Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Teatru: Oedipus, marea premieră post pandemică de la Cluj


într-o Vineri, 11 martie, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Robert Icke după Sofocle: Oedipus
Traducerea în limba maghiară: László Upor
Regia și luminile: Andrei Șerban
Dramaturg, colaborator regie: Dana Dima
Scenografie: Carmencita Brojboi; video: Radu Daniel; asistent de regie: Kinga Kovács; asistent decor, costume: Gyopár Bocska; regia tehnică: Réka Zongor
Ervin Szűcs (Oedipus), Emőke Kató (Iocasta), Miklós Bács (Creon), Tekla Tordai (Merope), Gábor Viola (Tiresias), Zsuzsa Tőtszegi (Antigona), Zsolt Gedő (Eteocles), Tamás Kiss (Polynikes), Áron Dimény (Corin), Eszter Román (Lichas), Alpár Fogarasi (Șoferul), Ferencz Ádám (un copil), László Kovács (Agent secret), Krisztina-Hanna Fehér, Petra-Panna Kristál (fetițele de la hotel)
Orchestra: Gábor Bajusz (percuție), Szabolcs Balla (chitară bas), Viktor Dubovan (clape), Loránd Farkas (vocal), László Kovács (chitară), Gábor Viola (chitară, vocal)

Andrei Șerban a revenit din exil în 1990, pentru a conduce timp de trei ani Teatrul Național București. Marele șoc al stagiunilor de atunci a fost Trilogia antică (Medeea, Troienele, Electra). Nu insist mai mult decât pentru a readuce în memorie acele seri în care spectatorii participau la un fel de teatru nemaivăzut, în care se vorbea în greaca veche, deci nimic de înțeles, și totuși toată lumea pleca acasă ca și cum ar fi înțeles totul. A fost alungat, acum, privind în urmă, nici măcar nu ne mai mirăm, ultima mare realizare a regizorului de la începutul anilor ’90 în România fiind  la Operă: Œdipe, opera lui Enescu, inspirată de piesele de teatru Oedip rege și Oedip la Colonos.

A fost o viziune regizorală cu mult înaintea vremurilor, de un modernism excepțional de egal ancorat în arhetipul mitului și în realitățile românești din acea vreme, având, în același timp, și o componentă autobiografică. Pe scurt, primul act descria o Românie interbelică poporanistă (perfect consonantă cu dansurile românești ale lui Enescu, de obicei tăiate în producțiile occidentale), continuând cu un Sfinx patronat de portretul lui Stalin, prin care Teba terorizată era asociată comunizării României, pentru ca ciuma din actul al treilea să fie reprezentată de mineriadă. Iar America să ia locul Atenei în actul exilului. Abia după un deceniu, Stefan Herheim venea cu o idee asemănătoare în Parsifal, o punere în scenă pentru Festivalul de la Bayreuth, care suprapunea într-un fel similar istoria Germaniei din secolul XX peste acțiunea operei lui Wagner. Cu diferența că acea montare a lui Herheim a fost imediat catalogată printre cele mai bune realizate vreodată la Bayreuth.

Dacă vă întrebați de ce am ales să mă duc la Cluj ca să văd o piesă de teatru în limba maghiară (o limbă pe care n-o cunosc), o parte din motivație e dată de această lungă rememorare. Eram foarte curios să văd piesa de teatru Oedipe pusă în scenă de Andrei Șerban. Cealaltă parte a motivației ține chiar de Teatrul Maghiar din Cluj. Cu o stagiune centenară care pare să-și fi pierdut din turație chiar când sălile se redeschid la întreaga capacitate, Opera Națională București nu avea nimic interesant în program. Dar, în general, în aceste zile, paralizate și de teama războiului din Ucraina, nu am identificat nici un eveniment cultural autentic care să mă facă să ies din casă, în afară de acesta. Practic, Teatrul Maghiar din Cluj pare să fie singura instituție de spectacol care a planificat bine ieșirea din pandemie, programând o premieră de impact.

Andrei Șerban este la a patra colaborare cu Teatrul Maghiar și a pregătit piesa într-un timp destul de scurt, practic, în aproape o lună, timpul scurs de la Lucia di Lammermoor de la ONB.

Oedipus de la Cluj folosește dramaturgia lui Robert Icke, inspirată de piesa antică a lui Sofocle. Icke e nu doar autorul adaptării, ci este și regizor și a montat piesa la Festivalul de la Edinburgh și la Amsterdam, în 2019 și 2021. N-am citit textul adaptării, dar sunt convins că indicațiile de scenă urmăresc minuțios montarea lui (așa cum și piesele sau operele lui Tennessee Williams sau Giacomo Puccini abundă de didascalii), astfel că există multe imagini comune între punerea în scenă originală de la Edinburgh și cea de la Cluj.

Andrei Șerban – repetiții pentru Oedipus la Teatrul Maghiar Cluj

În esență, piesa lui Icke comprimă (doar) o bună parte din Oedipe rege a lui Sofocle la o singură noapte, una a revelațiilor, în care Oedipus descoperă că a fost jucăria destinului. O noapte relatată aproape în timp real, printr-un cronometru care măsoară curgerea timpului deasupra scenei. E noaptea ce urmează zilei votului pentru alegerea unui președinte al Statelor Unite (deși poate fi vorba de orice președinte ales). Oedipus e candidatul care are șansele cele mai mari să câștige, însă pe măsură ce exit-poll-urile îl apropie de victorie, descoperirea paricidului și a incestului îl împinge spre tragedie. N-am să povestesc detaliat acțiunea, ar fi nedrept pentru cei care n-au văzut încă piesa. Dar punerea în scenă merită câteva atenționări. În primul rând, golirea scenei, gradată, urmărind îndeaproape pierderea încrederii, urmată de disperarea personajului principal.

Zsolt Gedő (Eteocles), Tamás Kiss (Polynikes), Ervin Szűcs (Oedipus), Emőke Kató (Iocasta), Eszter Román (Lichas)

Andrei Șerban folosește aici multe procedee pe care le-a testat și în alte montări, dar parcă acum ele s-au îmbinat cel mai bine. De exemplu, filmarea în direct a actorilor și proiectarea imaginilor pe un ecran din spatele scenei, o idee văzută la Mult zgomot pentru nimic de la Teatrul de comedie, aici merge perfect, în contextul politic al discursurilor, al demagogiei. Dar mai ales acea tandrețe regizorală adresată personajelor feminine, așa cum am remarcat-o în Pescărușul de la Unteatru (și, într-o anumită măsură, și în Richard 3 de la Bulandra). Am fost profund mișcat de monologul lui Emőke Kató din finalul piesei, în care rememorează mariajul cu Laios. Arta actriței s-a întâlnit cu empatia regizorului într-un moment atât de intens, încât am realizat că piesa s-ar fi putut numi, la fel de justificat, Iocasta, cu toate că Ervin Szűcs a jucat impecabil rolul titular. Merope a avut parte de un tratament similar, personaj caraghios uneori în atitudini, dar niciodată ridicol în ansamblu, căruia Tekla Tordai i-a acordat o doză de umanitate foarte atașantă, dar care nu ar fi fost posibilă fără ghidajul regizorului.

De fapt, revelația este punctul central al montării, iar Andrei Șerban a plusat totul acolo. Dacă expozițiunea, introducerea personajelor a suferit de clișeele teatrului contemporan din România, bazat pe strigăte și îngroșări, de la un moment dat încolo, când toți actorii au început să vorbească normal, făcând din dicție o artă, totul s-a schimbat în bine. Sinuciderea lui Chrysippus, copilul sodomizat de Laios, foarte ingenios rememorată de Wajdi Mouawad în ultima montare a operei lui Enescu la Paris, acum câteva luni, e reconstruită de Șerban cu aceeași minuțiozitate ca scena nebuniei din Lucia di Lammermoor. Sau poate că sunt eu sensibil la acest detalii, din cauză că, în spectacolele de operă, contează până și intonația și tonalitatea unei silabe, iar unii spectatori știu textul pe de rost, mergând până la acest nivel de detaliu.

Au fost și momente mai puțin reușite? O, da! În primul rând, modelarea 3D învechită a scenei accidentului. Dar pe măsură ce timpul trecea, spectacolul a devenit tot mai bun, tot mai emoționant, până la punctul în care aceste momente mai slabe s-au disipat cu totul din memorie. Și arată că veteranul Andrei Șerban nu doar că mai are multe de spus. Acest Oedipus al lui mi-l evocă pe Falstaff al lui Verdi. O montare puternică, un carusel de emoții, o cristalizare a procedeelor regizorale din ultimii ani ai celui mai titrat regizor român.

Actorii Teatrului Maghiar sunt nu doar foarte buni ci, mă hazardez să o spun, pot da lecții multora din trupele bucureștene. Dacă începutului anului 2022 îi lipsea un mare eveniment, mă bucur să descopăr că acest eveniment cultural major s-a produs la Cluj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.765 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: