Marți, 28 Iunie, camera 315-17 Ministerul Culturii
Conferință de presă despre Festivalul Enescu
oratoriu bizantin
În rolurile principale: Lucian Romașcanu (Ministrul), Sergiu Nistor (Consilierul prezidențial), Cristina Uruc (Interimarul), Cristian Măcelaru (Directorul Artistic), Mihai Constantinescu (Omul din umbră)

Conferința de presă a ministerului culturii și a agenției de stat Artexim a avut ca agendă anunțată „organizarea concursului Internațional George Enescu (septembrie 2022), viziunea artistică a noului director artistic al Festivalului și Concursului, repere din programul ediției din 2023 a Festivalului Enescu“.

Am aflat de la dl ministru Lucian Romașcanu că Festivalul Enescu va continua. Dl Nistor a oferit o diplomă Artexim-ului, apoi a părut că s-a retras pentru un pui de somn. Viziunea artistică a dlui Măcelaru a constat în introducerea unor programe pentru copii în cadrul Festivalului. Programul nu a fost comunicat. Concursul există și el, suntem deja în semifinale. În plus, s-a reluat balada renovării Sălii Palatului, pe care chiar n-o mai crede nimeni până nu se întâmplă cu adevărat. Toate detaliile anodine se găsesc în articole apărute deja pe Internet.

Reorganizarea Artexim

Un subiect ocolit cu „eleganță“ de oficiali a fost efortul legislativ de a desființa și apoi reînființa compania de stat Artexim, cea care organizează Festivalul Enescu, efectul cel mai important al acestei reorganizări fiind organizarea unui concurs de proiecte de management pentru ocuparea direcției generale. Este pentru prima dată în istoria de mai mult de jumătate de secol a fostei agenții comuniste de impresariat artistic ARIA, desființată după revoluție și reorganizată sub numele de Artexim, când meritocrația instituționalizată care guvernează toate instituțiile de spectacole din România este introdusă și la Festivalul Enescu. E bine? E rău? E prematur să tragem o concluzie. Dar e important, asta e sigur.

În toată istoria postrevoluționară a Festivalului, direcția generală a fost asigurată de dl Mihai Constantinescu, pensionat de minister (fără eleganță, fără mulțumiri, dar legal) la finalul ediției eroice din 2021, desfășurată sub amenințarea unui noul val de covid, pe sub care a surfat glorios și admirabil.

Întrebat despre detaliile concursului, dl ministru a declarat că mandatul interimar al dnei Uruc este de șase luni și că până în toamnă se va organiza concurs. Cum știrea numirii dnei Uruc a apărut la începutul lunii Martie, asta înseamnă că își va încheia mandatul în August.

Ministerul a luat obiceiul de a anunța aparent pe neașteptate concursuri de management pentru instituții culturale foarte importante (Filarmonică, Operă și pariez că la fel va face și cu Festivalul), uneori camuflând indiciile asupra datei (cum a fost cazul la Filarmonică), cu termene de depunere a proiectelor de trei săptămâni. Ceea ce înseamnă că e foarte probabil ca la sfârșitul verii, sau poate chiar în August, un asemenea anunț de concurs să fie făcut, când toată lumea interesată savurează ultimele săptămâni de vacanță.

De ce este important să avem un director general al Artexim?

Festivalul Enescu, la fel ca orice festival muzical important, are o conducere formată dintr-un director executiv și unul artistic. Problema este că, în cazul bienalei Enescu, nu a fost niciodată clară separarea celor două funcții (cum, de altfel, atât Artexim cât și ministerul culturii sau guvernul României nu au fost prea transparente nici cu valorile bugetelor, sursa lor, indicatori de performanță etc.). Probabil vom afla lucruri interesante din caietul de obiective.

Tocmai pentru că responsabilitățile celor doi directori n-au fost clare, e cât se poate de ușor de presupus că, în realitate, rolul predominant l-a avut mereu directorul executiv, respectiv dl Mihai Constantinescu, la mai toate edițiile din 1990 până acum, cu excepția edițiilor conduse artistic de dl Ioan Holender (care, să nu uităm, a reintrodus opera în festival, în special Tetralogia lui Wagner). Succesorul său, sau poate chiar domnia sa (în cazul în care va participa la concurs și-l va câștiga, revenind în funcție), este de așteptat să aibă aceeași putere.

Mai mult, până la această dată, toți directorii artistici au fost mai degrabă onorifici. În 2015, PR-ul Festivalului a insistat asupra faptului că noul director artistic, dl Vladimir Jurowski, nu va fi plătit pentru această funcție, ceea ce era cu totul neobișnuit la festivaluri precum Salzburg, Aix-en-Provence sau Bayreuth.

De data aceasta, răspunzând unei întrebări, ministrul Lucian Romașcanu a recunoscut că dl Măcelaru se bucură de un contract remunerat cu Artexim, pentru direcția artistică a Festivalului. Dincolo de detaliile financiare, care nu sunt neapărat atât de importante (cum e deseori cazul în sport, când valoarea contractelor este făcut publică tocmai ca subiect de PR), acest detaliu ar trebui să indice o creștere a responsabilităților și a puterii directorului artistic.

Dar până la urmă, în fața cui răspunde directorul artistic al Festivalului Enescu? Cine este șeful lui? Cine-i măsoară performanța? Artexim? Dl ministru al culturii zice că nu, deși contractul său este cu Artexim. Ministrul culturii? Asta înseamnă pur și simplu politizarea Festivalului.

Cum arată totuși viitorul?

Am fost mai degrabă deziluzionat. Dl Măcelaru, anunțat ca recipient al direcției artistice a Festivalului Enescu pentru următoarele trei (!) ediții (deci până în 2027), nu a enunțat nici un fel de viziune asupra celui mai important eveniment muzical și cultural al națiunii.  În afară de ideea că va introduce programe muzicale pentru copii în bienală și că va încerca să întindă același număr de concerte pe durata a patru săptămâni, în loc de trei, așa cum era până acum, păstrând însă același format al seriilor de concerte (Mari orchestre la Sala Palatului, Cameral la Ateneu, Concertele de la miezul nopții, tot la Ateneu și seria de muzică contemporană de la Sala Radio). Mi se pare dezamăgitor de puțin.

Veți spune, firesc: ei bine, și ce-i cu asta? De ce să schimbi ceva care merge foarte bine? Iar eu răspund că ni se pare că merge foarte bine pentru că pur și simplu nu am încercat altceva. Dacă viziunea unui director artistic tânăr, prezentat ca un salvator al imaginii culturale a României, este aceea de a stagna, atunci eu unul am îndoieli că ar exista vreo viziune de orice fel. Și cred că, de fapt, raportul de forțe dintre directorul executiv și cel artistic va rămâne același ca și până acum.

Ani de zile, Festivalul Enescu a fost un exemplu de bune practici și de aliniere la standardele de integritate artistică internaționale. Una dintre explicațiile acestui model era tocmai nealinierea la practicile din România, unde concursurile de management n-au produs rezultate bune decât în rarisime excepții. De ce vrea ministerul culturii să alinieze Festivalul la relele practici administrative din România în loc să facă invers, să alinieze instituțiile din subordine la bunele practici ale Festivalului? Probabil că timpul va da singurul răspuns clar, pentru că de la minister nu vom afla.

Ca să fiu sincer, zilele acestea, frecventând spectacole de la Festivalul de Operă organizat de Opera Națională București, mi-am dat seama că marile orchestre de la Sala Palatului fostelor congrese PCR mă lasă destul de rece, prin comparație. Și că, deodată, ideea operelor în concert cu proiecții care să simuleze un fel de producții de scenă, e definitiv perimată. Eu unul nu i-am văzut pe patronii culturii naționale (ministrul sau secretarul de stat responsabil de artele spectacolului) nici la concertele festivalului și nici la spectacolele operei sau în stagiunile simfonice bucureștene, în afară de ocazii cu totul festive.  Dar, indiferent de locul în care se plasează acești patroni în viitoarele statistici ale barometrelor de consum cultural, ei decid viitorul acestor instituții de spectacol, în general mimând reforma și consolidând stagnarea, practicând semitransparența și iritându-se în fața întrebărilor de bun simț.

Link video către conferința de presă: https://fb.watch/dYACRdjVM7/