Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Revoluție și pandemie


într-o Sâmbătă, 25 iulie, la Teatrul Național București
Jurnal de România.1989
*jurnalul unei revoluții, spectacol de teatru multimedia documentar
Regie: Carmen Lidia Vidu; scenariu: Carmen Lidia Vidu; costume: Florilena Popescu Fărcăşanu; multimedia: Cristina Nicoleta Baciu; muzica: Ovidiu Zimcea; benzi desenate: Gabriela Schinderman; regia tehnică: Marcel Bălănescu
Distribuție: Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale, Florentina Țilea
Apariții video: Germina Nagâț, Dennis Deletant, Dan Voinea

Spectacolul multimedia al lui Carmen Vidu e un capitol dintr-un proiect mai amplu numit „Jurnal de România”, a cărui temă centrală este relația teatrului cu societatea prezentată printr-un procedeu regizoral în care, practic, actorii sunt scenariștii și interpreții propriilor lor biografii. N-am văzut decât un singur „episod” al acestei serii, „Jurnal de Constanța”, de la care am plecat fără să fi trăit vreun catharsis, dar la care n-am încetat să mă gândesc, nu doar în zilele ce au urmat vizionării, ci chiar și acum. În afara conceptului de „teatru documentar”, al cărui unic reprezentant din România pare să fie Carmen Vidu, am urmărit, foarte interesat, ilustrația video imaginată de ea pentru spectacolele concert de la Festivalul Enescu, dintre care Peter Grimes a fost cel mai bun, apogeul de până acum al demersului său în operă.

Spectacolul dedicat Revoluției nu este altceva decât o stație din călătoria Jurnalului de România. Ar fi trebuit să fie prezentat în Decembrie 2019, la aniversarea a 30 de ani de la căderea comunismului, însă, din cauza diverselor întârzieri specifice lumii teatrului românesc, premiera s-a amânat pentru începutul anului următor. Apoi a venit pandemia, totul s-a oprit, apoi s-a reluat și, în sfârșit, spectacolul s-a născut abia acum, în Iulie. Adică în plină pandemie, încătușat de reguli de prevenire a contaminării, limitând drastic numărul de spectactori, protejați de măști, dar în aer liber, în modernul amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național, în care peretele imens al clădirii juca rolul unui ecran cinematografic. Toate constrângerile sanitare au adăugat o notă subversivă spectacolului, iar vremea splendidă și poezia nopții au dizolvat cumva sentimentul opresiv al fricii de virus.

Daniel Badale, Florentina Țilea, Oana Pellea, Ion Caramitru (Jurnal de Romania.1989; r. Carmen Lidia Vidu)

Cine caută răspunsuri și explicații la întrebările și misterele Revoluției va fi dezamăgit, căci nu acesta este scopul experimentului teatral. Le puteți găsi în cărți, de pildă în volumul Trăgători și mistificatori*, la care a colaborat și istoricul Mădălin Hodor, consultant istoric și, în acest spectacol, invitat și el pentru un dialog cu publicul, a cărui poveste personală, cea a Revoluției văzute prin ochii unui copil adaptat supraviețuirii în anii fricii, foamei și frigului, a rivalizat și poate chiar le-a depășit pe cele ale artiștilor de pe scenă.

Pe scurt, actorii distribuiți au avut fiecare câte un moment, în care monologau autobiografic despre ultimele zile ale anului 1989. Unii erau copii la acea vreme (Florentina Țilea), alții tineri, abia ieșiți din adolescență (Daniel Badale), adulți (Oana Pellea), sau copți de-a binelea (Ion Caramitru), însă astăzi toți fiind maturi, exprimând în paralel și propriile lor opinii despre comunism, prăbușirea lui, evoluția societății și, numitorul comun al tuturor discursurilor lor, execuția cuplului Ceaușescu. De aceea cred că spectacolul poate fi receptat foarte diferit astăzi și de public, în funcție de generația din care face parte, și tot de aceea cred că opinia mea personală despre acele zile devine irelevantă în contextul de față.

Cel mai emoționant moment mi s-a părut intervenția Florentinei Țilea, pionieră fruntașă în acele timpuri, selecționată să-l întâmpine pe dictator la vizitarea județului Iași. E o poveste  care începe cu un cântec prin care actrița își prezintă familia, iar naivitatea lui suprapusă pe contextul istoric atât de sumbru încarcă tot monologul de o tensiune dramatică formidabilă. „La o vizită oficială, i-am înmânat flori… nu s-a uitat în ochii mei și l-am ciupit” – m-a trimis imediat cu gândul la Toamna patriarhului a lui Márquez, iar finalul orwellian al monologului, „Când l-au omorât pe Ceaușescu mâncam în pat, îmbrăcată în pijama, și plângeam” adună în el toată trauma absurdă a celei de-a doua jumătăți a secolului XX din România: victoria comunismului asupra gândirii, distorsionată încă din copilărie.

Jurnal de Romania. 1989 (imagine de la repetiții)

Oana Pellea a ținut să intre cât mai bine în rolul ei de astăzi, cel de influencer, într-un amestec greu digerabil de sensibilitate artistică autentică și mizantropie personală, în timp ce Ion Caramitru a adăugat un plus de sarcasm („Revoluția la care am participat eu nu a reușit; a reușit revoluția la care a participat Sergiu Nicolaescu”). Între momentele celor doi, Daniel Badale a conturat un personaj cehovian, prins între evenimentele istorice și o evoluție a societății din care s-a simțit exclus, singurele repere rămânând „slăbiciunea pentru cifra trei” și realizarea profesională de a fi „unul dintre cei cinci Hamlet ai României”.

Proiecțiile au fost nu doar cool și larger than life, proiectate pe zidul panoramic de sute de metri pătrați ai cușmei Teatrului Național, ci și un adevărat comentariu regizoral, subliniind cuvinte și idei exprimate de protagoniști. Un fel de voice over vizual, foarte bine echilibrat, neintrusiv, dar esențial în curgerea întregii seri. Actorilor nu li s-a cerut obiectivitate și nici gândire analitică, ci vulnerabilitate (greu de acceptat de către Ion Caramitru, superb asumată de Florentina Țilea), osatura istorică a demersului fiind asigurată de intervențiile filmate ale istoricilor Germina Nagâț și Denis Deletant. În fine, o bandă desenată rezumativ, ca film al evenimentelor din Decembrie 1989 (autor: Gabriela Schinderman) a închis seara, trimițându-ne pe toți pe drumul amintirilor și al întrebărilor existențiale: ce-am făcut cu viețile noastre în acești 30 de ani? Ce-a făcut țara mea în acești 30 de ani? Și sper că cea mai importantă întrebare, cea mai dătătoare de speranțe, este cea pe care și-ar putea-o pune tinerii: ce voi face cu viața mea în următorii 30 de ani?

Un spectacol care are nevoie de o noapte în care să se decanteze, pentru că, după plecarea de la teatru, începi să faci liste cu ce nu ți-a plăcut, dar să realizezi că nu despre asta e vorba. În același timp, un spectacol de la care aș fi vrut să se pună pe tapet relația teatrului cu societatea în vremuri atât de neobișnuite precum a fost cea a Revoluției, dincolo de prezența lui Ion Caramitru la televiziune. Mi s-a părut ocultată participarea teatrului în propaganda de partid (Cântarea României etc.), dar și subversivitatea lui în aluziile politice aruncate publicului dinspre scenă, și chiar rolul teatrului ca terapie colectivă în receptarea realității implacabile a lumii. În loc de toate acestea, am avut parte de o privire pe gaura cheii în viețile unor actori care devin la fel de banali ca și noi, spectatorii, odată ce au dezbrăcat mantia lui Hamlet sau rochia unei eroine din lumea lui Ibsen. O banalitate de la care s-au sustras Oana Pellea și Ion Caramitru, dar din care au creat un adevărat rol Florentina Țilea și Daniel Badale. De văzut neapărat.

*Andrei Ursu, Roland O. Thomasson în colaborare cu Mădălin Hodor: Trăgători și mistifcatori – Editura Polirom, Iași, 2019.

Un comentariu la “Revoluție și pandemie

  1. Ioana Gheorghiev
    iulie 27, 2020

    Vă aduc în atenție un alt producător de teatru documentar: Ion Mircioagă (https://www.facebook.com/ion.mircioaga/posts/10209286131185169)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.338 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: