într-o vineri, 17 Iunie, la Ateneul Român
Richard Wagner: Preludiul actului 3 din opera Lohengrin
Robert Schumann: Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54
Solistă: Claire Huangci
Ludwig van Beethoven: Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea

Acesta a fost ultimul concert din stagiunea de primăvară 2021-2022 susținut de dirijorul Christian Badea, un sezon care a produs revenirea sa la Orchestra Națională Radio după o absență de aproape un deceniu și (mai ales) debutul său la Opera Națională București. Două spectacole despre care cred că împart istoria Operei din România de după 1989 în „înainte” și „după” acest Otello.

Preludiul din Lohengrin a demonstrat încă o dată (dacă mai era nevoie) afinitatea lui Christian Badea pentru muzica lui Wagner, nici o surpriză aici, doar încântare și mereu tristețea că e atât de scurt.

Claire Huangci a impresionat plăcut critica în 2015 și mai ales în 2017, cu două înregistrări cu programe de Scarlatti (Sonate), respectiv Chopin (integrala Nocturnelor), având deja o discografie care numără nouă albume și o carte de vizită care începe cu câștigarea European Chopin Piano Competition în 2009. Concertul lui Schumann a scânteiat de tehnică, dar cred că spectatorii de la Ateneu (printre care mă număr și eu) rămași prizonieri pe viață ai lui Lipatti au regretat că simțul frazei pianistei americane nu e atât de viu. A compensat prin virtuozitate în prima parte, dar, pe măsură ce timpul trecea, mai ales în partea treia, discursului pianistic i-au lipsit căldura și tandrețea, devenind puțin rutinier. Cu toate acestea, a fost o interpretare bună, peste media obișnuită la Ateneu, chiar dacă n-o șterge din memorie pe Dana Ciocârlie, din stagiunea Filarmonicii, în 2018, sau pe Cristian Budu, în ultima ediție de Festival Enescu. Un encore, Pas de deux din celebrul balet al lui Ceaikovski, Spărgătorul de nuci, a completat recitalul pianistei.

Partea cea mai bună a serii a venit după pauză, în Simfonia nr. 8. Christian Badea a contrazis fără probleme vechea prejudecată după care simfoniile cu număr par ale lui Beethoven (în afară de „Pastorala”) ar fi mai slabe decât cele impare. Secretul e simplu și constă în rigoarea ritmului și progresia dinamică și dramatică.  Orchestra Filarmonicii a răspuns bine baghetei dirijorului, lăsând o impresie puternică. Finalul, Allegro vivace, a încheiat cu panaș un periplu: cel al unui mare dirijor la comanda celor mai importante orchestre din București. Ne vom reîntâlni cu Christian Badea în stagiunea de toamnă a Filarmonicii, deși cred că toată lumea îl așteaptă să revină la Operă.