Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Tosca din Stagiunea 100 în Opera Magazine


ROMÂNIA

BUCUREȘTI

Stagiunea centenară a Operei Naționale București (100 de ani de finanțare publică) s-a deschis cu Tosca, avându-i pe Iulia Isaev în rolul principal și Bryn Terfel ca Scarpia, în două reprezentații, pe 1 și 3 octombrie, în producția stângace și prăfuită ce a avut premiera acum doi ani ( comentată în Opera, Septembrie 2019, p. 1144). Cum valul de Covid era în creștere în România, s-au vândut doar jumătate dintre locuri, iar sala a fost sold-out cu multe săptămâni înainte de spectacol.

Bryn Terfel, Iulia Isaev (Tosca, ONB, 2021)

Isaev a dat dovadă de muzicalitate și inteligență – deși a avut un suflu destul de scurt pe acutele din finalul lui „Vissi d’arte”, dar în rest a fost în cea mai bună formă, aproape furând poziția de star a invitatului principal. Valoarea ei în ONB a fost și mai evidentă pe 3 Octombrie, când a cântat Bianca Mărgean, care a dus la limita vulgarității interpretarea, prin țipete și posturi veriste. Daniel Magdal a fost un Cavaradossi corect, sigur în acute, dar lipsit de forță în rest, apelând la tonuri plângărețe de un comic involuntar în primul spectacol.

Terfel, deși trecut de prima tinerețe, a impresionat profund prin frazare și dicție, compensând pentru o anumită lipsă de culoare, și a dominat scena cu autoritate severă. Tiberiu Soare a dirijat prost, iar Terfel a fost obligat să se lupte cu alămurile și percuția exagerat de zgomotoase, variind tempo-ul și strecurând astfel accentele muzicale prin ritmul orchestrei, pentru a putea fi auzit. Cu toate acestea, nu a reușit să se audă peste corul din Te Deum, ansamblul fiind masat chiar lângă fosa orchestrei.

ALEXANDRU PĂTRAȘCU
Opera, Ianuarie 2022 (pag. 64-65)

 

 

Descrisă de către Daily Telegraph drept „biblia industriei”, revista britanică Opera a fost și este în continuare cel mai important comentator al scenei lirice mondiale din ultimii 65 de ani. Publicația a fost fondată în 1950 de către Lordul Harewood și de atunci acoperă fără rival evenimentele din lumea operei, printr-un amestec de cronici (spectacole, înregistrări, cărți) și analize, plus publicarea calendarelor teatrelor de operă din toată lumea, dar și prin faimoasa rubrică We hear that („Am auzit că”…n.n.). Editori șefi de durată lungă – Harold Rosenthal, Rodney Milnes și (din anul 2000) John Allison – au asigurat continuitatea revistei, iar consiliul editorial include cei mai remarcabili critici de operă din presa britanică. Cu sediul la Londra, publicația dispune de o inegalabilă rețea internațională de corespondenți, acoperind spectacole din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

informatie

Această înregistrare a fost postată la decembrie 5, 2021 de în Cronica, Nou și interesant, Opera, Presă, Spectacole şi etichetată , , , , , , , , .

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.671 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: