A început o nouă săptămână cultural muzicală, cu două știri importante.

O nouă conducere executivă pentru Festivalul Enescu

Prima este numirea Cristinei Uruc la conducerea executivă a Festivalului Enescu, ca succesor al dlui Mihai Constantinescu, care va rămâne însă în echipa bienalei în calitate de consultant artistic și logistic până la finalul ediției din 2023.

Cristina Uruc, 34 de ani, este compozitoare, dar mai ales un manager cultural cu un traseu interesant:  7 ani de ucenicie la Artexim, urmați de câțiva ani ca tour manager al orchestrei și corului Ghislieri din Padova și al celebrului ansamblu Il Giardino Armonico, pentru ca, din 2021, să devină consultant artistic al Filarmonicii din Sibiu.

Cu alte cuvinte, nu vorbim de o experiență de top management ca director artistic sau executiv, ci de o expunere permanentă la cele mai bune practici din domeniu.

L-am întrebat odată pe dl Mihai Constantinescu ce experiență managerială avea când a preluat Festivalul Enescu, la începutul anilor ’90. A răspuns fără nici o ezitare: „Zero!” Și iată că azi este perceput ca fiind de neînlocuit la conducerea Festivalului. Alegerea Cristinei Uruc dă credit tinereții și pregătirii.

O nouă conducere pentru Filarmonica George Enescu?

A doua știre este că ministerul culturii a publicat astăzi rezultatul verificării eligibilității candidaților la conducerea Filarmonicii George Enescu. Sunt 5 candidați eligibili. E bine. Asta înseamnă că Filarmonica  înseamnă ceva. În 2017, ONB (care are un buget de 3 ori mai mare decât Ateneul) n-a stârnit interesul decât unui cuplu de candidați eligibili, dintre care unul era interimarul în funcție. Iar concursul a fost anulat.

În ciuda anonimizării candidaților (nejustificată, de altfel), lumea muzicală din România nu e chiar așa de mare încât să nu se afle, ba chiar cu acuratețe, numele celor care s-au înscris la concurs.

Toate listele încep cu Marin Cazacu, dat drept favorit al ministerului, un fel de nihil sine Deo al viitorului muzicii simfonice din România. Mai mult (și mult mai rău), așa cum transpare inclusiv din comentariile la articolul trecut, dl Cazacu însuși se prezintă de ceva vreme drept viitorul director general al Filarmonicii.

Asta este foarte grav. Ministerul nu are voie să aibă favoriți, pentru simplul motiv că organizează un concurs de management. La ce se mai fac concursuri, dacă știi deja pe cine vrei într-o funcție?

Dl Marin Cazacu vine cu experiența conducerii absolute a Orchestrei Române de Tineret. Cât folosește această experiență la Filarmonică e o discuție în sine, cele două instituții se află în completă opoziție ca organizare.

Juniorii de la „Tineret” au doar contracte temporare, cei din Filarmonică au pe perioadă nedeterminată. În cazul tinerilor, nici nu se poate imagina un sindicat, cu atât mai puțin cu cât dl Cazacu le este profesor la Conservator multora din orchestră, pe când la Ateneu sindicatul va fi primul reality check al viitorului manager. Ce să mai vorbim de ritmul de lucru, atât de diferit? Pe de o parte, cantonamente la Sinaia cu zeci de repetiții pentru cele câteva concerte ale ORT, față de 2 concerte săptămânale timp de 40 de săptămâni pregătite în 3 zile de FGE. E o diferență foarte mare. E de fapt diferența dintre aspirația la profesionism și profesionismul însuși. Și nu în ultimul rând, de ce trebuie să fie favorit cineva care la sfârșitul mandatului va avea peste 70 de ani?

Experiența dlui Cazacu la „Tineret” nu e chiar așa de utilă în cazul Filarmonicii. Și totuși, e preferat.

N-am nici o idee cu cine se consultă dl ministru Romașcanu în ceea ce privește instituțiile muzicale pe care le patronează. Dar ceva nu e în regulă atunci când la Festivalul Enescu e numit director executiv o persoană cu profilul Cristinei Uruc, iar la Filarmonică se ține un concurs cu iz de formalitate, pentru a fi numit, în realitate,  Marin Cazacu. E un dublu standard.

Cu atât mai ipocrită pare inițiativa legislativă a ministrului Lucian Romașcanu de a modifica ordonanța de urgență care guvernează concursurile de management din cultură. Despre ce coerență poate fi vorba când vrei să modifici o legislație pe care, aparent, n-ai de gând s-o pui în practică?

Ideea că ministerul are un favorit la Filarmonică, ba chiar într-un formă atât de transparentă încât favoritul începe să se laude oricui vrea să-l asculte cu viitoarea sa poziție, este o insultă pe care nici un context n-o poate atenua.

„Preferința“ asta nu e altceva decât o formă de trădare a încrederii cetățenilor în stat. Mai e nevoie să adaug că tocmai în momentele acestea, când războiul bate la ușă, această încredere în stat este cea mai importantă și cea mai sensibilă avere a clasei politice?

Rămân totuși cu speranța că ministrul culturii va alege să fie un om de stat, nu un simplu om politic. Ocazia  de a demonstra asta e la Filarmonică.