În loc de cronică

„În prima seară a seriei de spectacole cu Otello s-a întâmplat un fel de miracol. Omul din spatele minunii — un exemplu de primă clasă în ceea ce privește puterea muzicii — a fost dirijorul american de origine română Christian Badea. Simțul său pentru importanța dramatică a timbrului este extraordinar, o adevărată oglindă a întregului spectru de emoții umane. Intriga, gelozia compulsivă dar și cea mai atașantă expresie a tragediei au format o sinteză autentică sub conducerea lui Badea. Primul acord a căzut ca o lovitură de trăsnet à la Toscanini, iar Orchestra Operei  a cântat ca și cum ar fi fost posedată.

Christian Badea trebuie angajat imediat, de preferat pentru o nouă producție. Și dați-i timp pentru repetiții, ca să lucreze cu soliștii. E nevoie de un asemenea dirijor la Operă.“

Nu sunt cuvintele mele, ci ale jurnalistului suedez Leif Are în cronica sa din cotidianul Dagens Nyheter (Informația zilei), după spectacolele cu Otello dirijate de Christian Badea la Opera Regală din Stockholm în 2007. Sunt convins că publicul celor două spectacole cu Otello de la Opera Națională București din 2022 a simțit ceva similar. Mai ales în ceea ce privește ultimul paragraf.

Spectacolul de la București din 11 iunie n-a diferit cu mult de cel de miercuri. A fost aceeași distribuție, iar invitații din rolurile principale au cântat chiar mai bine decât în prima zi (cronica o găsiți în articolul Fabulosul Otello de la ONB). Soghomonyan a fost o forță a naturii dezlănțuite, Bassénz a frânt iarăși toate inimile, iar Sulimsky a fost un Iago parcă și mai monstruos. Corul a evadat ceva mai des spre nivelul asurzitor cu care sunt obișnuiți, dar asta s-a întâmplat punctual și aproape neglijabil. Orchestra a fost la fel de transformată. Important este că, în plan muzical, așa ceva nu s-a mai auzit la ONB de decenii. Ce s-ar putea face ca, din stagiunea viitoare, astfel de seri capabile să exalteze publicul să se întâmple nu de două ori pe stagiune, ci de cel puțin douăzeci de ori?

Cum arată viitorul Operei Naționale București?

Joi, ministerul culturii anunța pe website organizarea unui nou concurs de proiecte de management pentru Opera Națională. Același anunț birocratic, punctat însă de o notă de subsol care preciza că acest concurs ar putea să se dovedească inutil în cazul în care fostul interimar al ONB, dl Fănel Ignat, ar câștiga procesul intentat ministerului, prin care contestă anularea concursului din 2018. Mai multe detalii despre desfășurarea acelui concurs, în articolul Concursul de management de la ONB. Cronică de spectacol. Da, dl Fănel Ignat, cel de la care ONB moștenește cele mai urâte producții de operă, care sluțesc repertoriul actual (și dintre care, cea a lui Giancarlo Del Monaco pentru Otello face figură de excepție tolerabilă). Deci, în cazul în care baritonul ONB ar câștiga procesul, știm cum va arăta viitorul Operei: rău.

Dacă în cazul Filarmonicii am fost revoltat de desfășurarea concursului de proiecte de management, începând de la anunț și până la rezultatul final, pentru că era vorba de neseriozitatea cu care a fost tratată de ministerul culturii cea mai importantă și mai veche instituție muzicală din România, de data aceasta, în ciuda tuturor aparențelor, mai degrabă salut graba cu care se organizează concursul de la ONB.

Managementul Operei din București este provizoriu din 2015. În cei opt ani de atunci, s-au perindat la conducere nouă (9!) directori interimari, trei dintre ei funcționând doar pentru câteva zile. Suprarealismul e la el acasă în instituția din Piața Eroilor dacă ne aducem aminte că mandatul directorului general de dinainte de 2015 a fost anulat, iar în 2018, în urma unei contestații, a fost numit un director general cu mandat de patru ani, suspendat simultan pentru că făcea obiectul unui dosar penal și fiind condamnat, în cele din urmă.

Toate guvernele României din 2015 și până astăzi s-au ferit să tranșeze situația de la Operă în vreun fel, atunci când n-au aruncat-o în aer (2016, scandalul de la balet).

Dar în acest moment, după aceste spectacole cu Otello, nu este așa de important cine va câștiga concursul. Este infinit mai important dacă ONB va merge înainte și va ști să utilizeze personalități de valoare precum Christian Badea pentru a deveni o instituție care să merite numele de Operă Națională, sau va lua iarăși calea debarasării de valori, așa cum a făcut în cazul Alinei Cojocaru.

E timpul să alegem între cele două imagini care ilustrează acest articol.

À suivre.