Așa a etichetat dl secretar de stat Demeter András István anonimul eveniment de astăzi, de la Ateneul Român: „Instalarea directorului general al Filarmonicii George Enescu – dl. Marin Cazacu.” Presa n-a fost invitată, iar fotografiile au fost făcute de telefoanele celor prezenți.

Această discreție cu care este tratat viitorul pe următorii cinci ani ai Filarmonicii George Enescu face ca politicile ministerului culturii să aibă nevoie de o decriptare ca în timpul Războiului Rece. Situația începe să semene tot mai mult cu cea din vremea când americanii presupuneau că Lavrenti Beria, șeful NKVD, a fost epurat, pentru că nu apăruse într-o seară la un spectacol de operă de la Balșoi Teatr, o presupunere adeverită câteva zile mai târziu. (Mai multe pe acest subiect în articolul Opera din Europa de Est în Arhivele CIA)

Ministerul culturii se străduiește cam mult să tacă, deși sunt întrebări la care nu a răspuns. De exemplu, cu ce se ocupă dl Mădălin Voicu în calitate de secretar de stat? Pe website-ul ministerului nu există decât o fotografie, fără să fie menționate nici un fel de atribuții, deci în acest context e doar „instalator”. Cum dl Demeter András István are în subordine instituțiile de spectacol, putem specula pe logica Beria de mai sus că s-a făcut un transfer de atribuțiuni și între secretarii de stat. Altfel, singura informație publică mai interesantă despre dl Mădălin Voicu este că a fost întrebat la o emisiune TV dacă mai are prieteni în lumea interlopă, iar el a răspuns: „Care lume interlopă? Nu există așa ceva!”. Așa arată un minster al culturii condus de un Lucian Romașcanu care, pe vremea când era purtător de cuvânt al PSD, a intrat în istorie prin fanteziile  cu sodomizarea jurnaliștilor care fugeau cu microfoanele și camerele de luat vederi după șeful partidului, în loc să-l asculte și să ia lumina informației de la el.

Dl Cazacu, cel „instalat”, este câștigătorul concursului de proiecte de management pentru ocuparea funcției de director al Filarmonicii George Enescu. Am asistat la proba interviu a acestui concurs și prezentarea sa, intitulată „Filarmonica: trecut, prezent, viitor”, nu m-a convins deloc, iar răspunsurile pe care le-a dat când a fost întrebat concret despre planurile sale privind viitorul instituției au fost mai slabe decât cele ale contracandidatului său.

Desigur, am asistat la o prezentare, poate că proiectul e mai clar, poate că dl Cazacu se exprimă mai bine în scris decât atunci când citește zeci de slide-uri, în care lucrarea sa era transformată dintr-un document Word într-un slideshow Power Point scris mărunt, cu caractere Arial Bold Italic. Drept urmare, am solicitat ministerului culturii, în baza legii 544 (care garantează accesul la informațiile publice), o copie a proiectului câștigător. După o săptămână n-am primit decât un număr de înregistrare, într-un mail care nu-și asuma nici o semnătură.

Dacă Ion Caramitru își publica proiectul de management pe website-ul Teatrului Național București, în cazul Ateneului și al Filarmonicii George Enescu nu se pune nici măcar problema unei conferințe de presă în care noul manager să-și asume viziunea pe următorii cinci ani.

Dacă v-ați întrebat vreodată care este sursa atâtor evenimente pseudoculturale anunțate prin celebra și plictisitoarea sintagmă „Filarmonica X/Teatrul Y/Opera Z v-a pregătit o surpriză!”, ei bine de aici începe. De la evenimente discrete de acest fel, care par să ascundă ceva. Și care dau senzația că nu e vorba de instalarea unui director, ci de înmormântarea unei instituții.