A apărut numărul pe luna Iulie al revistei britanice Opera, în care am publicat o scurtă cronică a spectacolului La fanciulla del West din mai 2022, la Opera Națională Cluj:

ROMÂNIA

Cluj

Montată rar în România, La fanciulla del West s-a cântat în București în anii ’30, cu Florica Cristoforeanu în rolul lui Minnie, dar a avut mai mult succes la Cluj, unde a fost pusă în scenă în 1977. În 2019, exact înainte de izbucnirea pandemiei, Orchestra Filarmonică de Stat Transilvania a cântat-o în concert și apoi a înregistrat-o, dirijată de Lawrence Foster. Ca urmare, Opera Națională Cluj a programat o producție nouă pentru 2020, care a fost amânată de mai multe ori, dar a reușit să ajungă pe scenă anul acesta, pe 7 mai (după un spectacol în concert organizat la Sibiu, cu câteva luni mai înainte).

Toate aceste pregătiri s-au dovedit folositoare. Regia lui Dragoș Trifan a oferit soluții inteligente, abordând coregrafic primul act, aglomerat și agitat, fără a-l lăsa să alunece spre musical. Spectacolul a avut proiecții din epoca de aur americană a filmelor western și un decor de bar de tip saloon, care însă arăta prea modern. În actul doi, scena a fost o casă mică, cu pereți transparenți și contururi din neon aprins, ținând personajele într-un perimetru delimitat strict, ceea ce a funcționat foarte bine. Actul al treilea a fost mai puțin reușit, aducând toți cowboy-ii înapoi la Barul Polka, fără vreun motiv logic.

Valentina Boi a fost starul serii în rolul lui Minnie, rezolvând dificultățile rolului și cântând foarte de convingător. Hector Lopez a fost util în rolul lui  Dick Johnson, jucând bine, dar suferind vocal în registrul acut unde i-a lipsit rezonanța și forța. Florin Estefan a fost un Jack Rance convingător din punct de vedere fizic, reușind să evite problemele vocale. Rolurile de comprimari, numeroase, au fost bine distribuite din ansamblul companiei. David Crescenzi a dirijat un spectacol bine echilibrat, fiind atent la detalii fine precum notele de harpă ce simbolizează sângele picurând din tavan, în actul doi.

ALEXANDRU PĂTRAȘCU
(Opera, Iulie 2022, pag. 854)

Descrisă de către Daily Telegraph drept „biblia industriei”, revista britanică Opera a fost și este în continuare cel mai important comentator al scenei lirice mondiale din ultimii 65 de ani. Publicația a fost fondată în 1950 de către Lordul Harewood și de atunci acoperă fără rival evenimentele din lumea operei, printr-un amestec de cronici (spectacole, înregistrări, cărți) și analize, plus publicarea calendarelor teatrelor de operă din toată lumea, dar și prin faimoasa rubrică We hear that („Am auzit că”…n.n.). Editori șefi de durată lungă – Harold Rosenthal, Rodney Milnes și (din anul 2000) John Allison – au asigurat continuitatea revistei, iar consiliul editorial include cei mai remarcabili critici de operă din presa britanică. Cu sediul la Londra, publicația dispune de o inegalabilă rețea internațională de corespondenți, acoperind spectacole din întreaga lume.