Acum mai mult de un an, la lansarea unei cărți despre directoratul artistic al Festivalului Enescu, unul dintre autori spunea despre Ioan Holender că „este un model al funcționarului public vest european, un om care nu se acomodează cu România și nu vrea să fie comod pentru nimeni”. Mi se pare foarte actuală această caracterizare tocmai astăzi, când declarațiile dlui Holender legate de starea actuală a ONB au declanșat multe reacții, mergând până la propuneri de reglări de conturi în afara presei. Așa am ajuns să-i solicit un interviu, pe care fostul director al Wiener Staatsoper și al Festivalului Enescu, actualmente consilier artistic al Metropolitan Opera din New York, a avut amabilitatea să mi-l acorde.
Alexandru Pătrașcu: În primăvara lui 2016 ați propus desființarea ONB, când ați remarcat imposibilitatea gestionării situației de acolo de către Ministerul Culturii. De ce? Ce-ați pune în loc?
Ioan Holender: Am propus atunci desființarea ONB în scopul anulării tuturor contractelor colective prin imediata reînființare a instituției sub o nouă denumire. Prin intermediul unor noi contracte colective de muncă, valabile pentru toate departamentele instituției – al orchestrei, al soliștilor, al corului, al baletului, precum și al personalului tehnic și administrativ –, s-ar fi putut crea o nouă structură legală, ce ar fi condus la posibilitatea creării la repetiții a unor prestații de înaltă calitate artistică, demne de acest institut. Doar astfel se pot desființa actualele regulamente de muncă, susținute cu ardoare de sindicaliști. Scopul unei instituții publice este realizarea unor prestații artistice pentru mulțumirea publicului plătitor și nu asigurarea comodității și bunăstării angajaților săi!
A.P.: Ce v-a determinat să vorbiți din nou despre situația de la ONB, după aproape un an de la acele evenimente?
I.H.: Printre altele, am fost informat chiar de soliștii oaspeți din străinătate despre onorariile exagerate oferite la Iași și București și am fost revoltat să observ că cei responsabili acționează ca într-o țară în dezvoltare, à la Dubai sau Oman. Responsabililor li se pare că un artist cu nume italian merită doar din acest motiv să fie invitat și plătit să participe în cadrul unor spectacole, neglijând astfel, ba chiar sabotând talentele naționale, de care, după cum bine știm, nu ducem lipsă.
A.P.: Bine, și ce credeți că ar trebui să facă Ministrul Culturii, dl Ionuț Vulpescu? În fond, articolul dvs. din DCNews îi era adresat direct.
I.H.: Ministrul Culturii este forul superior de control în privința cheltuirii banilor publici.
A.P.: După două decenii la conducerea Operei de Stat din Viena, care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă un director de operă?
I.H.: Să creadă personal în calitatea artistică pentru care se angajează. Prin organizarea diferitelor „evenimente”, gale și întreceri/concursuri artistice (!) se poate obține o trecătoare prezență mediatică, însă nu acesta este scopul activității unui/ unei director/directoare al/a unei instituții de artă și cultură.
A.P.: Cu siguranță că și în România există mulți asemenea manageri cu aceste capacități. Dar atunci ce înseamnă să fii un director de Operă bun?
I.H.: Da, cu siguranță există și au existat și în România asemenea manageri; actualmente, la Cluj și Timișoara. La Opera din București, Ludovic Spiess a făcut la timpul său exact cele menționate în răspunsul primei întrebări, ceea ce atunci a deranjat bineînțeles sindicatele, care s-au plâns la politicieni, la care au avut și au mai multă influență decât cei care vor să obțină pe drept schimbări necesare.
Gradul de umplere a sălilor este un criteriu important, dar nu unul primordial în asigurarea succesului unui teatru de operă! O lucrare nouă este întotdeauna mai puțin frecventată decât una deja cunoscută, însă, așa cum istoria ne învață, aceasta poate dobândi ulterior un succes triumfal. Sigur că mă refer aici și la montările scenice ale lucrărilor, care sunt un act de creație și nicidecum de reluare, refacere sau repetare a ceea ce s-a făcut odinioară, pe alte meleaguri și cu alți interpreți.
Sică Alexandrescu sau David Esrig în teatru, Jean Rânzescu sau Hero Lupescu în operă, dacă s-ar întoarce la noi, nu ar mai monta lucrări în stilul lor de altădată, ci, cu toată calitatea excepțională dovedită atunci, ar face prin mijloace contemporane cu totul altceva.
A.P.: S-a schimbat mult România în ultimii 10 ani de când este membră UE?
I.H.: S-a schimbat mult în bine, dar de când cu Guvernul tehnocrat și cu noul Herr Președinte, care dezbină țara, în mai rău.
A.P.: Cum vedeți Opera Națională București peste 10 ani?
I.H.: În mai rău ca acum, nu se mai poate.
Despre Opera 
Tocmai cand era mai bine cu baletul in creație, in lumina aprinsă de spiritul creativ al paricipanților: balerini si maestrul lor de balet , a venit iar stingerea, intunericul in care mai traisem.
Tinerii plini de speranța că se pot afirma, că pot arăta tot ce au invățat la scolile inalte de unde veneau au primit cortina si mesajul: stați mai bine in spatele cortinei, nouă aşa ne place baletul, fără public.
Si totusi am vazut Corsarul de zeci de ori, am vazut Lacul Lebedelor de 70 de ori pentru că eu iubesc baletul si muzica lui.
Respect anii de studiu, experiența domnului Kobborg, primeam cu atata bucurie orice undă de noutate, dansul stia asa bine sa puna totul in armonie, era bogat in creativitate si sensibilitate
Ma uit si la Strven McRea cat de mult munceste , cu inima stransa ma uit , parcă totuşi e prea mult , dar si cand e prea puțin , mă uit cu aceeaşi inimă stransa sau nu mă mai gandesc .
Dar totul este trecător, am speranța că această stare bună a baletului care s a asternut pentru putin timp , va reveni , atunci cand cei care au provocat această distructivitate, experiența puternic inradacinată in mentalul lor fragil , vor imbatrani.
ApreciazăApreciază
Cat adevar! S-a revenit la tempouri labartate,plictiseala,lipsa de pasiune…Ultimul ‘Lac’ a fost penibil fata de unde l-au lasat englezii.Cu tot respectul pt ce incearca romanii nostri,dar nu e ce trebuie.Am vazut ca i-au readus pe batranii ‘maestri’ cu care lucreaza.(au fost simpli balerini in corpul de balet,sau au facut mici roluri solistice,plus ca sunt rupti de scena de ani buni.)Cum se pot compara cu cei scoliti cu mari maestri,cu idei noi si suflu proaspat,impuls dat de CONCURENTA !? La noi…merge oricum,asteptam salariul..
ApreciazăApreciază
Cat despre ce spune dl Hollender…are dreptate,nu s-au obtinut niciodata si nicaieri rezultate remarcabile fara munca si sacrificiu (nu al vietii…ci al timpului liber si al altor placeri ale vietii) Sa nu uitam niciodata ce spunea Enescu,si cum a trait !Probabil sunt directori care vor sa fie populari,si sa-si aminteasca angajatii ‘ce bine ne era pe atunci (ca acum,cu colective-gigant,repertoriu minuscul-si timp liber la discretie pt colaborari)Alti directori aleg sa ridice nivelul artistic,comparabil cu marile teatre,aleg trierea responsabila a artistilor (in primul rand solisti) aleg colaborari cu regizori si dirijori valorosi.Si dna Mariana Nicolesco,cu toata experienta capatata in zeci de ani in marile teatre,propunea tot o revenire la ‘0’,de unde sa se puna baze adevarate.Sindicatele in arta mai mult distrug,ele sunt potrivite in fabrici,sa normeze munca.In arta,daca stai cu ochii pe ceas,slabe sanse pt performanta !
ApreciazăApreciază
Hai sa presupunem ca o munca sustinuta ar duce la rezultate mai bune…
Ma refer pe termen lung…
Ca altfel e usor sa secatuiesti artisul de puteri timp de cateva luni -un an si apoi, cand nu mai poate sa se mentina la acelasi nivel( NIMENI NU POATE ASA CEVA)sa-l arunci ca pe un gunoi si sa aduci altul in loc…
Pentru ca asta se doreste cu adevarat! O strategie de tip corporatist, cu puternic specific mioritic, in care artistul este doar o rotita in angrenaj, in care nu conteaza ce simte, cum se simte si cat suflet pune in ceea ce face… In viziunea lui Hollender, artistul terbuie sa fie doar un functionar ascultator si atat.
Pentru ca un artist care ESTE CONSTRANS sa munceasca nu va mai pune suflet in asta…
Dar in realitate, orice specialist va spune ca timpurile stilului „heirup”-ist au trecut.
Sa ne amintim ca, pe vrema lui ceausescu, tot asa erau artistii pusi sa munceasaca pe nimic pentru to feluld e spectacole festive. Multe repetitiid eacest fel incepeau dimineata si se terminau seara.
Spuneam mai sus de „specificul mioritic” al acestei strategii paguboase, in ultima instanta…
Iata doar o singura intrebare:
– cine protejeaza angajatii de excesele si ABUZURILE managerilor?
Pentru ca, la noi, sunt destui manageri de institutii care isi aduc angajatii la un stadiu de quasisclavie.
Oamenii sunt chemati sa lucreze peste program, uneori se anunta schimbari de program si servicii suplimentare chiar in acea zi, obligand salariatii sa-si contramandeze programari facute in prealabil…
Unii directori de insitutie organizeaza actiuni contracost( inregistrari, concerte suplimentare, cerute de diverse organisme care platesc, cursuri de maiestrie, etc.) dar fondurile se varsa doar in buzunarul catorva, marea masa de muzicieni ramanand cu timpul alocat si fara banii meritati…
Iar daca cineva indrazneste sa spuna ceva, se face orice ca acel om sa taca. Mergand pana la desfacerea abuziva a contractului de munca.
A fost bine cand, la Filarmonica din Arad, un director habarnist in ale lucrului in orchestra a obligat oamenii sa presteze studiul individual in acelasi timp in institutie, desi nu erau sali suficiente de studiu pentru toti angajatii, astfel incat studiau toti in aceeasi sala? Cine cunoaste un pic de muzica stie cat de „eficienta” este o astfel de munca…
Cand oamenii au fost tinuti intr-o tensiune continua, fiind mereu amenintati cu datul afara? Cand au fost chemati sa lucreze si in weekend?
Cat de devotat actului artisitc devine un astfel de muzician?
Va pune suflet in fiecare nota, asa cum este frumos si asa cum isi dopreste orice muzician? Sau va deveni un simplu robot care va canta mecanic orice, starea de lehamite generata de un astfel de manager fiind ceva firesc la orice om normal…
In strainatate, salariile sunt de cateva ori peste cele din Romania. iar in multe institutii de prestigiu, conditiile de munca sunt foarte civilizate.
Numarul de angajati la fiecare partida este peste necesarul unui concert astfel incat instrumentistii din orchestre, de exemplu, au posibilitatea sa faca rotatii si sa se refaca astfel mai rapid. Aceasta genereaza o mai mare eficienta.
Intotdeauna un om care vine dupa o saptamana de pauza de repetitii( doar de repetitii, pentru ca orice instrumentist constiincios va petrece timp “alaturi” de instrumentul sau chiar si in acea saptamana) are o energie sporita, mai mult entuziasm si un plus de concentrare. Ce inseamna astfel de oameni intr-o institutie cred ca stiti…
Deci, nu stiu cine sunteti, dar se pare ca nu stiti ce trebuie facut pentru ca in Romania institutiile de spectacol, cele muzicale in special, sa mearga CU ADEVARAT bine…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru comentariu. Pe termen scurt, mediu și lung (dacă o ținem tot așa) în România se cântă prost.
Iar muzicienii nu admit niciodată asta.
Cam așa se cântă:
ApreciazăApreciază
Stimate domn Potoran,ma obligati sa va raspund.ok.1-vorbiti de niste lucruri inexistente(cine ‘secatuieste’ artistul de puteri?! Se pare ca artistii nostri se cam calca pe picioare sa se angajeze in teatre.Cine il ameninta cu ‘datul afara’,existand contract?! Nu se poate asa ceva,mai mult decat atat,s-au obtinut contracte ‘pe viata’ Credeti ca asa merge in strainatate?Sa te pui la adapost si sa canti oricum pana la pensioara?!Cine il constrange pe bietul artist sa munceasca,daca nu si-a dorit asta si nu a dat concurs?! A…poate il cam incurca serviciul,nu poate participa la TOATE ciubucurile,majoritatea de mare cinste (nunti,botezuri,alte petreceri corporatiste in miros de mancare)Poti fi liber profesionist,canti unde si cat vrei,stim f bine.Si 2- ‘sa presupunem ca o munca duce la rezultate’?! vi se pare ca se poate canta fie si o gama fara invatare,studiu si concentrare?! SI exista sindicate,slava Domnului,care ii protejeaza pe artisti de abuzuri (desi nu are nimeni asemenea interese,ci se lucreaza in echipa)Problema in articol nu era a ‘bietului artist’ ci a ‘bietului public’;,platitor,si care asteapta un spectacol memorabil(chiar cred ca sunt persoane care merg o data in viata la Opera(sau la mare,munte…da,da!)3-comentati despre numarul artistilor necesar productiilor….ce multi sunt in Vest…ce de bani iau….chiar stiti ce vorbiti?Sunt putini,muncesc ‘pe rupte;,dimineata-seara,isi platesc personal inlocuitor DACA au voie-si cand-Sigur ca sunt alti bani,dar asa e nivelul lor ca tara,etc..Chiar v-ati simti bine sa fie salariul mediu 1000 lei si ca artist sa primesti20000-40000?ca ‘afara’?in fine….ma opresc…aveti la ce medita.
ApreciazăApreciază
Sindicatele functioneaza perfect in SUA, unde se respecta cu multa strictete legislatia muncii si unde ele vegheaza permanent la asta. Dar acolo teatrele nu sunt subventionate de stat, ele trebuie sa-si castige banii din care traiesc, atat din vanzare de bilete, cat si prin alte mijloace, inclusiv sponsorizari si donatii, care nu ar fi posibile daca acele teatre nu ar fi considerate niste valori ce trebuie pastrate. Totl se face cu o foarte atenta si minutioasa planificare pe termen lung (la Met stagiunile sunt gandite pe 3-4 ani si sunt proiecte pentru urmatorii 2-3 ani), care se respecta cu strictete, cu rarele exceptii ale imposibilitatii aparitiei unor artisti programati initial. Acolo se calculeaza la minut si chiar la secunda orice, inclusiv schimbarile de decor si de costume, totul intra intr-un grafic foarte rigid, care trebuie sa respecte timpii de lucru si de odihna ai personalului, dar si pe ale publicului. Timpul e valorificat cu maxima eficienta, pentru ca acolo „time is money” si banul e zeul lor suprem.
In Europa lucrurile sunt ceva mai laxe, dar tot se merge pe programare si planificare.
Holender a reusit ceea ce putini altii au facut: sa se incadreze in bugetele date, sa ofere spectacole de calitate cu sali pline, A facut o combinatie inteligenta de nume mari si de artisti putin cunoscuti, buni dar cu cota financiara mica, ceea ce a dus la un nivel relativ ridicat de calitate a spectacolelor, la atractivitate permanenta pentru public, la promovarea multor artisti care ulterior s-au lansat in cariere importante si totul fara sa iasa din graficele financiare prestabilite. Desigur, au fost si derapaje, au fost si nemultumiri, au fost si aranjamente si favoritisme sau refuzuri, au fost si scandaluri, dar rezultatele generale raman remarcabile. E departe de a fi o persoana simpatica sau chiar agreabila, dar a impus o disciplina stricta, care se respecta si azi si care a stat la baza intregii activitati. O alta calitate (controversata) este ca a stiut sa fie permanent in pas cu noul, cu ultimele tendinte, chiar daca uneori rezultatele au produs destule nemultumiri. Dar, indiferent cine era la conducerea tarii, el si-a vazut mai departe de treaba, avand totusi grija sa-si pastreze cercurile de contacte importante din toate domeniile.
ApreciazăApreciază
Exista un anunt al MC privind concursul de manager al ONB ? E multa agtatie in culise… Nu am gasit nimic oficial pe site ul Ministerului..,
ApreciazăApreciază
Ar putea fi o discuție foarte complicată.
Între timp, în Parlament s-a trecut legea prin care nu mai e posibil ca „nedeterminații” să elimine managerul depunând plângeri penale oricât de absurde până e trimis în judecată și astfel suspendat.
Interesant, ar putea avea impact și la ONB + TNOID. Cum ar fi o revenire a managementului suspendat?
https://cursdeguvernare.ro/s-a-revotat-functionarii-publici-trimisi-in-judecata-raman-in-functii.html
ApreciazăApreciază
Am impresia ca si perioada managerului supendat ajunge la expirare in decembrie .
In ultimul interviu , actialul interminar pomenea de depunerea unui dosar pentru numire definitiva. Nu inteleg cum se poate depune un dosar in absenta anuntului unui concurs .
ApreciazăApreciază
Își anunță candidatura, ca-n politică. E o declarație publică.
Oricine are dreptul să spere la împlinirea unui vis.
ApreciazăApreciază
M-am lamurit . Jocuri de strategie…
ApreciazăApreciază
Da. Nu ne bate nimeni la strategie. Cu standardele de excelență artistică stăm mai prost, dar rezolvăm strategic să-i ejectăm pe cei care le au.
ApreciazăApreciază
Da,vorbim de actualul interimar…dar unde sunt alti candidati -eligibili,nu gen Razvan Cernat- Nu prea se inghesuie nimeni…si cand apare unul-oricum o fi- sigur ca suntem nemultumiti !
ApreciazăApreciază
Kasper Holten, Paul Curran, Johan Kobborg la balet etc. și nu vom fi nemulțumiți.
ApreciazăApreciază
Ar fi bine . Dar trebuie sa dea concurs . Si juriul e exigent la ONB : unul si unul. N-au sanse. Si nu destule puncte de la gale .
ApreciazăApreciază
Foarte ciudat. Pe site ul Facebook al ONB , comentariile critice adresate doamnei ( cenzurat) nu mai dispar. Sa fie inceputul marii schimbari promise de Ministrul Culturii ? 🤔. O tacere suspecta s-a asternut si pe Romania accepti …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca atat ONB cat si Romania accepti se afla intr-un punct in care nu prea stiu de partea cui sa fie. De asta Romania accepti tace, iar ONB nu mai cenzureaza comentariile critice. Sunt sigur ca se vor manifesta dupa numirea noului manager, daca vor mai avea aceasta posibilitate.
ApreciazăApreciază
Aceasta era si impresia mea despre ONB . Romania accepti s-a trezit , au un limbaj desprins din Tezele 1971 cele trei ratate care administreaza pagina : ” interese nationale ” , ” unitate ” , amenintari , publicari de nume de artisti indezirabili . Un aer de rafuiala neputincioasa . Sper sa nu mai aiba posibilitatea de a se manifesta .
ApreciazăApreciază
M-am bucurat degeaba . Au sters tot : titlu, poze , comentarii. Nici nu s-a cantat dealtfel 😂😂😂. Si nici n-a existat . Furia a fost si este foarte mare .
ApreciazăApreciază