Astăzi a avut loc etapa a doua a concursului de proiecte de management pentru Opera Națională București, așa numita probă interviu. Câștigătorul este dl Daniel Jinga, care a obținut media 9,25, cea mai mare din istoria instituției de la introducerea concursului ca metodă de selecție, o medie obținută din cea pentru proiect (9,00) și cea de la interviu (9,51). Mandatul său se întinde până în anul 2027.

Daniel Jinga a fost singurul candidat. Comisia de evaluare a fost compusă din secretara de stat Diana-Ștefana Baciuna, Liliana Staicu, directoarea formațiilor muzicale radio, și muzicologul Mihai Cosma.

După o stagiune centenară peste media ultimelor cinci, Daniel Jinga a venit cu o prezentare excelentă care, la sfârșitul ei, a provocat aplauzele audienței (cam toate locurile rezervate publicului au fost ocupate). Și nu m-am reținut să aplaud nici eu.

Soluțiile lui Daniel Jinga

Jinga a arătat în primul rând viziune, un lucru care a lipsit întotdeauna Operei Naționale București după 1989. Într-o primă fază, până în 2012 inclusiv, pentru că principiile de management ale ministerului nici nu cereau o viziune, iar după 2015, pentru că nici nu avea cum să existe în condiții de conducere interimară, fără proiect de management. Însă Daniel Jinga a observat că tocmai stagiunea centenară a servit ca viziune în mandatul său de interimar, aducând împreună toate energiile din Operă și lăsând în urmă orgoliile și frânele de mână. Rezultatul s-a văzut și marea provocare este menținerea acestei ștachete, ba chiar ridicarea ei cât mai sus.

Dar, dincolo de declarații de viziune și de misiune, directorul ONB a demonstrat aproape matematic, cu cifre și indicatori de performanță, cum se poate ajunge în grupul compact al unor teatre de operă europene precum Komische Oper Berlin, Wiener Staatsoper sau Teatro Regio di Torino. Comparația cu La Scala, Metropolitan Opera, Covent Garden sau Bastille iese din discuție din cauza costurilor  de producție foarte mari ale unor companii cu săli de peste 2.400 de locuri, din țări cu putere de cumpărare foarte mare.

Strategia lui Jinga este creșterea calității spectacolelor, prin mărirea unui indicator de performanță pe care ministerul culturii nici măcar nu-l folosește: costul mediu per spectacol. Dacă ONB se află în media europeană a costului per spectator (numit birocratic „beneficiar”), în schimb costurile asociate fiecărei „ridicări de cortină” rămân meschine. Creșterea lor înseamnă producții mai bune, cântăreți mai buni, dirijori mai buni. De unde bani? Din venituri proprii: spectacole mai bune aduc mai mulți spectatori, ospitalitatea ONB se va schimba în bine producând și venituri, iar strângerea de fonduri va deveni o activitate mai importantă decât până acum.

Cum vor arăta stagiunile ONB?

Vor începe cu Promenada Operei și se vor termina cu Festivalul, incluzând pe parcursul lor cel puțin o premieră de operă și una de balet. Va exista o stagiune de Crăciun și una de Paște, fragmentarea fiind necesară și pentru a putea pune în vânzare abonamente pe serii de spectacole. Marea noutate este seria de spectacole „Eveniment”, în care se va încerca repetarea și multiplicarea unor seri precum cele cu Otello, adică având distribuția principală și dirijorul invitați. Va exista și o premieră cu tineri, un program special dedicat susținerii talentelor din România (și nu numai).

Mi-a mai plăcut respectul pentru misiunea instituției (aceea de a face spectacole de operă și de balet, nu expoziții numismatice sau patinaj artistic), dar cultivând deschiderea către societate prin parteneriate cu organizații care să-și folosească know-how-ul specific în diverse proiecte, fără a cheltui resursa umană a Operei aiurea.

Nu credeam că după proiectul lui Ștefan Doniga de la Filarmonică voi mai vedea curând ceva la fel de bun. Dar iată că s-a întâmplat și asta arată că nivelul competenței managementului cultural are șanse să crească.

Cum a decurs interviul?

Am remarcat amuzat că membrii comisiei au fost depășiți de nivelul prezentării, punând întrebări pe principiul „hai să căutăm ceva cu lupa prin proiect”. De exemplu, dl Mihai Cosma a părut aproape indignat că ONB și-ar putea pune problema de a prezenta o operă de Nicolae Bretan, în cadrul unui program/proiect de susținere a creației naționale. Evident, s-a mai întrebat doct (cum altfel?) de ce nu se poate trece la sistemul stagione (serii lungi de spectacole cu același titlu de repertoriu, cu mai multe distribuții), ceea ce este surprinzător, atâta vreme cât sistemul românesc permite angajări pe viață ale soliștilor. Chiar nu știu cine ar veni să vadă 10 Traviate cu aceeași soprană din ONB. Jinga a răspuns foarte bine, explicând că în aceste condiții nu se poate, dar există deja un mix între teatru de ansamblu și stagione, care va fi optimizat în fiecare an.

Astfel, după aproape opt ani de conduceri interimare (nouă, în total), Opera Națională București are un manager cu proiect și cu viziune pentru următorii cinci ani. Nu e puțin lucru, dacă m-ați pune să spun un singur motiv pentru care concursurile astea sunt bune la ceva, acela este că depolitizează managementul pe perioada mandatului, chiar dacă există precedente la Muzeul Național de Artă sau la Biblioteca Națională.

Există speranță.