A apărut numărul pe luna Iunie al revistei britanice Opera, în care am publicat o scurtă cronică a spectacolului Madama Butterfly din Martie 2022:

ROMÂNIA

București

Cum Cristian Măcelaru are o reputație bună în România, ca director muzical al Orchestre National de France, debutul său la Opera Națională București a fost așteptat ca un eveniment deosebit. Totuși, repertoriul lui operatic este foarte redus, incluzând doar două opere, iar agenda sa este foarte încărcată. Cum reluarea cu Don Giovanni în regia lui Andrei Șerban este programată pentru sfârșitul stagiunii, a fost aleasă Madama Butterfly (spectacolul din 26 martie). Este o producție antică, regizată de Jean Rânzescu în 1954 și conținând toate clișeele de scenografie, dar decorul arată atât de rău, încât ne putem întreba dacă producerea unuia nou nu ar fi mai ieftină decât restaurarea acestuia.

Măcelaru a scos culori frumoase din orchestră, dar spectacolul nu a avut nici expresivitate și nici rubato, devenind până la urmă plictisitor. Montarea a fost lipsită de inspirație, dar a fost salvată de interpretarea sopranei Barno Ismatullaeva, finalista BBC Cardiff Singer of the World 2017. Instrumentul ei, esențialmente liric, a funcționat bine pentru Cio-Cio-San, stilul rafinat și timbrul auriu au fost eficiente, dar, în ultimul act, nu a reușit să atingă dramatismul necesar. Alin Stoica a fost un Pinkerton plictisit, cu o voce mică, atacând notele cu mare atenție și fiind în mod repetat acoperit de orchestră. Dan Indricău nu a reușit să creeze un personaj în Sharpless, cântând partitura și nimic mai mult. Restul distribuției a fost adecvată, cu un plus pentru Valentin Racoveanu în rolul lui Goro.

ALEXANDRU PĂTRAȘCU
Opera, Iunie 2022, pag. 724

Descrisă de către Daily Telegraph drept „biblia industriei”, revista britanică Opera a fost și este în continuare cel mai important comentator al scenei lirice mondiale din ultimii 65 de ani. Publicația a fost fondată în 1950 de către Lordul Harewood și de atunci acoperă fără rival evenimentele din lumea operei, printr-un amestec de cronici (spectacole, înregistrări, cărți) și analize, plus publicarea calendarelor teatrelor de operă din toată lumea, dar și prin faimoasa rubrică We hear that („Am auzit că”…n.n.). Editori șefi de durată lungă – Harold Rosenthal, Rodney Milnes și (din anul 2000) John Allison – au asigurat continuitatea revistei, iar consiliul editorial include cei mai remarcabili critici de operă din presa britanică. Cu sediul la Londra, publicația dispune de o inegalabilă rețea internațională de corespondenți, acoperind spectacole din întreaga lume.