Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Il trovatore lovește din nou la ONB


într-o vineri, 20 Ianuarie, la Opera Națională București
Giuseppe Verdi: Il trovatore
Regie, decor, costume, lumini: Mario de Carlo
Adrian Mărcan (Contele de Luna), Aurelia Florian (Leonora), Sorana Negrea (Azucena), Daniel Magdal (Manrico), Iustinian Zetea (Ferrando), Mihaela Ișpan (Ines), Dumitru Filip (Ruiz)
Orchestra și Corul Operei Naționale București
Dirijor: Iurie Florea

După premiera din mai 2019 a producției kitchissime pentru Il trovatore de la ONB, semnată de ubicuitarul regizor la acea vreme Mario de Carlo, mi-am promis să nu mai revăd acest titlu de repertoriu decât în cazul în care va fi locuit de o distribuție excepțională. O promisiune pe care am întărit-o după ce, la nici o lună distanță, Opera Brașov făcea un Il trovatore net mai bun, grație Aureliei Florian și lui Carmen Topciu, sub comanda muzicală a veteranului Victor Dumănescu. Am reușit să mă abțin fără probleme, cedând abia astăzi ispitei de a o vedea pe soprana Aurelia Florian revenind la București după aproape nouă ani, mai exact de la premiera Traviatei lui Paul Curran din 2014. Această absență este o palmă rușinoasă pentru toți managerii care s-au perindat de atunci și până acum la ONB.

Un spectacol sold-out

E inutil să comentez regia, am făcut-o la premieră, când am numit-o Un Trubadur de provincie. Distribuția de acum suna de rău augur încă de pe afiș. Am crezut că Stride la vampa se va termina abia în zori, atât de plictisitor și de urât a fost cântată de Sorana Negrea, cu o dicție total neinteligibilă. A fost rău de tot, dar recunosc că mă așteptam să fie încă și mai rău. La fel de plictisitor a fost și Ferrando, cu diferența că Iustinian Zetea are o voce frumoasă pe care nu știe să o folosească. Adrian Mărcan nu a ieșit nici el din rolul lui Enrico de la Lucia di Lammermoor, cântând ca de obicei, tensionat, cu o voce care nu prea mai e și pe care nu știe să o compenseze cu nimic. De unde senzația că are un ambitus redus și o emisie monotonă. Dar cel mai bizar a fost Daniel Magdal, de departe. Toată opera a trecut pentru el doar cu scopul de a livra Do-ul din Di quella pira. L-a dat bine. În rest nimic, a fost ridicol din toate punctele de vedere.

Cu o clasă peste toți, Aurelia Florian. O voce importantă, cu pulpă, tragică și senzuală. Ce diferență! Dar este inevitabil și să adaug că ceva nu funcționează cum trebuie, în mod special controlul asupra vocii în registrul acut. Marea artă a sopranelor verdiene este abilitatea de a cânta piano și pianissimo pe notele cele mai înalte, în momentele cele mai dramatice. În cazul Aureliei Florian din această seară, spre deosebire de acum aproape patru ani, cu cât vocea urca mai sus, cu atât cânta mai tare până la țipete. Coloratura din Tacea la notte a fost ratată în mare parte și seara a continuat la fel în trio-ul din actul I, în cabalette și până la D’amor sull’ali rosee, abia în Miserere… arătând adevărata ei splendoare dramatică. Nu pot decât să sper că este o problemă vocală trecătoare.

În rest, în fața unei săli pline, corul a răcnit așa cum este obișnuit, iar Iurie Florea a condus una dintre puținele opere pe care le are în repertoriu pur și simplu prost, ignorând nevoile tuturor și cedând exceselor de duritate ale orchestrei. Sub comanda sa, a fost o seară de malcanto căreia nimeni nu a putut să i se sustragă complet.

Dar aceste spectacole precum Lucia sau Trubadurul, atât de slabe, nu sunt întâmplătoare. Ele vin într-un context mai larg.

Legitimarea mediocrității

De ziua culturii naționale, asociația UCRRM supraintitulată MUSICRIT (a nu se confunda cu UCMR) a premiat Opera din București pentru „cea mai bună stagiune de operă din țară”.  Cu atâția corifei, nu numai ai criticii dar mai ales ai comunicării, ca membri exclusivi ai acestei organizații, nu am reușit să aflu dacă această „cea mai bună stagiune” e cea din 2021/22 sau 2022/23.

Pe website-ul actualizat în 2021, aflăm că ultimele premii „de excelență” (cum altfel?) acordate de MUSICRIT au fost acum fix 23 de ani (!). De bună seamă că succesele stagiunilor de la ONB și Ateneu de anul ăsta au fost atât de răsunătoare, încât nevoia de legitimare printr-un premiu a strigat de s-a auzit până la divizia de critici și realizatori din radio și tv. Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare, ministrul Romașcanu și dna Arvunescu de la RRM au înmânat directorilor niște glastre de flori metalizate cu aurolac, cam cât Cupa UEFA. Normal: la fel de mari precum succesele.

Și totuși… ar fi chiar un dezastru dacă ONB ar pica pe locul doi și n-ar avea „cea mai bună stagiune”. Pentru că ONB primește o subvenție de cca 75 milioane lei, adică mai mare decât Operele Române din Cluj, Iași și Timișoara la un loc. La fel stă și Filarmonica George Enescu în raport cu orchestrele simfonice din provincie. Însă, cel puțin în cazul operei, oricare companie din țară i-ar putea lua fața celei din București anul acesta, dacă s-ar ține de treabă. Problema este că „cea mai bună stagiune” arată așa.

Chermeza Zilei Culturii Naționale

Dar cultura românească nu putea scăpa așa de ieftin. Ministerul culturii (adică cine? Romașcanu? Demeter? sau Mădălin Voicu?) a organizat propriul lui eveniment la aniversarea lui Eminescu. Unde corul și orchestra Operei Naționale București, dirijate de Daniel Jinga, cânta alături de niște artiști pop și de actori din patrie și de peste Prut. Spectacolul-gală a fost cu circuit închis, desigur. În sală a fost admisă doar nomenklatura de partid și de stat (i.e. Toni Greblă & Co). Poporul s-a bucurat prin reprezentanți și a privit transmisiunea simultană pe trei canale publice de televiziune, savurând piesa de cârciumă și voie bună Lume, lume, soro lume… răcnită de un cântăreț basarabean căruia i s-au alăturat toți cei de pe scenă, corul operei în mod special.

Așadar, ministerul culturii își face intrarea pe piața artelor spectacolului, stabilind criteriile de „excelență” artistică pe care, în mod normal, instituțiile din subordine ar trebui să le urmeze. Frumos semnal, măreț și zguduitor viitor!

Un nou director artistic la Operă și la Festivalul Enescu

Însă nu este prima dată când dl Romașcanu schimbă cu grație și naturalețe sacoul cu coate întărite al administratorului de stat cu eșarfa colorată de la gâtul directorului artistic. Dacă la Operă a devenit ceva banal și, trebuie să recunoaștem, fără acest program de adevărat revelion, probabil că Ciucă, Ciolacu, Câciu, Daea și Greblă s-ar fi plictisit foarte tare, sau, doamne ferește!, ar fi putut chiar să adoarmă în lojă, mai nou, ministrul culturii este al doilea și cel mai important director artistic al Festivalului Enescu.

Supărat că România nu a intrat nici anul acesta în spațiul Schengen, dl Romașcanu, zelos cum îl știm, s-a gândit cum ar putea să sancționeze Austria în sectorul cultural. Dacă românii boicotează benzinăriile OMV sau Lukoil, atunci și melomanii ar putea huidui Filarmonica din Viena la toamnă, când e invitată să cânte la Festivalul Enescu. Așa s-a gândit ministrul, adăugând, în cadrul unui interviu, că vrea să le anuleze participarea. Pe cale de consecință, ar trebui să fie alungați și cei de la Camerata Salzburg, mă gândesc eu. Dar ce te faci dacă Olanda votează în vară împotriva României? Festivalul ar fi nevoit să-i alunge și pe Concertgebouw Amsterdam, cu tot cu Klaus Mäkelä și Yuja Wang. Înțelept și impetuos cum îl știm, dl Romașcanu și-a dat termen pentru aceste grele și (i)responsabile decizii „începutul lunii februarie”. Așteptăm cu interes și cu îngrijorare reală un comunicat oficial în acest sens.

Ce noroc pe România! Cu unul ca Romașcanu la cultură, ce nevoie mai avem de ministru de externe? El n-ar trebui demis, ci avansat! Susțin cu convingere această idee.

Stagiunea 101 la Operă

După o stagiune „centenară” în care reușitele au fost suficient de multe încât să scuze degringolada programărilor haotice și gafele legate de prețurile biletelor, ONB a început un nou sezon vizibil mai puțin reușit.

Ce s-a schimbat la ONB în nici jumătate de an? În 2022 era același director, doar că interimar, acum e cu mandat, deci ar trebui să fie mai bine. De ce acum un an se făceau proiecte, de ce existau măcar câteva spectacole realmente bune, iar acum deloc? De ce stagiunea 2021-22 a avut tot calendarul publicat încă din septembrie 2021 (chit că a suferit apoi multe modificări), iar acum nu se poate decât iarăși de la o lună la alta, una mai  dezolantă ca alta? În fine, de ce anul trecut ministrul culturii stătea în biroul lui de la minister finanțând stagiuni și organizând concursuri de management  (bine sau prost, nu mai contează), iar acum s-a trezit că trebuie să se impună și în deciziile artistice?

O diferență este că, în 2021, Daniel Jinga era secondat în postura de adjunct de Rareș Zaharia, înlocuit cu Daniel Magdal în primele luni ale anului următor. Deși dl Zaharia a pățit aproape cam ce-a pățit și Johan Kobborg (la a cărui expulzare din 2016 are partea sa de vină), asta nu înseamnă că meritele sale ulterioare trebuie negate. El a fost responsabil cel puțin de inițierea unor proiecte, dacă nu și de realizarea lor: invitarea lui Gregory Kunde, a Lisei Davidsen și a lui Freddie de Tommaso, a acelui Otello dirijat de Christian Badea (care a adus la rândul său o distribuție excelentă), fără el Lohengrin în regia lui Silviu Purcărete poate că n-ar fi existat și sunt sigur că am omis, din lipsă de informații, și alte evenimente de care Rareș Zaharia s-a făcut „vinovat”. Asta înseamnă că Daniel Jinga este un impostor sau nu? El a avut meritul că, măcar pentru o perioadă, a susținut inițiativele lui Rareș Zaharia și le-a făcut posibile. Fără aprobarea și implicarea sa, stagiunea centenară ar fi rămas doar o colecție de declarații de intenție acordate presei în interviuri.

Acum, în 2023, echipa din spatele lui Daniel Jinga e formată din „specialiști“ oficiali precum Daniel Magdal (fără nici o realizare în plan administrativ-artistic) și neoficiali precum acest impetuos ministru al culturii despre ale cărui (in)competențe am mai scris.

Stagiunea Operei pare împărțită în două mari direcții. Una este cea a spectacolelor de rutină, unde mediocritatea e normă. Cealaltă e așa numita „diplomație culturală” imaginată de Daniel Jinga (despre care a vorbit extensiv și vag la concurs) și Lucian Romașcanu (doctorand chiar pe această temă). Ce înseamnă pentru ei această „diplomație culturală”? Înseamnă o premieră de producție cu opereta Crai Nou de Ciprian Porumbescu într-o dramaturgie care respectă toate normele realismului socialist: toate dialogurile sunt suprimate și înlocuite cu explicații de Teleenciclopedia privind obiceiuri și tradiții populare pentru a arăta IT-iștilor de la un congres că România nu poate fi privită altfel decât tot ca o operetă. Înseamnă un spectacol de coregrafie contemporană cu dansatori în costume de gimnastică celebrând „ia cu altiță”, prezentat la Paris în sediul UNESCO. Înseamnă și acestă zi a culturii naționale la Operă, cu muzică ce nu-i de operă, ba chiar frizează deseori kitsch-ul spectacolelor omagiale de pe vremea lui Ceaușescu. Dacă toate astea ar fi un rău necesar pentru ca ONB să poată ține o stagiune cu adevărat bună, ar fi de înțeles. Nu e cazul. Toate resursele creative și logistice par să fie alocate exclusiv politizării, iar arta rămâne să se descurce singură.

Din păcate, stagiunea 2022/23 nu e cu nimic mai bună decât stagiunile de pe vremea directoratului lui Ștefan Ignat, în care s-au întâmplat multe premiere de producție (Otello, Don Carlo, Cavalleria rusticana/Pagliacci, Il trovatore, Turandot) de același nivel submediocru ca Povestirile lui Hoffmann de acum. Nici la nivel de invitați nu e un progres, de la Maria Guleghina și Aleksandrs Antonenko la Rolando Villazón, care mai și anulează.

Un comentariu la “Il trovatore lovește din nou la ONB

  1. Pingback: Oleg Caetani la Ateneu | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 2.831 de abonați.
Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: