Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Christian Badea, fantastic cu Berlioz, Wagner și Liszt la Ateneu


înr-o joi, 13 Octombrie, la Ateneul Român
Richard WagnerPreludiul operei Lohengrin
Franz LisztConcertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, S.124
Solist: Barry Douglas
Hector Berlioz: Simfonia fantastică
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea

A început și stagiunea de la Ateneu, chiar de săptămâna trecută, când Thomas Sanderling l-a înlocuit în ultima clipă pe Frédéric Chaslin, cu Brahms în loc de Mahler, însă primul concert la care am asistat a fost cel de astăzi, cu superba Simfonie fantastică a lui Berlioz dirijată furtunos de Christian Badea.

Dacă ONB a renunțat să mai prezinte Wagner după stagiunea centenară (cel puțin până la sfârșitul acestui an), Lohengrin rămâne prezent la Ateneul Român. Christian Badea a început seara ținând ferm în mână partidele de viori, temperându-le insistent pentru a obține sunetul acela eteric al Preludiului. Muzica lui Wagner s-a dezvoltat atât de frumos, încât îmi doream ca luminile să se stingă și orchestra să cânte iluminată doar de lămpile de pe pupitre, cum se face la Operă, cum a fost la Parsifal, tot așa cum îmi doream să ascult întreaga lucrare, așteptând în zadar ca după preludiu să înceapă imediat corul Hört! Grafen, Edle, Freie von Brabant! M-am mulțumit însă cu acest preludiu scăldat într-o lumină sonoră ce părea o prelungire a celei de toamnă, de afară. Însă sub această atmosferă reținută s-a simțit mereu o energie care părea să se elibereze în orice moment. Un frumos moment de tensiune muzicală.

Barry Douglas a atacat apoi Concertul lui Lizst și a fost evident de la primele măsuri că viziunea lui asupra lucrării exclude ideea de a trata pianul ca pe un instrument de percuție. Pianistul irlandez, câștigător al concursului Ceaikovski în tinerețe, ajuns astăzi la zenitul unei cariere importante, inclusiv discografice, a mers pe calea osmozei cu acompaniamentul lui Christian Badea. A rezultat un discurs simfonic foarte bine echilibrat, cu o tehnică impecabilă, debarasată de efecte populiste. La capătul lui, Douglas a oferit două encore, al doilea mai ales (cred că a fost Intermezzo din suita Spărgătorul de nuci) etalând panașul pe care publicul părea să-l aștepte.

Vedeta programului rămânea însă Fantastica. Îmi aduc aminte de un concert cu aceeași simfonie dirijată de Christian Badea în 2017, tot la Ateneu, care m-a impresionat destul de tare la acea vreme. Acum însă, concepția dirijorului pare să se fi schimbat spre un simț al urgenței dramatice neobișnuit. Pe scurt, simfonia a părut un fel de operă fără cuvinte, probabil așa cum și-o imagina și Berlioz. N-am auzit niciodată valsul din partea a doua dominat de o tensiune interioară atât de puternică, rămânând însă grațios și romantic. De la o parte la alta, Badea părea să împingă orchestra spre tempi rapizi și dramatici încât te întrebai unde se va opri. Până și Scène aux champs părea supusă aceleiași tensiuni, gata să erupă după fiecare solo de oboi și corn englez. Nu am regăsit această tensiune, nu numai în concertele de la noi, dar nici în discografia abundentă care strălucește de atâtea nume de dirijori legendari. Marche au supplice a fost epic, impulsionat către legato de dirijor, cu o secțiune de alămuri foarte în formă. Mergând pe acest drum, Badea a atins paroxismul în Songe d’une nuit du sabbat, o parte care a ieșit foarte compactă, cu momente spectaculoase cum ar fi Dies Irae, de o solemnitate impresionantă, cu cele două tube plutind sonor peste orchestră, sau cu furnicăturile con legno de o febrilitate remarcabilă. Pe scurt, un uragan sonor care a țintuit spectatorii în scaune, eliberați în ovații la final.

Nici nu e de mirare că și seara de mâine e sold-out.

2 comentarii la “Christian Badea, fantastic cu Berlioz, Wagner și Liszt la Ateneu

  1. dnicolescu
    octombrie 14, 2022

    Frumoasa cronica, foarte frumoasa. Sint invidios ca eu nu l-am ascultat niciodata pe viu pe Christian Badea. Inteleg ca atifost satisfacut si de irchestra. Imi aduc aminte ca de mult de tot, pe la sfirsitul anilor 950, ba chiar si mult mai tirziu, filarminica bucuresteana, suna bine la Simfonia fantastica, a carei interpretare era apanajul lui Mihai Brediceanu. isi incepea de de regula programul cu Trei Dansuri simfonice de tatal sau Tiberiu Brediceanu, din care Hora lenta o fredonez si azi

    Apreciază

  2. Doina T
    octombrie 17, 2022

    Într-adevăr frumoasa cronica la asa un concert de zile mari. Cred ca este cel mai bun concert în ultimii 3 ani, care au cuprins și pauze lungi din cauza pandemiei COVID sau prestații mai slabe ale orchestrei ce au lăsat sa se observe lipsa repetițiilor sustinute. Sper să citim în Despre Opera și alte comentarii tot atat de favorabile în stagiunea care abia a inceput la Atheneu, iar noi melomanii din sala sa avem ocazia de concerte la un nivel cât mai înalt .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.825 de urmăritori
Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: