Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Don Carlo de marți seara


într-o marți, 19 aprilie, la Opera Națională București
Giuseppe Verdi: Don Carlo
Regie, decor, costume și lumini: Mario de Carlo
Asistent regie: Claudia Machedon
Charles Castronovo (Don Carlo), Cellia Costea (Elisabetta di Valois), Ion Dimieru (Filippo II), Adrian Mărcan (Rodrigo), Marius Boloș (Il Grande Inquisitor), Mihaela Ișpan (Eboli), Filip Panait (Un frate), Cristina Eremia (Tebaldo), Valentin Racoveanu (Il Conte di Lerma), Andreea Novac (Voce dal Cielo)
Orchestra și Corul Operei Naționale București
Maestru de cor: Daniel Jinga
Dirijor: Tiberiu Soare

După premiera din 2018, mi-am propus să nu mai revăd producția lui Mario de Carlo de la Opera Națională București decât cu o distribuție bună. La patru ani distanță, montarea este pur și simplu o fraudă artistică, un concert în costume pe o podea care imită o tablă de șah înconjurată de pereți de tablă, cu proiecții infantile pe ecranul din spate. Îmi aduc aminte că directorul de atunci al ONB, dl Fănel Ignat, declara la proba interviu a concursului anulat pentru postul de manager că totul a costat 1,2 milioane de lei, deși costumele erau refolosite dintr-o producție de Un ballo in maschera din 1967… Dacă pentru publicul meloman toate acestea n-au contat în fața ocaziei de a-l vedea la București pe Charles Castronovo, sunt convins că spectatorii ocazionali, familiarizați și cu teatrul din capitală, nu au plecat cu o impresie prea bună.

Cellia Costea, Charles Castronovo (Don Carlo, ONB, 2022)

Și totuși, aseară am asistat la un mic miracol. Charles Castronovo e un tenor foarte apreciat la Metropolitan, Covent Garden sau Viena, acceptarea invitației de a cânta la București a fost o surpriză. Mai mult, am fost de față la unul dintre cele mai savuroase momente de operă: acela când un tenor liric face tranziția către repertoriul spinto, când vocea bazată pe frumusețea timbrului devine penetrantă și tăioasă ca o lamă. Iar rolul prințului nefericit Don Carlo este exact despre așa ceva. Tenorul american a arătat o altă lume: una în care aria Io la vidi devine un moment de atracție, cu atacuri tăioase în acute, urmate de alunecări spre tonuri lirice, totul de un bun gust perfect. Duetul cu Rodrigo a fost debordant, scena foarte dificilă din autodafe cu atacul infernal din Saró tuo salvator, popor fiammingo a fost rezolvată cu o ușurință dezarmantă. Duetele cu Cellia Costea au fost cele mai reușite, dând senzația, pentru o clipă, că ești spectator într-un teatru de operă mult mai important decât cel în care ne aflam, o senzație totuși fugară, pentru că acompaniamentul orchestrei a lăsat de dorit. Castronovo nu a cântat nicăieri Don Carlo și e foarte posibil să fi venit la București pentru „a trece rolul” într-un spectacol cu public. Probabil că, în anii care vor urma, când vom citi despre succesul său în acest repertoriu, ne vom aminti că a debutat aici.

Cellia Costea are o reputație bine stabilită în rolul Elisabettei di Valois, pe care l-a cântat peste tot, inclusiv la premiera bucureșteană de acum patru ani. Timpul n-a deteriorat nimic din această voce impozantă, foarte egală în registre, cântând cu o demnitate regală muzica lui Verdi. În special a doua arie, Tu che le vanità, a fost foarte reușită. De altfel, soprana de la Atena a fost singura care i-a făcut față direcției asurzitoare a lui Soare.

Numai că Don Carlo este o operă care are nevoie de cinci soliști excelenți, iar restul distribuției a fost acoperită cu membrii ansamblului casei. Adrian Mărcan s-a simțit stimulat de partenerii săi de scenă și s-a ridicat peste nivelul lui obișnuit în rolul lui Rodrigo, cântând cu aplomb duetul cu Don Carlo și scenele de ansamblu. Păcat că, în scena morții marchizului de Posa, a ales să continue în același stil tot mai stentorian pe măsură ce viața se scurgea din personaj. Apoi, Marius Boloș și-a făcut datoria ca Mare Inchizitor, foarte atent la dicție și simțindu-se bine în rolul înspăimântător pe care îl avea de jucat și cântat. Aproape că ar fi fost bine, dar Ion Dimieru și Mihaela Ișpan au fost vizibil depășiți de rolurile lor. Rar am văzut un Filippo II atât de plebeu, având doar un registru median solid, dar căruia toate trecerile de pasaj spre acute și grave insuficiente i-au ridicat dificultăți insurmontabile. Rezultatul a fost că monologul Ella giammai m’amò a devenit penibil de la un punct încolo, părând că nu se mai termină. De partea cealaltă, dacă se spune că e greu de găsit o mezzosoprană care să cânte bine cele două arii ale prințesei Eboli, Mihaelei Ișpan nu i-a ieșit nici una. Dacă, în aria vălului, coloratura a lăsat de dorit și solista a avut probleme de ritm, în schimb O don fatale a fost de o platitudine dezesperantă, pe care agitația cu care își mișca permanent mâinile nu a putut să o compenseze.

Însă marele eșec al serii a fost direcția lui Tiberiu Soare. Aceeași lectură pătrată, aceeași îndârjire fără sens de a acoperi scena cu fosa, aceeași indiferență la stridențele și greșelile de intonație ale unor instrumente. Până și corul mesagerilor flamanzi a fost ruinat, iar mărețul tablou al autodafe-ului a sunat provincial. Dar, atâta vreme cât dirijorul are concert și la Ateneu și Don Carlo în aceeași săptămână, e clar că repetițiile de la Operă au lăsat de dorit și oricum stilul nu s-a îmbunătățit cu nimic de la premieră și până acum.

Rămâne însă această frumoasă amintire a lui Charles Castronovo, poate chiar mai interesantă decât prezența lui Bryn Terfel la București, în debutul stagiunii.

3 comentarii la “Don Carlo de marți seara

  1. dnicolescu
    aprilie 20, 2022

    Profit de ocazie si de dezamagirea care v-a provocat-o punerea in scena a acestui ” Don Carlo”la Bucureti si va fac o intrebare / sugestie . Ati vazut pe medici,tv recentul spectacol de acum citeva zile de la Staatspera din Berlin cu ” Don Juan ” Totul simplu si iefitn, dar expresiv si functional.’ decoruri , costume, miscare scenica .? Poate le suneti celor dela ONB, aveti autritatea, s-al vada !

    Apreciază

    • Despre Opera
      aprilie 20, 2022

      Da, l-am văzut.
      Se pare că producțiile minimaliste funcționează bine pentru Don Giovanni, o operă foarte dificil de montat satisfăcător. Cum e, de exemplu, punerea în scenă a lui Peter Brook de la Aix-en-Provence, acum două decenii.
      Cel mai mult mi-a plăcut Don Giovanni din Festivalul Enescu 2019, la Ateneu, fără nici un decor, dar departe de ani un concert.
      Din câte știu, ONB intenționează să reia montarea lui Andrei Șerban pentru Don Giovanni, tot o montare minimalistă…

      Apreciază

  2. Contedeluna Dragos Vasilescu
    aprilie 21, 2022

    L-am vazut de multe ori pe Castronovo in Roberto Devereux si Lucrezia Borgia, alaturi de geniala Edita Gruberova. Este unul din tenorii de referinta ale acestor vremuri, cu atat mai mult este de apreciat faptul ca a acceptat sa cante la Bucuresti! Insa, de neinteles ramane modul in care s-a facut managementul distributiei. Nu stiu daca Toropoc are in repertoriu rolul, asa ca Marcan era o optiune, poate singura. Insa, sa-l distribui pe Dimierul mi se pare, daca nu o prostie, macar o aroganta 🙂 Iar decizia de a programa spectacolul intr-o zi de marti, fara a-i face nici un fel de promovare, arata cat de „profesionist” este departamentul de marketing al ONB!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.820 de urmăritori
Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: