Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Maisky. Badea. Ateneu. Cum a fost?


într-o Joi, apoi Vineri, 8-9 Noiembrie 2018, la Ateneul Român
George Enescu: Rapsodia nr. 2, în Re major, op. 11
Igor Stravinski: Pasărea de foc
Antonin Dvořák: Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră, op. 104
Solist: Mischa Maisky
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea

Nu voi face nici o comparație între concertele de săptămâna aceasta, pentru simplul motiv că Joi am avut loc în primul rând, iar a doua zi undeva în sală. Diferența de acustică e foarte mare și cred că printre experiențele pe care merită să le trăiască un meloman se numără și aceasta, alături de prezență la o repetiție generală. Stând foarte aproape de scenă vezi efortul și chinul. Reverberația și sunetul plin se aud de la o anumită distanță încolo. Munca și arta.

Mai puțin obișnuit la evenimentele Filarmonicii, solistul a fost programat în partea a doua a serii. Un mare semn de respect pentru un mare artist, așa cum este Mischa Maisky, probabil ultimul mohican al unor generații și tradiții de celliști care ne-au făcut să ne îndrăgostim de acest instrument. Rostropovici și Piatigorsky au fost profesorii lui Maisky. Slava a venit la Enescu în ’67 și ’79, iar Piatigorsky în 1935, cu un recital solistic întins pe parcursul a două zile. Dar lista violonceliștilor din epoca lui George Georgescu includea toate numele mari ale vremii, de la Pablo Casals și Emanuel Feurman la Gaspar Casado și Pierre Fournier. Dacă veți căuta recomandări discografice ale Concertului lui Dvořák, veți constata că aproape toți criticii sunt unanimi în a-i menționa pe aceiași Rostropovici, Fournier, Piatigorsky, Casals. Însă, așa cum observa Christian Badea la conferința de presă de Miercuri, acest gen de concert, cu un mare interpret solist pe scenă, ar trebui să fie o banalitate la București, așa cum este în orice oraș european care se respectă, cu atât mai mult într-o capitală. Cu atât mai inacceptabilă situația de azi, cu cât Bucureștiul făcea parte din destinațiile obișnuite ale marilor artiști acum 80-90 de ani.

Dar așteptarea nerăbdătoare pentru apariția pe scenă a lui Maisky a fost temperată de un program simfonic foarte bun. Rapsodia a doua a lui Enescu a fost dramatică (oricum atmosfera acestei compoziții este meditativă, contrastând cu bucolicul primei Rapsodii), din care solo-urile de oboi și flaut (Adrian Petrescu și Ionuț Ștefănescu) se înălțau spre cer cu sunete arhaice de muzică sacră orientală. A fost o excelentă interpretare, perfect echilibrată, apăsătoare până la punctul în care solo-ul final de violă (Florin Matei) a părut ecoul tânguitor al unei îndepărtate veselii populare. Mai puțin cântată (chiar dacă toată lumea îi cunoaște primele măsuri), Rapsodia nr. 2 are parte de rare interpretări memorabile. Aceasta a fost una dintre ele, alături de cea întunecată, frizând recviemul, a lui Chailly cu Scala, la Festivalul Enescu de acum un an.

Pasărea de foc a lui Stravinski a încheiat prima parte, la fel de bine dozată, de data aceasta între simfonism și claritate narativă. Un bun exemplu în acest sens a fost dansul infernal al lui Koșcei, de o violență reținută, dând  mereu senzația că va urma o explozie sonoră la următoarea măsură. E ușor de derapat în această lucrare, fie înspre o colorație abundentă a orchestrei, fie spre o dramaturgie orientalizantă, sau spre contraste sonore și ritmice à la Sacre du printemps. Badea a găsit o cale de mijloc între toate acestea, atingând o coeziune excelentă, dar rămânând ferm de partea poemului simfonic.

Mischa Maisky și Christian Badea în concertul lui Dvořák de la Ateneu (Foto © Mihai Cratofil, ICR)

Așa cum spuneam, Dvořák a fost momentul central al serii. De fapt, în seria concertelor dedicate Centenarului, săptămâna aceasta a fost închinată Ateneului și Filarmonicii într-o încercare de a readuce pe scenă marile momente ale instituției din trecut. Sigur, Concertul pentru violoncel este un evergreen al muzicii clasice, iar Stravinski este cântat acum peste tot. Însă, revenind la epoca lui Georgescu, nu poți să nu privești cu admirație și chiar cu uimire cum în anii ’20-’30, pe lângă interminabila listă de mari artiști invitați, repertoriul care se cânta era foarte modern, practic contemporan, Stravinski, Richard Strauss, Ravel sau Mascagni venind la București să-și dirijeze propriile compoziții. Ce echivalent avem astăzi? E ca și cum ar veni în România Thomas Adès să dirijeze o suită extrasă din Îngerul exterminator. Să mai adăugăm la toate acestea  promovarea neobosită dar neostentativă a muzicii românești, Georgescu programând 133 de lucrări în douăzeci de ani (aproape 7 pe stagiune)! Aceasta era producția muzicală autohtonă, multă din ea confirmată în timp, iată ce reviriment putea să producă concursul de compoziție Enescu

Așadar, o compoziție iconică pentru violoncel, cu o discografie impenetrabilă, dominată de mari nume ale unor artiști dispăruți, al căror moștenitor artistic este azi Mischa Maisky. A fost epic, în sensul că tot concertul ar fi putut fi capturat cinematografic și difuzat ca un film. Un artist brăzdat de tumulturile vieții (deloc puține, mergând de la Gulag la gloria obținută în sălile de concert din Vest), Maisky a dovedit un aplomb neobosit pe tot parcursul interpretării lucrării, luând foarte în serios partea solistică pe care părea că a apucat-o ferm cu ambele mâini și a cântat-o apăsat, de parcă s-ar fi temut să nu plictisească vreo clipă. Contrastul acestei abordări cu inevitabilele pasaje pianissimo ale partiturii a fost extraordinar, însă cota lirică a concertului a venit dinspre Christian Badea, a cărui imagine caracteristică, domolind cu un gest nerăbdător sonoritatea orchestrei de fiecare dată când intervenea violoncelul solist, îmi va rămâne în memorie mult timp. Pe de altă parte, calitatea extraordinară a instrumentului lui Maisky, un Stradivarius cu sunet foarte distinct, abraziv uneori, dar  totodată capabil de o dulceață neașteptată, invita un acompaniament de acest fel, în chip de podium sonor pentru violoncel. În același timp, dinamica concertului era stimulată foarte bine atunci când falanga Ateneului era cravașată să cânte din plin pasajele care-i reveneau doar ei, astfel încât a rezultat o interpretare foarte vie, de o atmosferă care a captivat fără efort audiența.

Trei encore (pe primul n-am reușit să-l identific în nici una din zile), dintre care transcripția pentru violoncel a ariei lui Lenski din Evgheni Oneghin a fost senzațională. O dată pentru frazarea lui Maisky, de un simț teatral cu totul surprinzător, făcând efectiv violoncelul să vorbească, dar și pentru un acompaniament orchestral cum probabil nu o să auziți vreodată la Operă, de o bogăție sonoră cuceritoare. Ascultând acest moment, era cât se poate de logic să te gândești cât de frumos ar putea fi un Evgheni Oneghin integral în concert la Ateneu…

În fine, ultimul bis a fost Andante cantabile de Ceaikovski, de o puritate stilistică impresionantă. Iar pentru cine păstrează în minte sunetele altor concerte, îmi aduc aminte de aceeași piesă cântată tot la finalul unui concert de Andrei Ioniță, atât de diferit (o poezie a sunetului rară), dar la fel de frumos. Cu alte cuvinte, există speranță pentru acest instrument, generația actuală de celliști nu duce lipsă de mari artiști (Capuçon și Ioniță fiind exemplele cele mai la îndemână).

Și mă simt obligat să aduc vorba și de sponsorii acestor seri, Alpha Bank și ICR, fără de care toate acestea nu ar fi existat, chiar dacă biletele s-au împuținat. Însă cu un guvern și o primărie care au aruncat banii centenari în stânga și în dreapta pe toate prostiile, sprijinul din mediul privat a devenit esențial pentru aducerea excelenței în viața culturală de zi cu zi a României.

5 comentarii la “Maisky. Badea. Ateneu. Cum a fost?

  1. dnicolescu
    noiembrie 10, 2018

    Frumos comentariu.
    Din lista marilor celisti care au cintat la Bucuresti, l-ati omis pe Daniil Safran. Intentionat ?

    Apreciază

    • Despre Opera
      noiembrie 10, 2018

      Mulțumesc. Da, am omis intenționat pentru a evita să scriu un adevărat pomelnic. Profit însă de comentariul dvs. pentru a reproduce aici lista celliștilor invitați de George Georgescu la Ateneu între 1922 și 1942:

      Juliete Alvin
      Jeane Henebains
      Arturo Bonuci
      Ludwig Hoelscher
      Pablo Casals
      Antonio Janigro
      Gaspar Casado
      Enrico Mainardi
      Emanuel Feuerman
      Thelma Reis
      Enimeric Foeldesy
      Adolf Steiner
      Piere Fournier
      Casimir Wilkomirsky

      Apreciază

  2. Clementina Timus
    noiembrie 10, 2018

    A fost intr-adevar un regal acest concert, dar a deslusi in amanunt si nuantat momentele de mare emotie mi-a produs o mare bucurie. Rapsidia a II-a suna in adevar ca o rugaciune sonora de mare profunzime.
    Cat despre Maiski simtea prin fiecare fibra a trupului vibratia si o transmitea cu atata generozitate incat fiecare intalnire cu el este un dar celest. Ce sansa pentru noi sa putem fi atat de aproape de miracol. Un sincer multumesc maestrilor si interpretilor din orchestra ei insisi fermecati de autoritatea dirijorului.
    Urari de viata lunga si aceeasi armonie !

    Apreciază

  3. Octavian
    noiembrie 10, 2018

    Si eu am fost atat in ambele zile cat si la repetitia generala, de fiecare data alt loc in sala si merita incercat de orice meloman acest lucru (mai ales la un astfel de concert si invitati). Subscriu!

    In a doua seara primul encore a fost Bach din Cello Suites, in prima nu sunt foarte sigur asa ca nu o sa ma hazardez in a mentiona aici.

    As mai mentiona ca mi-a placut foarte mult si concertmaistrul invitat, Rodrigo Puskas, de la care am aflat ca se va mai intoarce de cateva ori in aceasta stagiune.

    Apreciază

  4. Andronache
    noiembrie 12, 2018

    totul a fost la superlativ. Maisky un mare artist. Badea al nostru un mare dirijor. chiar discutam cu „vecinii” de la ateneu cite clase are Badea peste Zaharias, idolul doamnelor de la ateneu. o nota proasta pentru fotografii care s-au plimbat ca voda prin loboda in timpul concertului. sintem totusi la ateneu, nu?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.065 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: