Obișnuiam, în anii trecuți, să scriu un articol de întâmpinare a deschiderii stagiunii la instituțiile muzicale din țară sau din capitală, în general binevoitor. Anul acesta însă, după ce i-am avut la Festivalul Enescu pe Terfel, Opolais, Minkowski, Vengerov, Pappano, Mehta, Mutter și mulți alții, acum, rămași aici între noi, cum s-ar zice, parcă nu mai găsesc un ton optimist.
Ce oferă azi lumea muzicală a capitalei? În afară de concertul lui Christian Badea cu un program Beethoven și Ceaikovski, din 18 și 20 Octombrie, nimic interesant. Doar transmisiunile HD de la Metropolitan și Royal Opera House, un surogat de excelentă calitate, căci nu poate înlocui experiența live. La Sala Radio, singurul merit al stagiunii este că programul a fost publicat până la sfârșitul anului. O gală Pavarotti la ONB (unde marele tenor n-a cântat niciodată în viața lui), care încheie în aceeași notă de prost gust un interimat început cu o altă gală scandaloasă, prin Decembrie 2016. Gratuită, un nou scandal și cu finanțarea.
Ce oferă România? În primul rând, patriotism. Lecții, nu altceva. Deșteaptă-te române, cântat de Noua Dreaptă, din balconul Operei Cluj, în timpul și peste concertul de deschidere a stagiunii (cu o lucrare nedemnă de un asemenea eveniment, numai și pentru simplul fapt că demersul compoziției unei lucrări explicite despre marile tragedii ale umanității – Holocaust, Gulag, Kosovo etc – e mai mult decât chestionabil). Un nou scandal șovin, după cel din Aprilie 2016 de la ONB (atunci Clujul și Iașiul susțineau patriotic alungarea balerinilor străini de la București, iar directorul declara că orice ctitică adusă unui spectacol rromânesc de operă este o defăimare).
Apoi câteva momente interesante: Wagner la Craiova (Actul II din Tristan, cu Ian Storey) și la Cluj (Das Rheingold în concert) sau turneul Operei din Chișinău, cu Dama de pică, rarissimă pe la noi, tot la Craiova.
Este atât de puțin, încât te întrebi ce anume patronează ministerul culturii și ce rost are existența unui portofoliu de ministru, ba chiar și a unui secretar de stat care s-ar ocupa în mod special de muzică.
Așa că, în loc să trecem în revistă programele anunțate de operele și filarmonicile naționale, mai degrabă aș zice să vedem ce muzică propune Parisul doar pentru luna Octombrie, citând recomandările revistei Diapason, o publicație populară și la noi, pe care o citea la un moment dat și un ministru al culturii. Și să vedem astfel cum, într-o țară a Uniunii Europene, excelența în muzică nu se întâmplă doar o dată la doi ani și accidental în rest, ci în fiecare zi.
4-12 Octombrie, la Muzeul Louvre: Muzica barocă a palatelor Parisului, cu staruri ale lăutei și clavecinului precum Thomas Dunford și Jean Rondeau (Couperin și Fourqueray), ansamblul L’Achéron condus de François Joubert-Caillet (cu un program Marais), Amandine Beyer și Gli Incogniti (cu Vivaldi) sau Le Concert de la Loge alături de Justin Taylor pentru Concertul nr. 17 de Mozart.
5 Octombrie, la Théâtre des Champs-Elysées: Wiener Philharmoniker conduși de Zubin Mehta într-un program Haydn, Brahms și Concertul pentru orchestră de Bartók.
7-8 Octombrie, la Philharmonie: Nopțile albe ale compozitorilor contemporani Cage, Glass, Riley, Melnyk, Brubaker sau McVinnie alăturați lui Couperin (cu Les Arts Florissants) și Ligeti (cu Dissonances), totul petrecându-se între orele 20:30 și 6:30 dimineața.
8 Octombrie, la Versailles: John Eliot Gardiner, o ocazie unică de a-l urmări dirijând muzica lui Monteverdi (aniversarea celor 450 de ani de la nașterea părintelui operei a trecut complet ignorată de teatrele de operă românești).
8 Octombrie, la Théâtre des Champs-Elysées: «Bach în familie», cu Ophélie Gaillard (Diapason d’or în numeroase rânduri) și ansamblul Pulcinella, gratuit pentru cei sub nouă ani.
10 Octombrie, la Philharmonie: Thomas Hengelbrock cu NDR Elbphilharmonie pentru Mahler 1 și Reminiszenz de Wolfgang Rihm.
10-13 Octombrie, la Musée d’Orsay: masterclass Dame Felicity Lott.
10 Octombrie – 11 Noiembrie, la Opéra Bastille: Don Carlos, versiunea completă în limba franceză cu o distribuție năucitoare: Jonas Kaufmann, Sonya Yoncheva, Elīna Garanča, Ludovic Tézier, toți conduși muzical de Philippe Jordan și artistic de Krzystof Warlikowski.
13, 14, 15, 18 Octombrie, la Bruxelles, Paris (Théâtre des Champs-Elysées), Metz și Versailles: din nou muzica barocă franceză a lui Lully, Charpentier, Rameau, Destouches, Mondonville și Colin de Blamont sub forma unei opere imaginare, cu ansamblul Le Concert Spirituel și Herveé Niquet, unde puteți redescoperi proiecțiile (de data asta 3D) semnate de Anthony Rubier.
15, 17 Octombrie, la Théâtre des Champs-Elysées și la Lyon: Benjamin Grosvenor, un nou venit teribil în lumea pianiștilor de nivel înalt, într-un recital voiaj de la Bach până la Berg, cu oprire în universul lui Brahms.
16 Octombrie, la Philharmonie: Franz Welser-Möst și Cleveland Orchestra cu „a șasea” de Mahler. Alte explicații sunt redundante.
17 Octombrie, la Philharmonie: Ivan Fischer și excelenta Orchestră a Festivalului din Budapesta, cu Ceaikovski 4 și Concertul nr. 20 de Mozart cu Emanuel Ax.
23, 24 Octombrie, la Philharmonie: Herbert Blomstedt și Gewandhausorchester pentru Recviemul german de Brahms și Simfonia Nr. 9 de Schubert, pe lângă care soliștii Leonidas Kavakos, Gautier Capuçon și Kirill Gerstein își vor adăuga propriile focuri de artificii.
25-31 Octombrie, la Palais Garnier: Esa-Pekka Salonen, care va dirija propriul său Concert pentru vioară drept muzică pentru coregrafia lui Saburo Teshigawara. Dar baletul nu se oprește aici, ci continuă cu Agon imaginat de Balanchine și, specialitatea dirijorului, Le sacre du printemps în coregrafia Pinei Bausch.
27 Octombrie, Philharmonie: Daniel Barenboim și West-Eastern Divan Orchestra cu Simfonia nr. 5 de Ceaikovski și Don Quichotte de Strauss.
Vi se pare nedrept? Intangibil? Plângem pe marginea gropii bugetare? E România altfel? Pojarul și colicii postcomunismului nu s-au vindecat nici după 27 de ani? Aș zice că nu. Bani sunt, căci Bucureștiul alocă aruncă aproape 50 de milioane de euro anual pe „proiecte culturale” lipsite de orice valoare, chiar și fără să defavorizeze pe cineva. Atunci?
Să privim puțin înapoi, acum 80 de ani, la Ateneu, e suficient. Ce avea Bucureștiul atunci, în luna Octombrie?
7 Octombrie: Sylvia Șerbescu la pian, cu Toccata în re minor de Respighi și Rapsodia pe o temă de Paganini de Rahmaninov, în timp ce George Georgescu dirija uvertura la Meistersinger de Wagner și prima Simfonie a lui Șostakovici (foarte contemporană pentru acele vremuri, fiind compusă cu aproape un deceniu în urmă).
14 Octombrie: Dinu Lipatti făcea să răsune bolta Ateneului de sunetele Concertului pentru pian în mi bemol de Liszt. Georgescu dirija Suita pentru orchestră de Roussell și se arunca temerar în foarte dificila pentru acea vreme Le sacre du printemps de Stravinski.
21 Octombrie: Pancho Vladigerov, cel mai important compozitor bulgar, echivalentul lui George Enescu la noi, își cânta propriul Concert pentru pian nr. 3, urmat apoi de Pini di Roma cu același George Georgescu (este incredibil câtă muzică contemporană în acel început de stagiune, căci lucrarea lui Respighi fusese compusă în 1924).
28 Octombrie: Clara Haskil încânta cu Chopin în Concertul pentru pian în fa minor, în timp ce soprana Stanislawa Korwin Szymanovsky cânta în Simfonia nr. 3 compusă de fratele ei, Karol Szymanowsky (azi, foarte la modă, Accademia di Santa Cecilia și Antonio Pappano deschid stagiunea cu opera sa Król Roger – Re Ruggero, chiar acum). Și din nou frapează noutatea repertoriului.
Mă opresc aici cu descrierea detaliată a evenimentelor din acea stagiune, amintind însă că sezonul a continuat cu trei concerte dirijate de George Enescu, pe 14 și pe 21 Noiembrie acesta dirijând actul III din Siegfried de Wagner, iar ca violonist delectând cu Concertul de Brahms și Dublul concert al aceluiași compozitor, alături de Pablo Casals (9 Decembrie), urmat de Wilhelm Kempff (24 Martie, cu Concertul lui Schumann) și Wilhelm Backhaus (7 Aprilie cu Concertul nr. 3 de Beethoven). Sunt doar numele a căror celebritate a străbătut intactă vremurile de până azi, dar lista invitaților e mult mai lungă. Am ales stagiunea 1937-38 doar pentru că distanța în timp până atunci e un număr rotund de ani. Dar ce ziceți de stagiunea 1931-1932? Să vedem doar câteva momente importante:
1 Noiembrie: Violoncelistul Robert Casadesus venea cu un program Liszt și D’Indy, iar Florica Christoforeanu cânta Moartea Isoldei.
22 Noiembrie: Claudio Arrau prezenta Rachmaninov 3.
24 Noiembrie: Festival Enescu (Suita Nr.2, Rapsodia nr. 2, Poema română) dirijat de compozitor.
29 Noiembrie, 6 Decembrie: directorul muzical al Festivalului de la Bayreuth, Carl Elmendorff, prezenta un program Wagner.
1 Decembrie: George Enescu se întoarce la Ateneu, ca solist de data aceasta, cu Bach și Beethoven.
14 Februarie: Festival Ravel, dirijat chiar de compozitor.
21 Februarie: Wilhelm Backhaus în primul Concert pentru pian de Brahms.
6 Martie: Claudio Arrau cu al doilea Concert pentru pian de Chopin.
27 Martie, 3 Aprilie: Festival de muzică franceză (Berlioz, Franck, Ravel, Debussy, Dukas) dirijat de Pierre Monteux, urmat de un al doilea concert cu Mozart, Beethoven, Schumann, D’Indy, Debussy, Stravinski și Ravel.
Programul complet al stagiunilor de la Ateneu din perioada 1922-1942, aici:
Romulus Orchiș: Douăzeci de ani de activitate muzicală în lumina programelor „Filarmonicei”
Galerii foto:
Despre Opera 
Mă întristați și mai tare cu acest articol, dar aveți perfectă dreptate. De dimineață sunt revoltată de comunicatele Operei Naționale. A apărut deodată Gala Luciano Pavarotti (cred ca s-a gândit Marcello Mottadelli să-și invite și el niște prieteni, iluștri necunoscuți să facă o excursie în România pe banii publici, nu-i așa?). si nu se scrie clar: daca este gratuit, daca se vand bilete, nu se stie, dar, minune, este sold-out…Cei care știu sigur sunt cetățenii sectorului 5 pentru că, se pare, primaria sectorului 5 dictează tot ce se întâmplă la operă unde s-au mutat de fapt Vanghelioanele. Au devenit gratuite spectacolele Don Giovanni din octombrie! (de ce? Se teme Andrei Șerban că a luat prea mulți bani publici si la Iași și la București intermediat de prietena Beatrice Rancea și foarte lăudat de Alice Năstase Buciuta, prietena d-nei directoare, care se pare că s-a specializat în operă după ce a scris în revista pe care o patronează numai povești siropoase?) Chiar ne cred proști. Cei care au cumpărat bilete pentru aceste spectacole trebuie să vină cu biletul ca să i se dea o invitație!! Pentru cei care au cumpărat on-line de la bilete.ro, banii se primesc de la firma respectivă care nu a catadicsit să ne informeze despre acest lucru (am transmis eu un mail la ora 15 și au răspuns la ora 21). Am scris la operă, mi s-a răspuns neclar, am dat telefon, cu greu m-a lamurit domnul de la informații că trebuie să prezint numarul comenzii on-line de la bilete.ro, o prietenă s-a dus la casa de bilete dar nu i-a acceptat numarul comenzii ci obligatoriu biletul tipărit cumpărat on-line de pe site-ul bilete.ro. Răspunsul operei a fost că spectatorii trebuie să se prezinte cu o oră înainte de spectacol (pentru a evita aglomerația) pentru a preschimba biletele cu invitații. Acest lucru este valabil în cazul celor care mai accesează site-ul operei. Altfel, vreau să văd ce se va întâmpla vineri cu cei care vor afla chiar atunci! De obicei se vine cu 15 minute înainte și presupun că vor fi invitați nu în sală ci la coadă la casa de bilete ca să li se dea invitația. Fantastic! Greșeala este a noastră că mai mergem la spectacole și că le oferim satisfacție acestor impostori și parveniți care nu au nici o legătura cu vreun act cultural. De fapt ei au asigurați spectactori, electoratul sectorului 5. Sper să o văd cât mai curând pe Dna Rancea (numită și Morticia) dar si pe primarul sectorului 5 (și pe alții) anchetați pentru devalizarea banilor publici. Inainte de premierele din august am scris și la operă si la ministerul culturii despre cum se prezintă această instituție înaintea unei stagiuni…nici un răspuns (nu că aș avea nevoie de unul, dar o instituție publică este obligată să răspundă ceva, orice…este vorba de bun simț). Oricum, cred că ei se distrează maxim cum șmecheresc totul, cum iși bat joc. Trebuie să fie distractiv să privești cum năvălește lumea când este vorba de gratuitate, nu-i așa? Să vă povestesc cum a fost și turul gratuit al operei (organizat de acea fundație Neo Art) la finalul faimoaselor premiere din august? Lamentabil, neprofesionist. Greșeala mea că am tupeul să fac comparație cu turul Royal Opera House. Se presupune că viața culturală presupune relaxare, plăcere, o atitudine elevată a instituțiilor culturale… Da, oriunde în altă parte dar nu in Romania. Sunt curioasă cum privește situația din operă Dl.(cenzurat) care, pe timpuri, era luptător pentru dreptate și își dădea demisia când simțea că lucrurile nu sunt în regulă?
ApreciazăApreciază
Din câte știu, unele tipuri de finanțări sunt condiționate de accesul gratuit al spectatorilor, sub manințarea unui dosar penal dacă nu se respectă procedura.
Presupun că de aici vine și toată seria asta interminabilă de gafe și poticneli la ONB cu bilete vândute și apoi retrase după ce au aflat riscurile la care se expun.
Evident, doar presupunem, căci instituția în sine nu consideră că ar datora publicului vreo explicație. ȘI în general, publicul e ultimul care contează. Căci sala are 950 de locuri, iar ONB vreo 650 de angajați.
Din câte se pare, șirul galelor se va relua în perioada următoare: sunt ieftine, pun în evidență talentele angajaților și angajatelor, public este, următoarea producție nouă de operă (probabil tot a lui Andrei Șerban) va părea o izbăvire.
ApreciazăApreciază
Ai uitat sa adaugi la lista spectacolelor din Paris si productia cu Cosi fan tutte de la Opera Versailles, in care apare exact aceeasi distributie care ne-a onorat in concert in Festivalul Enescu.
Si tot vorbind de normalitate la Paris, in 2014 in ACEEASI SEARA se produceau IN ROLURI DE OPERA [nu in concert] doua dive de cel mai inalt nivel: Angela Gheorghiu, in Boema, la Bastille, si Cecilia Bartoli, in Otello de Rossini, la TCE. E doar un exemplu de ceea ce se intampla constant acolo.
La Paris nu se pune problema ca nu ai ce vedea, ci la ce renunti ca sa poti vedea ceva. In afara celor 2 mari sali de opera mai au TCE si Theatre du Chatelet cu opera montate sau in concert, plus Opera Comique cu 2 sali [Gaveau si Favart], plus Pleyel, plus noul Auditorium de Radio France, plus noua Philharmonie, plus Cite de la Musique plus nenumarate sali mai mici, inclusiv ale unor muzee sau in biserici, unde sa fac concerte si recitaluri diverse, in medie 5-6 pe zi. Si se plang ca au prea putine!!!! Fara a mai vorbi de teatre si cinematografe, unde lumea umple constant salile. Faceam o comparatie inclusiv privind transmisiile in direct de la Met, unde la noi doar de cateva ori s-a umplut efectiv o sala in cei 8-9 ani de transmisii; la Paris doar in reteaua Gaumont [dar mai erau si alte retele care difuzau aceste spectacole] aveau acum cativa ani vreo 7 sali si cu greu am reusit sa gasesc bilet, cu cateva luni inainte. Si era un spectacol care la noi a fost dat cu sala goala: Simon Boccanegra. Acolo biletele sunt mult mai scumpe, cred ca erau vreo 30 de euro, dar sunt mult mai ieftine decat la spectacolele live de opera, unde cu 30 de euro stai pe lampa.
Fenomenul Paris nu e singular in Europa, majoritatea capitalelor au multe sali de concerte si spectacole, unele de mare capacitate [peste 2000 de locuri] si care se umplu constant, iar numarul reprezentatiilor e foarte ridicat, ca si nivelul artistilor invitati.
Intre timp „Micul Paris” a devenit minuscul si aproape invizibil.
ApreciazăApreciază
Subscriu total la articolul Dvs. Am citit cu atentie ” Programul complet al stagiunilor de la Ateneu din perioada 1922-1942 ” .
Va multumesc pentru acest dar minunat, nu-l vazusem pina acum , si sint realmente uluit de revederea in amanunt a vietii muzicale din Bucurestiul anilor interbelici. Efectiv este un soc din care nu-ti poti reveni prea usor . Stiam desigur despre prezentele la Bucuresti, in acei ani , ale tuturor marilor artisti ai epocii, dar frecventa lor aparitie este un soc. Claudio Arrau parca ar fi locuit in Bucuresti , asa imi explic mai mult decit calduroasa primire dela primul Festival Enescu, unde am avut fericita ocazie sa fiu in sala la recitalul sau . Publicul meloman vechi ,il cunostea bine, noi pustanii de abia auzisem de el, dar am fost extaziati .
Indraznesc sa avansez o ipoteza. Acest lucru a fost posibil, numai si numai datorita faptului ca elita romaneasca , elita societatii bucurestene a timpului , era absolut la acelas nivel ( cultura,. dar si bogatie ) cu cea din occident. Personalitatile lui Enescu , Lipatti si a multor altora muzicieni ai vremii ( cu totii scoliti prin marile conservatoare ale Europei, colegi si prieteni cu toti marii solisti si dirijori prezenti la Bucuresti) nu erau suficiente.
Un al doilea lucru care m-a socat, a fost muzica contemporana interpretata in acei ani la Bucuresti. Sa asculti in acei ani interbelici la Bucuresti, nu numai masiv pe Richard Strauss ( sa zicem legat de George Georgescu, sau pe Florent Schmitt , Roussel ori Honegger, scoala franceza, familiara tuturor muzicienilor romani ), dar pe Prokofiev, Sostakovici, Respighi , Szymanovsky, Stravinsky si altii ) inseamna ca nu numai muzicienii romani dar si publicul meloman era racordat la muzica vremii.
Dintre muzicienii romani, prezenti in acele timpuri la Ateneu, mi-am adus aminte cu nostalgie de cei pe care i-am apucat si eu, inca in activitate . Aurelia Cionca, Maria Fotino, Silvia Serbescu, Cella Delavrancea, Teodorescu, Pop, Vasile Jianu si multi altii. Alte nume ,prezente atunci frecvent in programe, ca de pilda MADELEINE COCORESCU , nu-mi spun din nefericire nimic si nu am gasit nimic despre ele prin diverse site-uri de profil.
Ca sa revenim la Festivalul Enescu, 2017, cred ca a fost un MIRACOL, ca si Romania interbelica ( din punct de vedere cultural ) , i IREPETABIL CA ORICE MIRACOL.
Nimic nu il explica. Cultura muzicala a publicului este la pamint, posibiitatile materiala ale adevaratilor melomani la fel, situatia salilor de concert mizerabila, bugetul alocat subtirel tare, REPUTATIA TARII LA CEL MAI DE JOS NIVEL POSIBIL, ce sa mai enumar…..
Nu cred ca simplele prezente pe antetul festivalului ale lui Zubin Mehta si Jurowsky ( ambii si cu prezente artistice admirabile ) au putut aduce, la Bucuresti ,aceasta uluitoare pleiada de mari intepreti .
Ca pentru orice adevarat miracol, nu exista explicatie. Sa ne multumim ca am trait aceste zile si sa refacem in memoria auditiva si vizuala, concertele la care am asistat.
A propos, de aceasta rememorare muzicala. Toata viata am fost in stare sa trec prin lungi momente de asteptare sau prin situatii dificile, reascultind in minte ( dar si vazind cu ” ochii mintii ” ), unele mari interpretari la care am fost prezent in timpul vietii. Ii vad si aud pe Oistrach si Richter, pe Celibidache , chiar pe Gogu Georgescu (pe care nu l-am placut in mod deosebit ) insurubind cu putere mina in aer in a 9-a de Beethoven sau a 4-a de Brahms, pe Isaac Stern, pe Silvestri, pe Monique de la Bruchollerie, pe Mehta si pe citi multi altii auziti la Bucuresti, sua pe Pollini cintind toate sonatele lui Chopin intr-un unic recital la Boston
ApreciazăApreciază
Festivalul Enescu este departe de a fi un miracol. E doar un festival așa cum trebuie să fie, cu un buget relativ mare (cca 10 milioane euro, adică cca 500.000 EUR/zi), cu o organizare rezonabilă (prin faptul că reușește să contracteze artiștii cu 2-3 ani înainte) și o comunicare destul de primitivă.
Prin contrast cu obiceiurile de la noi (bugete mici, organizare slabă – contrcatarea artiștilor cu 2-3 săptămâni în avans – și comunicare dezastruoasă, da, Festivalul Enescu pare un miracol. Dar nu e. E doar nivelul de calitate obișnuit pentru această anvergură.
ApreciazăApreciază
[…] câteva săptămâni, scriam într-un articol post Enescu 2017 că acest Don Carlos de la Paris este unul dintre cele mai așteptate spectacole […]
ApreciazăApreciază