Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Zacharias lejer la Ateneu. Orchestra mai puțin.


într-o vineri, 13 Ianuarie, la Ateneul Român
Maurice Ravel: Ma mère l’Oye
Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul nr. 27, în si bemol major, pentru pian şi orchestră, KV 595
Franz Schubert: Simfonia nr. 3, în re major, D 200
Dirijor şi solist: Christian Zacharias

S-a reluat stagiunea și la Ateneu, primul concert mai interesant fiind cel al revenirii lui Christian Zacharias la București. Programul a fost lejer, iar dirijorul și pianistul german intenționa să asigure grația și eleganța unei seri cenușii de ianuarie. Cât a reușit, vom vedea.

Ma mère l’Oye a fost cea mai bună parte. Atmosfera de poveste a căpătat o dimensiune dramatică neintenționată, dată de sunetul destul de greu al orchestrei, acustica Ateneului conferindu-i tridimensionalitate și imersivitate, iar vremea de afară amplificând-o până la gotic. Iar Ravel a devenit un fel de Debussy, la fel de atmosferic, percuția și harpa având un rol important aici. Iar pe măsură ce muzica avansa, această senzație devenea tot mai clară, culminând spre final în Les entretiens de la Belle et de la Bête și Le jardin féerique. În orice caz, a fost cel puțin interesant.

Vedeta serii era însă Concertul nr. 27 de Mozart. Aș putea defini problema „Mozart la români” printr-o dihotomie a interpretărilor, pe două categorii. Prima și cea mai răspândită este o orchestra subdimensionată, cu mari probleme de articulație rezultate dintr-o singură repetiție generală în care se verifică de fapt că toți folosesc aceeași partitură. Sunetul meschin e vândut publicului drept „spirit mozartian“, dar în realitate vorbim de niște corzi cu sunet sârmos și sec de parcă ar încerca să imite o înregistrare de patefon. E cel mai răspândit clișeu interpretativ și cel mai prost. N-a fost cazul la Ateneu, pentru că aici muzica s-a încadrat în cealaltă categorie: orchestră cu sunet plin și curajos, cu ambiții de St Martin în the Fields. Se cântă bine, vibrant, ceea ce a fost cazul și meritul lui Zacharias astă seară, dar în final, greutatea sunetului (uneori transformată în duritate) face ca totul să sune ca niște variațiuni ale Simfoniei clasice a lui Prokofiev. O simfonie despre care Celibidache spunea că are o anumită „bădărănie” intenționată, din punct de vedere sonor, tocmai pentru a nu fi confundată cu Haydn sau Mozart. În plus, pianul de concert al Ateneului n-a ajutat nici el. Nu mai are o definiție bună și, de mai multă vreme, se aude percuția ciocănelelor în corzi la fel de tare ca notele pe care pianistul intenționează să le producă. Dacă punem în oglindă această impresie de masivitate a orchestrei Filarmonicii cu discursul muzical aerisit și grațios al Orchestrei simfonice din Lausanne cu care Zacharias a venit la Festivalul Enescu de mai multe ori, cu lucrări de Mozart, avem măsura uneia dintre problemele structurale ale instituției bucureștene. Sunt invitați dirijori buni, de certă valoare, dar câți dintre ei reușesc să influențeze cu adevărat sunetul orchestrei? În doar câteva repetiții, foarte puțini.

În fine, seara s-a terminat cu Simfonia nr. 3, compusă de Schubert la doar 18 ani. E o simfonie care nu pune mari probleme dirijorilor și tocmai de aceea este abordată de soliștii care vor să demonstreze și calități de dirijor. O etapă pe care Christian Zacharias a depășit-o de multă vreme. Totul a sunat bine, dar în acest context nu pot să nu-mi aduc aminte de Simfonia de școală nr. 4 de Enescu, prezentată acum nici două luni. Enescu a scris-o la 16 ani și este, în mod cert, la fel de accesibilă dar mult mai complexă și, îndrăznesc să afirm, mai interesantă și mai valoroasă. E de neînțeles disprețul muzicologilor români pentru această simfonie (Bentoiu nici măcar n-o menționează în magnum opusul lui despre compozițiile lui Enescu), deși, pe lângă ea, populistele Rapsodii și Poema română par aproape vulgare.

De reflectat. Până una alta, urmează o zi mult mai înfricoșătoare decât acest vineri 13. Pe 15 Ianuarie e ziua culturii naționale, un mare moment de jenă, în special pentru instituțiile muzicale românești și managerii lor, care își bat capul să găsească ceva „zguduitor”, „național” și „frumos“ (citește „accesibil“) de prezentat autorităților finanțatoare (căci publicul meloman nu contează și nici nu e interesat de acest moment). Anul acesta Filarmonica prezintă coruri de muzică românească acompaniate de pian. Amintirile demiterii din 2018 chiar de ziua culturii naționale, când dl Romașcanu intra în Ateneul român ca ministru al culturii și ieșea de acolo ca simplu cetățean, încă îl bântuie pe politicianul PSD, care a decis ca de data asta să nu lase nici un detaliu la voia hazardului. Astfel, ministerul culturii însuși va organiza un eveniment pe care-l va ține la ONB, scutind astfel Opera de emoții „național” creative. Până la această oră nu au fost oferite nici un fel de alte detalii despre eveniment.

2 comentarii la “Zacharias lejer la Ateneu. Orchestra mai puțin.

  1. Titus Percea
    ianuarie 14, 2023

    Zacharias neschimbat în eleganță, simplitate și prezență, reușind în mod fericit să obțină, pe alocuri, implicare și pianissimo-uri autentice din partea orchestrei. Să tot avem astfel de invitați care pot cizela în mod firesc atitudinea Filarmonicii

    Apreciază

  2. George Andrei
    ianuarie 21, 2023

    Daca este adevarat ceea ce scrieti ca „sunt invitați dirijori buni, de certă valoare, dar câți dintre ei reușesc să influențeze cu adevărat sunetul orchestrei? În doar câteva repetiții, foarte puțini” – si nu am motive sa ma indoiesc – atunci cred ca problema e simpla: Filarmonica nu lucreaza mult cu un dirijor permanent.

    Teoretic, acesta ar fi Badea, dar, la o prima vedere, cred ca dirijeaza doar vreo 5-6 concerte pe stagiune, e drept, fiecare executat de doua ori (nu le-am numarat, va rog sa ma corectati daca gresesc). Nu este suficient. Ar trebui sa lucreze cel putin 14 – 15 saptamani in fiecare an.

    Cam in felul urmator: la deschiderea stagiunii, 5 saptamani cu Badea. Dirijori oaspeti. Alte patru sapatamani cu Badea la mijlocul stagiunii. Dirijori oaspeti. 5 spatamani cu Badea la inchiderea stagiunii. Asta timp de 3-4 ani.

    Atunci orchestra va fi transformata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 2.835 de abonați.
Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: