Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Emoția zilei: Zacharias și Beethoven la Ateneu #stagiuneacentenara


Într-o joi, apoi vineri, 4 și 5 octombrie, la Ateneul Român
Festival Beethoven
Creațiunile lui Prometeu, op. 43 (selecțiuni)
Concertul nr. 3, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 37
Simfonia nr. 2, în re major, op. 36
Solist și dirijor: Christian Zacharias
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”

Un Ateneu plin a asistat aseară la deschiderea stagiunii centenare. Filarmonica a reușit să iasă din păguboasa mentalitate a evenimentelor de tip „marea lovitură”, mergând pe mâna lui Christian Badea, care a imaginat o stagiune solidă și consistentă. Va fi o toamnă în care chiar vom avea ce vedea și auzi, aici. În pauză, lumea comenta cu surprindere încântată lista de invitați ai sezonului.

Dacă dramaturgia muzicală a acestei serii de concerte suprapune muzica clasică peste o cronologie a evenimentelor istorice ale ultimei sute de ani, concertele din această săptămână ar trimite către perioada Belle Époque premergătoare Primului Război Mondial.

Cu riscul de a face o paranteză introductivă lungă, tentația de a comenta contextul e prea mare. A fost o alegere cât se poate de logică de a prezenta un program integral Beethoven, justificată nu doar de succesul de public. Fondatorul Filarmonicii, Eduard Wachmann (destul de rar amintit azi), era un admirator al muzicii germane, iar în preferințele sale legate de repertoriu, Wagner și Beethoven erau pe primele două locuri. George Georgescu a consolidat apoi ca tradiție acest repertoriu, iar serile dedicate unor mari compozitori în perioada interbelică erau intitulate „Festival Beethoven” sau „Festival Wagner” etc. În cadrul acestor festivaluri de o zi, erau invitați la Ateneu artiști extraordinari. De exemplu, Felix Weingartner, în 1923, 1926 (în vremea aceea era directorul muzical al Wiener Philharmoniker) și 1938 (când era invitat frecvent al London Symphony Orchestra), dirijorul austriac fiind autorul primei înregistrări a integralei simfoniilor lui Beethoven, tot așa cum, peste ani, Georgescu va fi cel care va înregistra pentru prima dată în România aceleași simfonii. Un concert memorabil sub aceeași titulatură a fost cel din 15 Noiembrie 1936, când George Georgescu a dirijat Concertul pentru vioară, al cărui solist era George Enescu, pentru ca apoi să-i predea bagheta violonistului, care a condus, în partea a doua a serii, Simfonia a V-a. Alți soliști remarcabili în aceste concerte: Alma Moodie (1925, 1931), Adolf Busch (1935), Wilhelm Backhaus (1938).

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Am numărat 16 asemenea festinuri Beethoven numai între 1922 și 1942 la Ateneu, în timpul mandatului lui George Georgescu (cu siguranță că sunt mai multe și după război), în timp ce Eduard Wachmann a prezentat 22 de concerte în perioada cât a condus Societatea Filarmonică. O listă foarte interesantă a concertelor din interbelic puteți găsi în acest document: Romulus Orchiș: 1922-1942, Douăzeci de ani de activitate muzicală în lumina programelor „Filarmonicei” (București, Editura SAR, 1942)

Invitatul de acum a fost Christian Zacharias, reputat pianist și dirijor, multă vreme șef al orchestrei simfonice din Lausanne, cu care a venit la București în mai multe rânduri. Îmi aduc însă aminte de concertele sale de la Festivalul Enescu, atunci când, în miezul nopții, a prezentat, de-a lungul a două zile, integrala concertelor pentru pian de Beethoven. Nu era foarte cunoscut, însă tot atunci îl înlocuia pe un Murray Perahia care-și luxase mâna, ca pianist și dirijor în cele două concerte ale lui Academy of St Martin in the Fields. În patru seri, a cucerit inimile tuturor, iar după succesul primei seri cu orchestra din Lausanne, când a cântat și dirijat în același timp concertele nr. 2, nr. 3 și nr. 4, a doua zi lumea se călca pe picioare într-un Ateneu devenit prea mic pentru a-i asculta Imperialul.

Christian Zacharias

Concertul a început aseară cu Creațiunile lui Prometeu, o lucrare a cărei premieră în România a avut loc tot la Ateneu, și tot în cadrul unei seri stagionale din seria „Festival Beethoven”, în care toate compozițiile prezentate erau prime audiții naționale. Dirijor a fost atunci, pe 15 Mai 1926, Hermann Scherchen, un mare promotor al muzicii secolului XX și un renumit pedagog (Karel Ančerl a fost elevul său), reținut de istorie pentru transcripția pentru orchestră a Artei Fugii de Bach.

În primul rând pianist, apoi dirijor, Christian Zacharias a făcut să rezoneze fragmentele acestei suite de balet într-un stil sobru și eficient. Nu folosește bagheta, astfel încât discursul său dirijoral e vizual și expresiv, la limita unei coregrafii puțin stângace, însă mereu precise. Coincidența face că nici Scherchen, de care aminteam mai sus, nu folosea bagheta.

Adevărata artă a lui Zacharias a ieșit la suprafață în Concertul nr. 3 pentru pian, printr-un simț al frazei muzicale de o limpezime ieșită din comun. Îmi e dificil să-mi aduc aminte când am mai auzit la Ateneu înlănțuindu-se notele într-o exprimare atât de clară. Buchbinder, da, în 2013, la Enescu, sau tot Zacharias, în 2005… Partea a doua a concertului a produs și câteva sonorități lirice foarte frumoase din orchestră, deși impresia generală a fost că ansamblul Filarmonicii a sunat puțin mai greoi prin comparație cu suplețea muzicală a solistului. În fine, remarc și virtuozitatea neintenționat spectaculoasă atunci când Zacharias cânta la pian cu mâna dreapta, în timp ce dirija cu stânga, o imagine vie a unei puteri de concentrare și a unei coordonări uimitoare.

Simfonia nr. 2 a avut aceeași linie vie, dar refuzând constant strălucirea facilă. Un dirijor atipic, ambidextru, conducând orchestra ca și cum ar fi cântat la o claviatură, expresivitatea fiind indicată prin balansarea corpului. O gestică mai exagerată decât în concertele cu orchestra elevețiană, dar  necesară pentru falanga rezidentă la Ateneu. Contrastele dinamice, stilul de tranziție de la clasicismul à la Haydn și Mozart spre romantism, articulația, exactitatea contrapunctului, toate au fost acolo, cu o naturalețe dezarmantă. E drept, cu costul unor tempi moderați, pentru a da spațiu orchestrei să respecte cerințele de precizie ale unei astfel de execuții.

Un concert excelent, care deschide o stagiune foarte promițătoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la octombrie 5, 2018 de în concert, Cronica, Nou și interesant şi etichetată , , , .
%d blogeri au apreciat asta: