieră în contabilitate sau marketing, că există, ca și acolo, o progresie naturală, ce merge de la absolvirea facultății până la pensionare. În realitate, cântăreții au un instrument vocal imprevizibil și, chiar dacă sunt disciplinați în tot ce fac, tot se pot îmbolnăvi sau avea probleme vocale. Pe lângă cheltuieli destul de mari, în situații extreme, aceste probleme pot amenința carierele și chiar speranțele artiștilor de a acumula resurse financiare suficiente pentru când se vor retrage. 

Cariera de cântăreț poate că este o vocație ce produce plăcere artistică infinită pentru societate și mulțumire personală, dar cântăreții sunt și ei oameni și trebuie să trăiască din ceva, așa că au și ei dreptul la o remunerare rezonabilă, ca orice alt om al muncii. Cu toate acestea, la fel ca orice alt om al muncii, sunt și ei victimele sau beneficiarii diverselor tendințe de pe piața muncii, de pildă outsourcing-ul care scade prețurile și modelul „câștigătorul ia totul”.

Este imposibil să reflectăm și să analizăm corect natura variată a câștigurilor cântăreților, dar, pentru a le ilustra, am construit șase profile de carieră teoretice pentru cei stabiliți în Marea Britanie, pornind de la informațiile financiare deja prezentate și făcând supoziții generalizatoare despre etapele de carieră și sursele de venit. În mod evident, unii cântăreți vor avea venituri mai mari sau mai mici decât cele de mai jos, uneori chiar cu diferențe substanțiale. Cifrele reflectă prețurile actuale și se aplică unei cariere de 35 de ani, după o formare de 4-6 ani, ele includ și două comparații non-muzicale (cu formare de 3-6 ani).

Șase profiluri de carieră canto, cu două comparații

Cântăreț A: solist principal, în mod special în operă în afara Marii Britanii

Cântăreț B: solist principal, în mod special în operă în Marea Britanie

Cântăreț C: comprimar/solist, cu roluri principale ocazionale și activitate redusă de predare

Cântăreț D: solist ce cântă operă, concerte, recitaluri

Cântăreț E: membru de cor cu normă întreagă aproape de la începutul carierei

Cântăreț F: carieră mixtă, ce include și cor, predare și alte activități

Medie în Marea Britanie: venitul mediu din Marea Britanie înainte de impozitare pentru segmente de vârstă comparabile (de la ONS-Marea Britanie)

Profesionist Marea Britanie: un salariu de profesionist din Marea Britanie, înainte de impozitare, care crește cu 3,5% pe an.

Aceste șase profiluri au niveluri descrescătoare de câștig, de la Cântărețul A (crescut) până la F (scăzut). Este imposibil de cuantificat numărul de cântăreți din fiecare profil, deși foarte probabil numărul celor din profilurile cu câștiguri mai scăzute este mai mare. Diagrama (Fig. 1) arată câștigurile anuale brute posibile pe o perioadă de 35 de ani în prețuri actuale, cu o remunerație etapizată ce corespunde, în mare, categoriilor prezentate mai înainte, dar cu o carieră finală împărțită și o scădere a 40% pentru cheltuielile pre-impozitare. 

Fig 1: Câștiguri anuale pre-impozitare pentru cariere de 35 de ani după terminarea studiilor

Evaluarea rentabilității financiare pentru cântăreți, calculată pornind de la investiția făcută în formare, este foarte limpede. Dacă ați investi 100.000 de lire într-un instrument financiar care ar produce randament financiar timp de 35 de ani, în proiectul pe termen lung HM Treasury Green Book, cu o rată de investiție de 3,5%, la sfârștiul acestei perioade ați avea 333.000 lire — un profit de 233%. Pe de altă parte, Cântărețul A va câștiga pe parcursul carierei 2.672.000 lire din cariera internațională de top, adică un profit de 2.230% la investiția de 120.000 de lire. Până și lucrătorul mediu din Marea Britanie va câștiga mai mult (1.086.000 lire, sau 1.800%) decât cântăreții C-F, iar ultimii vor câștiga doar 528.000 lire, sau 660% într-o carieră de 35 de ani, după cum se arată în Fig.2, mai jos. Din acest calcul (evident, simplist), rezultă că, cel puțin în Marea Britanie, puțini cântăreți câștigă mult mai bine decât lucrătorul mediu.

Fig. 2: Cashflow pe parcursul întregii cariere și profitul total simplu, pentru o carieră de 35 de ani

Concluzie

Deci, voi ați încuraja o rudă mai tânără să devină cântăreț de operă? Dacă sunteți consilier financiar, nu prea cred. Dacă sunteți un boem ca cei din povești, îi veți spune să își urmeze inima, indiferent de restul detaliilor. Probabil că părerile majorității se află undeva între aceste extreme. Nu am întâlnit niciun cântăreț care să aibă regrete, dar o solistă a comentat că cel mai bun sfat pe care l-a primit a fost să mai învețe o meserie, ceva mai practic. Deci probabil că un sfat înțelept pentru cântăreții care intră pe o piață deja saturată de talente înainte de pandemia Covid-19 — și în mod sigur o piață mai nesigură într-o lume afectată de aceasta — este să își ia mai întâi diploma în IT și abia după aceea să se gândească la o carieră în canto.

Restul putem avea sentimente contradictorii. Ne putem gândi că ne bucurăm de rezultatele unei actitivăți care, pentru mulți cântăreți, este o investiție riscantă și un stil de viață riscant. Pe de altă parte, nimeni nu îi obligă pe cântăreți să aleagă o carieră care, pentru majoritatea societății, nu este de maximă importanță. Realitatea arată că, chiar și în era pre-Covid-19, cariera de canto însemna o viață nesigură, cu investiții mari și câștiguri pe care nu te puteai baza. S-ar putea ca lucrurile să stea și mai rău în viitor. Costul căutării succesului artistic (orice ar însemna acesta) poate fi definit în linii mari, dar beneficiile pentru cântăreț, pentru public și pentru societate în general sunt greu de cuantificat sau apreciat. 

Antony Feeny
Opera, Octombrie 2020 (pag. 1180-1888)

Antony Feeny și-a susținut de curând doctoratul la Royal Holloway University, Londra, cu o teză al cărei subiect este sustenabilitatea financiară a muzicii de operă și a muzicii clasice.

Antony Feeny

Este de profesie economist și contabil și a lucrat în domeniul consultanței în management, în special în Asia, unde, printre altele, a vândut proiecte de consultanță, a analizat activitatea unor firme din domeniul energiei electrice și al petrochimiei, a lucrat la ameliorarea sistemelor de furnizare din agricultură din Vietnam, a predat teoria afacerilor în China și a scris o carte despre management. Articolele sale ocazionale din Opera, Classical Music și alte publicații își propun să ofere mai multe date și o mai mare claritate în dezbaterile referitoare la aspectele de business și economice care afectează muzica clasică.

Descrisă de către Daily Telegraph drept „biblia industriei”, revista britanică Opera a fost și este în continuare cel mai important comentator al scenei lirice mondiale din ultimii 70 de ani. Publicația a fost fondată în 1950 de către Lordul Harewood și de atunci acoperă fără rival evenimentele din lumea operei, printr-un amestec de cronici (spectacole, înregistrări, cărți) și analize, plus publicarea calendarelor teatrelor de operă din toată lumea, dar și prin faimoasa rubrică We hear that („Am auzit că”n.n.). Editori șefi de durată lungă – Harold Rosenthal, Rodney Milnes și (din anul 2000) John Allison – au asigurat continuitatea revistei, iar consiliul editorial include cei mai remarcabili critici de operă din presa britanică. Cu sediul la Londra, publicația dispune de o inegalabilă rețea internațională de corespondenți, acoperind spectacole din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la octombrie 1, 2020 de în Analiză, Muzica, Nou și interesant, Opera şi etichetată , , , , , , , , .

Navigare

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.338 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: