Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

ONB: Bilanțul stagiunii


Pe 15 Iunie, odată cu grădinițele și școlile primare, și Opera Națională București își va închide ușile, încheind astfel prima stagiune a restaurației post Kobborg/Dincă. Cu ce rezultate? Să începem cu lucrurile bune. Deși, din orice unghi am privi, orice realizare a ONB din această stagiune are și un revers al medaliei.

Andrei Șerban

Dacă în teatrul bucureștean Andrei Șerban are deja o poziție solidă, revenirea la ONB era așteptată din 1995, de la Œdipe. Cele două premiere din acest sezon (cel puțin pentru București) au fost controversate: Văduva veselă – un eșec, Lucia di Lammermoor – un succes umbrit de lipsa de performanță vocală.

O provocare care a sfârșit prin a dezamăgi: Văduva veselă în regia lui Andrei Șerban

Din păcate, revenirea lui Andrei Șerban coincide cu încetarea colaborării cu regizorii britanici și cu înlocuirea lor cu experimente nereușite (Matteo Mazzoni pentru un Il barbiere di Siviglia foarte slab, adaptat străveziu după o montare mai veche de la Iași, la fel de slabă, sau Grischa Asagaroff pentru Un ballo in maschera decepționant, lipsit de acțiune).

Vocea – nucleul în jurul căruia se învârte Opera

Cel mai important merit al managerului interimar Beatrice Rancea este că a propus voci noi publicului. Or, dincolo de orice alte artificii care au dus la afișarea mesajului „Sold out” peste multe spectacole din calendar, sunt convins că promovarea unor tinere talente pe scena bucureșteană a avut importanța sa. L-am văzut mai des pe Florin Guzgă, Andrei Fermeșanu a debutat la București, dar și alte voci noi au putut fi auzite: Bianca Mărgean (o mică revelație), Veronica Anușca (n-a debutat, ba chiar a reușit să demonstreze că motivele pentru care nu prea era invitată erau întemeiate) și încă vreo câțiva alți tineri cu rezultate bune sau rele (Lăcrămioara Roată sau Ana Donose), invitați care au rămas și încă nu au ajuns să plictisească (Lucian Petrean, Adrian Mărcan), sau nume consacrate deja, precum Anita Hartig, Teodor Ilincăi sau Andrei Duanev, ba chiar și Sumi Jo (utilizată în dezavantajul ei).

Anita Hartig și Teodor Ilincăi în Boema (ONB)

Pentru o vreme, soliștii angajați ai ONB au fost pe planul doi, înghesuiți în producțiile istorice. Era și vremea. E suficient să privești lista de soprane angajate ca soliste ale ONB: cu excepția Iuliei Isaev și a Simonei Neagu, toate celelalte pretendente la rolurile principale au cântat cel mult o singură dată toată stagiunea într-o operă completă (nu socotim galele și concertele aici). Ba chiar unele n-au cântat deloc nici stagiunea trecută. Și mai interesant este că nimeni nu le regretă. Falimentul teatrului de ansamblu este evident. Cu toate acestea, reforma nici măcar nu dă semne că ar putea fi inițiată.

„Baglionezii”

Există și în chestiunea distribuțiilor un revers al medaliei, chiar ruginit. Alternativa la vocile românești a reprezentat-o grupul de cântăreți străini invitați prin parteneriatul cu agenția de impresariat PBM Music, deținută de Priscilla Baglioni. Soliști de valoare foarte apropiată de mediocritatea obișnuită a ansamblului, dar disponibili pentru orice rol, a căror prezență pe scena din capitală nu face decât să alimenteze iluzia că și „ai noștri” ar fi de nivel internațional. Nu sunt. Dovadă: lipsa invitațiilor în străinătate, performanțele slabe de acasă, prezențele anemice dar cu pretenții nejustificate.

Ambrogio Maestri – Falstaff, Royal Opera House

Într-un mod inexplicabil, artiștii de primă mână invitați la București au cântat exclusiv în gale, două-trei arii: Roberto Alagna sau Ambrogio Maestri sunt doar două nume grele utilizate frustrant de puțin. Să ai în stoc o producție de Falstaff de foarte bună calitate și să-l inviți pe Ambrogio Maestri, cel mai bun interpret al rolului titular, ca să cânte doar la o gală mi se pare de nescuzat.

Amatorismul programării spectacolelor

Dacă tot am pomenit de producția lui Graham Vick pentru Falstaff, e cazul să amintesc că, deși premiera a avut loc în 2015, deci foarte recent, ultima operă a lui Verdi nu a fost deloc programată în acest sezon. De altfel, nivelul de înțelegere a operei al actualului management nu poate trece dincolo de două jaloane definitorii: cât mai multe Boeme și Traviate posibil și cât mai multe spectacole în regia lui Andrei Șerban. Nu există nici o preocupare pentru prezentarea unor opere care nu intră în repertoriul de bază al unei opere de provincie (ba chiar aș putea spune că teatre lirice mult mai mici decât ONB au îndrăznit mai mult stagiunea asta). Astfel, Fidelio a fost prezentat o singură dată, chiar și Rigoletto a suferit aceeași soartă, Falstaff – deloc, Œdipe – la fel, în timp ce nefericita Văduvă veselă a avut parte de 11 spectacole, promovate intens, inclusiv sub pretextul ofensator că publicului românesc îi place kitschul.

Œdipe, o operă dispărută din repertoriul ONB

Dincolo de rezultatele concrete, promisiunile mincinoase au fost la ordinea zilei. Indiile galante, L’Italiana in Algeri, Cavalleria rusticana, Pagliacci, Les contes d’Hoffmann, Evgheni Oneghin (balet) precum și multe gale (cât mai multe) au fost anunțate mai mult sau mai puțin oficial la debutul sau în timpul stagiunii. Dintre toate acestea a apărut premiera (neanunțată și ratată, la rândul ei) a unei noi producții cu Un ballo in maschera. Explicații? Nici una. Cel mult vom primi veșnica scuză că ministerul a tăiat din buget.

Premierele stagiunii viitoare

Se știu deja, sunt trei și sunt comunicate în trei moduri complet diferite, de fapt, comunicarea ONB este de multă vreme incomprehensibilă. Andrei Șerban (previzibil) va monta un Don Giovanni ale cărui audiții nu sunt anunțate oficial, în schimb aflăm că Vincent Boussard, regizorul ultimului Otello de la Salzburg, va monta o nouă Tosca, pentru care sunt anunțate public audițiile. În fine, coregraful devenit peste noapte regizor (de talie mondială, cum altfel?) Carlos Villan pregătește o nouă regie pentru Carmen. Extinderea repertoriului dăunează probabil ansamblului, care nu trebuie deranjat.

Falstaff, o altă operă dispărută de pe afișele ONB

Sigur, Teatro alla Scala organizează o conferință de presă pentru a prezenta programul complet al stagiunii următoare. La noi nu e cazul, sub scuza că bugetul instituției e anual, în timp ce stagiunea se întinde pe durata a două jumătăți de ani diferiți. Nu-i nimic, directorul interimar sărbătorește, printr-un mesaj provincial înrămat virtual, un an de succese.

Baletul

Voința fermă de a nu continua proiectul lui Johan Kobborg a produs o stagiune foarte slabă, iar viitorul arată sumbru. Sezonul actual a cuprins puțin peste 25 de spectacole. Ultimul sezon al lui Johan Kobborg programase vreo 50. Dansatorii tineri și valoroși au plecat (Francesca Velicu, Marina Minoiu și Dawid Trzensimiech sunt cele mai dureroase exemple), înlocuitorii lor fiind dubli ca vârstă, eventual și ca greutate.

Alina Cojocaru – o mare personalitate a baletului mondial, alungată de la ONB

Două premiere șterse (dipticul El amor brujo/Le tricorne și Romeo și Julietta) precum și turneele îndoielnice la Otopeni și Ploiești (ce New York, nu ne trebuie!) marchează restaurația unei mediocrități fără orizont și care nu poate atrage atenția serioasă a nimănui.

În fine, Opereta

Deși, cel puțin pentru mine, opereta nu face neapărat obiectul acestui blog, situația este catastrofală până la nivelul în care a devenit chiar spectaculoasă. Sigur, întâi există discuția legată de mândria că România ar fi singura țară (sau măcar una dintre puținele) care are un teatru special de operetă. Cum suntem departe de a stabili noi vreo bună practică în domeniu, totuși cam nimeni nu-și pune întrebarea dacă această unicitate e bună. Cert este că, deși avem un teatru de operetă care ține tot de instituția ONB ca management, totuși stagiunea de operă s-a deschis cu … operetă.

Noua clădire a teatrului de operetă, o victimă a luptelor sindicale

După lupte îndârjite purtate de un sindicat unit al Operei și Operetei, care au durat câțiva ani, obiectivul separării instituțiilor a fost atins. Nimic n-a fost cruțat în lupta unită pentru despărțire. Nici măcar noul sediu al Operetei, devenit între timp inutilizabil. Astfel, noua veche instituție a TNOID (adică Teatrul Național de Operetă Ion Dacian) a ajuns să cânte un singur spectacol de operetă tot sezonul, vreo două musicaluri și, bineînțeles, multe gale, pe unde a apucat. Corul văicărelilor pentru sediul pe care teatrul nu-l mai are, deși a renunțat singur la el, nu se mai sfârșește.

Rămâne o singură întrebare: de ce continuă să cheltuiască bani ministerul culturii pe această instituție? Nu există absolut nici o justificare.

Concluzii?

Problema rămâne foarte mult la ministerul culturii, care administrează prost acest domeniu. Cifrele vorbesc singure. Iată un tabel furnizat de INS ministerului, pe care acesta din urmă îl folosește în discursul integrator cu care iradiază înțelepciune în obiectivele pe care le trasează managerilor instituțiilor artelor spectacolului.

Raport INS Opera

386.000, respectiv 462.000 de spectatori în toate cele nouă teatre de operă din România. Anglia are doar șapte teatre de operă. Cel mai mare este Royal Opera House, care a primit 740.000 de spectatori într-un singur an (2016), aproape dublu decât tot ce înseamnă operă în România, în condițiile în care diferența de preț a biletelor este imensă. Surse din ministerul culturii mi-au declarat că tabelul de mai sus folosește pentru raportarea la UE a rezultatelor din cultură. Cifrele care-l populează nu sunt comparate cu nimic și nu declanșează nici o strategie și nici o acțiune. Dar cifrele respective vorbesc singure: 462.000 de spectatori raportați la 1.067 de  reprezentații în anul 2015 înseamnă 433 spectatori pe reprezentație. Iar în condițiile în care numărul total de locuri disponibile la nivel național este de 3.686, rezultă că gradul mediu de ocupare este de 11,75%. Un rezultat care dă de gândit oricui, mai puțin ministerului. Nu trebuie să știi canto ca să administrezi o instituție muzicală. Nu de alta, dar programul de guvernare al PSD abuzează de cuvântul „excelență” atunci când vine vorba despre cultură.

Raport ROH 2016

34 comentarii la “ONB: Bilanțul stagiunii

  1. Mefisto
    Iunie 8, 2017

    Maaare dreptate aveti…Am fost-nu la unul-la cativa pasi de Europa,de intrare in circuitul normal de valori (nu vorbim de creatii memorabile,vocile cele mai bune ale momentului-sigur ca nu ne permitem-dar cu baletul macar puteam iesi ‘in lume’)Normale sunt teatrele vecine,Budapesta,Sofia,Praga,etc..dar despre care se spun numai cuvinte de lauda,care isi promoveaza repertoriul national, unde isi fac loc si creatiile moderne,cum e firesc..Opera noastra nu e gata nici acum,acustica nu e rezolvata,nu e aer conditionat (chiar a lesinat de cald o spectatoare,si era si straina)plus…Ca sa ne apropiem de buba cea mare: managementul ! Nu cred ca e nimic de facut,cata vreme se angajeaza tot pe criterii politice sau simpatii,sau ORICE altceva decat competenta,dovedita in concurs adevarat (nu aranjat in graba)Dar cine sa examineze un manager de opera?!-grea intrebare… Deocamdata nici angajatii nu sunt multumiti…ce sa vorbim de public sau critici?!

    Apreciază

    • Despre Opera
      Iunie 8, 2017

      Managerii de operă sunt evaluați de comisii din care fac parte oameni „de muzică” dacă mă pot exprima așa. Câteva nume: Cristian Mandeal, Dan Dediu, Costin Popa (la un moment dat), Voicu Enăchescu etc. etc. Toți numai unul și unul.
      Sincer, sunt curios cum evaluează acești domni performanța managerială, că nu au dezvăluit niciodată publicului vreo viziune în acest sens.

      Apreciază

      • Mefisto
        Iunie 8, 2017

        Exact,si inca ceva: cine mai urmareste cum evolueaza situatia,eventual amendeaza daca e cazul sa mearga prost?se asteapta finele de mandat,nu ?Pun aceste personalitati piciorul in Opera macar o data pe an? Se lasa totul in tara asta sa mearga de la sine…pana se opreste…Cu ani in urma era prezent macar unul din dirijori in fiecare seara,si aprecia spectacolul.Si se discutau,si chiar se sanctionau greseli,de la dirijor ,solisti,la ultimul instrumentist sau balerin.Acum au scazut asa mult pretentiile artistice..(invers proportional cu cele banesti) Totul e bine !

        Apreciază

      • Despre Opera
        Iunie 8, 2017

        Cum cine? Mădălin Voicu e secretarul de stat care se ocupă de marile probleme ale muzicii. Altul mai bun decât domnia sa nu crez să existe.

        Apreciază

  2. sorin
    Iunie 8, 2017

    Articolul are dreptate si nu prea, interpreteaza tendentios multe lucruri si nu tine cont de altele.
    1. Recunosc ca nu avem solisti de mare anvergura, dar sunt cativa care pot face un spectacol bun, chiar raportat la „standarde internationale” – am vazut destule spectacole proaste pe bani foarte multi in strainatate, inclusiv in teatre de prestigiu. Faptul ca nu au aparut de multe ori nu inseamna ca nu au vrut sa cante ci ca au fost pur si simplu ignorati de conducere. Stiu destule cazuri in care solistii chiar isi doreau sa cante unele roluri dar nu au fost lasati. Si le-ar fi facut mai bine decat unii invitati de nivel cel putin indoielnic. Cel mai recent exemplu – Irina Iordachescu a fost tinuta pe tusa dupa scandalul de anul trecut si dupa multe insistente a primit UN spectacol de M. Butterfly, pe care l-a facut foarte bine; celalalt i-a fost dat Iuliei Isaev, desi initial ii fusese promis tot ei si, pe undeva, era normal sa fie asa. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu am nimic impotriva Iuliei Isaev, pe care o apreciez din multe puncte de vedere, dar nu mi se pare ok sa devina soprana ubiquitara a ONB, alaturi de mult-prea-modesta-pana-la-penibil Simona Neagu. Stiu si alte exemple, numeroase. Pe de alta parte, sa nu uitam ca invitarea solistilor de diferite teatre se face pe criterii diverse, nu neaparat cel valoric fiind primordial; si acolo e o mafie foarte complicata a directorilor de teatre si a agentilor.
    2. Falstaff si Fidelio au fost gandite de regiozor pentru o anumita echipa de interpreti. Nu stiu cum sunt facute contractele, dar nu e usor sa schimbi distributia respectiva, posibil nu fara acceptul regizorului. Fidelio nu s-a cantat datorita indisponibilitatii lui Mandeal, dirijorul „oficial” al spectacolului. E posibil ca si Falstaff sa fie in aceeasi oala, dirijorul GG Calvo avand numeroase angajamente internationale.
    3. Nu stiu ce are personal autorul cu V. Anusca, dar mie personal mi-a placut in tot ce am vazut-o si m-a bucurat revenirea ei. Impresia mi-a fost confirmata si de alte persoane care au vazut spectacolele ei. Si pana sa ni le permitem pe J. Pratt sau pe P. Yende sa ne bucuram ca avem pe cineva care poate canta frumos Lucia, Rigoletto si Oscar si sa stea foarte bine in personaj.
    4. Sunt multe aspecte de management care nu se vad dinafara, dar mi s-a explicat ca d-na directoare a rezolvat multe probleme organizatorice de „bucatarie interna”. Cat e de adevarat si cat nu n-as putea spune, dar si din ONB se vede doar „varful”, ca la un aisberg. Oricum, am remarcat ca a corectat unele aspecte legate de finisajul salii, a pus covoare in loji si pe culoare, reducand zgomotele parazite ale lemnului dezgolit. In mare a gonit fotografii impertinenti din sala, care agresau si prin miscare si prin zgomot si despre care nu am prea auzit lumea sa abia „sange” sa protesteze. Inca nu a reusit sa stopeze accesul celor ce vin pe la „si-un sfert” sau „si 20” dupa inceperea spectacolelor si care au tupeul sa deranjeze jumatate de sala ca sa-si ocupe locurile.
    5. A introdus transmisia online a unor spectacole, initiativa care ar face bine sa continue.
    6. Innoirea repertoriului e dificila cand ai un public conservator, care da navala la Traviata, chiar daca nu stie cine canta, dar nu vine nici macar la Mozart. Stiu ca sunt cativa care doresc sa vada si altceva (si ma numar printre ei) dar eu intreb retoric: cati spectatori au fost la trecutele spectacole si concerte de opera baroca, unele prezentate de cateva din cele mai prestigioase trupe din lume? Cati au venit la Elektra, Wozzeck sau chiar la Wagner? Si cati ar veni si a doua sau a treia oara? La Cosi fan tutte din Festivalul Enescu, facut de o echipa „specializata” si care va prezenta in aceeasi formula opera la Versailles dupa doar cateva zile, mai sunt bilete disponibile si e probabil sa se joace cu o sala mai mult goala. Recunosc, ora nu e comoda, dar se intampla o data la 2 ani, iar unele evenimente sunt unice.
    7. Comparatia cu ROH e fortata din toate punctele de vedere. ROH e un teatru cu un buget de vreo 200-300 mil. $$$, situat intr-un oras care e o importanta destinatie turistica si avand o sala de circa 2500 locuri. Preturile sunt mari, dar si veniturile sunt pe masura, in plus atrage turisti cu nemiluita. Si ei au spectacole proaste, desi distributiile anuntate par foarte tentante. La Oedipe nu s-a dus lumea decat dupa ce au aparut primele impresii entuziaste si dupa ce au coborat drastic preturile la bilete. Si apoi daca o aduce cineva pe Anna Netrebko ia sa vezi cum vine juma’ de Bucuresti si inca un sfert de tara sa o vada, mai ales daca e promovata corespunzator.
    8. La spectacolele (relativ putine) la care am venit am observt intotdeauna prezenta personajelor Anca Florea si Costin Popa (dintre cei descrisi mai sus). Care au scris, la momentele respective, fiecare dupa priceperea si interesul personal in problema.

    Ar mai fi si altele de spus, dar ma opresc aici.

    Apreciază

    • Despre Opera
      Iunie 8, 2017

      Pe scurt, nu.
      Bugetul ROH este de 131 milioane de pounds (150 milioane de euro). Nu merge cu aproximări de la simplu la dublu.
      La fel cum argumentele privind „cosmetizarea” foaierului cu canapele (dar și cu statuile acele foarte urâte) sunt foarte irelevante.
      Și așa mai departe.

      Apreciază

      • sorin
        Iunie 11, 2017

        Ok, am gresit cifra, nu asta e important. Ci ca ordin de marime. Nu sunt 200-300, sunt „doar” 150. De milioane de euro. Ceva ce ONB nu primeste nici in 10 ani. Si nici toate operele din tara.
        Nu am pomenit nimic de cosmetizarea FOYERULUI ci de cea a SALII. Sunt doua lucruri complet diferite.
        Am adus argumente ca articolul este tendentios si nu respecta nici obiectivitatea si nici intregul adevar. Nu tin neaparat sa iau apararea conducerii, pentru ca nu o simpatizez in mod deosebit, dar un jurnalist sau un blogger corect si cinstit ar trebui sa puna in balanta TOATE aspectele, nu doar ceea ce ii convine si sa distorsioneze restul, cum a facut cu comentariul meu.

        Apreciază

    • Groucho
      Iunie 8, 2017

      Sevastia nu a fost lasata sa cante sau dupa circul macabru de anul trecut i-a fost rusine / frica sa mai dea ochii cu publicul? Cat despre prestatia „foarte buna” in Butterfly… desi nu am fost, mi-e groaza sa mi-o imaginez in rol, cunoscandu-i timbrul, „tehnica”, precum si „anvergura”. Cineva a pus cap la cap cateva exemple elocvente din arta acestei interprete:

      Apreciază

      • Despre Opera
        Iunie 8, 2017

        Nu pot comenta despre Butterfly, mai ales că nu l-am văzut. Dar e o listă întreagă de șomeri de lux.
        Mihaela Stanciu a cântat ceva, orice în ultimele două sezoane?

        Apreciază

  3. domnuldac
    Iunie 8, 2017

    1. Solistii ONB per ansamblu, sunt foarte slabi. Iulia Isaev este singura dintre soprane care are voce. Drept dovada, a fost invitata la Met (ca si cover) si la Atena in Elsa (Lohengrin). Este mult peste Irina Iordachescu, care are o voce insuficienta pentru Puccini si modesta din punct de vedere timbral. Pe mediu are probleme foarte grave, mai ales in ultima vreme, s-a format un gol destul de deranjant, iar acutul a capatat asprime si instabilitate. Simona Neagu isi face treaba corect, chiar daca nu are o voce iesita din comun, e o voce frumoasa pe mediu. Faptul ca a facut atatea spectacole, indica totusi o anumita disponibilitate, pe care celelalte soliste nu o au.
    2. Nu cred ca Vick nu si-ar da acordul ca Ambrogio Maestri sa cante Falstaff.
    3. Veronica Anusca nu e o soprana rea, dar canta mult prea tare, provincial, fara pic de stil de bel canto. Are nevoie de un profesor de canto bun, ceea ce in Romania, e cam imposibil.
    4. Nu cunosc aceste aspecte deosebite, deocamdata nu se vad schimbarile.
    5. Transmisia online e un lucru bun, asa e.
    6. Publicul trebuie educat si multi ar fi interesati sa vada ceva nou, mai degraba decat aceeasi Traviata.
    7. Nu vad de ce comparatia cu ROH este asa de fortata. Bucurestiul are si mai putine oferte culturale decat Londra, cu toate acestea, la Londra lumea merge la Opera…la ONB nu prea.
    8. Da asa este. Anca Florea si Costin Popa scriu mereu dupa interesele personale, nu fac critica. La el e si Luminita Constantinescu.

    Apreciat de 1 persoană

    • sorin
      Iunie 11, 2017

      1. Sunt mai multe soprane care au voce. Mai frumoasa sau mai urata, mai placuta sau mai putin, mai interesanta sau mai nu prea. Multe din ele se irosesc nefiind folosite – aici e vina conducerii, care nu le distribuie. Ma indoiesc ca vreuna a refuzat sa cante daca a fost chemata, exceptand poate cazuri nefericite cand era bolnava. Voci au si Sorina Munteanu (nu mai e ce a fost, dar inca mai are cu ce), Simonida Lutescu, Marta Sandu, Crina Zancu, ca sa enumar cateva.
      Irina Iordachescu nu are cea mai mare voce, nici cea mai frumoasa, oricum calitatea vocii s-a schimbat in ultima vreme, nu mai suna la fel ca acum cativa ani, a castigat in registrul grav si mediu si a pierdut in acut, care are uneori tendinte la stridenta. Stiu ca multora le displace, mie nu, fiecare cu alegerile lui. Dar orice cantaret, chiar si cei mai mari, au avut si au zilele lor proste; ar fi foarte urat sa-i apreciem doar dupa ele.
      Repet, nu am nimic cu Isaev, am apreciat-o si o apreciez in continuare, dar nu o consider asa de mult peste celelalte.
      Simona Neagu a devenit un fel de soprana de serviciu, e pusa sa cante de toate pentru toti si le face la fel de prost pe toate. Vocea in sine nu e rea, dar are mari carente tehnice (cum poti sa canti Mozart fara sa poti emite macar un singur tril sau cum poti sa canti Fiordiligi cand nu ai registrul grav, rolul avand o tesatura mai apropiata de vocea de mezzo decat de cea soprana?). Asa incat nu as accepta ideea ca „isi face corect treaba”, cnd nu e in stare sa cante ceea ce e scris in partitura. Nu mai vorbesc de prezenta scenica si de interpretatare.
      2. E posibil sa fie asa. Nu stiu si nu sunt in masura sa apreciez. Stiu insa cum au fost construite acele spectacole. Si, da, atata vreme cat s-a putut pune o alta Marzelline la al doilea spectacol (si care s-a incadrat foarte bine in regie si a avut si o prestatie vocala reusita) e foarte posibil sa se accepte schimbari si in alte locuri.
      3. „Canta mult prea tare”????? asta chiar e o noutate. Poate ca nu e perfectiunea intruchipata, dar ramane printre cele mai bune belcantiste de la noi. Si sunt de acord ca i-ar prinde bine si nu numai ei sa gaseasca un indrumator de calitate.

      Apreciază

      • Despre Opera
        Iunie 11, 2017

        Răspund doar la primul punct:

        Stagiunea 2016-17

        Ala Cheptini – zero spectacole. (Un singur spectacol în ultimele două stagiuni)
        Simonida Luțescu – un spectacol
        Sorina Munteanu – zero spectacole
        Madeleine Pascu – zero
        Mihaela Stanciu – zero
        Crina Zancu – un singur spectacol
        Marta Cristina Sandu – zero

        Nu le-a distribuit managementul actual, OK. Dar nici măcar nu le-a invitat nimeni prin provincie să cânte ceva, orice.
        Lista asta singură spune totul despre inutilitatea teatrului de ansamblu pe care-l apără cu ardoare „artiștii” ONB.
        Dacă toate aceste soprane ar fi concediate, s-ar economisi în jur de 100.000 EURO anual, cu care o poți invita pe Pretty Yende să-ți cânte toate Luciile di Lammermoor dintr-un sezon.

        Apreciază

      • domnuldac
        Iunie 11, 2017

        Simonida Luțescu a fost o oroare de la început. La debutul ei în Traviata a plecat o jumătate de sală după primul act. Și a continuat așa, din rău în mai rău. Nu e în stare să cânte nici măcar Zoe….ce altceva??? Marta Sandu? Ce a cantat asta înafară de Musetta? Crina Zancu a revenit într-o formă foarte slabă, deși înainte de maternitate, avea o voce excelentă.
        Nu m-ați convins cu gravul Irinei Iordăchescu. Dimpotrivă, îngroașă vocea artificial și face portamente de prost gust pe unde nu poate ataca direct notele. Cred că ar avea nevoie de un maestru (ca oricare alta).
        Sigur, nu am zis că Simona Neagu ar fi ceva deosebit, e o soprană mediocră, dar mai bună decât cele menționate mai sus. Sincer să fiu, toate au tehnica praf înafară de Isaev.
        Sorina Munteanu a avut voce, acum în Requiem a făcut praf piano-ul și acutele, dar mereu a fost rece, fără nicio idee de interpretare.
        Nu aș numi-o pe Anușcă „belcantistă”. Belcanto nu înseamnă a produce sunetul precum o trompetă.

        Nu au nici tehnică, nici repertoriu, nici experiență iar vocile sunt mediocre. De ce nu le cheamă nimeni? Din țară sau străinătate. Știu ca Irina Iordăchescu a avut câteva ieșiri, dar vorbesc de ultimii 3 ani, nu ultimii 20.

        Apreciat de 1 persoană

  4. Groucho
    Iunie 8, 2017

    ROH nu a scazut niciun pret la niciun Oedipe. La operele contemporane sau „de nisa” preturile sunt din start altele. Asa a fost si la Krol Roger, si la Oedipe, si la L’Etoile, etc. In schimb, la Traviate si Boeme, programate cate 15-20 pe stagiune, predilect in sezonul turistic, cu montari zefireliene si distributii amestecate, platesti de-ti iese pe nas.

    Apreciază

    • Despre Opera
      Iunie 8, 2017

      Sigur că o comparație ONB – ROH e dezechilibrată. Dar o comparație Toate-operele-din-România vs ROH nu e.
      Și aici e tragicul situației.

      Apreciază

  5. Vlad W
    Iunie 8, 2017

    Minunat articol! Bravo din nou pt perspectiva critica si bine informata a dmnv..

    Nu trebuie sa ne ferim de comparati dure si reale cu teatrele lirice vecine, or cu topul Operelor din lume (daca vrem sa evoluam, si sa invatam) . Artisti reali, la fel, nu trebuie sa se inchida intro lume artistica mica si prafuita (periferica si plafonata) – pt acolo o sa ramina.

    Numai printro privire la rece o sa putem sa recunoastem performanta (unde este) si sa incepem sa depasim nivelul de mediocritate profunda in care ONB se gaseste.

    Din pacate managementul artistic este cheie aici (si sistemul de teatru-de-repertoriu ne-reformat si slab! – cum ati mentionat in articol). Ori ce teatru / organizatie de arta, trebuie sa aiba un management profesionist, serios si riguros (bazat pe o passiune profunda a artei, dar si bazat pe un gust personal dezvoltat si pe o cunostinta a artei la nivel international, cu un network la fel de inalt).

    Asta este singura sansa, si aici nu stiu cine poate sa vina in acest post cu un CV de acest nivel , ca sa poata sa promoveze ONB din joasele nivele in care se afla, si sa inceapa restructurarea artistica profunda, pt un nivel serios.

    Apreciază

    • Despre Opera
      Iunie 10, 2017

      Mulțumesc pentru comentariu. Din păcate, în România critica este confundată cu defăimarea de către cei care se simt cu musca pe căciulă.
      Există algoritmi bine definiți și îndelung exersați pentru a contracara orice critică, după cum se poate vedea în comentariul lui Sorin. Ideea generică fiind: noi suntem năpăstuiți, deci nu avem cum să ne comparăm, în același timp suntem cei mai buni, mai ales atunci când un român repurtează un succes (moment în care toți irelevanții „bagă capul în poză”, cum se spune, apar liste întregi cu persoane care l-au format și l-au sprijinit pe cel/cea care a „triumfat” undeva.
      Sigur că dacă privim strict în interiorul sistemului, nu prea găsim nume care ar putea promite că vor face un management cultural performant. Să nu uităm că guru-ul acestui sector numit „management cultural” este dna Corina Șuteu care preda cursuri în acest domeniu și acorda diplome. În momentul în care a avut ocazia concretă să conteze cu adevărat, din poziția de ministru al culturii a dovedit că este incapabilă să aplice minimul de bune practici din domeniu, ce să mai vorbim de vreo viziune.
      Totuși, ca stat membru UE de 11 ani, aria de recrutare a unui manager nu e neapărat restrânsă la nivel național. Dovada este performanța lui Johan Kobborg ca director al baletului ONB al cărui potențial a reușit să-l fructifice într-un timp foarte scurt, contruind o trupă de dansatori și un repertoriu cu care compania ajunsese să conteze în plan internațional.
      Sportul a devenit cosmopolit în materie de management mult mai repede. Cultura rămâne prizoniera naționalismului, inevitabil mărginit.

      Apreciază

      • sorin
        Iunie 11, 2017

        „Există algoritmi bine definiți și îndelung exersați pentru a contracara orice critică, după cum se poate vedea în comentariul lui Sorin. Ideea generică fiind: noi suntem năpăstuiți, deci nu avem cum să ne comparăm, în același timp suntem cei mai buni, mai ales atunci când un român repurtează un succes (moment în care toți irelevanții „bagă capul în poză”, cum se spune, apar liste întregi cu persoane care l-au format și l-au sprijinit pe cel/cea care a „triumfat” undeva.”
        Nu aplic „algoritmi” ci aduc argumente. Care, de regula, nu-ti convin, pentru ca ideile noastre nu coincid. Atunci imi rastalmacesti cuvintele si imi atribui lucruri pe care eu nu le-am enuntat si nici macar nu sunt sugerate, asa cum ai facut si mai sus.
        Eu nu consider nici ca suntem napastuiti, nici ca nu se poate mai bine, nici ca suntem cei mai buni sau mai nebuni. Pur si simplu constat o stare de fapt. Iar in comparatii incerc sa pastrez masura. Cel mai bun exemplu – sa compari ROH, un teatru cu o traditie de aprope 300 de ani (1734, Handel a compus pentru el), cu o sustinere financiara constanta, avand acum un buget de 150 miloane de euro, si cu o capacitate de circa 2500 de locuri, aflat intr-una din cele mai importante metropole ale lumii, intr-o tara puternic dezvoltata si cu un imens flux turistic tot timpul anului, cu ONB, un teatru infiintat acum mai putin de 100 de ani, cu o cladire construita de comunisti dupa standardele si stilul epocii acum circa 60 de ani, cu o sala de mai putin de 1000 de locuri, care nu a fost niciodata o prioritate pentru vreun regim politic si care primeste, probabil, cateva milioane de euro pe an, afalata intr-un oras despre care multi nici nu stiu ca exista pe harta lumii. Daca vrei sa faci o comparatie onesta, fa-o cu teatrele din jur: Budapesta, Praga, Sofia, Chisinau. Nu uita contextul istoric in care s-a ajuns la situatia actuala si nu face comparatii cu tari care au si au avut o cu totul alta traiectorie in ultimii 70 de ani.
        Sunt de acord ca Opera e o pata maronie in spatiul romanesc si mi-as dori si eu sa evolueze spre un nivel macar decent european, nu-mi doresc in mod special sa fie nevoit sa fac mii de kilometri ca sa pot vedea un spectacol bun sau un artist care imi place. Lucrurile despre care nu am comentat le accept ca atare si sunt perfect de acord cu ele. dar daca scrii articole tendentioase si lauzi doar ce-ti convine dar dai cu bata in tot ce ti se pare „nashpa”, fara sa respecti adevarul si corectitudinea, ba ii mai iei la bastoane si pe cei ce cuteaza sa te contrazica, atunci nu rezlvi nimic si nu faci decat sa te descalifici.

        Apreciază

      • Despre Opera
        Iunie 11, 2017

        Vă repet ceea ce nu vreți să înțelegeți: Am comparat ROH cu suma teatrelor de operă din toată țara, nu cu ONB.
        Aceste nouă teatre de operă însumează 3.600 de locuri (față de 2.256 de locuri cât are ROH, adică mai puțin cu 1300, sau cu 40%) Acum e clar?

        Apreciază

  6. George Andrei
    Iunie 10, 2017

    Doresc sa va intreb ceva: ce parere aveti despre Opera Comica Pentru Copii? Vazut aici „de departe”, si neavand ocazia de a asista la un spectacol, am impresii contradictorii. Pe de o parte, nu pot decat sa fiu bucuros ca exista o institutie care ii atrage pe cei mici in domeniul operei. Pe de alta parte am vazut ca opera comica a fost fondata de Smaranda Oteanu, nume care imi provoaca miscari nesanatoase la stomac – desi nu atatea cat sotul (fostul sot?) sau, Mircea Bunea care imi da pur si simplu greata.

    Acum insa vad ca directoare este Felicia Filip, o artista care, fara fiind vedeta internationala, a evoluat totusi pe scene mari: Viena, Covent Garden, etc. Deci sunt curios cum este vazuta Opera comica pentru copii.

    Cat despre ONB, o sa spun doar ca ultima oara cand am asistat la un spectacol (Oedipe in 2015) am plecat la pauza. Viata e prea scurta ca sa am timp de pierdut cu reprezentatii penibile.

    Apreciază

    • ă
      Iunie 10, 2017

      Nu am o părere informată asupra Operei Comice pentru Copii, n-o frecventez (am fost o singură dată). Nu cunosc persoanele despre care ați pomenit, în afară, firește, de Felicia Filip.
      Pot spune doar că existența Operei Comice pentru Copii, la fel ca existența Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” mi se par niște extravaganțe. Nu există asemenea instituții în țări care reprezintă ceva în materie de Operă.
      Opera este o artă scumpă și nu poate exista la un nivel de calitate rezonabil fără subvenții substanțiale de stat sau donații generoase (imposibil de obținut în România).
      În loc de trei teatre lirice cu multe slăbiciuni, Bucureștiul merită un teatru de operă de calitate, cu o stagiune cu multe spectacole și cu artiști valoroși. La o populație de 2 milioane de locuitori și la PIB-ul actual al României, acest lucru e posibil din punct de vedere financiar. Nu la nivelul Metropolitan sau Royal Opera House, dar la nivelul operelor din Geneva sau Bruxelles.

      P.S. În 2015 probabil că ați asistat la producția anterioară de Oedipe, a cărei ultimă reprezentație a fost în timpul Festivalului Enescu. În acest caz, nu mă miră că ați plecat. Dacă e vorba de spectacolele de după acesta, atunci probabil că nu vă place opera lui Enescu și nu prea aveți ce să faceți, decât să încercați să o înțelegeți mai bine.

      O idee:

      https://despreopera.com/2015/09/17/despre-oedipe-si-enescu-fara-ipocrizie/

      Apreciază

      • Mefisto
        Iunie 10, 2017

        Se pare ca aveti o problema cu teatrele de opera…Ati vrea doar unul in Bucuresti,in care sa se ‘bage’ si mai multi bani decat in toate 3,ca sa avem invitati permanenti capete de afis mondiale -solisti si dirijori- pretul biletelor,fireste in jur de 100E,si ar veni…din cand in cand snobii…o data in viata un cetatean care va povesti familiei experienta…Nu cred ca are vreo legatura cu situatia noastra. Sa desfiintam Opereta…(de teatrul pt copii nu spun,pt ca functioneaza pe baza instrumentistilor,dirijorilor de la ONB,costume-initial-)Ce facem cu artistii?Dece mai formam in scoli,trb desfiintat si unul din licee,la Academia de muzica lasate cateva locuri-fireste scosi si profesorii…-Sa se cante la ONB si opereta,ca in teatrele de provincie? Nu asta e problema….ci ACEL management de care vorbeam,care ar putea sa revitalizeze aceste genuri muzicale si ar atrage publicul .Nici nu ar fi prea greu,dar ce ne facem cu interesele,clicile,etc..

        Apreciază

      • Despre Opera
        Iunie 10, 2017

        N-am nici o problemă.
        Trebuie reformă, schimbările de management din ultimul an au demonstrat că nu funcționează.

        Apreciază

      • Despre Opera
        Iunie 10, 2017

        Dar de ce nu am lua în calcul varianta cu două teatre de operă în Bucuresti? Cel actual cu bilete ieftine si artiști slabi si unul altul nou după standardele internaționale cu bilete pe măsura spectacolelor?

        Apreciază

  7. Pingback: Un tramvai numit Boema | Despre Opera

  8. Mefisto
    Iunie 11, 2017

    ha-ha ! asa varianta…unica…2teatre-ok,ar merge(si concurenta dintre ele ar fi benefica),dar cum facem? Noi nu avem UN manager bun,si atunci de unde 2? cine hotataste care sunt instrumentisti,solisti,dirijori slabi,(daca ar fi destui pt inca un teatru) si dece ar vrea cineva sa mearga acolo?-chiar daca e ieftin,mai bine bea o bere…Nu merge asa…O idee nu imposibila ar fi un mic teatru de opera particular,asigurat de subventii,donatii,etc.Si s-ar vedea diferenta-in catva timp-Practic rezultatele sunt slabute pt ca e f caldut si bine la STAT…se asteapta leafa…angajati cu duiumul …care sunt cu mintea la ciubucuri…asteapta pensia,cu contracte pe viata….

    Apreciază

    • Despre Opera
      Iunie 11, 2017

      Anul trecut, declarația lui Holender că ONB ar trebui desființată le-a făcut să le palpite măduva de frică atavică celor de acolo. Nu de alta, ci pentru că chiar e o soluție și pentru că s-a mai întâmplat odată (dar pe fugă) atunci când Ludovic Spiess a devenit directorul instituției din P-ța Eroilor.
      Nu e deloc imposibil.
      Condiționările românești (n-avem manageri) sunt neproductive. Kasper Holten e liber și nu numai el.

      Apreciază

      • sorin
        Iunie 11, 2017

        Din pacate, in Europa operele sunt in mod esential obiectul subventiilor publice, intr-o masura mai mare sau mai mica, depinde de foarte multi factori. Teatrele mari au avantajul ca pot vinde foarte multe bilete, uneori foarte cumpe, ceea ce le asigura o mare parte din buget (la Scala, de exmplu, acopera cam 50-60%, iar subventiile sunt sub 25%; in teatrele mici, insa, subventiile ajung la 80-90%, pentru ca nu pot scoate destui bani din bilete). ONB se incadreaza in categoria teatrelor mici, deci nu prea are cum sa functioneze fara subventii masive.
        Managementul e cu totul altceva. Sigur ca ar fi de dorit un manager cu experienta, dar ca sa aduci unul din strainatate ai nevoie de bani foarte multi, nu munceste nimeni pe gratis. Toti au sarit ca arsi cand au aflat cati bani obtinea Kobborg din conducerea baletului; un manager general castiga mult mai mult si nu pleaca de la ROH unde castiga, probaibl, cel putin 1 milion pe an (daca nu ma insel la Met are cam 1,6 mil. $$$), ca sa vina la ONB pentru – cat sa zicem – 20.000? 50.000? Holten ia banii astia sau chiar mai multi, ca regizor, doar dintr-un singur spectacol.
        Sunt insa de acord ca Opera ar trebui reorganizata. Multi au fost socati de afirmatia lui Holender, cativa intelegand ca vrea sa inchida Opera cu totul. Ceea ce voia el sa spuna e ca e nevoie de o restructurare fundamentala. Dar e nevoie de o restructurare a conceptiei spectacolului, care sa permita realizarea spetacolelor de echipa, ca in toate teatrele cat de cat importante, si sa vina cu o oferta cat mai bogata, atat repertoriala, cat si artistica. Pentru asta e nevoie insa de o viziune coerenta, de perspectiva, dar si de un buget consistent, pentru ca degeaba ai viziune, daca nu ai si bani.
        Si daca tot iti plac comparatiile, pentru una mai putin fantezista iti dau ca tema de casa sa studiezi viata muzicala din Budapesta si modul in care e organizata si structurata. Si la ei e planificata renovarea cladirii, care e monument istoric, renovare care e deja planificata cu data fixa de incepere si de terminare. Si iti garantez ca termenele vor fi respetate, iar calitatea va fi cea stabilita prin contracte. In completare, ai la dispozitie si site-ul Palatului culturii, unde (si acolo) stagiunea viitoare e stabilita de ceva vreme si biletele sunt in mare parte vandute. Ca si la Opera.
        Dupa ce termini cu Budapesta, poti continua cu alte orase europene.

        Apreciază

      • Despre Opera
        Iunie 11, 2017

        Îmi pare rău, înșirați inexactități pe bandă rulantă.
        Breaking News: Holten e liber de contract, a plecat de la ROH.
        În altă ordine de idei, poate vă spune cineva dintre sursele dvs. de la ONB, care v-au dezvăluit și schimbările de „bucătărie internă” și care sunt onorariile producțiilor de operă de la ONB. Toate, și Vick, și Șerban și Asagaroff.
        P.S.: Despre Opera din Budapesta am mai scris. Și despre comparații cu alte opere din lume.

        https://despreopera.com/arta-si-business/

        Apreciază

      • Carina
        Iunie 11, 2017

        Am și eu o întrebare stupida: oamenii aceia care într-o stagiune joaca în 0 (zero) spectacole sau într-un singur spectacol își primesc salariile 12 luni pe an în fiecare luna?

        Apreciază

      • Despre Opera
        Iunie 11, 2017

        Nu e deloc stupidă întrebarea. E o întrebare pe care susținătorii „teatrului de repertoriu” (un eufemism pentru „teatru de ansamblu”) n-o pun niciodată.
        Sigur că sunt plătiți în fiecare lună, cu leafa normală, ca orice funcționar de stat.
        Iar de anul acesta, lefurile lor au fost mărite cu 50%.

        Apreciază

  9. Despre Opera
    Iunie 11, 2017

    Din câte știu, un salariu mare din orchestră ajunge la 9.000 RON (nu știu dacă brut sau net). Cam asta e cu „artiștii care mor de foame”.
    Dacă adăugăm și colaborările (care nu sunt puține) la noile scheme de plată din sistemul de stat, unii tuttiști pot obține venituri chiar interesante.
    Calitatea interpretării a ajuns la un nivel mai prost decât acum un an.

    Apreciază

    • Carina
      Iunie 11, 2017

      Da, sa zicem însă că cine canta în orchestra mai bine sau mai prost măcar canta în fiecare seara de salariul respectiv. Adică merge la serviciu și prestează munca pt care este plătit. Nu vorbesc deocamdată de calitatea actului artistic. În instituțiile de stat angajații măcar merg la serviciu de banii respectivi. Or aici vorbim de persoane care într-un am de zile nu apar în nici un spectacol, deci nu fac nici repetiții și totuși iau în fiecare luna un salariu, nu contează cat e, probabil se vor plânge ca este insuficient la calitatea și pregătirea lor. Dar n-am sa înțeleg cum sa te plângi când iei fie și un leu pe luna fără ca sa … nu exiști, practic, nu? Cum pot numi altfel o soprana care în stagiunea 2016-2017 are zero apariții, dar figurează pe statul de plata? Și acum la modul cel mai simplist, contabilicesc (aici vorbesc și de calitatea actului artistic): de salariile plătite timp de 1-2 ani unor soprane care nu apar nicăieri sau canta cum canta, nu mai bine li se mulțumește călduros pentru colaborare și o invitam frumușel pe Anna Netrebko pentru un spectacol? Cred ca banii ar ajunge pentru onorariul acesteia sau al altei asemenea, numiți pe cine vreți și va place ?

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Iunie 8, 2017 de în Analiză, Muzica, Nou și interesant şi etichetată , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.439 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: