Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Atât de mult, atât de puțin. „Il trovatore” la Brașov.


Într-o Sâmbătă memorabilă, 11 Mai 2019, la Opera Brașov
Giuseppe Verdi: Trubadurul
Regie: Anda Tăbăcaru, scenografie: Rodica Garștea
Aurelia Florian (Leonora), Cristian Bălășescu (Manrico), Adrian Mărcan (Contele de Luna), Carmen Topciu (Azucena), Marian Rește (Ferrando), Maria Petcu-Catrina (Ines), Claudiu Bugnar (Ruiz)
Orchestra și Corul Operei Brașov
Dirijor: Victor Dumănescu
Dirijor cor: Leonard Boga

Îți trebuie cei mai buni patru cântăreți din lume pentru un „Trovatore” bun, spunea Enrico Caruso acum un secol, incluzându-se implicit între cei patru, și butada lui, oricât de bombastic ar suna, e adevărată: atât de mult îți trebuie, oriunde în lume; enorm de mult în România. Dovezi? Absența, măsurată în decenii, a Trubadurului din stagiunile ONB, justificată, iată, de includerea titului în seria de opere (mai) rare date în concert de Orchestra Națională Radio, anul acesta, dar cu o reprezentație foarte slabă! Il trovatore e opera cel mai puțin cântată astăzi din Trilogia populistă a lui Verdi (celelalte două sunt Rigoletto și La traviata), nu numai la noi, dar și în lume. În aceste condiții, la prima vedere, programarea unui Trubadur la Brașov părea o nebunie inconștientă, pentru care efortul de a veni de la București să-l vezi ar fi ridicol.

Numai că Opera Brașov are în ansamblu, alături de câțiva soliști foarte buni la nivel național, și două diamante: Aurelia Florian și Carmen Topciu, care au făcut furori în această operă, în Germania, la Essen, anul trecut. Topciu – o Azucena incandescentă, Florian – un miraculos exemplu de belcanto, titra Opera Magazine (UK) în cronica publicată în Aprilie 2018, după seria de 15 (!) spectacole cântate de cele două artiste. Așadar, jumătate dintre condițiile lui Caruso erau îndeplinite la Brașov, ba chiar din resurse locale. Rămânea restul: tenorul, baritonul și… orchestra. Așadar, multe temeri, însă voi spune încă de la începutul acestei relatări că a fost o seară cu totul excepțională, o surpriză de proporții, un spectacol care urcă foarte sus ștacheta excelenței artistice în așteptarea premierei din iunie de la Opera Națională București, cu același titlu.

Seara a început mai degrabă prost, cu monologul lui Ferrando (Marian Rește), căruia i-a lipsit aproape totul, începând cu atmosfera înfricoșătoare în care se presupune că ar trebui să introducă publicul și terminând cu o voce căreia îi lipsește statura cerută de acest rol mic, dar atât important în dramaturgia lucrării. Apoi, regia, a-nu-știu-câta producție semnată de Anda Tăbăcaru pentru scenele din provincie (am numărat, în programul lunii Mai de la Brașov, nu mai puțin de trei producții în cele patru titluri programate aparținând neobositei regizoare) – un alt handicap. O structură multifuncțională, formată din două etaje de celule acoperite de panouri pe care se proiectau diverse imagini sau texturi, în funcție de context (ziduri de cetate sau de închisoare, flăcări BBQ, sau pur și simplu scene de bătălie), formau un cadru naiv realist pentru desfășurarea acțiunii. Costumele corului, cu excepția țiganilor, erau ridicole: soldații păreau un fel de pompieri ISU, prizonierii din ultimul act niște zombie șamd.

Dirijorul Victor Dumănescu și Orchestra Operei din Brașov

Dar toate aceste senzații neplăcute s-au evaporat pur și simplu în scena următoare. Mai întâi, orchestra, nu doar mult mai disciplinată, dar chiar idiomatică, pentru că la comanda ei era unul dintre puținii maeștri autentici de la noi: Victor Dumănescu, bătrânul profesor de artă dirijorală de la conservatorul clujean, un guru muzical al Ardealului, care aseară a fost stăpânul absolut al ostilităților de pe scenă și din fosă, duse la capăt într-o stare permanentă de zen, care a dat siguranță tuturor. Pur și simplu, după primul act, Dumănescu a reușit să implanteze în public senzația că totul e pe mâini bune și că nu se va întâmpla nici un incident muzical până la sfârșit și, într-adevăr, această senzație a devenit realitatea unei seri memorabile, la capătul acestui spectacol. Cum, n-a fost nici o greșeală? Au fost și greșeli tehnice în orchestră, ca peste tot în lume, numai că discursul dirijorului, de o autoritate fermă și calmă, le-a bagatelizat cu un firesc admirabil, până la punctul în care îmi e chiar dificil să mi le amintesc.

Intrarea Aureliei Florian pe acest fond orchestral (Tacea la notte placida) a fost somptuoasă. Însă, după o serie de 12 spectacole cu Król Roger, opera contemporană a lui Szymanowsky, la Graz, în care soprana a impresionat cu notele înalte (după cum scrie aceeași Opera Magazine în ultimul număr), întoarcerea la Verdi și la o linie de canto susținută nu e chiar simplă și unele acute au fost agresive, însă, în ansamblu, prima arie a fost, fără discuții, de un nivel întâlnit rar chiar și pe scene mari din lume. În scena următoare și de final a actului, Florian a fost însă deasupra oricărui reproș, oricât de mic. Mai mult, autoritatea cu care cânta și juca s-a dovedit molipsitoare și pentru Adrian Mărcan, care făcut un Conte di Luna foarte bun, și pentru Cristian Bălășescu, care a reușit să facă o impresie bună încă de la început (greul, pentru tenor, începe abia în al treilea act).

În fond, primul act se încadra în cele mai bune așteptări și nu constituia încă o mare surpriză, pentru că soprana are o cotă internațională și un istoric al performanțelor foarte bune. Corul nicovalelor cu care începe al doilea act a sunat foarte bine, mai puțin… nicovalele (înfundat, ratând efectul), însă am observat un cor disciplinat, cântând îngrijit, condus atent. Sigur, nu are omogenitatea celui de la ONB, însă dinamica ansamblului brașovean a fost net mai bună, cu intensități reglabile și vizibile de-a lungul întregii seri. E suficient să punctez doar suavitatea corului în Miserere, aproape de ideal.

Carmen Topciu s-a lansat apoi în Stride la vampa, o arie despre a cărei intepretare s-ar putea scrie o carte. Pare greu de imaginat o Azucena tânără și frumoasă, în locul stereotipului autohton al vrăjitoarei bătrâne, dar Topciu o readucea în prezent pe o Viorica Cortez, seducătoare, pe vremuri, însă cu o voce în care timbrul își păstra culoarea pe toată întinderea, cum puțini artiști pot, peste Cortez, peste multe altele, aminitind de o Cossotto mai degrabă. Într-adevăr, continuarea (Condotta ell’era in ceppi) a fost în același registru, păstrat până la sfârșit: o voce egală, plină, de care nu te puteai dezlipi, pe care o așteptai mereu și mereu să reapară.

A fost apoi rândul tenorului să intre în atenție și Cristian Bălășescu a livrat o primă arie, Mal reggendo all’aspro assalto, etalând un timbru mai degrabă liric, dar sigur pe el, artistul timișorean a venit cu lecțiile bine făcute. Dacă în actul trei au mai fost câteva ezitări, Di quela pira a ieșit bine (cred că școala lui Corneliu Murgu are un rol aici) și pot spune că Bălășescu a fost un tenor bun. Or, în Trubadurul, dacă ai un tenor care cântă bine rolul lui Manrico, înseamnă că, de fapt, ai un spectacol deja foarte bun.

Adrian Mărcan s-a cantonat în postura în care se simte el cel mai bine, aceea a unui bariton viril și autoritar, dar i-a ieșit foarte bine. Nu subtilitatea e semnătura sa, și mai multă nuanțare în Il balen del suo sorriso ar fi fost o mană cerească, însă vocea sa de cărbune, cu atacuri clare, dicție bună și explozii vocale care plesnesc scena au fost suficiente pentru un Conte di Luna excelent.

Aurelia Florian a fost unică, în felul ei, așa cum sunt marii artiști. Ultimul act a fost al ei. D’amor sull’ali rosee –  un regal, în care filiația belcantistă era evidentă, printr-un control al vocii impresionant care se întâlnea cu un timbru opulent, sumbru prin natură: triluri care-ți tăiau respirația, pianissimi de vis, intonație perfectă, acute precise și sigure, pentru ca finalul ariei să se eterizeze în sunete filate. Resursele dramatice  păreau să fi epuizat arsenalul de tehnică și artă al sopranei, dar nu, tragedia își găsea locul ei în MiserereQual son quelle preci, încă mai tenebros, fără trucuri, mergând pe aceeași linie cantabilă de extracție belcantistă.

Distribuția „Il trovatore” la finalul spectacolului de la Brașov

Da, atât de puțin îți poate trebui în România pentru un Il trovatore bun. Patru soliști, dintre care trei sunt deja membrii ansamblului teatrului din Brașov. Și un dirijor bun. Și totuși, atât de mult îți trebuie, pentru că prezența unor Florian sau Topciu nu e la îndemâna oricărui manager. Și atunci, de ce atât de rar o vedem pe Aurelia Florian la Brașov, ba încă și mai rar împreună cu Carmen Topciu? De ce doar o singură reprezentație în această formulă în stagiune, când ar trebui o serie întreagă, ba chiar și un turneu, inclusiv la București?

 

 

32 comentarii la “Atât de mult, atât de puțin. „Il trovatore” la Brașov.

  1. Groucho
    mai 13, 2019

    Vreun zvon, vreo barfa despre cine ar putea canta in premiera de la ONB?

    Apreciază

    • Despre Opera
      mai 13, 2019

      Da, ca întotdeauna:

      Leonora: Cellia Costea/ Bianca Mărgean
      Azucena: Andrada Roșu/ Carmen Topciu (yeee!)
      Manrico: Marcello Giordani/Daniel Magdal
      Luna: Mărcan/ Petrean

      Apreciază

      • Groucho
        iunie 8, 2019

        Au postat in sfarsit si distributiile. Ca mai sus, dar fara Topciu.

        Apreciază

      • Despre Opera
        iunie 10, 2019

        Au anunțat, într-adevăr. Și imediat a început fenomenul „10 negri mititei”: după Carmen Topciu (care face Giovanna Seymour din Anna Bolena la Sydney în această perioadă) și Marcello Giordani a nulat cele două spectacole (22 și 26 Iunie), simultan și cu anularile de la Teatro Colon unde ar fi trebuit să facă Turandot (Calaf).
        Înlocuitorul lui Mrcello Giordani va fi Samuele Simoncini, tenor italian cu rare ieșiri în afara teatrelor de provincie din Italia.

        Apreciază

      • Groucho
        iunie 11, 2019

        Eh, s-ar putea sa nu fie asa rau. Cum ziceam, traiam cu impresia ca Giordani s-a retras de mult.
        PS. m-am uitat pe operabase, intr-adevar Samuele pare sa nu iasa din teatrele ‘comunale’ si ‘sociale’. Ma gandesc ca asa zic ei la casa de cultura. Om vedea (si auzi).

        Apreciază

      • Despre Opera
        iunie 11, 2019

        Sigur, nimic nu e exclus.
        Acum, toată lumea vorbește despre criza vocală a lui Giordani, însă crizele pot fi și depășite. Am sperat că poate și-a revenit. Ar fi fost interesant pentru că în 2014 tenorul a avut un concert foarte bun la ONB

        https://despreopera.com/2014/06/18/marcellogiordanionb/

        Apreciază

      • Despre Opera
        iunie 21, 2019

        A dispărut și Cellia Costea din distribuție…

        Apreciază

    • Groucho
      mai 14, 2019

      Nu stiam ca Giordani mai canta.

      Apreciază

  2. dnicolescu
    mai 13, 2019

    Am fost incintat sa citesc aceasta cronica si sa ma bucur de existenta – in sfirsit – a unui memorabil spectacol in Romania.

    Apreciază

  3. Floria T.
    mai 14, 2019

    Ca de obicei, elogii lui Florian până la stele. Aveți câteva obsesii, pentru care cred că sunteți și remunerat corespunzător. Sunt multe alte soprane cu o cotă internatională, cu mult peste dânsa… de care nu menționați deloc. Unele au cântat și la Scala cu Mutti ( si nu ca să țină locul lui Rowley sau altora), o altă conațională debutează la opera din LA cu Traviata și lista continuă. Silence însă pe blogul Dvs….

    Apreciază

    • Despre Opera
      mai 14, 2019

      Cum să scriu despre alte soprane dacă Aurelia Florian a cântat în spectacolul pe care l-am comentat? Nu înțeleg, despre cine trebuia să scriu?

      Apreciază

    • Andrei Ungureanu
      mai 14, 2019

      Stimata doamna,

      Sunteti foarte inculta.

      1. Se scrie “Muti”, NU “Mutti”.

      2. Singurele soprane romance care au cantat in opera La Scala cu R. Muti sunt: Mariana Nicolesco, Doina Dimitriu si Leontina Vaduva, insa niciuna dintre acestea nu se mai afla in activitate scenica.

      Stiu ca exista [cenzurat] care se lauda de fiecare data cu faptul ca a cantat La Scala si respectiv, ca a cantat cu Maestrul Muti, insa cele doua evenimente nu au avut loc concomitent. Va invit sa consultati arhivele, in cazul in care aveti dubii.

      3. Atacul la adresa Iuliei Isaev nu isi are locul aici. Si Angela Gheorghiu a inlocuit-o pe Deborah Voigt la ROH in Tosca. Mai sunt multe alte astfel exemple celebre din istorie, nu vad de ce a inlocui pe cineva ar avea un sens periorativ.

      4. Acest articol este o cronica a unui spectacol de IL TROVATORE in care a cantat Aurelia Florian (care apropo, a facut La Traviata la SFO si Portland). Nu vad ce legatura are Traviata de la LA cu subiectul.

      Apreciază

      • Despre Opera
        mai 14, 2019

        Într-adevăr, comentariul doamnei T. este odios.

        Apreciază

      • Steffi
        mai 15, 2019

        Hop si eu 🙂

        1. Asa este, bravo! :-)) (glumesc)

        2. Si totusi, chiar daca nu ma declar cea mai mare admiratoare a acestei artiste, talentate dar cu un caracter putin extremist, in arhivele oficiale ale Scala exista totusi aceste 2 reprezentatii cu Te Deum, dirijate de Muti, in 2001:

        http://www.teatroallascala.org/archivio/interpreti.aspx?lang=en-US&id_allest=1060&id_event=8308&id_allest_conc=23657&uid=30661a25-2c86-4d6b-a2a1-e7940655cc6b&objecttype=base

        „Modelul” laudei cu cariere fabuloase, fantastice, extraordinare il au din pacate multi artisti lirici de origine romana, si nici eu nu sunt deloc de acord cu acest lucru…
        Vad acum chiar si tineri care sunt „considerati” urmasii lui Pavarotti 😛 dar cariera in opera nu fac de nici un fel, ci doar canta cate o arie/doua la evenimentele altor invitati la Sala Palatului. Putin patetic.
        Un exemplu din aceasta categorie poate fi considerata si mai sus-amintita Mariana Nicolesco(u), care in anii ’90 era cover (nimic rusinos) la Met (chiar daca avusese intr-adevar si cateva spectacole in 3 stagiuni diferite ale Metropolitan in trecut).
        Circula chiar si clipuri audio pe youtube cu Traviata ei de la Met, nimic mai fals intrucat inregistrarile sunt cu pian si probabil realizate intr-un studio din Italia (?) – oricum singurul ei spectacol cu Traviata newyorkeza a fost acela in care a inlocuit-o pe Eugenia Moldoveanu.

        3. Aici am ras putin. O fi inlocuit-o Angela Gheorghiu pe Deborah Voigt in Tosca la ROH, dar asta a fost la cativa ani dupa ce in 2006 lui AG i s-a incredintat premiera noii productii de Tosca… Cred ca a inlocuit-o in 2009 sau 2010, cateva spectacole le-a facut si Nelly Miricioiu atunci, oricum comparatia/aluzia mi s-a parut cel putin hilara

        4. E frumos sa vezi admiratori asa de „infocati” pentru un artist, dar pacat ca aceasta cariera se desfasoara la Graz, Oslo si… Brasov…
        off-topic: pe noua Traviata de la LA eu nu o ascult cu prea mare placere

        Seara buna tuturor

        Apreciază

      • Steffi
        mai 15, 2019

        Stimate Domn/Stimati Domni (?),

        Daca ati fi remarcat, persoana care v-a raspuns (adica eu) este o cu totul alta persoana fata de cea care a trimis primul comentariu… dar nu ati remarcat, si mai mult aveti un limbaj destul de violent fara motiv.

        In nici un caz artista in cauza nu este artista mea preferata, am mentionat doar ca are talent si cam atat. De unde pana unde ati ajuns la asa o concluzie nu stiu.

        Eu o admir enorm de mult pe Iulia Isaev, doar comparatia Dvs a fost trasa de par, atata tot.

        Mai mult, in nici un caz nu urasc pe Aurelia Florian si nici nu sunt artist…

        Ramaneti cu dezgustul Dvs si cu adoratia pentru cine doriti, oricine e liber sa aprecieze sau sa admire pe cine doreste, iar arta (deci inclusiv opera, muzica) este si va fi intotdeauna subiectiva.
        Pe mine ma surprind cuvintele Dvs doar pentru a apara un artist pe care il stimati.

        Relax 😉

        Apreciază

      • Steffi
        mai 16, 2019

        Nu mai insist… aveti unele fixatii sau obsesii, stiu bine ca admiratorii de opera sunt foarte patimasi, dar de ce tonul acesta frustrat pe multi dintre iubitorii de opera chiar nu stiu, nu inteleg si nici nu ma intereseaza…
        Vis a vis de AG, eu nu am avut niciodata nici o problema sa o aud la Met sau in alte locuri… depinde uneori si de locul din sala, asa este de fapt in toate teatrele de opera. La amfiteatru (unde e si cel mai ieftin) se aude cel mai bine, sunetul urca 😉
        Nici Nicolae Herlea nu avea un „volum” mare, nici Petean nu are, dar canta dumnezeieste, e o chestiune de nuante, de culori, detalii detalii detalii…
        Si Pavarotti avea roluri extrem de putine, ce relevanta are in cariera unui artist atata timp cat artistul respectiv deja a demonstrat si realizat enorm, cu o cariera imensa si pentru un timp atat de indelungat… Alti artisti nu se vor putea lauda nici cu 10% dintre aceste realizari, iar pe vremea cand au aparut „produsele comerciale” AG era deja de mult timp un nume… dar e la moda ura si invidia aceasta, mai ales pentru romani. Oare acestea sunt si parerile sopranei Dvs preferate, Aurelia Florian? Trist. Pentru a face o cariera mare nu iti trebuie doar talent, ci si mult cap.
        Comparatia ramane deplasata in conditiile in care II era cover pentru Tosca (si printr-o bucuroasa sansa a cantat un spectacol, foarte apreciat pe buna dreptate), iar AG nu era in nici un caz cover la ROH, pur si simplu a fost libera atunci si a acceptat sa mearga la Londra sa faca si acele spectacole… unde inca este invitata si apreciata de atata vreme. Productia ROH ii apartine si este dominata de personalitatea ei, fie ca va place sau nu, sunteti liber sa nu va placa si nu e nimic grav.
        Iulia Isaev este o soprana de mare sensibilitate si inteligenta artistica, iar orice succes al ei ma bucura!
        Repet: muzica este subiectiva si este normal sa fie asa!
        Niciodata nu am crezut ca a-ti arata aprecierea pentru un artist desconsiderandu-i pe alti artisti este un gest normal, e loc pentru toata lumea, pe scena si pe langa ea 😉
        La revedere

        Apreciază

    • Don Giovanni
      mai 15, 2019

      Doamnă, dar de ce nu scrieți dvs despre cele care au cântat la Scala cu Muti sau debutează prin cine știe ce locuri? Acesta este un blog personal, pe care autorul scrie exact ce crede el de cuviință, neavând nici o obligație față de nimeni.

      Apreciază

      • Andrei Ungureanu
        mai 15, 2019

        Stimata doamna,

        1. Raman la parerea mea ca sunteti foarte inculta si nu inteleg sensul comentariilor dvs. Ce anume va nemultumeste, mai exact?

        2. Am spus OPERA, doamna. Te deum este vocal simfonic, iar respectiva „artista” a cantat fix doua replici. De ce nu scrieti dvs un articol despre un Te Deum de acum 18 ani? Asta ar fi mai ridicol decat daca am scrie despre Flora Bervoix a Oanei Andra din Malta, sau ma rog, de toate rolurile de comprimara ale doamnei Aura Twarowska de la Vienna.

        PS: In cazul acesta putem scrie si despre Simina Ivan de la Viena, care a facut chiar roluri principale (printre care si Berthe din Le Prophète). Indiferent de cum a cantat…acum 20 de ani. La fel, despre multe alte anonime care au realizat mult mai multe decat artista dvs preferata, al carui talent prefer sa nu il comentez, intrucat, numarul de spectacole in care aceasta canta si respectiv, „cariera” acesteia, vorbesc de la sine.

        Am spus STRICT despre spectacolele Marianei Nicolesco (Niculescu) la Scala, nu ma intereseaza in rest. Acolo nu a fost cover, si-a avut spectacolele dansei, chiar nu conteaza cum a cantat. Ce legatura are Met-ul cu subiectul?

        3. Iulia Isaev a facut un spectacol de Tosca la Met. Cover sau nu, l-a facut si a avut cronici pozitive. Tocmai dvs ati recunoscut ca a inlocui pe cineva nu reprezinta ceva rusinos. Care este problema?

        [Va dau alte exemple, mai putin cunoscute.

        Doina Dinu-Palade a inlocuit-o pe Lucia Aliberti in Beatrice di Tenda, ramanand unul dintre putinele inregistrari video ale acestei opere, alaturi de tenorul Salvatore Fisichella. De atunci, nu s-a mai auzit absolut nimic de aceasta artista (despre care chiar nu stiu nimic), dar a ramas acel video care este foarte apreciat.

        Antonella Bandelli – Sancia di Castiglia, video, la fel, singurul document de succes al respectivei artiste si unica inregistrare video a acestei opere.

        Antonella Banaudi – Dvd comercial, Il Trovatore cu Pavarotti si Zajick, foarte apreciat. Nimic apoi, dar a lasat ceva in urma.]

        Chiar daca aceasta Tosca va ramane singurul spectacol de la Met din cariera Iuliei Isaev, ramane ca un palmares (apropo, Iulia Isaev a cantat si Leonore (Paer) cu Jonas Kaufmann, mai demult). Dar asta nu conteaza, pentru ca nu vorbim de „artista talentata” pe care o tot sustineti.

        4. Consultati operabase, cariera Aureliei Florian nu se desfasoara doar la Graz, Oslo si Brasov. Si chiar daca ar fi asa, nu vad niciun aspect negativ in asta. Are un repertoriu destul de mare, si mai ales, are ocazia sa cante unele opere mai putin cunoscute precum Krol Roger (Roxanne). Ma dezgusta ura artistilor romani fata de Aurelia Florian.

        Daca nu ascultati cu placere Traviata de la LA, atunci de ce dracu o mentionati la o cronica a unui spectacol de la Bv? Care este de fapt, argumentul dvs?

        Apreciază

      • Andrei Ungureanu
        mai 15, 2019

        Da, chiar nu am remarcat ca sunteti „alta”, ma scuzati. Nu prea conteaza, sunteti foarte similare :))

        Comparatia deplasata….NO WAY, nici Angela Gheorghiu nu e voce de Tosca, cum nu e nici Iulia Isaev, ambele fiind mult prea lirice. Imai mult, Angela se aude cam greu in teatru, chiar si in roluri mai lirice (am vazut-o in trei productii la ROH, cam tot ce a cantat in ultimii ani, si o data La Scala). Ca AG a facut o cariera de top, incomparabila cu cea a Iuliei Isaev, asta e cu totul altceva. AG este in primul rand un produs comercial, avand o cariera discografica remarcabila. Pe scena, mai rar, si foarte putine roluri. In ultimii foarte multi ani a cantat doar Adriana, Tosca si Mimi, iar in ultima vreme, in teatre mai putin importante..Torre del Lago, de ex, Mimi, acest festival a devenit o gluma proasta de ceva ani.

        Nu e ca si cum as fi comparat pe Renata Scotto cu Callas, apropo de inlocuiri.

        PS: nu sunt mare admirator Iulia Isaev, a fost prima mea Donna Anna si mi-a ramas o amintire foarte placuta, dar de atunci, nu am mai avut ocazia sa o mai vad. Cu siguranta, mi-ar face placere sa o revad.

        Apreciază

      • Despre Opera
        mai 16, 2019

        Angela Gheorghiu a făcut cea mai importantă carieră după 1990 dintre toți artiștii de operă români. Asta e cert. Dacă ne-am lua după numărul de spectacole susținute în teatrele mari e lideră absolută pentru toată istoria operei din România.

        Că are roluri multe sau puține, că spune prostii sau nu, că acum e pe final de carieră, toate astea sunt secundare. Mai bine puține roluri, dar bune, decât multe și proaste.

        Dar orice record e un obiectiv de depăști pentru cei mai tineri decât ea. Tot așa cum AG a depășit-o pe Ileana Cotrubaș, poate într-o zi va fi o soprană din România care o va depăși pe AG.

        Mi-e greu să înțeleg totuși cum am ajuns de la Trubadurul@Brașov la Tosca@ROH/Met și de la două doamne care au cântat excelent (Aurelia Florian și Carmen Topciu) la cariere istorice, la spectacole ce n-au fost încă șamd.

        Și cred că e cazul să terminăm și cu minimizările carierei Aureliei Florian. Nu doar că Graz are o companie de operă cu mult peste București, care face 12 spectacole de Krol Roger (să văd că în România s-ar face măcar Halka de Moniuszko sau vreo operă cehă, oricare), dar parcă toți am uitat de prezența Aureliei la Zurich, la San Francisco Opera (practic rivala de pe Coasta de Vest a Met-ului) etc.

        Rușine! (ca să zic așa)

        Apreciază

      • Andrei Ungureanu
        mai 16, 2019

        Nu am spus nicaieri ca Aurelia Florian este soprana mea preferata. In primul rand, nu am vazut-o live de la inceputul carierei, iar vocile se judeca in teatru. „Oare acestea sa fie parerile…?” e o intrebare stupida, ma face sa cred ca sunteti cam dislexica.

        Revenind la AG, produse comerciale au existat mereu, nu a fost dansa primul. Productia ii apartine lui J Kent, nu unei soprane. Stiu ca dansa se lauda ca productiile ii apartin, dar deocamdata nu s-a reprofilat pe regie. Poate dupa Mimi de la Torre del Lago, ar fi un inceput adecvat, intrucat cariera nu mai e la nivelul la care era odata :))

        Voci mai mici in Tosca precum L. Albanese, D. Kirsten sau M Olivero se auzeau perfect in Tosca datorita proiectiei foarte bune a sunetului. Numai ca nu prea putem compara; acestea erau voci omogene pe tot intervalul, si din pacate, nu se poate spune acelasi lucru si despre AG care are un grav sinistru de-a dreptul, de parca ar interveni cineva din audienta. Doamna AG nu are un grav „à la carte”.

        Cat despre cariera extraordinara a AG, depinde in ce sens. Se pun si spectacolele anulate? A inregistrat multe roluri pe care nici macar nu avut curajul sa le faca pe scena, doua CD-uri recital partial esuate: ultimul, cel de verism, a fost dur criticat, dar si cel in memoria Mariei Callas, unde a inregistrat aria din Il Pirata, fara cabaletta. E ca si cum ar fi inregistrat „e strano…” fara „sempre libera”. Si exemplele mai pot continua. Pe mine personal, nu ma intereseaza inca un „Il Trovatore”de studio, cu o soprana care nu are vocea adecvata pentru rol, de exemplu. Referintele discografice sunt cu totul altele, iar CD-urile dansei oricat de „à la carte” ar fi, raman ca niste documente strict pentru fanii AG si nimic mai mult.

        Cat despre comparatie, daca as fi spus de Nelly Miricioiu, nu v-ar mai fi deranjat, desi per total, Nelly Miricioiu a lasat multe inregistrari memorabile, comparativ cu AG.

        Apreciază

  4. clemycali
    mai 14, 2019

    Nu inteleg de ce sunt persoane care nu inteleg faptul ca o cronica se refera intotdeauna la artistii prezenti pe scena? De ce trebuie sa facem comparatii cu alte productii pe care nu le-am vazut? In plus ar trebui sa ne bucuram ca Aurelia Florian incepe sa se afirme pe scenele internationale. O merita pe deplin. Traviata ei la SFO a uimit pe toata lumea.

    Apreciază

  5. Despre Opera
    mai 15, 2019

    E simptomatică pentru lumea muzicală de la noi această nevoie permanentă de legitimare.

    Dacă cineva are un succes „afară”, hop! se scrie o cronică în care sunt amintiți profesorii pe care i-a avut. La final de carieră, încep pomelnicele cu partenerii „alături ce care a cântat pe marile scene ale lumii” – tipic Luminița Constantinescu.
    Apoi, encomiasmele deluviene ale lui Ștefan Poenaru exclusiv pentru artiști români de anvergură strict locală, de ai putea crede că, față de ONB, Scala & Co. sunt niște companii de amatori.
    Dar reproșul că de ce am scris o cronică de spectacol reușit (într-o operă unde ultima altădată am văzut un spectacol chiar slab) în loc să laud o soprană care nici n-a cântat încă într-un spectacol care va fi… serios, acum: nu e puțin schizoid?

    În fine, pentru cei care chiar au nevoie, cu orice ocazie, să-și amintească cine, când, unde, cum, am publicat mai demult listele cu români de la Met, Scala, Coven Garden și Viena, am făcut recenzii ale discurilor de operă românești („care ne-au format gusturile” pe vremea comunismului).

    https://despreopera.com/romanii-in-lume/

    Ce, nu se găsesc toate astea pe portalurile luxuriante de informații gen Revista Muzicală Radio? A, nu? Păi acolo nici comentariile nu sunt permise.

    Apreciază

    • clemycali
      mai 15, 2019

      Ba este schizoid. Am citit acum si lista cu productiile Electrecord. M-ati facut curioasa. Nu aceste productii discografice mi-au format gustul. Am ascultat inregistrari mult mai bune la Romania Muzical si imi amintesc chiar spectacole reusite la Opera Nationala. Faust, Carmen, Aida, Flautul Fermecat, etc. Opinie personala: un astfel de comportament (ai nostri ca brazii, vocile de aur ale Romaniei care nu sufera comparatie nici cu contemporanii lor si nici cu cei de azi,etc. etc) este de un provincialism feroce.

      Apreciază

  6. Dana
    mai 16, 2019

    Geezaz, tipic romanesc😂 Scrii despre reușita (uneori miraculoasa în conditiile date) cuiva și zdrang, „afara din tara”👊😬ba, ești plătit, ba, ai fixație etc Asta, sărind peste cazurile când ți se spune ca respectivii au plătit sa ajungă pe scena😂😂😂

    Apreciază

    • clemycali
      mai 16, 2019

      Corect. Si pe urma incepem sa amestecam cantaretii, si sa facem comparatii care nu au nici o legatura cu subiectul. Noi romanii am ajunge mult mai departe daca am renunta la invidie si la a ridica in slavi mediocritati.

      Apreciază

  7. Groucho
    mai 17, 2019

    In caz ca nu-l stii deja
    [cenzurat]
    (stergi tu comentariul dupa)

    Apreciază

  8. Groucho
    iunie 26, 2019
  9. Pingback: Un Trubadur de provincie | Despre Opera

  10. Pingback: Trubadurul de la Opera Brașov în Opera Magazine | Despre Opera

Lasă un răspuns la clemycali Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: