În comunism, confictele din teatrele românești se rezolvau ideologic și prin delațiuni la „organe”. După Revoluția din 1989, scandalurile au devenit publice și intens mediatizate, de o urâțenie care a murdărit multe imagini de artiști. De 30 de ani, războiul „colectivelor” cu managementul macină instituțiile artelor spectacolului, aducându-le în criza artistică de care ne plângem astăzi. De ce actorii sau cântăreții de azi nu mai sunt la nivelul „monștrilor sacri” de altădată? De ce nu mai există un al doilea Ștefan Iordache, Toma Caragiu sau Nicolae Herlea? De ce nostalgia după marile spectacole ale lui Pintilie sau Ciulei continuă să umbrească punerile în scenă de azi? De ce Regietheater e inexistent în teatrele de operă?

Scandalul de la Bulandra nu e primul și, cu siguranță, nu va fi nici ultimul.

Prima luptă a acestui război de 30 de ani a fost la Teatrul Național București, când regizorul Andrei Șerban a fost silit să demisioneze în urma nemulțumirilor „colectivului”. Andrei Șerban revoluționase lumea teatrală autohtonă cu Trilogia Antică și Livada de vișini. Cunosc oameni care consideră că acele spectacole le-au schimbat viețile. Chiar știu pe cineva care s-a decis să devină regizor în urma acelor experiențe cathartice. De fapt, cred că atunci, în anii lui Andrei Șerban la Național, critica românească a început să folosească acest cuvânt, catharsis, într-atât de zguduitoare erau acele montări, injectând viață în repertoriile pline de molii, pentru ca astăzi, același cuvânt să fie abuzat, fără să mai însemne nimic.

Au urmat multe alte scandaluri trase la indigo. Indiferent dacă erau justificate sau nu., desfășurarea evenimentelor a fost similară. Alungarea lui Cristian Mandeal de la Ateneu în 2009, sau a lui Johan Kobborg și a Alinei Cojocaru de la Opera Națională București în 2016 sunt cele mai răsunătoare incidente, cu ecouri în presa internațională.

Cea mai recentă bătălie s-a desfășurat la Teatrul Bulandra din București și a fost câștigată de „colectiv”. E o știre de primă importanță, cu un efect amplificat de realitatea că în domeniul artelor nu se întâmplă practic nimic de luni de zile din cauza pandemiei care a închis instituțiile de spectacole pentru multă vreme.

Bătălia de la Bulandra. Un fel de August, Bloody August.

E irelevant cine a avut dreptate în acest scandal, veți vedea la sfârșitul acestui articol de ce. Cronologia evenimentelor vorbește de la sine și seamănă izbitor cu cea de la Opera Națională București din 2016, mai puțin xenofobia. Ce s-a întâmplat la ONB, acum 4 ani, puteți citi în articolul April, Bloody April.

Miercuri, 19 Septembrie 2019. Moare Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra din ultimii 17 ani. A fost un regizor talentat, ultima sa creație fiind monumentalul și foarte apreciatul Coriolanus al lui Shakespeare. Funeraliile sunt urmate de instalarea unui adevărat memorial în foaierul teatrului, întreținut săptămâni în șir. Andrei Șerban deplânge ipocrizia demersului căruia îi lipsește măsura.

Luni, 7 Octombrie 2019. Până la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de director general al teatrului, actrița Catinca Nistor este numită director interimar, în urma unei decizii a primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. Alegerea este logică, în ciuda vârstei de numai 31 de ani, Catinca Nistor fusese directorul adjunct al lui Ducu Darie, în finalul ultimului său mandat. Crizele de sănătate și de abuzuri ale lui Darie vacantau postul pentru perioade semnificative de timp, așa că putem presupune că tânăra interimară avea cel puțin o idee despre cum se rezolvă diversele probleme administrative ale teatrului.

Luni, 2 Martie 2020. Website-ul Cultura la dubă publică un controversat interviu cu proaspăta directoare interimară, care recunoaște că experiența ei managerială este minimă.

Catinca Nistor folosește un limbaj nou și cosmopolit, care surprinde dar care poate fi interpretat drept candoare, naivitate, sau chiar prostie. Este atacată violent în presă și pe rețelele sociale, o bună parte a lumii teatrale considerând interimatul ei o impostură. Printre contestatari, Anca Sigartău, victimă recentă a unui conflict cu actorii teatrului din Bacău, pe care-l condusese o scurtă perioadă, scoțându-l din mediocritate, și Cristina Modreanu, teatrolog și mare susținătoare a deputatului Vlad Alexandrescu (USR). Andrei Șerban e unul dintre puținii stakeholderi din teatrul românesc care-i acordă încredere, într-un comentariu publicat de website-ul Liternet. Peste nici două săptămâni, teatrele se închideau în urma declarării stării de urgență.

15 Martie – 15 Iunie 2020. La fel ca multe alte instituții similare din România și din lume, Teatrul Bulandra se închide și el și transmite online spectacole de arhivă. Criza artelor spectacolului din România e amplificată de lipsa de calitate a filmărilor, de nepăsarea cronicizată față de patrimoniul imaterial al spectacolelor de referință. Toată butaforia oficială a unui așa zis prestigiu al artelor românești în lume se prăbușește cu zgomot în fața spectacolelor transmise de National Theatre din Londra, Metropolitan Opera și alte companii de renume. Bulandra are o abordare puțin diferită, alternând filmările din arhiva internă cu spectacolele istorice filmate de televiziunea română din anii comunismului și strânge 2 milioane de vizualizări.

Marți, 29 Iulie 2020. Contractul de muncă pe perioadă determinată al actorului Costantin Dogioiu expiră și Teatrul Bulandra renunță la colaborarea cu acesta. Este un eveniment aparent minor, care declanșează un conflict cu o combustie explozivă, escaladat exponențial în numai câteva zile.

Vineri, 31 Iulie 2020. Într-un survey al agenției de presă Agerpres, Catinca Nistor declară că, în condițiile crizei sanitare, următorul proiect important al Teatrului Bulandra este filmarea profesionistă a ultimei premiere cu Antigona de Sofocle, în regia lui Stathis Livathinos, premiera online fiind programată pentru luna Septembrie.

7 – 11  August 2020. Conflictul de la Teatrul Bulandra explodează. Actorul Marius Manole, angajat al Teatrului Național, anunță că renunță la colaborarea cu Bulandra. Actorii din trupă, în frunte cu Șerban Pavlu, publică o scrisoare de protest adresată primarului Gabriela Firea., în care legalitatea este recunoscută, dar se invocă „abuzul moral”, în cazul lui Dogioiu. Actorii Alexandra Fasolă și Constantin State, angajați temporari ai companiei, demisionează, felicitați public de Andrei Șerban, iar Cristina Modreanu acuză politizarea numirii Catincăi Nistor ca interimar, deși nu există nici o altă cale legală de a numi un interimar decât cea urmată de primărie, patronul Teatrului Bulandra. Sindicatele din mai multe teatre (Nottara e cel mai sonor exemplu) se alătură cauzei „colectivului”. În fine, Vlad Alexandrescu continuă pe aceeași retorică, acuzând ilegalități  și imoralități inexistente. Dar asupra senatorului USR voi reveni.

12 August 2020. O delegație a protestatarilor de la Teatrul Bulandra este primită în audiență de primarul Bucureștiului, Gabriela Firea. În cursul aceleiași zile, Catinca Nistor este demisă și înlocuită cu actorul Vlad Zamfirescu, 45 de ani, fiul lui Florin Zamfirescu, actor și personaj extrem de influent al UNATC, principala instituție de învățământ din domeniul teatral, pe care a condus-o ca rector în perioada 2000-2008.

13 August 2020. Website-ul Vești bune publică un NEcontroversat interviu cu proaspătul director interimar, care recunoaște că experiența lui managerială este minimă.

Adică exact precum declarase și Catinca Nistor cu jumătate de an în urmă.

Peisaj cu câmpul de luptă după bătălie.

De 30 de ani se repetă același scenariu, cu aceiași combatanți: „colectivul” versus directorul acuzat de tiranie. Victoriile sunt și de o parte și de alta. Dar, de fiecare dată când „colectivul” câștigă, artele spectacolului din România mai mor puțin. Teatrul Național București n-a mai fost la fel ca în vremea lui Andrei Șerban. Teatrul din Bacău a revenit la anonimat după demisia Ancăi Sigartău, baletul Operei Naționale București e o umbră față de cel din 2016 și tot așa. În fiecare an, nume mari ale scenei, validate internațional, deplâng ruina culturală din România. Indiferent cine are dreptate în aceste conflicte, este clar că ele slăbesc instituțiile de spectacol și reforma lor este vizibil necesară. Astăzi, în ceea ce privește Opera, România nu are nimic interesant de oferit.

Priviți Opera Națională București! Din anul 2015 este condusă numai de interimari, opt la număr, unii dintre ei conducând câteva zile, săptămâni, sau luni. Recordul este de jumătate de zi, pentru doi manageri, la distanță de doi ani de zile unul de celălalt, deci nu e o coincidență, sau vreun accident. Și chiar în aceste zile, tot acolo se desfășoară o nouă bătălie între „colectiv” și manager.

Săptămâna asta, Teatrul Bulandra, altădată o companie foarte admirată, cu directori longevivi, cu regizori nemaipomeniți și cu spectacole legendare, a retrogradat în liga în care evoluează Opereta, Opera Națională și alte instituții măcinate de conflicte. Este greu de grezut că acest teatru va reveni la nivelul excelenței de altădată, pentru simplul motiv că există un precedent și nimic nu poate preveni izbucnirea unui nou scandal în viitor.

Mai mult, deși suntem în an electoral, nici un partid politic nu are vreo strategie culturală declarată. Această situație este o degradare extrem de gravă a responsabilității politice, ceea ce nu doar că nu previne izbucnirea unor noi scandaluri, ci le încurajează, pentru că niciodată vinovații nu au fost pedepsiți, iar politicienii au preferat să liniștească apele cât mai rapid, fără să supere tabăra mai influentă. Încă și mai devastatoare este existența unor inițiative de pseudoreformă care încurajează entropia sindicală din lumea culturală românească.

 

Au rămas puține teatre nedistruse de Vlad Alexandrescu.

Dintr-un război serios, iar acesta durează de 30 de ani, deci e foarte serios, nu pot lipsi profitorii. Senatorul Vlad Alexandrescu (USR) joacă acest rol de ani de zile. Deși a ieșit șifonat destul de rău de fiecare dată, el ține morțiș să confirme butada atribuită lui Albert Einstein: „Să faci mereu și mereu același lucru, așteptând rezultate diferite, iată definiția nebuniei”.

Ajuns ministru al culturii în 2015, în guvernul interimar Cioloș, în urma tragediei de la Colectiv, dl Vlad Alexandrescu a încercat să reformeze artele spectacolului din România, deși toate bunele practici nu recomandă reforme radicale într-o guvernare interimară, din lipsa susținerii populare.

În 2016, Vlad Alexandrescu a încercat să modifice Ordonanța de Urgență care reglementează concursurile pentru ocuparea funcțiilor de manager în instituțiile culturale (celebra OUG nr. 189/2008). Primele amendamente imaginate de profesorul de literatură franceză de la Universitate l-au înfuriat pe Ion Caramitru, directorul Teatrului Național, care l-a atacat atât de dur pe Alexandrescu încât a reușit să-i lipească de nume porecla „ministrul străzii”. În același iureș reformator, ministrul culturii s-a îndreptat apoi spre Opera Națională, provocând un scandal atât de mare, încât a fost demis la sugestia publică a președintelui Iohannis: „Cred că au rămas puține greșeli imaginabile care nu au fost făcute de ministrul Culturii [la Opera Națională].”

O înfrângere foarte amară, care nu l-a demobilizat însă pe Vlad Alexandrescu. Ajuns senator din partea USR și ocupând comunicarea acestui partid pe zona culturală, a revenit cu o altă propunere legislativă, care viza aceeași ordonanță de urgență. Absurditatea amendamentelor care afectează sever atribuțiile managerului de teatru a provocat reacții în lanț în mediul artistic. La Teatrul Național București mocnește un conflict între „colectiv” și manager, alimentat copios de aceste modificări. Opera Națională Iași este lovită de un conflict similar, în care „colectivul” este susținut public de filiala USR din capitala Moldovei. Probabil că aceste scandaluri ar fi escaladat până la distrugere dacă n-ar fi venit pandemia.

Dar, dacă la TNB și ONRI a fost înfrânt, Vlad Alexandrescu reușește să dărâme măcar o parte din Teatrul Bulandra. Nu este o victorie a nimănui, ci o înfrângere a tuturor. Nu numai a culturii din România, în general, ci și a senatorului. Căci, după ce a acuzat primarul Bucureștiului ca e principalul responsabil pentru conflictul de la Bulandra, reacția rapidă a Gabrielei Firea i-a stricat iarăși socotelile. Înlocuirea promptă a Catincăi Nistor i-a atras primăriței respectul imediat și, cine știe, poate și voturile artiștilor, dacă nu și susținerea lor în campania electorală. Căci, până una alta, bugetul teatrului Bulandra este gestionat de Primărie.

Inițiativa legislativă a lui Vlad Alexandrescu nu are șanse să fie adoptată decât, poate, în cazul unei influențe suficiente și necesare a USR în viitorul guvern. Ea nu este acceptată de guvernul PNL (tot interimar și el) în acest moment, dar atât vreme cât nu este respinsă prin vot de către Parlament, are potențialul unei bombe cu efect întârziat. Poate provoca alte conflicte, poate alimenta alte puciuri artistice, dar, mai important, îi conferă combustibil electoral senatorului care insistă mereu și mereu cu aceeași greșeală, așteptând rezultate diferite, dar rămânând complet impasibil la distrugerea culturii naționale pe care o provoacă. Mai nou, senatorul s-a atașat atât de mult de această idee fixă de a modifica acea ordonanță de urgență încât o numește „legea mea”. De aici și până la „lupta mea” nu mai e decât un pas.