Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Traviata centenară


într-o duminică, 19 Decembrie, la Opera Națională București
Giuseppe Verdi: La traviata
Regia și mișcarea scenică: Paul Curran; scenografia: Gary McCann; lighting design: Paul Hakenmueller
Cristina Păsăroiu (Violetta Valéry); Ștefan Pop (Alfredo Germont); Adrian Marcan (Giorgio Germont); Andrei Lazăr (Gaston); Sorana Negrea (Flora Bervoix); Zsuzsana Cerveni (Annina); Vasile Chișiu (Baronul Douphol); Daniel Filipescu (Marchizul D’Obigny); Filip Panait (Doctorul Grenvil); Constantin Negru (Giuseppe); Adrian Ionescu (Comisionarul; Servitorul)
Orchestra și Corul Operei Naționale București
Maestru de cor: Daniel Jinga
Dirijor: David Crescenzi

Greu de crezut, dar producția lui Paul Curran pentru La traviata a împlinit 7 ani în Octombrie și arată la fel de proaspătă ca în seara premierei. Este singura punere în scenă din epoca lui Răzvan Dincă pe care ONB a păstrat-o în repertoriul curent. Merită amintit că în 2015 Opera di Roma a vrut s-o închirieze, dar a renunțat, pentru ca Opera Philadelphia s-o ducă peste ocean și s-o debuteze pe Lisette Oropesa (azi, una dintre cele mai în vogă soprane la nivel mondial) în rolul Violettei Valéry, în rochia aceea violet devenită celebră. Curios lucru, la București, după spectacolele memorabile ale Aureliei Florian, nimeni nu s-a mai ridicat la nivelul premierei: sopranele ONB au făcut figură de starlete, iar singura invitată mai de anvergură, Sumi Jo, a lăsat impresii împărțite.

Cristina Păsăroiu

Excepția de la această regulă mai degrabă tristă se numește Cristina Păsăroiu, care a debutat în această producție în 2015. Inițial, soprana fusese anunțată pentru Noiembrie, apoi a dispărut din calendar, iar o lună mai târziu erau anunțate două spectacole cu Adela Zaharia în rolul titular. Dar și câștigătoarea Operalia a dispărut, mai întâi dintr-un spectacol, apoi din ambele. A fost un moment de iritare, pentru că prețurile biletelor au rămas cele premium (400 RON pentru o bună parte din stal) deși distribuția era strict locală, accesibilă înainte de pandemie la un sfert din prețurile actuale. Și astfel, rechemată la București, Cristina Păsăroiu a apărut pe 19 Decembrie, avându-l ca partener pe Ștefan Pop.

Un spectacol peste media obișnuită

Chiar și în regim de repertoriu, cu o singură repetiție generală, spectacolul de Duminică a fost foarte bun. Cristina Păsăroiu a avut nevoie de câteva minute pentru a-și încălzi vocea, fiind abia audibilă în registrul grav, însă s-a dezlănțuit după Brindisi și pot să afirm că rareori am auzit infernalele acute ale lui Sempre libera atacate cu o siguranță atât de dezarmantă. Coloratura a avut aproximări, e drept, însă frazarea și expresivitatea au compensat din plin, ba chiar soprana și-a permis niște inovații pe care probabil că mulți cunoscători le-au gustat cu plăcere (Gioir). O voce cu un timbru întunecat, cântând destul de închis încât dicția să nu fie întotdeauna foarte clară, însă amplă și pline de resurse. Dacă la Festivalul Enescu a fost o revelație în Die Tote Stadt, Păsăroiu a demonstrat că nu a fost o întâmplare, pentru că Amami Alfredo a avut o amplitudine dramatică rareori întâlnită  în România. În fine, mi-a plăcut și lectura scrisorii din ultimul act, pentru o dată foarte credibilă, iar Addio del passato a fost sensibilă și delicată. O foarte bună performanță, o mică istorie în sine.

Ștefan Pop e departe de a fi tenorul meu preferat. Însă, de data aceasta, sunt încântat să mă declar învins de prestația sa. Experiența din teatrele de operă italiene e evidentă. O dicție perfectă, o expresivitate încântătoare, o interpretare ireproșabilă ce lasă cu totul în urmă un timbru care și-a pierdut din bogăția de altădată, e drept din roluri mai lejere. S-a văzut că tenorul știa ce cânta, cum se cântă acest rol, dincolo de partitura în sine. Frazarea lui Pop a fost atât de bună, încât momentele de bravură (cabaletta O mio rimorso) n-au fost decât confirmările unei seri foarte bune, nu momente izolate de captat atenția publicului.

Veriga slabă a fost Adrian Mărcan: stentorian înainte de orice, duetul cu Violetta din actul al doilea a plictisit plenar, puținele tentative de a nuanța unul dintre cele mai frumoase roluri de bariton verdian eșuând imediat și fiind înlocuite repede de declamații zgomotoase. În fine, comprimarii au fost inegali, de la un baron Douphol (Vasile Chișiu) caricatural, o Flora Bervoix (Sorana Negrea) provincială, până la un promițător Grenvil (Filip Panait) și obișnuitul Gaston, Andrei Lazăr, de bun nivel.

Această Traviata a mai adus o noutate. Pe teritoriul operei italiene, feuda dlui Soare, în fosă a apărut David Crescenzi. Dacă problemele cronice ale orchestrei n-au dispărut, am remarcat cu mare plăcere cum dirijorul italian a temperat repede, chiar în uvertură, flancul drept al zgomotoaselor alămuri și a imprimat o fluență discursului orchestral ce părea imposibilă sub comanda dirijorilor casei.

În loc de încheiere

Ideea unui patinoar și a unui târg de Crăciun pe esplanada Operei a părut bună pe hârtie. Dar cea a colindătorilor și a boxelor instalate pe treptele clădirii, în nici un caz. Gardurile din plasă de Buzău au completat un tablou kitsch și foarte inadecvat, în contrast izbitor cu importanța premierei de Lohengrin sau a acestei La traviata.

Există un vânt al schimbării la ONB, e cert. Doar că pare să-și schimbe mereu direcția. Vom asista, în zilele următoare, la dispariția lui Rareș Zaharia din echipa de conducere, un fapt curios, pentru că în spatele multora dintre numele importante invitate la ONB în stagiunea centenară (Gregory Kunde, Adela Zaharia, chiar și Silviu Purcărete) se află în primul rând el. Tout Rien n’est pardonné când vine vorba de Aprilie 2016, dar asta nu înseamnă că nimic n-ar fi de apreciat.

În fine, criza financiară a ONB este greu de înțeles în afara unor explicații oficiale. La prețurile mari ale spectacolelor eveniment, box-office-ul unei seri cu 50% grad de umplere e aproape de 20.000 €, suficient pentru a plăti nu unul, ci chiar doi invitați de cel mai înalt nivel, iar soliștii români consacrați pe scenele internaționale oricum reduc substanțial din onorariul lor obișnuit atunci când cântă în România. Ceea ce face și mai curioasă apariția și dispariția unor nume din calendarul stagiunii. Vom vedea însă, în lunile următoare, cum va decurge această stagiune. Sper că nu în același fel cu stagiunea centenară a Filarmonicii din 2018, ce programase evenimente pe toată durata ei, dar a revenit la banalitate imediat după Crăciun.

4 comentarii la “Traviata centenară

  1. Groucho
    decembrie 20, 2021

    De unde am stat eu lucrurile s-au vazut (si auzit) un pic diferit. Principalii au cantat mai degraba corect, fara emotii, nici pt. ei, nici pt. public. A parut ca fiecare joaca si canta in filmul lui, fara sa faca parte din sau sa spuna o poveste anume impreuna. Mi se pare nedrept sa-l evidentiezi pe Marcan care s-a incadrat in nota anosta si lipsita de vlaga a intregului spectacol. Daca Pasaroiu are vreo urma de ‘intunecime’ in voce, mi-a scapat cu totul. Mai degraba o voce comuna, lipsita de focus. Culmea, am vazut clipuri mult mai bune pe youtube decat ce am auzit live aseara. In cazul lui Pop, nu stiu de ce, de cate ori il vedeam nu-mi venea in cap decat Nemorino. Orchestra si corul s-au remarcat pozitiv prin faptul ca rar au mai depasit nivelul de siguranta de 85dB.
    Productia poate ca arata inca fresh la nivel de set design. Jocul scenic ar putea fi imbunatatit cu aprox. 70% daca cineva ar revizui sau elimina o serie de scene de comedie involuntara, cum ar fi dansul bratelor unduitoare sau datul isteric cu scaunul de pamant.

    Apreciază

    • Fanădeoperă
      decembrie 20, 2021

      Total de acord cu eliminarea datului cu scaunul de pământ, mai ales că, aseară, scaunul a suferit mult în urma șocurilor și a rămas cu picioarele din față strâmbe. 🙂 Pop m-a dus și pe mine cu gândul la Nemorino, pentru că acel rol i s-a potrivit cel mai bine din toate cele în care l-am văzut.

      Apreciază

  2. Anna
    decembrie 21, 2021

    Fantastica interpretarea Cristinei Pasaroiu. O personalitate unica si o voce absolut afascinanta. A fost o incantare sa vad o actrita in adevaratul sens al cuvantului. O minune de om. Multumim Cristina

    Apreciază

  3. Eleonora
    decembrie 21, 2021

    Cristina Pasaroiu este una dintre cele mai frumoase voci romanesti existente. Caldura, ambitus, culori, sensibilitate, traire, energie uluitoare! Un regal. De abia asteptam sa o revedem poate si in repetoriu francez, in care dansa este o regina.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 2.671 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

%d blogeri au apreciat: